Eseul propriu-zis despre relaţia dintre două personaje dintr-o nuvelă studiată

Încadrare în context (opera autorului, epocă, specie literară, temă)

Prima nuvelă istorică din literatura română, Alexandru Lăpuşneanul de Costache
Negruzzi, aparţine prozei romantice, fiind publicată în perioada paşoptistă, în primul număr
revistei Dacia literară (1840). Este inspirată din istoria naţională, potrivit recomandărilor
formulate de Mihail Kogălniceanu în manifestul literar al romantismului românesc, articolul-
program intitulat Introducţie.
Nuvela istorică are ca temă evocarea celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lăpuşneanul
(1564 – 1569), un domnitor crud şi sângeros care luptă pentru impunerea autorităţii domneşti în
faţa boierilor, în Moldova secolului al XVI-lea.

1. Ilustrarea a patru elemente de structură şi de compoziţie ale nuvelei,

semnificative pentru analiza relaţiei dintre cele două personaje (de exemplu: acţiune,
conflict, relaţii temporale şi spaţiale, incipit, final, tehnici narative, perspectivă narativă,
registre stilistice, limbajul personajelor etc.)
Perspectiva narativă este obiectivă, cu naraţiune la persoana a III-a. Naratorul
omniscient, omniprezent, sobru, detaşat, intervine rareori prin epitetele de caracterizare, prin
care precizează ipostazele personajului (,,vodă”, ,,domnul”, ,,tiranul”, ,,bolnavul”) sau însuşirile
lui Moţoc („mişelul boier”).
Titlul pune în lumină personalitatea puternică a personajului principal, memorabil şi
excepţional prin cruzimea sa.
Din punct de vedere al compoziţiei, naraţiunea se desfăşoară linear, cronologic, prin
înlănţuirea secvenţelor narative şi a episoadelor. Incipitul şi finalul se remarcă prin sobrietate.
Timpul şi spaţiul acţiunii sunt precizate şi conferă verosimilitate naraţiunii: întoarcerea
lui Lăpuşneanul pe tronul Moldovei, în a doua sa domnie. În primele trei capitole, evenimentele
se desfăşoară îndată după revenirea la tron, iar ultimul capitol redă moartea domnitorului, patru
ani mai târziu.
Echilibrul compoziţional este realizat prin organizarea textului narativ în patru capitole,
care fixează momentele subiectului. Capitolele poartă câte un motto cu rol rezumativ şi care
constituie replici memorabile rostite de personaje: capitolul I (expoziţiunea şi intriga) - ,,Dacă voi
nu mă vreţi, eu vă vreu…” ; capitolul al II-lea (desfăşurarea acţiunii) -,,Ai să dai samă,
Doamnă!”; capitolul al III-lea (punctul culminant) -,,Capul lui Moţoc vrem…”; capitolul al IV-lea
(deznodământul) -,,De mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu…”.
Acţiunea nuvelei este pusă pe seama unor personaje ale căror caractere puternice se
dezvăluie în evoluţia gradată a conflictului. În funcţie de rolul lor în acţiune, personajele sunt
puternic individualizate, construite cu minuţiozitate (biografia, mediul, relaţiile motivate
psihologic) sau portretizate succint.
Stilul narativ se remarcă prin sobrietate şi concizie. Registrele stilistice arhaic şi
regional conferă culoarea locală (trăsătură romantică): expresii populare, regionalisme (de
exemplu: „vreu”, ,,pănă”), arhaisme (,,spahii”, ,,vornic”, „armaş”).
Limbajul personajelor este un mijloc de caracterizare indirectă, prin replici
memorabile: ,,Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau”, „Proşti, dar mulţi!” etc.

2. Prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al fiecăruia dintre personajele

alese

Potrivit principiilor romantice, personajele nuvelei sunt construite în antiteză şi au

