Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
pg. 1
interioare ale eroului : „răspunse Lăpuşneanu, a căruia ochi scânteiară ca un fulger.”
Fiind un bun cunoscător al firii umane, Lăpuşneanu îl cruţă pe Moţoc pentru încercarea de a-l
înşela din nou, deoarece avea nevoie de acesta „ca să mai uşureze blăstemurile norodului”. Această scenă
reflectă duritatea, luciditatea şi ironia necruţătoare a domnului.
Partea a III-a a nuvelei („Capul lui Moţoc vrem”) este cea mai dramatică şi începe printr-o
linişte şi o atmosferă de sărbatoare, unde domnul şi boierii se adunaseră la biserică.
Scena este prezentată minuţios, pregătindu-se antiteza romantică şi contrastul din scena uciderii celor 47
de boieri.
Dismularea şi ipocrizia, precum şi ateismul sunt trăsături specifice personajului romantic şi sunt
foarte bine evidenţiate în această scenă: „Împotriva obiceiului său, Lăpuşneanul, în ziua aceea era
îmbrăcat cu toată pompa domnească”, „Dar după ce a ascultat Sfânta Slujbă, s-a coborât din strană, s-a
închinat pe la icoane, şi, apropiindu-se de racla Sfântului Ioan cel Nou, s-a aplecat cu mare smerenie şi a
sărutat moaştele sfântului”, „Spun că în minutul acela, el era foarte galben la faţă, şi ca racla sfântului ar
fi tresărit.”
În episodul uciderii celor 47 de boieri, se poate observa antiteza dintre cinismul lui Lăpuşneanu
(„El râdea”) şi groaza lui Moţoc care „se silea a râde ca să placă stăpânului, simţind părul
zburlindu-i-se pe cap şi dinţii săi clănţănind.”
În scena finală a bolii şi a otrăvirii sale, personajul principal trăieşte cu intensitate atât umilinţa, cât şi
revolta împotriva celor ce l-au călugărit, după care urmează groaza în faţa morţii.
Deşi naratorul este obiectiv, apar scurte intervenţii subiective prin care naratorul îşi trădează
atitudinea faţă de personaj: „această deşănţată cuvântare”, „era groază a privi această scenă sângeroasă”.
În realizarea operei sale, Negruzzi interpretează cronicile lui Grigore Ureche şi Miron Costin,
schimbând destinul unor personaje. Astfel, creează o operă de ficţiune care se îndepărtează de spiritul
cronicilor, o nuvelă „care ar fi putut sta alături de Hamlet dacă ar fi avut prestigiul unei limbi
internaţionale”. (G. Călinescu)
pg. 2