Moara cu noroc

de Ioan Slavici

-nuvelă realistă de analiză psihologică-

-1881-
Nuvela „Moara cu noroc” de Ioan Slavici este publicată în anul 1881 în volumul de debut
„Nuvele din popor”, reprezentativ pentru viziunea autorului asupra lumii satului.

Contextul istoric și cultural în care apare opera este cel al epocii marilor clasici când se
manifestă criticismul junimist, mișcare de sinteză și de aplicare a spiritului critic, de inaugurare a
unei direcții noi în cultura română pe principii valorice ferme. La această orientare, aderă și
Slavici, care a devenit membru al societății „Junimea” la începutul anilor 1870.

„Moara cu noroc” este o nuvelă, o specie epică în proză, cu o construcție riguroasă, un fir
naratic central, personajele relativ puține pun în evidență evoluția personajului prinipal
complex și puternic individualizat. Este o nuvelă psihologică (de analiză psihologică), acest
aspect evidențiindu-se prin tematică, modalități de caracterizare a personajului și de investigare
psihologică, natura conflictului interior.

Titlul este un element paratextual care dirijează cititorul spre un sens simbolic, explicat
mataforic în capitolul al II-lea: „oare cum nesimțite, moara a încetat a mai măcina”. Secvența
menționată conține o sugestie a morii care macină destine. În același timp, cuvântul „noroc” ne
trimite la ideea de soartă, destin, așa cum sugerează o veche concepție populară. Titlul este
unul ironic, deoarece, moara cu noroc se deovedește a fi una cu ghinion / aducătoare de
ghinion.

Tema „care încadrează nuvela în realismul psihologic, este dezumanizarea ca o consecință a

setii de înavuțire, pe fundalul unei societăți aflate în schimbare economică și morală.
Problematica nuvelă se poate stabili din mai multe perspective, astfel din perspectivă socială,
textul prezintă încercarea lui Ghiță de a-și schimba statutul social (din cizmar devine arendaș de
han), din perspectivă moralizatoare, sunt surprinse consecințele dramatice ale setei de
înavuțire, iar din perspectivă psihologică nuvela ilustrează conflictul interior al protagonistului
(Ghiță oscilează între dorința de a rămâne om cinstit și cea de a se îmbogăți alături de Lică
Sămădăul).

Conflictul nuvelei este complex, fiind de natură socială, psihologică și morală. Conflictul
interior dublează conflictul exterior. Perspectiva narativă este obiectivă. Naratorul se situează
înafara evenimentelor, se raportează obiectiv la întâmplări și la personaje și își construiește
discursul la persoana a III-a, fiind un narator omniscient, omniprezent, heterodiegetic și detașat.

Evenimentele se desfășoară linear, iar înlănțuirea dintre capitole se face prin tehnici epice
diverse.

Alcătuită din 17 capitole, nuvela are un subiect concentrat cu deschideri bogate. Acțiunea se
desfășoară pe parcursul unui om și este plasată între două repere cu valoare religioasă de la Sf.
Gheorghe până la Paște.

Opera debutează cu un proverb moral, izvorât din înțelepciunea bătrânească rostit de

mamă-soacră: „omul să fie mult cu sărăcia sa, căci, dacă-i vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei
tale te face fericit”. Bătrâna este adepta păstrării tradiției în vreme ce, Ghiță, dorește
schimbarea, bună starea materială. Între incipit și final se stabilește o relație de simetrie, opera
încheindu-se cu o altă replică a femeii: „așa le-a fost dată”, ce sintetizează soarta nefastă /
destinul tragic al personajelor.