calităţi şi defecte împinse la extrem.
Alexandru Lăpuşneanul este personajul principal al nuvelei, personaj romantic,
excepţional, care acţionează în situaţii excepţionale (de exemplu: scena uciderii boierilor, a
pedepsirii lui Moţoc, scena morţii domnitorului otrăvit). Întruchipează tipul domnitorului tiran
şi crud, dar având metode nu diferite de ale altor domni din epocă. El este construit din
contraste, are calităţi şi defecte puternice.
Lăpuşneanul, un personaj voluntar, un caracter tare, se opune ca dimensiune
caracterologică mai ales doamnei Ruxanda, soţia sa, care întruchipează blândeţea, dar este şi
un personaj slab. Pe acelaşi raport caracter tare - caracter slab, în antiteză cu Lăpuşneanul
este construit boierul Moţoc, personaj secundar ce reprezintă tipul boierului trădător,
viclean, laş, intrigant. Lipsit de sentiment patriotic şi de loialitate, pentru propriile interese îl
trădase pe Lăpuşneanul în prima domnie, iar la întoarcerea acestuia, după refuzul de renunţa
la tron, îl linguşeşte ,,asemenea câinelui care în loc să muşce, linge mâna care-l bate”.
Raportul realitate – ficţiune în nuvela istorică este evidenţiat de construcţia celor două
personaje. Domnitorul Alexandru Lăpuşneanul şi boierul Moţoc sunt personalităţi istorice
atestate în Letopiseţul Ţării Moldovei de Grigore Ureche, dar scriitorul modifică realitatea
istorică, prin viziunea romantică asupra istoriei, influenţată de ideologia paşoptistă. În realitate,
Moţoc nu a asistat la revenirea la tron a lui Lăpuşneanul, pentru că plecase în Polonia unde a
fost decapitat. C. Negruzzi îl păstrează ca personaj alături de Lăpuşneanul, ca să îi pună în
lumină caracterul sângeros şi voluntar. Din cronica lui Miron Costin, Negruzzi se inspiră în
realizarea scenei uciderii lui Moţoc, al cărei model este pasajul referitor la sfârşitul lui Batişte
Veli, favoritul lui Alexandru Iliaş.
Scriitorul modifică realitatea istorică şi plasează evenimentele într-o desfăşurare narativă
impusă de evoluţia conflictului. Personajele literare vornicul Moţoc şi domnitorul Alexandru
Lăpuşneanul ilustrează tipuri umane (boierul trădător şi tiranul crud).

