Alexandru Lăpuşneanul

Costache Negruzzi

Capodoperă a prozei noastre, nuvela „Alexandru Lăpuşneanul" a apărut în

anul1840, în primul număr al revistei „Dacia literară”, confirmând dezideratul
Introducere exprimat de Mihail Kogălniceanu în articolul-program. Nuvela prezintă un episod
din istoria Moldovei, în fragmente simetrice, cu o gradaţie dramatică şi de o
maximă concentrare - cei cinci ani ai celei de-a doua domnii a lui Alexandru
Lăpuşneanu (1564-1569).

Nuvela este o creaţie epică în proză, cu o acţiune mai dezvoltată decât a

schiţei, antrenând mai multe personaje, din care, de obicei se reliefează puternic
Nuvela un personaj central, ale căror caractere se desprind dintr-o intrigă mai complexă şi
un conflict mai puternic.

Punctul de plecare al nuvelei se află în „Letopiseţul Ţării Moldovei" al lui

Geneza Grigore Ureche, fără nici o intenţie însă de „reconstituire" istorică. Limitele
acesteia sunt ale verosimilului artistic şi mai puţin ale adevărului istoric.

Tema Tema nuvelei este de factură romantică având un subiect de inspiraţie

istorică ce urmăreşte destinul excepţional al domnitorului Alexandru
Lăpuşneanul.

Titlul „Alexandru Lăpuşneanul” este dat de personalitatea centrală a

operei, un erou cu psihologie complexă care înţelege să guverneze ţara la modul
Titlul absolutist. Întreaga acţiune a nuvelei se învârte în jurul acestui personaj
conturându-i personalitatea folosind tehnica cioburilor de oglindă. Cuvintele
acestuia sunt anticipative integrându-l într-un destin textual.

În componenţa nuvelei intră patru capitole, fiecare având câte un motto

semnificativ şi rezumativ, totodată. Astfel, „Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu... ”,
se referă la conflictul anunţat încă din expoziţiune, dintre Alexandru Lăpuşneanul
şi boierii susţinători ai lui Ştefan Tomşa. Cel de-al doilea capitol, al cărui motto
este: „Ai să dai samă, Doamnă! ”, stârneşte intervenţia doamnei Ruxanda în a
Compoziţia tempera conflictul generator de ură şi răzbunare. „Capul lui Moţoc vrem... ”
reprezintă punctul culminant al nuvelei, gradat în trei tablouri: cuvântarea ipocrită
a domnitorului în biserica din Suceava, ospăţul de la palatul domnesc şi uciderea
celor 47 de boieri, după care urmează "dreptatea" făcută mulţimii prin sacrificarea
lui Moţoc. Ultimul capitol, „De mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu” este al
finalului tragediei şi al deznodământului, totodată, prin moartea lui Lăpuşneanul
otrăvit de boierii Spancioc şi Stroici cu complicitatea domniţei Ruxanda şi a
mitropolitului Teofan.

23
 În capitolul I se ilustrează expoziţiunea nuvelei prezentând timpul, locul şi
personajele participante la acţiune, astfel evenimentele se desfăşoară în Moldova
în vremea celei de-a doua domnii a lui Lăpuşneanul.
Cuvintele „Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu...” aparţin domnitorului care
la întoarcerea în ţară cu dorinţa de a domni pentru a doua oară e întâmpinat de o
delegaţie de boieri care transmite că ţara nici nu-l vrea nici nu-l iubeşte.
Expoziţiunea Cu acest prilej, eroul romantic acţionează în împrejurări excepţionale.
El înfruntă voinţa poporului dovedind o tărie de caracter mai presus de decursul
normal al elementelor naturii. Avertismentul dat lui Moţoc e premonitoriu şi se va
împlini în capitolul al III-lea.

