Moara cu noroc

de Ioan Slavici

Ioan Slavici apartine perioadei marilor clasici alaturi de Creanga, Caragiale si Eminescu. Scrie
proza realista deoarece considera ca literatura trebuie sa fie o oglinda a realitatii.In opera sa, evoca lumea
taraneasca a Ardealului, fiind cel care “introduce o realitate populara inaintea lui Creanga” (Tudor Vianu).
Slavici fundamenteaza analiza psihologica in literatura romana, urmarind atat sufletul individului, cat si
cel colectiv. Nuvelele sale au un caracter moralizator, personajele fiind pedepsite in functie de actiunile
sau gandurile lor astfel incat finalul operei are accente moral-crestine.
Nuvela „Moara cu noroc” este publicată în 1881, în volumul de debut „Novele din popor”,
reprezentativ pentru viziunea autorului asupra lumii satului. „Moara cu noroc” este o proza realista, de
analiza psihologica, fiind considerata o capodoperă a nuvelisticii româneşti, un moment de referinţă în
evoluţia prozei noastre.
Nuvela este specie a genului epic, in proza, cu o constructie riguroasa, un fir narativ central,
avand un conflict concentrat, personaje relativ putine, fiind construita, de obicei, in jurul unui personaj
principal complex, puternic individualizat.
Este o nuvelă psihologică datorită tematicii sociale abordate, a modalităţilor de caracterizare a
personajului şi a tehnicilor de analiza psihologică, precum şi prin natura conflictului, interior.
Tema nuvelei o constituie urmările negative, consecinţele nefaste, pe care setea de îmbogăţire le
are asupra vieţii sufleteşti a individului, asupra destinului omenesc. Lucrarea demonstreaza ca banul
distruge firea omului si ii altereaza ireversibil viata interioara.
Problematica nuvelei se poate stabili din mai multe perspetive. Din perspectivă socială, nuvela
prezintă încercarea lui Ghiţă de a-şi schimba statutul social; din perspectivă moralizatoare, prezintă
consecinţele dramatice ale setei de înavuţire, scriitorul considerând că goana după avere zdruncină liniştea
sufletească şi duce la pierzanie.
Perspectiva narativă este una obiectivă, naratorul fiind impersonal, omniscient, omniprezent.
Naratiunea se realizeaza la persoana a III-a, atitudinea în descriere fiind detaşată, ceea ce conferă
veridicitate operei. Perspectiva naratorului este completata de interventiile simetrice ale batranei care
ilustreaza tehnica punctului de vedere.
Titlul nuvelei reprezintă numele locului în care se schimbă destinul personajului principal: o
fostă moară aflată la răscruce de drumuri, izolată, care a devenit, în timp, o cârciumă. Acesta este un loc
cu noroc pentru călătorii care treceau pe acolo, fiind un loc de popas sau de întalnire cu alţi oameni pentru
a parcurge împreună drumul.
În acelaşi timp Moara cu noroc este benefică şi pentru familia lui Ghiţă, care ia în arendă locul şi
reuşeşte să câştige respectul şi încrederea călătorilor. Dar acest lucru se schimbă, odată cu sosirea la moară
a lui Lică Sămădăul, moment în care locul devine nefast pentru Ghită, semnificând, ironic, „Moara cu
ghinion” sau „Moara care aduce nenorocirea”, pentru că uşurinţa câştigurilor băneşti ascunde multe
ilegalităţi..
Conflictul nuvelei este complex, de natură socială, morală şi psihologică. Există un conflict
exterior, între Ghiţă şi Lică, dar şi un conflict interior, între cele două laturi sufleteşti ale lui Ghită, o luptă
între a rămâne cinstit, alături de familie, sau de a se alia cu Lică, pentru a se îmbogăţi.
