Prof.

Cristea

Particularităţi de caracterizare-Alexandru Lăpuşneanul

Prima nuvelă istorică din literatura română, ,,Alexandru Lăpusneanul’’aparţine

prozei romantice, fiind publicată în perioadă paşoptistă, în primul număr al revistei ,,Dacia
Literară’’, 1840. Este inspirată din istoria naţională, potrivit recomandărilor formulate de
Mihail Kogălniceanu în manifestul literar al romantismului românesc, articolul-program
intitulat ,,INTRODUCTIE’’.

Nuvela istorică este o specie literară cultivată de romantici, care se inspiră din trecutul
istoric ( Evul Mediu) în ceea ce priveşte tema, subiectul, personajele şi culoarea epocii
(mentalităţi, comportamente, relaţii sociale, obiceiuri, vestimentaţie, limbaj).

,,Alexandru Lăpusneanul’’ este personajul principal al nuvelei, personaj romantic,

excepţional, care acţionează în situaţii excepţionale (scena uciderii boierilor, a pedepsirii lui
Moţoc, scena morţii domnitorului otrăvit). Întruchipează tipul domnitorului tiran şi crud. El
este construit din contraste, are calităţi şi defecte puternice. În proza romantică, personajul se
află într o relaţie de antiteză, el fiind construit cu doamna Ruxanda pe tiparul înger-demon.

Naratorul realizează un portret fizic al acestuia cu prilejul discursului de la

mitropolie, ocazie oficială pentru a descrie vestimentaţia specifică epocii, care dă culoarea
locală ,,Purta coroana Paleologilor, şi peste dulama poloneză de catifea stacoşie, avea cabaniţă
turcească’’. Portretul moral este realizat, în mod direct, prin epitetele ,,nenorocitul
domn’’, ,,deşănţata cuvântare’’, sau prin indicarea ipostazelor
personajului ,,vodă’’, ,,domnul’’, ,, tiranul’’, ,, bolnavul’’ , „Lăpuşneanu, a căreia ochi
scânteiară ca un fulger”, „meditează vreo nouă moarte. Sunt folosite epitete şi în
caracterizarea realizată de alte personaje :,,crud şi cumplit este omul acesta’’ (Mitropolitul
Teofan) şi în autocaracterizare ,,Nu aş fi un natărău de frunte, când m-aş crede în tine?’’
(replică adresată vornicului Motoc).

,,Alexandru Lăpuşneanu, după înfrângerea sa în două rânduri de oştile Despotului,

fugind la Constantinopol, izbutise a lua oşti turceşti şi se întorcea acum să izgonească pre
răpitorul Tomşa şi să-şi ia scaunul pe care nu l-ar fi pierdut de n-ar fi fost vândut de boieri.”
Astfel, Lăpuşneanu „intrase în Moldavia, întovărăşit de şapte mii de spahii şi de vreo trei mii
oaste de strânsură’’. Faptele domnitorului, ajuns pentru a doua oară pe tronul Molodvei
(omorârea boierilor, „leacul de frică” oferit domniţei Ruxanda, aruncarea lui Moţoc in
Prof.Cristea

mâinile mulţimii), pun în evidenţă tirania domnitorului care acţionează pentru întărirea
autorităţii domneşti şi slăbirea puterii boierilor.

Încă din primul capitol putem observa, prin intermediul dialogului, anumite gesturi
care dezvăluie evoluţia psihologică a viitoului tiran. Dialogul din scena în care Lăpuşneanu
întâlneşte solia formată din Moţoc, Veveriţa, Spancioc şi Stroici, conturează foate bine
conflictul puternic dintre domn şi boierii trădători. Acest conflict evidenţiază trăsătura
fundamentală a lui Lăpuşneanu, şi anume, voinţa de a avea putere deplină asupra Moldovei,
impunându-şi ferm autoritatea.

