Alexandru Lapusneanul

de Costache Negruzzi

Eseu despre particularitatile unei nuvele studiate

Opera literara « Alexandru Lapusneanul » este prima nuvela istorica a literaturii romane, ce a aparut in primul
numar al revistei « Dacia literara », in anul 1840 din perioada pasoptista. Nuvela ilustreaza principiile romatismului
romanesc formulate de redactorul Mihail Kogalniceanu in articolul-program intitulat « Introductie ».

« Alexandru Lapusneanul » este o nuvela deoarece este o constructie riguroasa, epica, in proza, cu un fir narativ
central si coflict concentrat. Se observa concizia intrigii, tendinta de obiectivare a perspectivei narative si verosimilitatea
faptelor prezentate, iar personajele relativ putine si succint caracterizate pun in lumina trasaturile protagonistului.

Opera este o nuvela romantica prin tema de inspiratie istorica, personaje exceptionale in situatii exceptionale,
construite in antiteza(doamna Ruxanda si Alexandru Lapusneanul), prin culoarea epocii redata in descrieri cu valoare
documentara( potretul doamnei Ruxanda, vestimentatiile, masa domneasca), gesturi si replici devenite celebre.

Raportul realitate-fictiune este ilustrativ pentru viziunea despre lume a scriitorului pasoptist, care se inspira
din « Letopisetul Tarii Moldovei » al lui Grigore Ureche si din cel al lui Miron Costin. Din cronica lui Ureche, Costache
Negruzzi se inspira privind a doua domnie a lui Lapusneanu, solia celor patru boieri trimisi de Tomsa, fuga domnitorului
Stefan Tomsa in Polonia, actiunile represive ale lui Lapusneanul impotriva boierilor, precum si moartea sa prin otravire. Din
opera lui Miron Costin, autorul preia uciderea unui boier de multimea infuriata, transformand-o in scena uciderii lui Motoc.
Negruzzi modifica destinul anumitor personaje, cum ar fi cei 4 boieri : Motoc, Veverita, Spancioc si Stroici, care, in realitate,
l-au insotit pe domnitorul Stefan Tomsa in exil si au fost ucisi la Liov.

Nuvela are ca tema evocarea celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lapusneanul. Lupta pentru impunerea autoritatii
domnesti si detinerea puterii de catre un domnitor crud se raporteaza la realitatile social-politice din Moldova secolului al
XVI-lea.

Evenimentele sunt structurate pe 2 planuri. Principalul plan este cel epic(al faptelor) reprezentat de conflictul
exterior, politic, intre domnitor si boieri si de cel interior ilustrat prin zbuciumul domnitorului din ultimul capitol, unde in
ciuda vointei puternice, trupul ii era macinat de boala, precum si de conflictul moral trait de doamna Ruxanda, intre frica
pentru viata sa si a fiului sau si dorinta de a-si otravi sotul. Pe langa planul epic, se adauga planul-cadru ce infatiseaza
imaginea Moldovei sfasiate de luptele pentru putere. Conflictul social este intre norodul mereu jefuit si jefuitorii, care in
ochii multimii, iau chipul vornicului Motoc, strangatorul de biruri. Timpul si spatiul actiunii sunt precizate si confera
verosimilitate naratiunii.

Primul capitol este precedat de vorbele lui Lapusneanul ( « Daca voi nu ma vreti, eu va vreu ! » prin care se fixeaza
conflictul principal al operei, intre domnitor si boieri. Acesta cuprinde expozitiunea : intoarcerea lui Alexandru Lapusneanul
la tronul Moldovei, in anul 1564, in fruntea unei armate turcesti. Dialogul intre domnitor si solii trimisi de Stefan Tomsa are
o certa forta dramatica, reprezentand un mijloc indirect de caracterizare deoarece dezvaluie caracterul ferm al domnitorului,
impulsivitatea sa lucida, precum si abilitatea politica.

Capitolul al doilea corespunde desfasurarii actiunii si incepe prin motto-ul « Ai sa dai sama, doamna » ce reprezinta
vorbele unei sotii de boier ucis de domnitor, care o acuza pe doamna Ruxanda ca nu face nimic pentru a opri crimele sotului.
Tomsa fuge in Moldova, domnitorul incendiaza cetatile Moldovei si ii promite sotiei sale ca va inceta ororile.