3. Evidenţierea prin două episoade/citate/secvenţe comentate a modului în care

evoluează relaţia dintre cele două personaje
Relaţia care se stabileşte între domn şi Moţoc este relevantă pentru conturarea opoziţiei
caracter tare - caracter slab, potrivit esteticii romantice. Scenele care înfăţişează relaţiile dintre
personaje şi desfăşurarea conflictului secundar se regăsesc în primul şi în al treilea capitol.
Capitolul I cuprinde expoziţiunea (întoarcerea lui Alexandru Lăpuşneanul la tronul Moldovei,
în 1564, în fruntea unei armate turceşti şi întâlnirea cu solia formată din cei patru boieri trimişi
de Tomşa: Veveriţă, Moţoc, Spancioc, Stroici) şi intriga (hotărârea domnitorului de a-şi relua
tronul şi dorinţa sa de răzbunare faţă de boierii trădători). Acum se conturează conflictul
principal, pentru putere, între domnitor şi boieri, şi conflictul secundar, între Alexandru
Lăpuşneanul şi boierul care-l trădase în prima domnie, Moţoc.
Prin dialog şi epitetele de caracterizare folosite de narator, sunt conturate portretele
morale ale personajelor şi relaţiile conflictuale dintre acestea.
Hotărârea de a avea puterea domnească este implacabilă şi formulată de la începutul
nuvelei în răspunsul dat boierilor: ,,Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau, răspunse Lăpuşneanul, a
cărui ochi scântioră ca un fulger, şi dacă voi nu mă iubiţi, eu vă iubesc pre voi şi voi merge ori
cu voia, ori fără voia voastră.”
Moţoc este cel care vorbeşte în numele soliei, cerându-i domnitorului să se întoarcă
pentru că norodul nu-l vrea. Inteligent şi hotărât, domnitorul înţelege că boierii sunt cei care
nu-l vor. După plecarea soliei, singurul care rămâne este Moţoc, viclean şi umil, pentru a-i cere
să se încreadă în boieri.
Răspunsul lui Lăpuşneanul conţine intriga şi declanşarea conflictului: dorinţa de
răzbunare pentru trădarea boierilor în prima domnie. El îşi cunoaşte adversarii, pe care îi
caracterizează succint: „Dar tu, Moţoace? învechit în zile rele, deprins a te ciocoi la toţi domnii,
ai vândut pe Despot, m-ai vândut şi pre mine, vei vinde şi pe Tomşa; spune-mi, n-aş fi un
nătărău de frunte, când m-aş încrede în tine?” Se observă autocaracterizarea. Cunoaşterea
psihologiei umane este reflectată în replica domnitorului şi de folosirea proverbului „Lupul
părul schimbă, iar năravul ba”. Cu diplomaţie, îi face o promisiune lui Moţoc: ,,îţi făgăduiesc că
sabia mea nu se va mânji în sângele tău; te voi cruţa, căci îmi eşti trebuitor, ca să mă mai
uşurezi de blăstemurile norodului” şi îl linişteşte pe boierul intrigant, care se crede util
domnitorului, intrându-i din nou ,,în favor”. Naratorul surprinde comportamentul linguşitor al
boierului: „Moţoc îi sărută mâna, asemenea cânelui care, în loc să muşce, linge mâna care-l
bate” şi comentează în stil indirect gândurile personajului: „ştia că Alexandru-vodă a să aibă
nevoie de un intrigant precum era el”. Planul de răzbunare al lui Lăpuşneanul este însă crud,
fiind finalizat în capitolul al treilea.
Scena uciderii boierilor, romantică prin excepţionalul situaţiei, pune în evidenţă
inteligenţa diabolică cu care manipulează masele sau persoanele (boierii), cruzimea cu care
îşi pune în aplicaţie planurile.
Domnitorul asistă râzând la măcelul boierilor, în timp ce Moţoc, disimulat, încercând să
râdă „ca să placă stăpânului, simţea părul zburlindu-i-se în cap şi dinţii clănţănind”. Lipsit de
demnitate, linguşitor şi prefăcut, la întrebarea domnitorului dacă a procedat bine masacrând
boierii, îl încurajează pe tiran spunându-i că a procedat „cu mare înţelepciune”. Însă naratorul îl
caracterizează direct cu epitetul „mârşavul curtezan”. Acest moment este preambulul răzbunării
pentru trădarea lui Moţoc.
Când mulţimea revoltată este întrebată ce doreşte, strigătul „Capul lui Moţoc vrem!”
stârneşte spaima vornicului. Este laş în faţa primejdiei, comportându-se tragi-comic în timp ce
încearcă să-l determine pe domn să nu-l dea mulţimii.
Sacrificându-l pe boier, Lăpuşneanul se răzbună pentru trădarea acestuia în prima
domnie şi manipulează mulţimea revoltată, de a cărei putere este conştient: ,, – Proşti, dar
mulţi”. Stăpânirea de sine, sângele rece sunt dovedite în momentul pedepsirii lui Moţoc, pe
care îl ironizează pentru falsul lui patriotism şi îl oferă gloatei ca ţap ispăşitor: ,,Du-te de mori
pentru binele moşiei dumitale, cum ziceai însuţi când îmi spuneai că nu mă vrea, nici mă
iubeşte ţara. Sunt bucuros că-ţi răsplăteşte ţara pentru slujba ce mi-ai făcut, vânzându-ni oastea
lui Anton Sechele, şi mai pe urmă lăsându-mă şi trecând în partea Tomşii.” Moţoc sfârşeşte
sfâşiat de mulţime: „Ticălosul boier căzu în braţele idrei acesteia cu multe capete, care întru o
clipală îl făcu bucăţi”.
Fără a constitui deznodământul nuvelei, această secvenţă este finalul conflictului
secundar, între domnitor şi Moţoc, reprezentantul marii boierimi. Dorinţa lui Lăpuşneanul de
răzbunare şi de impunere a autorităţii domneşti, care îi animă toate acţiunile, se asociază cu
inteligenţa malefică prin care îşi pune planul în aplicare, în acest caz. Uciderea prin otrăvire, în
ultimul capitol, va fi singura cale de a-l opri pe tiran.

4. Susţinerea unei opinii, despre modul în care o idee sau tema nuvelei studiate se
reflectă în evoluţia relaţiei dintre cele două personaje
În opinia mea, relaţia care se stabileşte între domn şi Moţoc este ilustrativă pentru
conturarea a două caractere opuse. Domnul, caracter puternic, hotărât, bun cunoscător al
psihologiei umane, îşi foloseşte trădătorul până în momentul în care îi slujeşte interesele. Apoi,
se descotoroseşte de el, răzbunându-se pentru trădarea sa din prima domnie. De cealaltă
parte, Moţoc e un intrigant priceput, dar cu un caracter slab, predispus la compromisuri,
linguşitor şi lipsit de principii.

Concluzia
Aşadar, cele două personaje sunt romantice deoarece aparţin excepţionalului prin
cruzime, respectiv, prin ticăloşie, şi sunt portretizate în antiteză: caracter slab – caracter tare. În
nuvelă, laşitatea boierului intrigant, personaj secundar, pune în lumină voinţa, hotărârea şi
abilitatea cu care domnitorul îşi realizează planul.