Eseu caracterizare personaj

“Moara cu noroc” de Ioan Slavici

Ghiță

Scriitor afirmat la sfârşitul secolului al XIX-lea, Ioan Slavici este unul din- tre adepții
realismului clasic. Publicată în 1881 în volumul de debut,,Novele din popor", nuvela
realistă, de factură psihologică „Moara cu noroc" devine una dintre scrierile
reprezentative pentru viziunea lui Ioan Slavici asupra lumii şi asupra vieții satului
transilvănean.
“Moara cu noroc” de Ioan Slavici este o nuvelă, adică o specie epică în proză, cu o
construcţie riguroasă, un fir narativ central; personajele relativ puţine pun în evidenţă
evoluţia personajului principal, complex, puternic individualizat. Se observă tendinţa
de obiectivare a perspectivei narative, impersonalitatea naratorului, naraţiunea la
persoana a III-a, atitudinea detaşată în descriere, veridicitatea. Este o nuvelă
psihologică prin: tematică, modalităţi de caracterizare a personajului şi de investigare
psihologică, natura conflictului (interior).
Tema susţine caracterul psihologic al nuvelei: efectele nefaste şi dezumanizante
ale dorinţei de înavuţire, pe fundalul societăţii ardeleneşti de la sfârşitul secolului al
XX-lea. Problematica nuvelei se poate stabili din mai multe perspective. Din
perspectivă socială, nuvela prezintă încercarea lui Ghiţă de a-şi schimba statutul
social; din perspectivă moralizatoare, prezintă consecinţele dramatice ale setei de
înavuţire, scriitorul considerând că goana după avere zdruncină tihna sufletească şi
duce la pierzanie. Din perspectivă psihologică, nuvela prezintă conflictul interior trăit
de Ghiţă care este sfâşiat de dorinţe pe cât de puternice, pe atât de contradictorii:
dorinţa de a rămâne om cinstit, pe de o parte şi dorinţa de a se îmbogăţi alături de
Lică, pe de altă parte. Conflictul nuvelei este complex, de natură socială, psihologică şi
morală.
Titlul nuvelei este ironic, toposul ales ..Moara cu noroc" este mai degraba moara cu
ghinion, metafora morii sugerand macinarea continua, mersul in sens evolutiv, dar si
intoarcerea destinului in sens invers. Titlul pune laolalta doua motive literare:
cautarea norocului si hanul sau carciuma, loc de popas si de adapost. Simbolic, titlul
trimite spre ideea destinului, vazut ca o incrucisare de drumuri; moara parasita
sugereaza lupta cu iluziile, zbuciumul interior al personajului principal.
Din titlu si din al doilea capitol, naratorul fixeaza spatiul actiunii, un loc
binecuvantat, pus sub semnul dumnezeirii: "cinci cruci stau inaintea morii, doua din
piatra si trei altele cioplite din lemn de stejar". Spatiul sacru de la inceput se va
preschimba intr-unul blestemat, un loc al pierzaniei, deoarece moara isi schimba
functia originara, devine carciuma. Roata norocului care s-a invartit un timp in
favoarea lui Ghita se va opri. Inversarea norocului coincide cu deznodamantul care
ofera salvarea personajele prin moarte. Moartea este unica sansa de salvgardare a
fiintei, de recuperare a sinelui si de reintoarcere la divinitate.
Conflictul exterior al textului este cel dintre Ghiță și Lică, cauzat de patima pentru
bani a celor doi. Temut de întreg satul, Lică îl pune pe Ghiță să îi ofere informații
privind oamenii care trec pe la Moară. Temându-se că îl așteaptă o soartă crudă în
cazul unui refuz, dar și orbit de promisiunea recompenselor, Ghiță încheie acordul cu
Lică. Cu toate acestea conflictul central este cel interior personajului principal, cel din
sufletul lui Ghiță, care ajunge să acționeze împotriva firii sale și să regrete înțelegerea
făcută cu Lică. Astfel se creează un puternic conflict interior între dorințele
contradictorii ale personajului principal, dorința de a rămâne om cinstit și cea de a se
îmbogăți alături de Lică.
Statutul social al acestuia se modifică pe parcursul nuvelei și subliniază evoluția
personajului. Inițial, acesta este un cizmar sărac și tată de familie, pe umerii căruia
apasă toată responsabilitatea bunăstării acesteia. Acest lucru îl încurajează să fie
