Particularităţi ale unui text studiat, aparţinând lui Costache Negruzzi (perioada

paşoptistă)

(nuvelă istorică, romantică, realistă)

Prima nuvelă istorică din literatură română, ,,Alexandru Lăpusneanul’’ aparţine
prozei romantice, fiind publicată în perioadă paşoptistă, în primul număr al revistei ,,Dacia
Literară’’ 1840. Este inspirată din istoria naţională, potrivit recomandărilor formulate de Mihail
Kogălniceanu în manifestul literar al romantismului românesc, articolul-program intitulat
INTRODUCŢIE.
,,Alexandru Lăpusneanul’’ este o nuvelă, deoarece are o construcţie riguroasă, epică,
în proză, cu un singur fir narativ central şi cu un conflict concentrat. Se observă concizia
intrigii, tendinţa de obiectivare a perspectivei narative şi de asigurare a verosimilităţii faptelor
prezentate. Personajele relativ puţine şi sunt caracterizate succint si pun în lumină trăsăturile
personajului principal.
Este o nuvelă romantică prin tema de inspiraţie istorică, apar personajele
excepţionale în situaţii excepţionale, construite în antiteză (blândeţea doamnei şi cruzimea
domnitorului), culoarea epocii în descrieri cu valoare documentară (de exemplu: portretul fizic
al doamnei în capitolul al doilea, vestimentaţia domnitorului în biserică, masa domnească),
gesturile spectaculoase şi replicile devenite celebre.
Nuvelă istorică este o specie literară cultivată de romantici, care se inspiră din
trecutul istoric ( Evul Mediu) în ceea ce priveşte tema, subiectul, personajele şi culoarea epocii
(mentalităţi, comportamente, relaţii sociale, obiceiuri, vestimentaţie, limbaj).
Nuvela istorică are ca temă evocarea celei de a doua domnii a lui Alexandru
Lăpuşneanul (1564-1569). Lupta pentru impunerea autorităţii domneşti şi consecinţele deţinerii
puterii de către un domnitor crud se raportează la realităţile social-politice din Moldova
secolului al XVI-lea. Două episoade care înfăţişează tema luptei pentru putere în epoca
medievală sunt notabile, unul concentrat în replica rostită de domnitor ,,Dacă voi nu mă vreţi,
eu vă vreu... ‚’’, la întâlnirea lui cu solia boierilor, în capitolul I, şi scena uciderii celor 47 de
boieri în capitolul al III-lea, ilustrativă pentru cruzimea tiranului medieval.
Un prim element de structură îl evidenţiază titlul, care ilustrează personalitatea
puternică a personajului principal, excepţional (ieşit din comun) prin hotărârea şi cruzimea sa.
Perspectiva narativă este obiectivă, iar naraţiunea la persoana a III-a (viziunea ,,dindărăt’’)
aminteşte prin concizie de relatarea cronicarilor. Naratorul omniscient, omniprezent, sobru,
detaşat intervine, rareori, prin epitetele de caracterizare, prin care precizează ipostazele
personajului (,,vodă’’, ,,domnul’’, ,,tiranul’’, ,,bolnavul’’).
Conflictul nuvelei pune în lumină personajul principal. Conflictul principal politic
relevă lupta pentru putere dintre domnitor şi boieri. Conflictul secundar, răzbunarea
domnitorului împotriva vornicului Moțoc (boierul care îl trădase în prima domnie), se
declanşează în primul capitol şi se încheie în capitolul al treilea. Conflictul social dintre boieri
şi popor, este limitat la revolta mulţimii din capitolul al treilea.
 Timpul şi spaţiul sunt precizate şi conferă verosimilitate naraţiunii. Nuvela începe
cu întoarcerea lui Alexandru pe tronul Moldovei în a doua sa domnie, acţiunea desfăşurându-
se apoi la curtea domnească şi apoi la mitropolie. Ultimul capitol redă moartea domnitorului,
patru ani mai târziu, în cetatea Hotinului.
