Caracterizarea personajului Alexandru Lapusneanul

Costache Negruzzi s-a nascut in anul 1808 si a murit in anul 1868. Acesta a fost un om politic si scriitor
roman din perioada pasoptista alaturi de Vasile Alecsandri si Alecu Russo. In 1857, Costache Negruzzi
scoate un volum intitulat “Fragmente istorice” din care fac parte operele “Alexandru Lapusneanul” si
“Sobieski si romanii” care este un fragment dintr-o epopee neterminata.

In 1840, la Iasi, sub conducerea lui Mihail Kogalniceanu, apare revista “Dacia literara”, unde in
acelasi an, apare prima nuvela istorica romaneasca “Alexandru Lapusneanul”.

Scriitorii pasoptisti se inspira din cronici si folclor, conform esteticii romantic si recomandarile
din editorialul “Introductie”. Astfel, Costache Negruzzi precizeaza ca principal sursa de inspiratie a fost
“LETOPISETUL TARII MOLDOVEI” scris de Marin Costin de unde a preluat informatie pentru a povestii
scena uciderii lui Motoc. O alta sursa de inspiratie este “LETOPISETUL TARII MOLDOVEI” scris de Grigore
Ureche, de unde a preluat: imaginea domnitorului Alexandru Lapusneanul, imprejurarile venirii acestuia
pentru a doua oara in Moldova, uciderea celor 47 de boieri, boala, calugaria si moartea prin otravire a
domnitorului.

Titlul contine numele protagonistului, un domnitor atestat din punct de vedere istoric in
Moldova din cea de-a doua jumatate a secolului al XVI-lea.

Tema nuvelei este reprezentata pe de o parte de istoria nationala, iar pe de alta parte de lupta
pentru putere dintre domnitor si boieri, intalnita frecvent in toata Europa Evului Mediu. Totodata,
evocarea artistica a celei de-a doua domnii a lui Lapusneanul evidentiaza consecintele detinerii puterii
de un domnitor tiran.

Echilibrul compositional este realizat prin minutioasa organizare a nuvelei in patru parti. Fiecare
dintre aceste capitole are un motto semnificativ, constituit din replici memorabile ale personajelor.
Primul motto cuprinde cuvintele lui Alexandru Lapusneanul, si anume : “DACA VOI NU MA VRETI EU VA
VREU…” . Al doilea motto contine vorbele vaduvei unui boier ucis de catre hainul domnitor si ii sunt
adresate doamnei Ruxanda: “AI SA DAI SAMA, DOAMNA”. Penultimul motto este reprezentat de
cererea poporului adresata domnitorului: “CAPUL LUI MOTOC VREM”. Ultimul motto reprezinta
amenintarea rostita de Alexandru Lapusneanul si adresata celor din jurul sau pe patul mortii: “DE MA
VOI SCULA, PE MULTI AM SA POPESC SI EU”.

Arhitectura operei este concentrata in simetria incipitului cu finalul. Astfel, incipitul rezuma
evenimentele care motiveaza revenirea la tron a lui Lapusneanul, precum si atitudinea lui razbunatoare.
De asemenea, in partea de inceput apar nume de domnitori, de orase prin care este evocat contextul
istoric si politic. Finalul nuvelei consemneaza sfarsitul domnitorului tiran, iar naratorul mentioneaza
chiar si locul unde este inmormantat acesta.
 Naratiunea se desfasoara liniar, cronologic, prin inlantuirea secventelor narative si a
episoadelor. Capitolul I este reprezentat de scena venirii in Moldova a domnitorului Lapusneanul pentru
a doua oara, ce abunda in agresivitate si dorinta de razbunare. Acesta este insotit de o armata turceasca
si este intampinat de cei patru boieri trimisi de Tomasa: Veverita, Motoc, Spancioc si Stroici. Capitolul II
cuprinde o serie de evenimente declansate de reluarea tronului de catre Alexandru Lapusneanul: fuga
lui Tomasa in Muntenia, incendierea cetatilor, confiscarea averilor boieresti, interventia doamnei
Ruxanda cu scopul de a opri omorurile si promisiunea adresata de domnitor. Capitolul III cuprinde
participarea si discursul domnitorului la slijba religioasa de la mitropolie, uciderea celor 47 de boieri,
uciderea lui Motoc de catre multimea revoltata si “leacul de frica” pentru doamna Ruxanda. In capitolul
IV este infatisata moartea tiranului prin otravire.

