Particularități de construcție a unui personaj dintr-o nuvelă studiată

Alexandru Lăpușneanul, de Costache Negruzzi

Prof. Anghel Simona-Alexandra
INTRODUCERE
1. Încadrare în context
Alexandru Lăpușneanul este o nuvelă romantică de inspirație istorică. Nuvela Alexandru Lăpușneanul este
prima nuvelă istorică din literatura română, o capodoperă a speciei și un model pentru autorii care au cultivat-o
ulterior. Publicată în perioada pașoptistă, în primul număr al revistei Dacia literară (1840), nuvela ilustrează una
dintre sursele literaturii romantice, istoria națională (Evul Mediu), potrivit recomandărilor lui Mihail Kogălniceanu
din articolul-program al revistei, intitulat Introducție, care constituie și manefestul literar al romantismului românesc.

2. Încadrare în specie și curent literar: nuvela

a) Este o nuvelă deoarece este o specie epică în proză, cu o construcție riguroasă, având un fir narativ central.
Se observă concizia intrigii, tendința de obiectivare a perspectivei narative și verosimilitatea faptelor prezentate.
Personajele sunt relativ puține, caracterizate succint și gravitează în jurul personajului principal.
b) Este o nuvelă romantică datorită mai multor trăsături: specie, inspirația din istoria națională (Evul Mediu),
temă, conflict, narațiune lineară, personaje excepționale aflate în situații excepționale, pesonaje construite în antiteză
(doamna Ruxanda – supusă, blândă, influențabilă vs Lăpușneanul – crud, tiran, răzbunător), culoarea epocii în
descrieri cu valoare documentară, nu cu valoare epică (descrieri amănunțite ale vestimentației și ale obiceiurilor,
replici, gesturi spectaculoase etc.
c) Nuvela istorică este o specie literară cltivată de romantici, care se inspiră din trecutul istoric (Evul Mediu):
tema, personajele și culoarea epocii (vestimentație, comportamente, relații sociale, obiceiuri, limbaj).
Scriitorii pașoptiști se inspiră din cronici și din folclor, conform esteticii romantice și recomandărilor din
Introducție la Dacia literară: Istoria noastră are destule fapte eroice pentru ca să putem găsi și la noi sujeturi de
scris, fără să avem pentru aceasta trebuință să ne împrumutăm de la alte nații. Costache Negruzzi, întemeietorul
nuvelei istorice românești, este primul scriitor care valorifică într-o creație literară cronicile moldovenești (Letopisețul
Țării Moldovei de Grigore Ureche și de Miron Costin). Nuvela de inspirție istorică aduce în momentul apariției nu un
model de patriotism, ci un antimodel de conducător ca un avertisment adresat contemporanilor într-o perioadă de
efervescență revoluționară.
Din cronica lui Ureche, Negruzzi preia imaginea personalității domnitorului Alexandru Lăpușneanul, ca și
scene, fapte și replici (de exemplu, mottoul capitolului I și al IV-lea), dar se distanțează de realitatea istorică prin
apelul la ficțiune și prin viziunea romantică asupra istoriei, influențată de ideologia pașoptistă. Transfigurarea faptelor
istorice este motivată estetic: gradarea tensiunii narative, reliefarea caracterelor personajelor în relație cu spectaculosul
acțiunii, mesajul textului narativ.
Nu trebuie să se confunde persoane / personalități istorice, a căror existență este consemnată în cronici sau în
lucrări științifice, și persoane literare, care ilustrează anumite tipuri umane, iar autorul le atribuie destine și profiluri
psihologice care susțin coerența narativă.

CUPRINS
3. Prezentarea statutului social, moral, psihologic al personajului
Ca statut social, Alexandru Lăpușneanul este domnitor cu două domnii. În prima domnie fiind bun, generos,
dar este trădat de boieri. Cu toate acestea, el este iubit de popor, de aceea, mereu este îmtâmpinat cu bucurie. După
recâștigarea celei de-a doua domnii, Lăpușneanul devine foarte crud cu boierii, torturându-i și luându-le averile. Nu
iubește prostimea, dar este conștient de puterea poporului: Proști, dar mulți.
Din punct de vedere moral, Lăpușneanul este un om crud, ambițios, inteligent, viclean, ironic, abil politic,
tiran, un om însetat de putere, își duce planurile la bun sfârșit prin toate mijloacele.
În ceea ce privește statutul psihologic, Lăpușneanul este o fire tiranică, o personalitate puternică, cu o voință
de neoprit, este obsedat de răzbunare, fiind un maestru în arta disimulării, care cunoaște foarte bine psihologia umană.
 Naratorul realizează un portret fizic al acestuia cu prilejul discursului de la mitropolie, ocazie oficială pentru
a descrie vestimentaţia specifică epocii, care dă culoarea locală Purta coroana Paleologilor, şi peste dulama poloneză
de catifea stacoşie, avea cabaniţă turcească. Portretul moral este realizat, în mod direct, prin epitetele nenorocitul
domn, ,deşănţata cuvântare, sau prin indicarea ipostazelor personajului vodă, domnul, tiranul, bolnavul, Lăpuşneanu,
a căreia ochi scânteiară ca un fulger, meditează vreo nouă moarte. Sunt folosite epitete şi în caracterizarea realizată
de alte personaje :crud şi cumplit este omul acesta (Mitropolitul Teofan) şi în autocaracterizare: Nu aş fi un natărău
de frunte, când m-aş crede în tine? (replică adresată vornicului Moțoc).

