Caracterizare Alexandru Lăpușneanul

Alexandru Lăpuşneanul este personajul principal al nuvelei cu acelaşi nume de Costache

Negruzzi. Nuvela apare pentru prima dată în primul număr al revistei ieşene „Dacia literară” în
1840 sub titlul de „Scene istorice din cronicele Moldaviei”. Ca sursă de inspiraţie, autorul
foloseşte „Letopiseţul Ţării Moldovei” de Grigore Ureche.

Tema nuvelei, în concordanţă cu estetica romantică, predilectă în context pașoptist,

ilustrează un moment tensionat din istoria medievală a ţării. Aceasta imprimă nuvelei o
tendință moralizatoare de esență clasică, evidențiată mai ales în final. O temă secundă, de factură
romantică, este cea a destinului unui tiran, urmărind mărirea și prăbușirea acestuia. Titlul
nuvelei, element paratextual, este specific scrierilor cu caracter istoric în secolul al XIX-lea, în
care ficţiunea se împletește cu documentul reprezentat de cronică.Acesta orientează atenția
lectorului asupra figurii centrale a operei, personajul principal, complex, eponim,devenit
memorabil. Distinctiv la acesta se remarcă articolul hotărât "-l" din finalul patronimului,
archaism morphologic care evidențiază factura nobilă a personajului și conturează culoarea de
epocă.

Alexandru Lăpuşneanul este personajul principal din nuvelă, personaj romantic,

excepţional, care acţionează în împrejurări excepţionale, cum ar fi scena uciderii boierilor, a
pedepsirii lui Moţoc, a morţii domnitorului otrăvit. Personajul întruchipează tipul domnitorului
tiran şi crud, construit din contraste, care are o psihologie complexă, calităţi şi defecte puternice,
fiind un „damnat” romantic. Autorul îi marchează destinul prin cele patru replici memorabile,
plasate în fruntea capitolelor. Destinul său este acela de a impune autoritatea domnească prin
orice mijloace. Crud, hotărât, viclean, disimulat, inteligent, bun cunoscător al psihologiei umane,
abil politic, personajul este puternic individualizat şi memorabil.

Portretul său se constituie predominant indirect, prin acumulări de fapte reprobabile,

gesturi relevante, limbaj; este dominat de o cruzime exacerbată, provenită dintr-o ură fără
margini, dusă aproape la paroxism, față de boierimea trădătoare și lacomă de averi. Schimbul de
replici din primul capitol denotă impulsivitatea lui Alexandru Lăpușneanul, a cărui mimică îi
completează perfect vorbele. Replicile sunt memorabile, iar gestul are expresivitatea specifică
teatralității. Se dovedește a fi un fin cunoscător al psihologiei umane, utilizând argumente viabile
pentru a-și demonstra calitățile de lider. Hotărârea de a avea puterea domnească este de neclintit
şi anunţată încă de la începutul nuvelei, în răspunsul dat soliei lui Tomşa: „Dacă voi nu mă vreţi,
eu vă vreu….şi dacă voi nu mă iubiţi, eu vă iubesc pre voi şi voi merge ori cu voia, ori fără voia
voastră. Să mă-ntorc? Mai degrabă-şi va întoarce Dunărea cursul îndărăpt.” Hotărârea este pusă
în practică prin guvernarea cu ajutorul terorii, lichidând posibilele opoziţii prin omorârea celor
47 de capete boiereşti. Acestei voinţe i se asociază şi alte trăsături: abilitatea în ceea ce priveşte
relaţiile umane, diplomaţia, cunoaşterea psihologiei umane, trăsături care devin mijloace perfide.
Face promisiuni linguşitoare pentru ceilalţi, dar care ascund un plan de răzbunare. Promisiunea
pe care i-o face lui Moţoc „ îţi făgăduiesc că sabia mea nu se va mânji în sângele tău; te voi
cruţa, căci îmi eşti trebuitor, ca să mă mai uşurezi de blăstemurile norodului”, îl linişteşte pe
boierul intrigant care se crede util domnitorului, intrându-i din noi „în favor”. Planul de
răzbunare a domnitorului este crud. Moţoc sfârşeşte sfâşiat de mulţime: „Du-te de mori pentru
binele moşiei dumitale, cum ziceai însuţi când îmi spuneai că nu mă vrea, nici mă iubeşte ţara.
Sunt bucuros că-ţi răsplăteşte ţara pentru slujba ce mi-ai făcut, vânzându-mi oastea lui Anton
Sechele, şi mai pe urmă lăsându-mă şi trecând în partea Tomşii.” Sacrificându-l pe boier, se
răzbună pentru trădarea acestuia în prima domnie şi linişteşte mulţimea revoltată. Stăpânirea de
sine, sângele rece sunt dovedite în momentul pedepsirii lui Moţoc, pe care-l oferă gloatei ca ţap
ispăşitor.

Personajul central al nuvelei, anunţat încă din titlu, impresionează prin titanism, forţa de
a-şi duce planurile la bun sfârşit, indiferent de mijloace, concizia replicilor şi puternica sa
personalitate. G Călinescu afirma: „ Lăpuşneanul apare omenesc ca orice om viu şi întreg şi
impresia ultimă a cititorului e mai puţin a unui portret romantic cât a unei puternice creaţii pe
deasupra oricărui stil de şcoală”.