Capitolul al II-lea configurează intriga. Domnitorul guvernează în mod

absolutist înţelegând să îngrădească pe boieri de drepturile lor. Crimele făcute
provoacă nemulţumiri în rândurile acestora, astfel cuvintele „Ai să dai samă,
Intriga Doamnă!” sunt adresate domniţei Ruxanda şi aparţin soţiei unui boier omorât. O
scenă memorabilă a acestei opere e înfruntarea dintre Lăpuşneanul şi domniţa
Ruxanda. Antiteza sporeşte caracterul romantic al nuvelei: domnul e crunt,
diabolic şi rece în timp ce Ruxanda e slabă, fricoasă şi uşor influenţabilă.

Capitolul al III-lea cuprinde desfăşurarea acţiunii şi punctul culminant.

Domnitorul îi invită pe boieri la biserică cu ocazia unui praznic. Acest episod este
un pretext al autorului pentru evidenţierea în detaliu a obiceiurilor acelei vremi, a
vestimentaţiei domnitorului şi a sărbătorii celebrată la palat. Prezentarea veridică
a acestor elemente se circumscrie curentului realist.
Spancioc şi Stroici intuiesc planul diabolic al eroului şi fug peste graniţă
Desfăşurarea nu înainte de a rosti câteva cuvinte cu valoare de destin „ne vom vedea până a nu
acţiunii muri". Alexandru Lăpuşneanul invită 47 de boieri la palatul său pentru o masă de
şi punctul împăcare, însă după ce aceştia se adună la curte, domnitorul porunceşte gărzilor să
culminant îi ucidă pe oaspeţi urmând ca din capetele acestora să ridice o piramidă. Acesta va
fi leacul de frică dat domniţei Ruxanda.
Scena revoltei poporului surprinde faptul că personajul principal e şi un
bun cunoscător al maselor populare astfel la un semn al domnitorului voinţa
oamenilor se schimbă acceptând sacrificarea lui Moţoc. Replica rostită de aceştia
"capul lui Moţoc vrem" constituie prima imagine a unei revolte colective din
istoria literaturii române. Mulţimea acţionează la unison sinergic putând fi
comparată cu cea din "Răscoala" lui Liviu Rebreanu.

Capitolul al VI-lea cuprinde deznodământul. Suferind de febră tifoidă

domnitorul se retrage la cetatea Hotinului pentru a fi mai aproape de duşmanii săi,
Spancioc şi Stroici. Călugărit sub numele de Paisie acesta îşi revine din delir şi
Deznodământul ameninţă cu moartea pe toţi cei care l-au călugărit. Sfătuită de Spancioc şi Stroici,
domniţa Ruxanda îşi otrăveşte soţul împlinindu-se din nou un destin textual.
Moartea lui Alexandru Lăpuşneanu e încadrată într-un timp şi spaţiu al
letopiseţelor.

Caracterizarea În timp ce Grigore Ureche, prin prisma concepţiei lui, vedea în

personajului Lăpuşneanu un domn crud, omorâtor de boieri şi atât, Negruzzi, modern, înţelege
principal adânc conflictul esenţial al epocii. Luptele dintre partidele boiereşti, schimbările
dese de domnie şi scăderea autorităţii domneşti duceau ţara la risipă.