În expoziție este descris drumul care merge la moara cu noroc, sunt prezentate personajele:
Ghiță, Ana și bătrâna. Cizmar sărac, dar onest, harnic și muncitor, Ghiță ia în arendă cârciuma
de la moara cu noroc, cu intenția de a câștiga suficient de mulți bani pentru a putea angaja 10
calfe care să repare cizmele oamenilor. Apariția lui Lică Sămădăul la moara cu noroc tulbură
liniștea și echilibrul familiei declanșând intriga. Inițial, Ghiță reușește să păstreze distanță față
de Sămădău, merge la Arad, de unde își cumpără două pistoale, doi câini și își angajează o slugă,
un ungur înalt ca bradul pe nume Marți. Însă din momentul apariției lui Lică începe procesul
iremediabil de înstrăinare al lui Ghiță față de familie. Devine mohorât, violent, îi plac jocurile
crude, primejdioase, are gesturi de brutalitate față de Ana, ajunge să regrete chiar că are o
familie. Înțelegerea dintre el și Lică, șeful porcarilor, marchează pentru Ghiță începutul
obișnuirii cu răul. Datorită Sămădăului, starea materială a cizmarului devinte tot mai
înfloritoare, însă în care să-și piardă încrederea în sine. Prin faptul că jură strâmb la proces,
devine complicele lui Lică în jefuirea arendașului și uciderea femeii. Măcinat de mustrările de
conștiință, Ghiță hotărăște să se alieze cu Pintea, jandarmul, însă nu este în totalitate sincer nici
cu acesta.

Ghiță ajunge pe ultima treaptă a degradării morale, în momentul în care orbit de furie și
dispus să facă orice pentru a se răzbuna pe Lică, își aruncă soția în brațele Sămădăului, sperând
că aceasta va rezista tentației (punctul culminant). Dezgustată de acțiunile soțului, Ana într-un
gest de răzbunare i se dăruiește Sămădăului, considerându-l bărbat, spre deosebire de Ghiță,
care nu-i decât o „muiere îmbrăcată în straie bărbătești”. Dându-și seama că soția l-a înșelat,
ghiță o ucide pe Ana, iar Lică în semn de răzbunare îl trimite pe Răuț pentru a-l ucide. Ca să nu
cadă pradă în mâinile jandarmului, Lică se sinucide izbindu-se cu capul de ramura unui copac.
 Deznodământul este previzibil, singurele personaje care supraviețuiesc sunt bătrâna și cei
doi copii, ființele cu adevărat morale și inocente. Un incendiu teribil mistuie cârciuma în
noaptea de paști. În viziunea scriitorului ardelean, apa și focul purifică locul.

În nuvelă, accentul nu este pus pe actul povestirii, ci pe complexitatea personajelor care sunt
verosimile, construite după modelul esteticii realiste. Ghiță este un personaj rotund care
parcurge un traseu sinuos al dezumanizării, ezită între cele două căi simbolizate de Ana (valorile
familiei, iubirea, liniștea colibei) și de Lică (bogăția, atracția malefică a banilor). Se arată slab în
fața tentațiilor și sfârșește tragic. Lică este un personaj demonic: „un om rău și primejdios”. Ana
este o ființă angelică ce suferă profund de transformări interioare.

În concluzie, coordonatele realiste, sociale și psihologice ale nuvelei sunt dominante și se

referă la tema abordată, aceea a relației obsesive, dezumanizate a omului cu banul, la tipologii
de persoane credibile, la tehnica de construcție a personajelor prin detalierea trăsăturilor fizice
și prin investigarea psihicului.
 Caracterizarea personajului
-Ghiță-
În textele epice, personajele sunt purtătoarele de semnificație a mesajului transmis prin
discursul narativ. În centrul discursului narativ se află protagonistul, celelalte personaje,
secundare și episodice gravitând în jurul lui pentru a-i susține evoluția.

„Moara cu noroc” de Ioan Slavici, operă publicată în volumul „Novele din popor”, este o
nuvelă psihologică de factură realistă în care Ghiță deține rolul protagonistului. Considerat cel
mai complex personaj al nuvelisticii lui Slavici, Ghiță este un actant rotund care trăiește o dramă
psihologică concretizat prin trei înfrângeri: încrederea în sine, încrederea celorlalți în el și
încrederea Anei, soția lui, în el.

Statutul social al protagonistului este surprins încă din incipitul nuvelei, cititorul
descoperindu-l în ipostaza cizmarului sărac, nemulțumit de propria condiție socială. Apare și în
postura de pater familias (cap de familie) în cadrul unei familii patriarhale. conștientizând faptul
că pe umerii săi apasă responsabilitățile familiei, decide să ia în arendă cârciuma de la moara cu
noroc, tocmai pentru a-i asigura un trai mai bun (dorește să știge suficient de mulți bani încât să
poată angaja 10 calfe care să repare cizmele sătenilor). Odată mutat la han, devine cârciumar,
schimbarea de statut social implicând metamorfoze și la nivel psihologic și moral.