Din punctul de vedere al compoziţiei, naraţiunea romantică se desfăşoară liniar,
cronologic, prin înlănţuirea secvenţelor narative şi a episoadelor. Incipitul şi finalul se remarcă
prin sobrietate. Echilibrul compoziţional, clasic, este realizat prin organizarea textului narativ
în patru capitole, care fixează momentele subiectului. Capitolele poartă câte un motto cu rol
rezumativ, fiind replici importante rostite de personaje; capitolul I (expoziţiunea şi intriga)-
,,Dacă voi nu mă vreţi, eu va vreu...’’ răspunsul dat de domnitor soliei de boieri. Capitolul al
II-lea (desfăşurarea acţiunii)- ,, Ai să dai samă, doamnă!’’ -avertismentul adresat de văduva
unui boier decapitat doamnei Ruxanda, pentru că nu opreşte crimele soţului ei. Capitolul al III-
lea (punctul culminant)-,,Capul lui Moțoc vrem...’’ cererea norodului revoltat. Capitolul al IV-
lea (deznodământul)- ,, De mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu...’’ amenintarea împotriva
tuturor rostită de Lăpuşneanul care, bolnav, fusese călugărit şi pierduse astfel puterea
domnească.
Prima parte, având mottoul ,,Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau...’’, constituie
expozițiunea nuvelei și ni-l prezintă pe Alexandru Lăpușneanu sosind în țară cu ajutor turcesc
pentru a-l înlătura pe Tomșa și a ocupa din nou tronul Moldovei. El este întâmpinat de vornicul
Moțoc, de postelnicul Veveriță, de spătarul Spancioc și de Stroici, care-i cer domnitorului să se
întoarcă, căci poporul nu-l vrea și nu-l iubește. Hotărât să pună ordine în țară și să-i pedepsească
pe boierii trădători, domnitorul respinge categoric pretențiile celor patru boieri și promite că va
mântui țara. Văzând atitudinea transigentă a lui Lăpușneanu, Moțoc își schimbă opțiunea, îi
cere iertare și ipocrit, îl sfătuiește pe domnitor să intre în țară doar cu oastea pământeană.
Totodată, el îl asigură de ajutorul multora dintre boieri. Înțelegând intențiile vornicului,
domnitorul îi spune sincer părerea sa, dar îi făgăduiește că nu-l va ucide, insinuând că îi este
trebuitor ca să se ușureze de blestemele norodului. Această primă parte conține și intriga
acțiunii, deoarece pe lângă conflictul declarat deschis dintre domnitor și boieri, este bine
precizată și hotărârea lui Lăpușneanu de a izbăvi țara de toate relele.
Partea a doua, cu mottoul ,,Ai să dai samă, doamnă!...’’, conține desfășurarea acțiunii,
întrucât cuprinde întâmplările determinate de urcarea lui Lăpușneanu pe tronul Moldovei.
Astfel, Tomșa fuge în Muntenia, norodul întâmpină pe noul domnitor cu bucurie si cu speranțe,
iar acesta începe lupta împotriva boierilor care-l trădaseră. El îi ucidea fără milă la cea mai mică
plângere sau bănuială, îi deposedează de averi și sfătuit și ajutat de Moțoc, pune la cale noi
răzbunări. Doamna Ruxanda, înduioșată de lacrimile văduvelor și ale orfanilor și speriată de
amenințările unei văduve, se hotărăște să-i îmbuneze inima crudului voievod și-i cere sa
înceteze vărsările de sânge. Lăpușneanu îi promite un cinism, că de poimâine nu va mai vedea
capete tăiate și chiar a doua zi îi va da ,,un leac de frică “ .
