Temă și viziune în „Alexandru Lăpușeanul”

Costache Negruzzi a fost un reprezentant de seamă al generației pașoptiste, și cel dintâi prozator
romantic. Creația artistică care l-a consacrat este nuvela de inspirație istorică „Alexandru Lăpușneanul”,
publicată în primul număr al revistei „Dacia literară” în 1840. Este inspirată din istoria națională, potrivit
recomandărilor formulate de Mihail Kogălniceanu în manifestul literar al romantismului românesc,
articolul-program intitulat „Introducție”.
Nuvela este o specie a genului epic în proză, cu acțiune mai amplă decât a povestirii, conflict
consistent și personaje puține. Acțiunea constă dintr-o intrigă puternică cu un conflict susținut, care
focalizează, de regulă, asupra unui personaj principal și are ca scop caracterizarea acestuia.
„Alexandru Lăpușneanul” este o nuvelă deoarece prezintă un fir narativ central și o construcție
epică riguroasă, cu un conflict concentrat. Personajele relativ puține scot în evidență evoluția
personajului principal, puternic individualizat.
Este o nuvelă romantică prin tema de inspirație istorică, personaje excepționale în situații
excepționale, construite în antiteză (blândețea doamnei și cruzimea domnitorului), culoarea epocii în
descrieri cu valoare documentară (portretul fizic al doamnei în capitolul al II-lea, vestimentația lui
Lăpușneanul în biserică, masa domnească), gesturi spectaculoase și replici devenite celebre.
Este o nuvelă istorică deoarece este inspirată din istoria națională, potrivit recomandărilor
formulate de Mihail Kogălniceanu în manifestul literar al romantismului românesc, articolul-program
intitulat „Introducție”.
Tema nuvelei este evocarea celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lăpușneanul (1564-1569).
Lupta pentru impunerea autorității domnești și consecințele deținerii puterii de către un domnitor crud
se raportează la realitățile social-politice din Moldova secolului al XVI-lea.
O secvență semnificativă pentru ilustrarea temei o constituie primul capitol, ce înfățișează
întoarcerea lui Lăpușneanul de la Constantinopol cu o armată turcească, hotărât să își reia tronul. La
intrarea în țară, este întâmpinat de patru boieri: vornicul Moțoc, postelnicul Veveriță, spătarul Spancioc
și Stroici, care-i sugerează că nu este dorit de către popor. Domnitorul nu renunță însă la planurile sale:
„Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu...”.
O altă secvență semnificativă este ospățul boierilor din capitolul al III-lea, scenă ilustrativă
pentru cruzimea tiranului medieval. Cu prilejul slujbei religioase, domnitorul le ține boierilor un discurs,
făgăduindu-le că-i iartă și invitându-i la un ospăț. Cei 47 de boieri sunt măcelăriți, iar capetele lor sunt
așezate în formă de piramidă, în funcție de rangul fiecăruia. La vederea acestui „leac de frică”, doamna
Ruxanda leșină.
Acțiunea este pusă pe seama unor personaje ale căror caractere puternice se dezvăluie în
evoluția gradată a conflictului.
● Capitolul I – reprezintă expozițiunea (întoarcerea lui Alexandru Lăpușneanul la tronul
Moldovei în 1564 și întâlnirea cu cei patru boieri trimiși de domnitorul Tomșa) și intriga
(hotărârea domnitorului de a-și relua tronul și dorința sa de răzbunare față de boierii
trădători).
● Capitolul al II-lea – corespunde desfășurării acțiunii și cuprinde întâmplări declanșate de
revenirea la tron a lui Alexandru Lăpușneanul: fuga lui Tomșa în Muntenia, incendierea
cetăților Moldovei, uciderea unor boieri etc.
● Capitolul al III-lea – punctul culminant; conține mai multe scene romantice, prin
caracterul excepțional: discursul domnitorului la slujba religioasă de la mitropolie,
ospățul de la palat și uciderea celor 47 de boieri, omorârea lui Moțoc de mulțimea
revoltată și „leacul de frică” pentru doamna Ruxanda.
● Capitolul al IV-lea – înfățișează deznodământul, moartea tiranului prin otrăvire. După
patru ani de la cumplitele evenimente, Lăpușneanul se retrage în cetatea Hotinului.
 Bolnav de friguri, domnitorul este călugărit, după obiceiul vremii. Deoarece, când își
revine, amenință să-i ucidă pe toți, doamna Ruxanda acceptă sfatul boierilor de a-l
otrăvi.
Conflictul nuvelei pune în lumină personajul principal. Conflictul principal, politic, relevă lupta
pentru putere între domnitor și boieri. Conflictul secundar, răzbunarea domnitorului împotriva vornicului
Moțoc, se declanșează în primul capitol și se încheie în capitolul al III-lea. Conflictul social, între boieri și
popor, este limitat la revolta mulțimii din capitolul al III-lea.
Titlul evidențiază personalitatea puternică a personajului principal, excepțional (ieșit din comun)
prin hotărârea și cruzimea sa, dar și o caracteristică a nuvelei ca specie narativă, faptul că interesul cade
asupra construcției personajelor.
În concluzie, coexistența elementelor romantice cu elemente clasice într-o operă literară este o
trăsătură a literaturii pașoptiste, iar nuvela „Alexandru Lăpușneanul” deschide drumul observației
realiste, prin tehnica detaliului semnificativ și prin surprinderea psihologiei mulțimii.