24
 Apare astfel ca explicabilă ivirea unui oarecare, „cu sabia răzbunării" care
încerca a restabili puterea domnească. Acesta este Lăpuşneanu.
Pe Lăpuşneanu îl caracterizează cruzimea nemăsurată, provenită dintr-o
ură fără margini, dusă aproape la paroxism, faţă de boierimea trădătoare, lacomă
de averi. El este viclean, ipocrit, de o inteligenţă diabolică. Îşi calcă jurămintele,
e cinic şi de un umor macabru, atunci când îi arată domniţei Ruxanda piramida de
capete drept „leac de frică". E în stare, văzându-se popit, să adreseze injurii la
adresa clerului, lucru înfiorător pentru acea vreme, cu atât mai groaznic cu cât
Lăpuşneanu este la un pas de moarte. Ar fi fost capabil să-şi ucidă soţia şi
pruncul, atunci când presimte alianţa cu duşmanii lui neîmpăcaţi: „M-aţi popit
voi, dar de mă voi îndrepta, pre mulţi am să popesc şi eu! Pe căţeaua asta voi să o
tai în patru bucăţi împreună cu ţâncul ei, ca să nu mai asculte sfaturile boierilor şi
duşmanilor mei.”
Capacitatea de cruzime şi de ură a personajului este enormă şi nu se poate
măsura decât cu răutatea şi intrigile boierilor, adversarii săi. În această zbatere a
Caracterizarea sa, eroul devine o natură problematică. Pe drept cuvânt, George Călinescu scrie:
personajului „În lupta de exterminare a acestei aprige voinţe de putere Lăpuşneanu apare
principal simpatic ca orice om viu şi întreg şi impresia ultimă a cititorului e mai puţin a
unui portret romantic, cât a unei puternice creaţii pe deasupra oricărui stil de
şcoală.” (Ist. lit. rom.???????????????)
Caracterizarea personajelor nu se face prin descriere, ci prin conflict şi
dialog. În primul tablou situaţia se limpezeşte prin convorbirile solilor cu
Lăpuşneanul; în al doilea, prin discuţia dintre Ruxanda şi Lăpuşneanul.
Scriitorul închipuie întreaga convorbire dintre Lăpuşneanul şi boierii
trimişi de Ştefan Tomşa, spre deosebire de cronică lui Grigore Ureche, care se
mulţumeşte să relateze celebra replică: „De nu mă iubesc ei, cum îi iubesc eu pre
dânşii; şi de nu mă vrea ţara, eu voi pre dânsa, şi voi tot merge cu voie, ori fără
voie!”
Negruzzi desprinde pentru fiecare boier trăsături de caracter,
individualizându-i, dându-le personalitate: Moţoc e viclean, Veveriţă, un duşman
neîmpăcat al lui Lăpuşneanu, iar Spancioc şi Stroici nişte tineri ce fac pasul
acesta numai din iubire de ţară, pe care vor să o ferească de năvala tătarilor şi a
altor străini.

Celelalte personaje sunt create anume pentru a pune în relief mai puternic
comportamentul personajului central.
Doamna Ruxanda, prin firea ei slabă, firavă, lipsită de hotărâre şi
personalitate, înclinată să asculte pe alţii, miloasă, este exact elementul de
contrast care accentuează trăsăturile tiranului sângeros.
Alte personaje
Moţoc, oportunist, linguşitor la culme, lacom de avere este într-adevăr
tipul boierului care explică din plin cruzimea lui Lăpuşneanu, care culminează cu
măcelul celor 47 de boieri.
Povestind sfârşitul lui Moţoc, Negruzzi izbuteşte - cu mult înaintea lui
Rebreanu - să definească fizionomia gloatei în răzvrătire, fără ţeluri precise,
anarhică şi dezorganizată.

Stilul narării faptelor este obiectiv. Rareori intervine autorul, cu câte un

Stilul calificativ „mârşavul”, „curtezan”, „ticălosul”. Predomină naraţiunea şi dialogul
pe fondul realist al acţiunii.

25
 Prin reconstituirea istorică, prezentarea unui erou de excepţie şi utilizarea
antitezei, nuvela aparţine curentului romantic, însă obiectivitatea stilului şi
sobrietatea lui, sunt trăsături clasiciste ale nuvelei.
Limbajul, cu elemente de factură populară, este expresiv „gloată”,
„norod”, „să facă din ţânţar armăsar”. Doar în naraţiunea şi comentariul autorului
Stilul pot fi întâlnite neologisme. Ridicându-se peste stilul cronicăresc, Negruzzi reţine
doar atmosfera scrisului arhaic prin topica frazei ce se supune, uneori, canoanelor
textului iniţial.

George Călinescu, referindu-se la valoarea operei, afirmă: „ar fi devenit o

Încheiere scriere celebră ca şi Hamlet dacă literatura română ar fi avut în ajutor prestigiul
unei limbi universale.”

- raportul realitate – ficţiune

- elemente romantice, clasice, realiste

26