În partea a treia, intitulată ,,Capul lui Moțoc vrem...’’, acțiunea atinge punctul
culminant și cuprinde, în esență scena decapitării celor patruzeci și șapte de boieri și episodul
uciderii lui Moțoc de către mulțime. Inițial, voievodul asistă împreună cu boierii și norodul la
slujba de la Mitropolie, ca apoi adresându-li-se, să recunoască, cinic, crimele săvârșite,
motivându-le prin binele și liniștea țării. El își exprimă apoi dorința de a trăi cu toții în pace și
în frăție și cere iertare mulțimii adunate, invitându-i apoi pe boieri la un ospăț la curte. La
ospățul de împăcare, Lăpușneanu poruncește să fie omorâți patruzeci și sapte de boieri. Capetele
celor uciși sunt așezate într-o uriașă piramidă, acesta fiind ,,leacul de frică“ promis doamnei
Ruxanda, care leșină văzând această grozăvie. Ridicată de slujitorii scăpăți de la măcel, o mare
mulțime se adunase la palatul domnesc . Ea cerea capul vornicului Moțoc, pe care-l consideră
vinovat de toate relele îndurate. Cruțat inițial, Moțoc este dat de domnitor în mâinile mulțimii
dezlănțuite, în ciuda rugăminților lui disperate și astfel voievodul își duce la îndeplinire planul
său diabolic, singurii care scapă fiind Spancioc și Stroici .
Partea a patra ,,De mă voi scula, pre mulți am să popesc și eu’’ constituie
deznodământul acțiunii, din care aflăm că timp de patru ani Lăpușneanul nu mai tăiase nici un
boier, dar născocise alte schingiuiri. Neliniștit că Spancioc și Stroici trecuseră Nistru și nu
putuseră fi prinși, domnitorul se mută în Cetatea Hotinului pentru a-i supraveghea de aproape,
dar aici el se îmbolnăvește grav și își exprimă dorința de a se călugări. În timpul unei crize,
mitropolitul, crezând că voievodul se stinge, îl călugareste , dându-i numele de Paisie și îl
proclamă domn pe fiul lui Lăpușneanu, Bogdan. Trezit din letargie și văzându-se călugărit,
Lăpușneanu se înfurie strigând : ,,… de mă voi scula, pre mulți am să popesc și eu” și-i amenință
pe toți din jurul său, între care se aflau doamna Ruxanda și Bogdan, fiul ei .
Spancioc și Stroici, întorși de curând, o îndeamnă pe doamna Ruxanda să-i dea otravă,
iar aceasta, speriată că viața ei și a copilului său este în primejdie și încurajată de mitropolitul
Teaofan, care-i promite iertarea lui Dumnezeu, săvârșește actul criminal. După scurt timp,
voievodul moare în chinuri, în mâinile călăilor săi .
Nuvelă de inspiraţie istorică ,,Alexandru Lăpusneanul’’ de Costache Negruzzi
ilustrează principiile ideologiei paşoptiste şi ale romantismului românesc, potrivit
recomandărilor din ,,Introducție’’ în ,,Dacia literară’’. Negruzzi face din personajul Alexandru
Lăpuşneanul un tiran de o cruzime ieşită din comun, ca un avertisment adresat contemporanilor
şi reconstituie culoarea de epocă în aspectul ei documentar.
Nuvelă istorică ,,Alexandru Lăpusneanul’’ deschide drumul observaţiei realiste, prin
tehnica detaliului semnificativ şi prin surprinderea psihologiei mulţimii.

Particularităţi de caracterizare-Alexandru Lăpuşneanul

Prima nuvelă istorică din literatura română, ,,Alexandru Lăpusneanul’’aparţine

prozei romantice, fiind publicată în perioadă paşoptistă, în primul număr al revistei ,,Dacia
Literară’’, 1840. Este inspirată din istoria naţională, potrivit recomandărilor formulate de Mihail
Kogălniceanu în manifestul literar al romantismului românesc, articolul-program intitulat
,,INTRODUCTIE’’.