Din punct de vedere psihologic, Ghiță este inițial un caracter puternic. Stăpân pe sine,
ncrezător în forțele proprii, nu ia în seamă sfaturile înțelepte ale bătrânei și hotărăște că se
mute la moara cu noroc. Sub influența Sămădăului, bărbatul își pierde treptat încrederea în
sine, devenind slab în fața tentației de a se îmbogăți.

Pe tot parcursul operei este dezvăluit caracterul slab, ușor influențabil al protagonistului.
Semnificativă în acest sens este prima întâlnire între Ghiță și Lică, moment în care Sămădăul își
impune propriile reguli: din această primă interacțiune se observă modul diferit în care
personajele se raportează la relațiile interumane. Pentru ghiță, relațiile dintre oameni se
bazează pe încredere, respect, în vreme ce pentru Lică relația înseamnă subordonare.

Caracterul slab al protagonistului se reflectă în finalul nuvelei, când, orbit de furie și dornic
de a se răzbuna își aruncă soția drept momeală în brațele Sămădăului. dezgustată de lașitatea
soțului pe care îl consideră „doar o muiere îmbrăcată în straie bărbătești” (caracterizare
directă), Ana i se dăruiește lui Lică. Conștientizând că el însușii e vinovat pentru gestul soției,
Ghiță decide să o ucidă.

În conturarea personajului, naratorul îmbină modalități de caracterizare diverse precum:

caracterizarea directă, indirectă și autocaracterizarea.
 Naratorul surprinde în mod direct transformările personajului care devine: „de tot ursuz”,
„se aprindea pentru orișice lucru de nimic”, „nu mai zâmbea ca mai înainte, ci râdea cu hohot,
încât îți venea să te sperii de el”, iar când se mai juca, rar, cu Ana „își pierdea repede cumpătul
și-i lăsa urme vinete pe braț”.

Prin intermediul monologului interior sunt redate gândurile personajului (autocaracterizare):

„Ei! Ce să-mi fac? Așa m-a lăsat Dumnezeu! Ce să-mi fac dacă e în mine ceva mai tare decât
voința mea? Nici cocoșatul nu e însăși vinovat că are cocoașe în spate”.

Prin faptele și acțiunile sale, Ghiță demonstrează lașitate, frică și subordonare față de
Sămădău (caracterizare indirectă).

Reprezentative pentru construcția personajului sunt următoarele elemente de structură și

compoziție specifice textului narativ: acțiune, conflict, perspectivă narativă.

Discursul epic al nuvelei dezvoltă inițial un conflict exterior între mentalitatea tradițională
bazată pe valori morale și reprezentată de bătrâna soacră și mentalitatea capitalistă, în care
puterea supremă este banul. Acest conflict exterior este doar pretextul pentru amplul conflict
interior (protagonistul suferă 3 pierderi / înfrângeri în goana sa după avere) pe care îl dezvoltă
textul fiind o trăsătură specifică prozei de analiză psihologică.

Perspectiva narativă este obiectivă, naratorul fiind omniscient, omniprezent și

heterodiegetic. Este neimplicat afectiv și narează la persoana a III-a. Pe alocuri obiectivitatea
naratorială este încălcată prin intervențiile bătrânei soacre.

În concluzie, autorul ardelean reușește să construiască prin Ghiță un personaj memorabil,

complex, care evoluează sub determinare socială, psihologică și morală.
 Relația dintre personaje
-Ghiță și Lică-
Nuvela „Moara cu noroc” de Ioan Slavici a fost publicată în volmul „Novele din popor” în anul
1881, fiind ca specie literară o nuvelă de analiză psihologică ce se înscrie pe coordonatele
realismului.

Deși nu angrenează personaje numeroase, acestea se dovedesc a fi rotițele care pun în

mișcare mecanismul universului ficțional. Specific nuvelei este faptulc că accentul cade pe
construcția personajelor, nu pe acțiune. În centrul discursului narativ se află protagonistul Ghiță
a cărui existență ficțională nu poate fi imaginată în absența celorlalte personaje, care au rolul
de a îi evidenția calitățile și defectele.