Lăpuşneanu îi primeşte pe boieri rezervat, „silindu-se a zâmbi”. Atitudinea boierilor,

la început, este una oarecum detaşată, deoarece „se înclinară până la pământ, fără a-i săruta
poala după obicei”. Schimbul de replici reflectă siguranţa de sine şi atitudinea provocatoare a
domnului, care-i determină pe boieri să-şi dezvăluie ostilitatea şi adevăratele intenţii: „Am
auzit, urmă Alexandru, de bântuielile ţării şi am venit să o mântui; ştiu că ţara mă aşteaptă cu
bucurie.” Ultima parte a acestui dialog dezvăluie furia şi ura abia stăpânită a lui Lăpuşneanu,
ca răspuns la vicleniile lui Moţoc. Prin aceste replici tăioase sunt evidenţiate impulsivitatea,
lipsa de scrupule şi violenţa domnitorului în înfruntarea cu boierii: „Dacă voi nu mă vreţi eu
vă vreu [...] şi dacă voi nu mă iubiţi, eu vă iubesc pre voi şi voi merge şi cu voia, ori fără voia
voastră.” Observaţiile asupra fizionomiei personajului, făcute de Negruzzi, reflectă trăirile
interioare ale eroului : „răspunse Lăpuşneanu, a căruia ochi scânteiară ca un fulger.”

Fiind un bun cunoscător al firii umane, Lăpuşneanu îl cruţă pe Moţoc pentru

încercarea de a-l înşela din nou, deoarece avea nevoie de acesta „ca să mai uşureze
blăstemurile norodului”. Această scenă reflectă duritatea, luciditatea şi ironia necruţătoare a
domnului.

Partea a III-a a nuvelei („Capul lui Moţoc vrem”) este cea mai dramatică şi începe
printr-o linişte şi o atmosferă de sărbatoare, unde domnul şi boierii se adunaseră la biserică.

Scena este prezentată minuţios, pregătindu-se antiteza romantică şi contrastul din scena
uciderii celor 47 de boieri. Dismularea şi ipocrizia, precum şi ateismul sunt trăsături specifice
personajului romantic şi sunt foarte bine evidenţiate în această scenă: „Împotriva obiceiului
său, Lăpuşneanul, în ziua aceea era îmbrăcat cu toată pompa domnească”, „Dar după ce a
ascultat Sfânta Slujbă, s-a coborât din strană, s-a închinat pe la icoane, şi, apropiindu-se de
racla Sfântului Ioan cel Nou, s-a aplecat cu mare smerenie şi a sărutat moaştele sfântului”,
„Spun că în minutul acela, el era foarte galben la faţă, şi că racla sfântului ar fi tresărit.”
Prof.Cristea

În episodul uciderii celor 47 de boieri, se poate observa antiteza dintre cinismul lui
Lăpuşneanu („El râdea”) şi groaza lui Moţoc care „se silea a râde ca să placă stăpânului,
simţind părul zburlindu-i-se pe cap şi dinţii săi clănţănind.”

În scena finală a bolii şi a otrăvirii sale, personajul principal trăieşte cu intensitate atât
umilinţa, cât şi revolta împotriva celor ce l-au călugărit, după care urmează groaza în faţa
morţii.

Deşi naratorul este obiectiv, apar scurte intervenţii subiective prin care naratorul îşi
trădează atitudinea faţă de personaj: „această deşănţată cuvântare”, „era groază a privi această
scenă sângeroasă”.

Un prim element de structură îl evidenţiază titlul, care ilustrează personalitatea

puternică a personajului principal, excepţional (ieşit din comun) prin hotărârea şi cruzimea sa.
Perspectiva narativă este obiectivă, iar naraţiunea la persoana a III-a (viziunea ,,dindărăt’’)
aminteşte prin concizie de relatarea cronicarilor. Naratorul omniscient, omniprezent, sobru,
detaşat intervine, rareori, prin epitetele de caracterizare, prin care precizează ipostazele
personajului (,,vodă’’, ,,domnul’’, ,,tiranul’’, ,,bolnavul’’).

Conflictul nuvelei pune în lumină personajul principal. Conflictul principal politic

relevă lupta pentru putere între domnitor şi boieri. Conflictul secundar, răzbunarea
domnitorului împotriva vornicului Motoc (boierul care îl trădase în prima domnie), se
declanşează în primul capitol şi se încheie în capitolul al treilea. Conflictul social dintre boieri
şi popor, este limitat la revolta mulţimii din capitolul al treilea.

În realizarea operei sale, Negruzzi interpretează cronicile lui Grigore Ureche şi Miron
Costin, schimbând destinul unor personaje. Astfel, creează o operă de ficţiune care se
îndepărtează de spiritul cronicilor, o nuvelă „care ar fi putut sta alături de Hamlet dacă ar fi
avut prestigiul unei limbi internaţionale”. (G. Călinescu).