Nuvela istorică este o specie literară cultivată de romantici, care se inspiră din trecutul
istoric (Evul Mediu) în ceea ce priveşte tema, subiectul, personajele şi culoarea epocii
(mentalităţi, comportamente, relaţii sociale, obiceiuri, vestimentaţie, limbaj).
Statutul social, psihologic și moral
,,Alexandru Lăpusneanul’’ este personajul principal al nuvelei, personaj romantic,
excepţional, care acţionează în situaţii excepţionale (scena uciderii boierilor, a pedepsirii lui
Moţoc, scena morţii domnitorului otrăvit). Întruchipează tipul domnitorului tiran şi crud. El este
construit din contraste, are calităţi şi defecte puternice. În proza romantică, personajul se află
într o relaţie de antiteză, el fiind construit cu doamna Ruxanda pe tiparul înger-demon.
Trăsătura dominantă o constituie cruzimea.
Un prim episod semnificativ pentru cruzimea personajului este atitudinea pe care o are
încă din primul capitol, prin intermediul dialogului, anumite gesturi care dezvăluie evoluţia
psihologică a viitoului tiran. Dialogul din scena în care Lăpuşneanu întâlneşte solia formată
din Moţoc, Veveriţă, Spancioc şi Stroici, conturează foate bine conflictul puternic dintre domn
şi boierii trădători. Acest conflict evidenţiază trăsătura fundamentală a lui Lăpuşneanul, şi
anume, voinţa de a avea putere deplină asupra Moldovei, impunându-şi ferm autoritatea.
Lăpuşneanul îi primeşte pe boieri rezervat, „silindu-se a zâmbi”. Atitudinea
boierilor, la început, este una oarecum detaşată, deoarece „se înclinară până la pământ, fără a-
i săruta poala după obicei”. Schimbul de replici reflectă siguranţa de sine şi atitudinea
provocatoare a domnului, care-i determină pe boieri să-şi dezvăluie ostilitatea şi adevăratele
intenţii: „Am auzit, urmă Alexandru, de bântuielile ţării şi am venit să o mântui; ştiu că ţara
mă aşteaptă cu bucurie.” Ultima parte a acestui dialog dezvăluie furia şi ura abia stăpânită a lui
Lăpuşneanul, ca răspuns la vicleniile lui Moţoc. Prin aceste replici tăioase sunt evidenţiate
impulsivitatea, lipsa de scrupule şi violenţa domnitorului în înfruntarea cu boierii: „Dacă voi
nu mă vreţi eu vă vreu [...] şi dacă voi nu mă iubiţi, eu vă iubesc pre voi şi voi merge şi cu voia,
ori fără voia voastră.” Observaţiile asupra fizionomiei personajului, făcute de Negruzzi, reflectă
trăirile interioare ale eroului : „răspunse Lăpuşneanu, a căruia ochi scânteiară ca un fulger.”
De asemenea, partea a III-a a nuvelei („Capul lui Moţoc vrem”) este cea mai dramatică
şi începe printr-o linişte şi o atmosferă de sărbătoare, unde domnul şi boierii se adunaseră la
biserică. Scena este prezentată minuţios, pregătindu-se antiteza romantică şi contrastul din
scena uciderii celor 47 de boieri. Disimularea şi ipocrizia, precum şi ateismul sunt trăsături
specifice personajului romantic şi sunt foarte bine evidenţiate în această scenă: „Împotriva
obiceiului său, Lăpuşneanul, în ziua aceea era îmbrăcat cu toată pompa domnească”, „Dar după
ce a ascultat Sfânta Slujbă, s-a coborât din strană, s-a închinat pe la icoane, şi, apropiindu-se de
racla Sfântului Ioan cel Nou, s-a aplecat cu mare smerenie şi a sărutat moaştele sfântului”,
„Spun că în minutul acela, el era foarte galben la faţă, şi că racla sfântului ar fi tresărit.”