Relația dintre Ghiță și Lică Sămădăul este reprezentativă, fiind urmărită pe tot parcursul
firului narativ.

Statutul social al protagonistului este surprins încă din incipit. Bărbatul apare în ipostaza de
cizmar sărac, nemulțumit de propria condiție. Își schimbă statutul social odată cu luarea în
arendă a morii cu noroc (devine cârciumar). Dacă Ghiță este un personaj complex, rotund, Lică
este un personaj plat, al cărui statut social, psihologic și moral rămâne nemodificat. El este
sămădăul, căpetenia porcarilor din zona Ineului.

Din punct de vedere psihologic, Ghiță este la început un caracter puternic, stăpân pe sine,
încrezător în forțele proprii. Sub influența sămădăului, bărbatul îți pierde treptat încrederea în
sine și devine slab în fața tentației de a se îmbogăți, așa cum el însușii mărturisește în secvența
monologată: „Ei! ce să-mi fac? Așa m-a lăsat Dumnezeu! Ce să-mi fac dacă e în mine ceva mai
puternic decât voința mea? Nici cocoșatul nu e însușii vinovat că are cocoașe în spinare”. În
schimb, Lică, un adaptat al lumii capitaliste este lipsit de măcinări interioare. Scopul său este să-
și subordoneze partenerul de afaceri, pe Ghiță, prin propriile slăbiciuni.

Relația dintre cele două personaje, protagonist și antagonist este urmărită pe tot parcursul
firului narativ. Semnificativă rămâne însă, prima întâlnire dintre cei doi, moment în care
sămădăul își impune în fața noului cârciumar regulile: „Eu vreau să știu totdeauna cine trece pe
aici, cine umblă pe drum, cine, ce zice și cine, ce face și voiesc ca, înafară de mine, să nu mai știe
nimeni. Cred că ne-am înțeles!”. Se observă din această secvență modul diferit în care cei doi se
raportează la relațiile interumane. Dacă pentru Ghiță legăturile umane se construiesc pe
încredere și prin respect, pentru Lică, relația cu partenerul de afaceri înseamnă subordonare,
supunere, ascultare întrutotul.
 Înițial, Ghiță pare să fie cuprins de junghiuri la amenințările sămădăului, pe parcurs, însă
aceste reacții se transformă într-o chinuitoare măcinare sufletească, deoarece protagonistul nu
găsește în sine resursele necesare pentru a se sustrage influenței malefice. Episodul narativ în
care este surprins dialogul dintre protagonist și antagonist după jefuirea arendașului și
săvârșirea crimei, evidențiază ipostaza lui Ghiță, care realizează că nu a fost decât o unealtă în
mâinile sămădăului, afirmând furios: „-Tu nu ești om, Lică, ci diavol””. Sămpdpul îi răspunde
ironic :„-Tu, Ghiță, ești om cinstit, dar am facut din tine om vinovat”.

Semnificative pentru relația dintre cele două personaje sunt următoarele elemente de
structură și de limbaj ale nuvelei studiate: conflictul exterior, conflictul interior, perspectiva
narativă, acțiunea, modalitățile de caracterizare. Textul nuvelei dezvoltă un conflict exterior al
mentalităților; în vreme ce Ghiță provine dintr-o lume tradițională, în care banul se cîștigă
cinstit, Lică este adeptul afacerilor ilegale. Această opoziție îi permite naratorului să contureze
conflictul interior traversat doar de personajul principal.

Perspectiva narativă este obiectivă, autorul conferind texttului verosimilitate prin redarea
întâmplărilor la persoana a III-a de către un narator omniscient, omniprezent și heterodiegetic
și neimplicat afectiv.

*Acțiune și modalități de caracterizare

În concluzie, relația dintre cele două personaje, Ghiță și Lică, este evidențiată și dezvoltată pe
parcursul textului narativ prin elementele de structură și de limbaj ale nuvelei. Această relație
plasează în opoziție protagonistul și antagonistul, contribuind la ilustrarea trăsăturilor definitorii
ale personajului Ghiță.