MOARA CU NOROC

de Ioan Slavici

DATE DESPRE AUTOR

Ioan Slavici este considerat întemeietorul realismului popular, deoarece

surprinde viața târgului transilvănean, cu deschidere spre planul psihologic.
Slavici este un adept al filozofului chinez Confucius, ilustrând principiile morale în opera
sa: adevărul, munca cinstită, iubirea de semeni, câștigul cinstit.

DATE DESPRE OPERĂ

Nuvela psihologică „Moara cu noroc” a fost publicată în anul 1881 în volumul

„Novele din popor”. Nuvela aparține genului epic, fiind o proză realistă, de

analiză psihologică ilustrată prin tematica socială, existența unui singur fir narativ:
viața lui Ghiță și a familiei sale, conturată în jurul unui conflict major exterior între Ghiță și
Lică și unul interior al trăirilor lui Ghiță, precum și modalitățile de caracterizare a
personajului: pentru redactarea stărilor psihice este utilizat monologul interior, precum și
limbajul nonverbal și paraverbal.
Autorul își propune să ne înfățișeze realitatea cât mai exact posibil. Acțiunea se
desfășoară într-un spațiu real, transilvănean, fapt indicat prin secvențele descriptive de la
începutul capitolului al doilea: „de la Ineu, drumul de țară o ia printre păduri și peste țarini”.
Timpul desfășurării acțiunii este după sărbătoarea Sfântului Gheorghe, când Ghiță a luat
cârciuma în arendă, până la Paște, când cârciuma se mistuie în flăcări.
Personajele lui Slavici ilustrează două tipuri umane: Ghiță este protagonistul, iar Lică

antagonistul. Axul nuvelei se conturează pe baza conflictului dintre cele două personaje.

Construcția personajelor se află în strânsă legătură cu construcția temei și a

compoziției nuvelei. Personajul principal, Ghiță evoluează de la statutul de cizmar
sărac, la cel de cârciumar bogat. Al treilea stadiu este acela de cârciumar amenințat de
1
Lică, urmând apoi a deveni aliat al lui Lică, iar stadiul final îl găsește cârciumar aliat al lui
Pintea.
Perspectiva narativă este una obiectivă, iar modurile de expunere prezente
sunt: narațiunea, descrierea și dialogul.
Opera realistă dă impresia autenticității, fapt pentru care relatarea se face în special la persoana a
III-a. Ca și tehnici și procedee utilizate de Slavici amintim: descrierile amănunțite,

observația, detaliul semnificativ, analiza psihologică. Naratorul este omniscient: cunoaște

totul despre personajele sale. El este omniprezent: este mereu prezent lângă personajele sale

pentru a le observa comportamentul, acțiunile, trăirile. Se observă obiectivitatea autorului și

detașarea în raport cu personajele. Opera reflectă diferite tipologii umane: bătrâna

înțeleaptă, omul dornic de îmbogățire, omul malefic, precum și diferite conflicte sociale.
Interferența dintre planul personajelor și cel al naratorului se realizează prin

utilizarea stilului indirect liber. Arta narativă este completată de tehnica punctului de

vedere prin intervențiile simetrice ale bătrânei din incipitul și finalul nuvelei. Ea este un alter-

ego al autorului, transmițând valorile morale ale acestuia. Viziunea despre lume are
caracter clasic, moralizator: cei care încalcă regulile morale, vor fi pedepsiți. O altă tehnică utilizată
de Slavici este alternarea conflictului interior cu cel exterior al personajului principal.

TEMA

Ioan Slavici dezvoltă în „Moara cu noroc” o triplă axă temtică: tema socială dată de
dorința de îmbogățire a lui Ghiță, tema morală ilustrată prin consecințele lipsei de cumpătare a
personajului și tema psihologică surpzinsă de degradarea umană, dezumanizarea datorată
patimii banilor.

2
TITLUL

Titlul fixează toposul, la o moară aflată la răscruce de drumuri. Titlul are valoare

simbolică. Moara, simbol al trecerii, al perisabilității ilustrează faptul că norocul este

trecător și se poate transforma în ghinion.