nemulțumit de situația lui socială și materială, ce conduc la luarea în arendă a
cârciumii de lângă Moara cu noroc, în speranța că, astfel, va asigura familiei un trai
mai bun. Schimbarea statului de cizmar la cel de cârciumar atrage după sine, pe de-o
parte, o îmbunătățire materială considerabilă, dar care, pe de altă parte, va avea un
mare impact la nivelul statutului psihologic și moral.
Din punct de vedere psihologic, Ghiță este marcat de un conflict interior între
dragostea pentru Ana și dragostea pentru bani. Cele două voci interioare îi
influențează modul de a gândi în funcție de circumstanțe. Mentalitatea lui este într-o
continuă metamorfoză pe tot parcursul nuvelei, acesta fiind inițial un caracter
puternic, ce nu se lasă influențat de alții, însă devine, pe final, taciturn, închis,
necomunicativ și preocupat excesiv de imaginea lui în ochii celorlalți.
Statutul moral al protagonistului cunoaște, de asemenea, o profundă metamorfoză.
Personaj dominat de ambiție, aceasta se transformă dintr-un element susținător al
afacerii lui într-o carență morală, folosită strict pentru sporirea averii. Ghiță devine
treptat un om lacom, obsedat de câștig și lipsit de moralitate, fiind dispus să facă orice
pentru a-și proteja veniturile. Devine criminal, omorându-și soția infidelă, în ciuda
faptului că era direct responsabil de comportamentul ei.
Caracterizarea lui Ghiţă este realizată atât direct cât şi indirect. Caracterizarea
directă este făcută nu doar de către narator: „înalt şi spătos", „modest"; ci şi prin
procedeul autocaracterizării: „să cârpesc şi mai departe cizmele oamenilor, care
umblă toată săptămâna în opinci ori desculţi, iară dacă dumineca e noroi îşi duc
cizmele până la biserică, şi să ne punem pe prispa casei la soare, privind eu la Ana,
Ana la mine, amândoi la copilaș, iară d-ta la tustrei. lacă liniştea colibei.", dovedind că
este un om harnic ce trudeşte pentru întreţinerea familiei sale, în incipitul nuvelei.
Propriile afirmații ale lui Ghiţă referitoare la sine subliniază pe de o parte slăbiciunile
existente în sufletul său, iar pe de altă parte constituie un punct de sprijin în
autoapărare: "Ei! Ce să îmi fac?... Aşa m-a lăsat Dumnezeu!... Ce să fac dacă e în mine
ceva mai tare decat voinţa mea! Nici cocoşatul nu e însuşi vinovat că are cocoaşa in
spinare." De asemenea, caracterizarea directă este făcută şi de alte personaje: „Tare
om eşti tu, Ghiţă, grăi Pintea pe gânduri. Şi eu il urăsc pe Lică; dar n-aş fi putut să-mi
arunc o nevastă ca a ta drept momeală în cursa cu care vreau să-l prind." - replica lui
Pintea denotă transformarea suferită de Ghiţă după toate întâmplările petrecute în
preajma şi din cauza lui Lică.
Caracterizarea indirectă este făcută prin faptele şi comportamentul său. Faptele sale
subliniază trăsătura dominantă a acestui personaj şi anume dragostea de bani.
Această iubire în sufletul lui Ghiţă devine, în mod treptat, patimă, cârciumarul
ajungând la scurt timp rob al acestei patimi. Faptul că a avut numeroase ocazii de a-l
denunţa pe Lică, însă lăcomia şi setea de bani l-au convins să nu o facă, denotă un
caracter slab, foarte mult modificat de cel din începulul nuvelei.
Destinul tragic al lui Ghiţă are un rol moralizator, potrivit advertismentului rostit de
bătrână in incipit: Pus in situația de a alege intre banii obținuți din afaceri necurate şi
liniştea sufleteasca, Ghita este orbit de patima îmbogățirii şi se dezumanizează
treptat, chiar dacă ascileaza între stări contradictorii și are momente de regret,
măiestria lui Slavici constånd tocmai in finetea analizei psihlogice.
În concluzie, Ghiță este un personaj rotund, complex, ce trăiește o dramă
psihologică interioară, consecință nefastă a instinctului exagerat al avariției şi a
nerespectării moralei satului arhaic, potrivit căreia banii nu contribuie la umanizarea
lumii, ci constituie sursa ei de pierzanie.

Tema nu e element
Sa pui alte elemente in plus