Spatiul este bine ancorat in realitate, fiind vorba de un han plasat la rascruce de drumuri, izolat de
restul lumii, inconjurat de pustietate, aflat pe drumul Ineului. Hanul se afla pe locul unei mori parasite
(“vechea moara cu lopetile rupte”), in apropierea careia se afla cinci cruci, aceste semne anticipand
destinul tragic al personajelor. Descrierea drumului si a locului in care se afla carciuma se realizeaza in
maniera realista utilizandu-se tehnica detaliului:”de la Ineu, drumul de tara o ia printre paduri si peste
tarini...”.

1
 Timpul desfasurarii actiunii este a doua jumatate a secolului al XIX-lea, iar din perspectiva
momentului concret, actiunea este fixata intre doua repere religioase, de la Sfantul Gheorghe, pana la
Pasti.
Alcătuită din 17 capitole, nuvela are un subiect concentrat, cu descrieri bogate. Naratiunea este
uneori inlocuita de dialog, prin replici scurte, tensionate, in acord cu starea sufleteasca a personajelor.
Incipitul nuvelei corespunde expozitiunii si reprezintă dialogul lui Ghiţă cu soacra sa, pe tema
luării în arendă a cârciumii de la Moara cu noroc. Nuvela incepe cu vorbele batranei:”Omul sa fie
multumit cu saracia sa, caci, daca e vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit.”.Imperativul
“Omul sa fie multumit” atrage atentia ca fericirea inseamna nemiscare.Al doilea enunt este argumentativ,
introdus prin formula “caci daca e vorba...”, iar al treilea enunt este un elogiu direct adus saraciei, ca sursa
a fericirii.Incipitul are o dimensiune profund moralizatoare si anunta conflictul nuvelei, conform caruia
orice schimbare in viata sociala presupune o modificare de atitudine care va aduce sanctiunea.
La inceput, totul este bine, familia este fericita si prospera.
Intriga nuvelei este constituită de apariţia lui Lică Sămădăul la Moara cu noroc, un personaj
ciudat, carismatic, şeful porcarilor şi al turmelor de porci din împrejurimi, moment în care echilibrul
familiei lui Ghiţă este tulburat.
Orgoliul lui Lică, unul de stăpân care nu doar îşi subordonează oamenii, ci se şi substituie
destinului lor, este cel care îşi va pune amprenta asupra vieţii lui Ghiţă.
Desfasurarea actiunii prezinta etapele declinului lui Ghita. Cu toate că îşi dă seama ca Lică
reprezintă un pericol pentru el şi pentru cei dragi, Ghiţă nu se poate sustrage influenţei malefice pe care
acesta o exercită asupra lui, şi nici tentaţiei îmbogăţirii.
Mai întâi, Ghiţă îşi ia toate măsurile de apărare împotriva lui Lică: merge la Arad să-şi cumpere
două pistoale, îşi ia doi câini pe care îi asmute împotriva turmelor de porci şi angajează încă o slugă, pe
Marţi, „un ungur înalt ca un brad”.
Însă din momentul apariţiei lui Lică, începe procesul iremediabil de înstrăinare a lui Ghiţă faţă
de familie, proces analizat cu măiestrie de Slavici.
Datorită generozităţii Sămădăului, starea materială a lui Ghiţă devine tot mai înfloritoare, numai
că omul începe să-şi piardă încrederea în sine. Tocmai de aceea devine tot mai atent la imaginea pe care
lumea o are despre el. Prin faptul că jură strâmb (depune mărturie mincinoasă) la proces,acoperindu-i
nelegiuirile lui Lică, Ghiţă devine complice la crimă. Hotărăşte, totuşi, să-l dea în vileag pe Lică, cu
ajutorul jandarmului Pintea.
Ghiţă ajunge pe ultima treaptă a degradării morale în momentul în care, orbit de furie şi dispus să
facă orice pentru a se răzbuna pe Lică, îşi aruncă soţia drept momeală, în braţele Sămădăului.
Punctul culminant al nuvelei îl constituie momentul în care Ghiţă se hotărăşte să o omoare pe
Ana, înjunghiind-o. Ghiţă este ucis, la ordinul lui Lică, de Răuţ, fiind împuşcat de la spate.