Alexandru Lapusneanul este personajul principal al nuvelei si este un domnitor al Moldovei care
se afla la a doua sa domnie. El este un personaj exceptional, ce iese din tipare prin atitudinea extrem de
violenta fata de cei din jur si care actioneaza in situatii exceptionale. Aceste lucruri se remarca prin
exemple precum scena uciderii celor 47 de boieri si pedeapsa lui Motoc. Lapusneanul intruchipeaza tipul
domnitorului ssangeros, tiran si crud caruia nu-I pasa de ceea ce simt ceilalti, fiind incapabil sa iubeasca.

Conflictul nuvelei este complex si pune in lumina personalitatea puternica a personajului

principal. Conflictul central, cel exterior este de ordin politic si social care evidentiaza lupta pentru
putere dintre domnitori si boieri. Modul de impunere al autoritatii domnesti ales de catre Lapusneanul
in fata boierilor este neconventional. Acesta foloseste mijloace sangeroase, caracteristice tiranului
feudal, insa actele sale sunt motivate psihologic: cruzimea sa fiind vazuta ca o metoda de exprimare a
dorintei de razbunare din cauza boierilor care l-au tradat in prima sa domnie. Un alt conflict exterior
debuteaza in primul capitol si se incheie in al treilea , evidentiinf disputa dintre Motoc si domnitor, pe
care cel din urma il foloseste drept pavaza intre el si popor. Prin intermediul acestui conflict,
protagonistul poate fi caracterizat indirect ca fiind viclean, inteligent si bun cunoscator al psihologiei
umane, deoarece acesta se foloseste de popor pentru a pune capat conflictului dintre el si Motoc.

O prima secventa semnificativa pentru caracterizarea lui Lapusneanu este aceea in care
vine a doua oara in Moldova cu oaste turceasca si ii infrunta pe boierii veniti sa-i intampine. Aceasta
scena releva agresivitatea domnitorului si dorinta lui de razbunare. Atitudinea lui Lapusneanu fata de
boieri este o expresie a unei personalitati hotarate si dornice sa inlature toate obstacolele care i-ar fi stat
in cale. Acest lucru rezulta din cuvintele sale „Daca voi nu ma vreti, io va vreu si daca voi nu ma iubiti,
io va iubesc pe voi si voi merge ori cu voia voastra ori fara voia voastra. Sa ma intorc? Mai degraba isi
va intoarce Dunarea cursul indarat”.

O alta secventa semnificativa este aceea in care ii invita pe boieri la ospat si apoi se razbuna pe
ei, punandu-si oamenii sa-i omoare. La inceputul scenei, acesta este surprins in biserica, unde tine un
discurs mincinos pentru a induiosa boierii. Elementul care socheaza este acea presupusa tresarire a
moastelor atunci cand domnitorul se apleaca sa le sarute. Discursul lui Lapusneanu pune in evidenta
ipocrizia sa fara limite, care insa nu ii pacaleste pe Spancioc si Stroici. De asemenea, mai reiese si
cruzimea domnitorului, privind satisfacut masacrul.

O ultima secventa importanta in caracterizarea protagonistului este reprezentata de dialogul

dintre domnitor si doamna Ruxanda care venise sa-l roage in numele vaduvelor sa fie mai bland cu
oamenii. Se observa aici antiteza dintre figura luminoasa a doamnei Ruxanda si figura tiranului care
initial pare sa dea dovada dovada de caldura sufleteasca, dar odata ce afla motivul venirii ei, face un gest
nepotrivit ca si cum ar vrea sa o loveasca, schitand scoaterea palosului din teaca. Din interactiunea celor
doi reiese in mod indirect, incapacitatea de a oferi iubire, dar si placerea de a induce teroare in
persoanele mai slabe decat el din cauza sadismului si dorinta de a domina.

Intre Alexandru Lapusneanul, antgonistul operei cu acelasi nume si Lica Samadaul, personajul
negative din nuvela “Moara cu noroc” de Ioan Slavici se poate realize o paralela. Astfel, putem afirma ca
amandoi au un statut de “conducator”, insa Lapusneanul ii este cu mult superior, deoarece el are titlul
de domnitor al Moldovei, in timp ce Lica este doar un porcar sef. In ciuda similaritatilor, acestia se
deosebesc prin modul in care se afiseaza fata de celelalte personaje. Lapusneanul nu se ascunde sub o
masca, aratandu-le tuturor adevaratul sau caracter, in timp ce Lica, prin comportamentul, vorbele si
vestimentatia sa incearca sa-si ascunda adevarata fata, cea de talhar.

Referitor la acest personaj, criticul Alexanru Piru spunea: „Figura eroului e romantica. Eliminand
fatalitatea cronicarului, Negruzzi l-a facut credibil, fara sa il deposedeze de aerul demoniac, fantastic,
tortionar, dimpotriva conferindu-i acea proportie a liniilor care este semnul relatiilor permanente
clasice”.