Relatia dintre doua personaje

“Alexandru Lapusneanul”
de Costache Negruzzi

Nuvela ,,Alexandru Lapusneanul’’, scrisa de Costache Negruzzi, unul

dintre reprezentanții perioadei pasoptise, este prima nuvela istorica din
literatura romana. Aceasta a fost publicata in primul număr al
revistei ,,Dacia Literara’’ in 1840, exemplificând principiile promovate
de Mihail Kogălniceanu precum: combaterea imitației, inspirația din
folclor, natura, istoria, încurajarea originalității, încurajarea criticii
obiective ; ,,Vom critica cartea, iară nu persoana’’ si excluderea
politicului. Costache Negruzzi, pe langa faptul ca a încercat sa respecta
aceste principii, a reușit totodată sa îmbine realismul, clasicismul si
romantismul intr-o singura opera.
Alexandru Lăpuşneanul este personajul principal al nuvelei, personaj
romantic, excepţional, care acţionează în situaţii excepţionale (scena
uciderii boierilor, a pedepsirii lui Motoc, scena morţii domnitorului
otrăvit). Întruchipează tipului domnitorului tiran şi crud. El este
construit din contraste, are calităţi şi defecte puternice.
În proza romantică, personajul se află într-o relaţie de antiteză, el
fiind construit cu doamna Ruxanda pe tiparul înger-demon, dar şi cu
boierul Motoc- caracter tare şi caracter puternic.
Motoc, personaj secundar, ce reprezintă tipul boierului trădător,
viclean, laş, intrigant. Lipsit de sentiment patriotic şi de loialitate,
îl trădase pe Lăpuşneanul în prima domnie, iar la întoarcerea acestuia, îl
linguşeşte,,asemenea câinelui care în loc să musce, linge mâna care-l
bate’’.
O prima secvența semnificativa se conturează chiar in primul capitol ,,
Daca voi nu mă vreți, eu va vreu’’, in care Domnitorul, ajutat de
mercenari Turci intra in Moldova. Este întâmpinat de o solie a boierilor
(Motoc, Veverița, Spancioc, Stroici), care ii cere sa se întoarcă sub
pretextul ca tara nu îl vrea. Fin psiholog, Domnitorul înțelege ca nu este
voința norodului, ci a boierilor si le răspunde dur cu vorbele care vor
constitui motto-ul acestui capitol.
Dintre acești boieri se remarca Motoc, care încearcă lingușitor sa-si
ceara iertare pentru a ramane in viața si pentru a-si păstra privilegiile,
iar Domnitorul ii promite ca nu isi va mânji sabia cu sângele lui deoarece
ii este ,,trebuitor’’. Din aceasta secvența se poate desprinde
caracterizarea indirecta ale celor doua personaje, Lapusneanul apărând ca
un Domn puternic, răzbunător, dar si sincer, direct, pe când Motoc se
arata lingușitor, tradator, slab.
O alta secventa semnificativa este cea din ultimul capitol intitulat ,,
De mă voi scula, pre mulți am sa popesc si eu’’, in care este surprins
Domnitorul bolnav pe patul de moarte in Cetatea Hotinului. Considerând ca
ii se aproprie sfârșitul, Domnitorul cere sa fie călugărit, însa,
revenindu-si, si intelegand ce ii s-a întâmplat, ii amenința pe toți,
inclusiv pe șotia si pe fiu sau. Întorși in tara, boierii Spancioc si
Stroici, alături de Mitropolitul Teofan, o indeamna pe șotia acestuia sa-i
ofere o cupa in care s-a turnat otrava, Domnitorul sfarsiind in chinuri
groaznice. Din aceasta secvența, se poate contura portretul unui Domnitor
pe care boala l-a slăbit si pe care toți cei din jur l-au trădat, imaginea
apărând in contrast cu cea de la început. Mai mult decât atât, secvența
surprinde adevăratul deznodământ al conflictului cu boierii, deoarece cei
doi, fugiți din tara (Spancioc si Stroici) contribuie la moartea acestuia.
In text apare atât un conflict general, de natura politia, intre domn
si boieri, cat si unul particular, intre Alexandru Lapusneanul si Motoc.
Conflictul dintre domnitor si vornicul Motoc pare sa se fi început mult
mai devreme, deoarece boierul era unul dintre cei care l-au trădat pe
Lapusneanul. Mai mult decât atât, inca din secvența întoarcerii in tara a
Domnitorului, îl remarcam pe Motoc care, spăsit, isi cere iertare, dorind
sa devina omul de încredere al Domnitorului. Lapusneanul ii promite ca îl
va tine in viața atâta timp cat va avea nevoie de el, conflictul evoluând
prin relația de ajutor reciproc dintre cei doi. Conflictul se finalizează
in capitolul ,,Capul lui Motoc vrem’’, in care boierul devine țap
ispășitor, fiind aruncat mulțimii adunate la curte, care îl sfasaie in
bucati.
Titlul textului este in directa relație cu conținutul anticipând tema
nuvelei, istoria. Morfologic, este alcătuit din substantivul propriu
compus, ,,Alexandru Lapusneanul’’. evidențiind astfel rolul central al
personajului eponim, cu atestare istorica. Mai mult decât atât, putem
remarca prezenta articolului hotărât ,,-L’’, care diferenteaza personajul
fictiv de personalitatea istorica, Alexandru Lapusneanul.
Temporal, acțiunea se desfasoara in timpul celei de a doua domnii al
lui Alexandru Lapusneanul, fiind precizat de asemenea un reper cronologic
de patru ani, in care domina oarecum armonia dintre domn si boieri. Sub
aspect spațial, acțiunea se petrece in Moldova, câteva repere
semnificative fiind curtea Domneasca, Mitropolia, sala ospatului, Cetatea
Hotinului.
Perspectiva narativa consta in prezenta unui narator omniscient,
obiectiv, care relatează la persoana a III-a, focalizarea fiind 0. Cu
toate acestea, putem remarca pe parcursul nuvelei câteva notații
subiective, precum: ,,Crudul tiran’’, si asa mai departe.
Relația care se stabilește între domn și Moțoc este ilustrativă pentru
conturarea a două caractere opuse. Domnul, caracter puternic, hotărât, bun
cunoscător al psihologiei umane, își folosește trădătorul până în momentul
în care îi slujește interesele, apoi se descotorosește de el. De cealaltă
parte, Moțoc e un intrigant priceput, dar cu un caracter slab, predispus
la compromisuri, lingușitor și lipsit de principii. Cele două personaje
sunt romantice, deoarece aparțin excepționalului prin cruzime, respectiv
prin ticăloșie, și sunt portretizate în antiteză. Lașitatea boierului
intrigant pune în lumină voința, hotărârea și abilitatea domnitorului .