Elemente de structură
Un prim element de structură îl constituie modalitățile de caracterizare. Naratorul
realizează un portret fizic al acestuia cu prilejul discursului de la mitropolie, ocazie oficială
pentru a descrie vestimentaţia specifică epocii, care dă culoarea locală ,,Purta coroana
Paleologilor, şi peste dulama poloneză de catifea stacoşie, avea cabaniţă turcească’’. Portretul
moral este realizat, în mod direct, prin epitetele ,,nenorocitul domn’’, ,,deşănţata cuvântare’’,
sau prin indicarea ipostazelor personajului ,,vodă’’, ,,domnul’’, ,, tiranul’’, ,, bolnavul’’ ,
„Lăpuşneanu, a căreia ochi scânteiară ca un fulger”, „meditează vreo nouă moarte’’. Sunt
folosite epitete şi în caracterizarea realizată de alte personaje :,,crud şi cumplit este omul acesta’’
(Mitropolitul Teofan) şi în autocaracterizare: ,,Nu aş fi un nătărău de frunte, când m-aş crede în
tine?’’ (replică adresată vornicului Moțoc).
Portretul moral este dominant și reise din fapte, gesturi, limbaj, comportament.
Faptele domnitorului, ajuns pentru a doua oară pe tronul Moldovei (omorârea boierilor, „leacul
de frică” oferit domniţei Ruxanda, aruncarea lui Moţoc în mâinile mulţimii), pun în evidenţă
tirania domnitorului care acţionează pentru întărirea autorităţii domneşti şi slăbirea puterii
boierilor.
Fiind un bun cunoscător al firii umane, Lăpuşneanul îl cruţă pe Moţoc pentru
încercarea de a-l înşela din nou, deoarece avea nevoie de acesta „ca să mai uşureze blăstemurile
norodului”. Această scenă reflectă duritatea, luciditatea şi ironia necruţătoare a domnului.
În episodul uciderii celor 47 de boieri, se poate observa antiteza dintre
cinismul lui Lăpuşneanul („El râdea”) şi groaza lui Moţoc care „se silea a râde ca să placă
stăpânului, simţind părul zburlindu-i-se pe cap şi dinţii săi clănţănind.”
În scena finală a bolii şi a otrăvirii sale, personajul principal trăieşte cu intensitate
atât umilinţa, cât şi revolta împotriva celor ce l-au călugărit, după care urmează groaza în faţa
morţii.
Deşi naratorul este obiectiv, apar scurte intervenţii subiective prin care naratorul îşi
trădează atitudinea faţă de personaj: „această deşănţată cuvântare”, „era groază a privi această
scenă sângeroasă”.
Un prim element de structură îl evidenţiază titlul, care ilustrează personalitatea
puternică a personajului principal, excepţional (ieşit din comun) prin hotărârea şi cruzimea sa.
Perspectiva narativă este obiectivă, iar naraţiunea la persoana a III-a (viziunea ,,dindărăt’’)
aminteşte prin concizie de relatarea cronicarilor. Naratorul omniscient, omniprezent, sobru,
detaşat intervine, rareori, prin epitetele de caracterizare, prin care precizează ipostazele
personajului (,,vodă’’, ,,domnul’’, ,,tiranul’’, ,,bolnavul’’).
Conflictul nuvelei pune în lumină personajul principal. Conflictul principal politic
relevă lupta pentru putere între domnitor şi boieri. Conflictul secundar, răzbunarea domnitorului
împotriva vornicului Moțoc (boierul care îl trădase în prima domnie), se declanşează în primul
capitol şi se încheie în capitolul al treilea. Conflictul social dintre boieri şi popor, este limitat la
revolta mulţimii din capitolul al treilea.
În realizarea operei sale, Negruzzi interpretează cronicile lui Grigore Ureche şi Miron
Costin, schimbând destinul unor personaje. Astfel, creează o operă de ficţiune care se
îndepărtează de spiritul cronicilor, o nuvelă „care ar fi putut sta alături de Hamlet dacă ar fi
avut prestigiul unei limbi internaţionale”. (G. Călinescu).