4. Evidențierea unei trăsături a personajului ales, prin două secvențe comentate:

Hotărârea de a avea puterea domnească este implacabilă și rostită încă de la începutul nuvelei, în răspunsul dat
soliei boierilor trimiși de domnul Tomșa, care i-a cerut să se întoarcă de unde a venit pentru că norodul nu îl vrea și
nu-l iubește (dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu). Hotărârea domnitorului de a-și tronul și dorința sa de răzbunare față
de boierii trădători constituie intriga nuvelei. Hotărârea este pusă în practică prin guvernarea cu ajutorul terorii, prin
lichidarea posibilelor opoziții (incendierea cetăților, desființarea armatei pământene, confiscarea averilor boierești,
uciderea unor boieri), culminând cu uciderea celor 47 de boieri la ospăț și încheindu-se cu revenirea asupra hotărârii
de a se călugări, care i-ar fi anulat identitatea.
Voinței neabătute i se alătură și alte trăsături. Abilitatea în ceea ce privește relațiile umane, diplomația,
cunoașterea psihologiei umane sunt calități ale conducătorului. Face promisiuni liniștitoare pentru ceilalți (Moțoc,
doamna Ruxanda), dar care ascund un plan de răzbunare.
Alexandru Lăpuşneanu, după înfrângerea sa în două rânduri de oştile Despotului, fugind la Constantinopol,
izbutise a lua oşti turceşti şi se întorcea acum să izgonească pre răpitorul Tomşa şi să-şi ia scaunul pe care nu l-ar fi
pierdut de n-ar fi fost vândut de boieri. Astfel, Lăpuşneanul intrase în Moldavia, întovărăşit de şapte mii de spahii şi
de vreo trei mii oaste de strânsură. Faptele domnitorului, ajuns pentru a doua oară pe tronul Molodvei (omorârea
boierilor, leacul de frică oferit domniţei Ruxanda, aruncarea lui Moţoc in mâinile mulţimii), pun în evidenţă tirania
domnitorului care acţionează pentru întărirea autorităţii domneşti şi slăbirea puterii boierilor.
Încă din primul capitol putem observa, prin intermediul dialogului, anumite gesturi care dezvăluie evoluţia
psihologică a viitoului tiran. Dialogul din scena în care Lăpuşneanu întâlneşte solia formată din Moţoc, Veveriţă,
Spancioc şi Stroici, conturează foate bine conflictul puternic dintre domn şi boierii trădători. Acest conflict evidenţiază
trăsătura fundamentală a lui Lăpuşneanul, şi anume, voinţa de a avea putere deplină asupra Moldovei, impunându-şi
ferm autoritatea.
Lăpuşneanul îi primeşte pe boieri rezervat, silindu-se a zâmbi. Atitudinea boierilor, la început, este una
oarecum detaşată, deoarece se înclinară până la pământ, fără a-i săruta poala după obicei. Schimbul de replici reflectă
siguranţa de sine şi atitudinea provocatoare a domnului, care-i determină pe boieri să-şi dezvăluie ostilitatea şi
adevăratele intenţii: Am auzit, urmă Alexandru, de bântuielile ţării şi am venit să o mântui; ştiu că ţara mă aşteaptă
cu bucurie. Ultima parte a acestui dialog dezvăluie furia şi ura abia stăpânită a lui Lăpuşneanul, ca răspuns la vicleniile
lui Moţoc. Prin aceste replici tăioase sunt evidenţiate impulsivitatea, lipsa de scrupule şi violenţa domnitorului în
înfruntarea cu boierii: Dacă voi nu mă vreţi eu vă vreu [...] şi dacă voi nu mă iubiţi, eu vă iubesc pre voi şi voi merge
şi cu voia, ori fără voia voastră. Observaţiile asupra fizionomiei personajului, făcute de Negruzzi, reflectă trăirile
interioare ale eroului : răspunse Lăpuşneanu, a căruia ochi scânteiară ca un fulger.
Fiind un bun cunoscător al firii umane, Lăpuşneanul îl cruţă pe Moţoc pentru încercarea de a-l înşela din nou,
deoarece avea nevoie de acesta ca să mai uşureze blăstemurile norodului. Această scenă reflectă duritatea, luciditatea
şi ironia necruţătoare a domnului.
Partea a III-a a nuvelei (Capul lui Moţoc vrem) este cea mai dramatică şi începe printr-o linişte şi o atmosferă de
sărbatoare, unde domnul şi boierii se adunaseră la biserică.
Scena este prezentată minuţios, pregătindu-se antiteza romantică şi contrastul din scena uciderii celor 47 de
boieri. Dismularea şi ipocrizia, precum şi ateismul sunt trăsături specifice personajului romantic şi sunt foarte bine
evidenţiate în această scenă: Împotriva obiceiului său, Lăpuşneanul, în ziua aceea era îmbrăcat cu toată pompa
domnească, Dar după ce a ascultat Sfânta Slujbă, s-a coborât din strană, s-a închinat pe la icoane, şi, apropiindu-se
de racla Sfântului Ioan cel Nou, s-a aplecat cu mare smerenie şi a sărutat moaştele sfântului, Spun că în minutul acela,
el era foarte galben la faţă, şi că racla sfântului ar fi tresărit.
În episodul uciderii celor 47 de boieri, se poate observa antiteza dintre cinismul lui Lăpuşneanul (El râdea) şi
groaza lui Moţoc care se silea a râde ca să placă stăpânului, simţind părul zburlindu-i-se pe cap şi dinţii săi clănţănind.
 În scena finală a bolii şi a otrăvirii sale, personajul principal trăieşte cu intensitate atât umilinţa, cât şi revolta
împotriva celor ce l-au călugărit, după care urmează groaza în faţa morţii.
Deşi naratorul este obiectiv, apar scurte intervenţii subiective prin care naratorul îşi trădează atitudinea faţă de personaj:
această deşănţată cuvântare, era groază a privi această scenă sângeroasă.