Deznodământul nuvelei este unul tragic. Lică, simţindu-se fără scăpare şi pentru a nu cădea viu
în mâinile lui Pintea, se sinucide, izbindu-se cu capul de un stejar. Un incendiu teribil, cu rol purificator,
mistuie cârciuma de la Moara cu noroc, în noaptea de dinaintea Paştilor, şi singurele personaje care
supravieţuiesc sunt bătrâna şi copiii, fiinţele cu adevărat morale şi inocente.
Finalul este realizat simentric cu incipitul prin descrierea drumului pe care va pleca batrana
impreuna cu nepotii, sugerand ca drumul vietii continua si dupa tragedia de la Moara cu noroc.Toata
intamplarea este pusa pe seama destinului care nu poate fi evitat, mentinandu-se tonul
moralizator : ’’Simteam ca nu are sa iasa bine, dar asa le-a fost data !’’.
In nuvelă accentul nu cade pe actul povestirii, ci pe complexitatea personajelor. Ele nu sunt
întruchipări schematice, ci structuri veridice, rotunde, dezvăluind toate componentele umane. Evoluează
liber, după gânduri şi atitudini, cât şi influentate de condiţiile sociale ale momentului. Accentul nu este pus
pe portretul fizic, ci pe cel interior, moral şi psihologic, personajele având porniri contradictorii.

2
 Ghiţă este cel mai complex personaj din nuvelistica lui Slavici, al cărui destin ilustrează
consecinţele nefaste ale setei de înavuţire. Personajul principal evoluează de la tipicitate, sub deteminarea
socială, la individualizare, sub determinare psihologică şi morală. El parcurge un traseu sinuos al
dezumanizării, cu frământări sufleteşti şi ezitări. Se arată slab în faţa tentaţiilor şi sfârşeşte tragic.
Personajul traieste o drama psihologica concretizata in trei pierderi: pierderea increderii in sine, pierderea
increderii in Ana si pierderea increderii in oameni. Drama se dezvăluie treptat, prin faptele şi gândurile lui,
dar şi cu ajutorul personajelor Ana si Lica.
Ana şi Lică, personaje secundare, au şi ele un destin tragic pentru că ambele încală legile
creştine..
Lică reprezintă spiritul satanic ce domină cu forţă personajele. Este un simbol al degradării
morale, cu o forţă interioară şi un nemăsurat orgoliu.
Ana este un personaj introdus în naraţiune pentru a contribui la conturarea personajului Ghiţă. La
început este un model de frumuseţe feminină, de bunătate, de duioşie, ca apoi să se transforme într-o
femeie aprigă, inteligentă, care-şi apără cu toate forţele familia. În final iubirea pentru Ghiţă se transformă
în dispreţ ceea ce îi va aduce un destin tragic.
Limbajul naratorului şi al personajelor valorifică aceleaşi registre stilistice: limbajul
regional(“pripor”, “samadaul”, “bumbi”), ardelenesc, popular(“a venit vremea sa te rafuiesti”, “perduse
bunul cumpat”), tocmai pentru a ilustra realitatea.
Există în nuvelă o oralitate asemănătoare cu cea a lui Creangă dând impresia de “spunere” a
întâmplărilor, mai ales că Slavici intervine uneori în naraţiune prin exclamaţii sau interogaţii retorice, fie
prin proverbe şi zicători.
Limbajul artistic este original prin vigoare, sobrietate , spontaneitate şi oralitate.
În concluzie opera „Moara cu noroc” de Ioan Slavici este o nuvelă psihologică, deoarece are
toate trăsăturile acestei specii literare: analizează conflictul interior al personajului principal, urmăreşte
procesul înstrăinării lui Ghiţă de familie şi urmăreşte degradarea morală a acestuia produsă de ispita
îmbogăţirii. Analiza psihologică atrage atenţia asupra faptului că nu munca cinstită prin care omul devine
înstărit este condamnată de Slavici, ci obţinerea unei averi pe căi necinstite şi înstrăinarea de familie.