Capitolul al treilea, « Capul lui Motoc vrem » reprezinta punctul culminant al operei, avand in centru episodul
sangeros al uciderii celor 47 de boieri, precum si leacul de frica destinat doamnei Ruxanda-piramida de capete. In ciuda
discursului din biserica, in urma ospatului de la curtea domneasca, are loc macelul. Scena macelului pune in evidemta
caracterul dominat de cruzime al domnitorului, ferocitatea si cinismul. Finalul episodului aduce o rezilvare temporara si
totodata, introduce in scena personajul colectiv, multimea. Prostimea este usor manipulata pentru a dori uciderea lui
Motoc : « Toate glasurile se facura un glas si acest glas striga ,,Capul lui Motoc vrem’’ » Naratorul surprinde cu multa
atentia psihologia multimii ce capata un comportament sinergic. Moartea lui Motoc, dat prada multimii, este o dovada ca
domnitorul isi tine promisiunea « Sabia mea nu se va manji cu sangele tau »

Capitolul al patrulea, precedat de motto-ul « De ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu » prezinta sfarsitul vietii
si al domniei lui Alexandru Lapusneanul. Bolnav de friguri, Lapusneanul se calugareste, iar atunci cand isi revine ameninta
sa-i ucida pe toti, insa doamna Ruxanda il otraveste.

Conflictul nuvelei pune in lumina personajul principal. Conflictul principal, politic, releva lupta pentru putere intre
domnitor si boieri, iar cel secundar razbunarea domnitorului impotriva vornicului Motoc. Contrastul dintre Lapusneanul si
doamna Ruxandra, evidentiat in capitolul al II-lea, plaseaza personajele intr-o relatie de antiteza(inger-demon), specific
romantica.

Titlul evidentiaza personalitatea puternica a personajului principal, exceptional prin hotararea si cruzimea sa, dar si o
caracteristica a speciei, deoarece interesul cade asupra constructiei personajelor. Alexandru Lapusneanul este personajul
principal al nuvelei, personaj romantic, exceptional, care actioneaza in situatii exceptionale( scena uciderii boierilorm a
pedepsirii lui Motoc, scena mortii domnitorului otravit). Intruchipeaza chipul domnitorului sangeros, tiran si crud, fiind
construit din contraste, avand calitati si defecte puternice. Prin forta sa exceptionala, domina in relatiile cu celelalte
personaje, acestea fiind manipulate de domnitor. Naratorul omniscient il caracterizeaza direct prin epitetele ce precizeaza
ipostazele personajului : ,,voda’’ , ,,domnul’’ , ,,tiranul’’ , ,,bolnavul’’. Replicile sale memorabile ,, Daca voi nu ma vreti, eu
va vreu…’’, ,,Prosti, dar multi !’’ si faptele sangeroase contribuie la caracterizarea indirecta a tiranului medieval, potrivit
esteticii romantice.

Personajul colectiv, multimea revoltata de targoveti, apare pentru prima data in literatura noastra. Psihologia
multimii este surprinsa cu finete, gradat, in mod realist : strangerea norodului nemultumit la portile curtii domnesti, gasirea
unui vinovat pentru toate suferintele : ,,Capul lui Motoc vrem !’’.

Tehnica narativa este simpla, naratiunea romantica desfasurandu-se liniar, cronologic, prin inlantuirea secventelor
narative si a episoadelor. Perspectiva narativa este obiectiva, iar naratiunea la persoana a III-a( viziunea ,,dindarat’’)
aminteste de relatarea cronicarilor. Stilul narativ se remarca prin sobrietate si concizie, iar registrele artistice arhaic si
regional confera culoarea locala prin regionalisme si arhaisme.

Prima noastra nuvela istorica este o capodopera a speciei, ilustrand principiile ideologiei pasoptiste si ale
romantismului romanesc, deschizand calea observatiei realiste. Criticul si istoricul literar George Calinescu afirma despre
nuvela lui Negruzzi ca ar fi putut ajunge la fel de cunoscuta precum « Hamlet » a lui Shakespeare, daca ar fi avut sansa sa fie
scrisa intr-o limba de circulatie internationala.