5. Analiza a două componente de structură, de limbaj, de compoziție ale nuvelei, semnificative pentru
construcția personajului ales
5.1. Perspectiva narativă
Naratorul este omniscient, omniprezent, sobru, detașat, predominant obiectiv, dar intervine direct prin câteva
epitete de caracterizare (tiran; curtezan; mișel; boier). Narațiunea la persoana a III-a cu focalizare zero, viziunea
dindărăt amintește, prin obiectivitate, de relatarea cronicarilor.
5.2. Tema
Nuvela are ca temă lupta pentru putere în epoca medievală (în Moldova, la mijlocul secolului al XVI-lea).
Evocarea artistică a celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lăpușneanul (1564-1569) evidențiază lupta pentru
impunerea autorității domnești și consecințele deținerii puterii de un domnitor crud, tiran.
5.3. Relația incipit-final
Incipitul și finalul se remarcă prin sobrietatea auctorială. Astfel, paragraful inițial rezumă evenimentele care
motivează venirea la tron a lui Alexandru Lăpușneanul și atitudinea lui vindicativă. Frazele finale consemnează
sfârșitul tiranului în mod concis, lapidar și obiectiv, amintind de stilul cronicarului, iar prin menționarea portretului
votiv se realizează caracterul verosimil, specific nuvelei: Acest fel fu sfârșitul lui Alexandru Lăpușneanul, care lăsă o
pată de sânge în istoria Moldovei. La monastirea Slatina, zidită de el, unde e îngropat, se vede și astăzi portretul lui
și al familiei sale.
5.4. Construcția discursului
Narațiunea se desfășoară linear, cronologic, prin înlănțuirea secvențelor narative și a episoadelor,
particularitate narativă romantică. Echilibrul compozițional este realizat prin organizarea textului narativ în patru
capitole, care fixează momentele subiectului. Capitolele poartă câte un motto semnificativ cu rol rezumativ, care
constituie replici memorabile ale personajelor:
În capitolul I, Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu ... este răspunsul dat de Alexandru Lăpușneanul soliei de boieri
care îi ceruseră să se întoarcă de unde a venit pentru că norodul nu îl vrea.
În capitolul al II-lea, Ai să dai samă doamnă! este avertismentul pe care văduva unui boier decapitat îl
adresează doamnei Ruxanda, pentru că nu ia atitudine față de crimele soțului său.
În capitolul al III-lea, Capul lui Moțoc vrem ... este cererea vindicativă a norodului care găsește în Moțoc
vinovatul principal pentru toate nemulțumirile.
În capitolul al IV-lea, De mă voi scula, pre mulți am să popesc și eu ... este amenințarea rostită de Lăpușneanul
care, bolnav de friguri, fusese călugărit potrivit obiceiului vremii, dar pierduse astfel puterea domnească.
5.5. Conflictul
Conflictul nuvelei este complex și pune în lumină personalitatea puternică a personajului principal. Principalul
conflict, exterior, este de ordin politic: lupta pentru putere iscată între domnitor și boieri. Conflictul secundar, între
domnitor și Moțoc (boierul care îl trădase), particularizează dorința de răzbunare a domnitorului, fiind anunțat în
primul capitol și încheiat în capitolul al III-lea. Conflictul social, între boieri și popor, se limitează la revolta
mulțimiidin capitolul al III-lea.

CONCLUZIA
În realizarea operei sale, Negruzzi interpretează cronicile lui Grigore Ureche şi Miron Costin, schimbând
destinul unor personaje. Astfel, creează o operă de ficţiune care se îndepărtează de spiritul cronicilor, o nuvelă care ar
fi putut sta alături de Hamlet dacă ar fi avut prestigiul unei limbi internaţionale. (G. Călinescu).