STRUCTURĂ/COMPOZIȚIE

Nuvela realistă de factură clasică „Moara cu noroc” este structurată pe

șaptesprezece capitole, care prezintă dezumanizarea treptată a personajului în intenția

de a se îmbogăți. Capitolele, fără titlu, prezintă succesiunea evenimentelor în mod
cronologic.
Autorul utilizează mutațiile compoziționale în debutul nuvelei. Astfel, nuvela începe
cu intriga, expozițiunea fiind relatată în capitolul al II-lea.
Ioan Slavici folosește simetria pentru a contura compoziție. Nuvela începe pe un ton
moralizator, prin cuvintele rostite de bătrână, ca simbol al înțelepciunii populare. Replica
acesteia anticipează acțiunea operei și destrămarea familiei lui Ghiță: „omul să fie mulțumit cu
sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit”. Finalul nuvelei
aduce în vizor același plan moralizator, prin replica bătrânei: „dar așa le-a fost dat”.
Circularitatea nuvelei este sugerată și prin motivul drumului prezent în debutul ți

în finalul operei. Descrierea drumului din incipitul nuvelei simbolizează

„coborârea în infern”, , adică într-un univers al patimilor, al obsesiei față de bani și al
căderii în păcat. Drumul de la ieșirea din infern, de la sfârșitul nuvelei apare ca o
ieșire inversă drumului de la intrare. El sugerează continuarea vieții chiar și după tragedia de
la „moara cu noroc”, lăsând astfel în urmă goana grotească după avere și căutând resemnarea și
liniștea sufletească: Bătrâna „luă copiii și plecă mai departe”.

3
 Personajul principal al nuvelei, Ghiță respectă tiparul realismului, fiind un
personaj complex, care ilustrează viața oamenilor obișnuiți, având deopotrivă calități și
defecte. Ghiță conturează tipologia omului dominat de dorința de îmbogățire, care în
naivitatea lui consideră că lumea din jur este cinstită și poate ajunge să dobândească avere
prin muncă.
Personajul este caracterizat în mod direct de către narator, din două ipostaze: cea
a omului muncitor și iubitor de familie și cea a omului dornic să acapareze avere,
indiferent de preț. Caracterizarea directă se realizează și prin replicile celorlalte

personaje, în deosebi ale Anei, soția lui fiind cea care observă cel mai bine
transformarea lui Ghiță, precum și replicile lui Lică în dorința acestuia de a-l atrage în
patima banilor, hrănindu-i orgoliul de bun gospodar și om dârz și determinat.
Autocaracterizarea ilustrează slăbiciunea personajului și conflictul său lăuntric,
Ghiță văzându-se biruit de propria lui goană după avere.
Caracterizarea indirectă se realizează prin intermediul limbajului nonverbal: gesturi,
limbaj, fapte, atitudinea față de cei din jur.

Firul acțiunii cuprinde o serie de evenimente derulate pe momentele subiectului.

Expozițiunea prezintă timpul, locul și discuția dintre personaje Ghiță, Ana și bătrâna,
în care primul își anunță intenția de a renunța la viața de cizmar și a-și începe o nouă
activitate la cârciuma de la „Moara cu noroc”. Descrierea spațiului este unul premonitiv,
locurile fiind „rele”.
Intriga este declanșată de apariția lui Lică Sămădăul la han. Se conturează un conflict

social, economic: Ghiță era tipul micului întreprinzător, iar Lică este reprezentantul
lumii porcarilor, simbol al răului. Apariția lui tulbură echilibrul familiei. El își impune încă
de la început autoritatea. Se naște un conflict psihologic în lăuntrul personajului
principal: lupta lui Ghiță între a părăsi cârciuma și a rămâne cinstit, ceea ce ar fi condus la

4
pierderea banilor sau rămânerea la cârciumă, continuarea afacerilor cu Lică și
posibilitatea îmbogățirii.
Desfășurarea acțiunii amplifică conflictul interior al personajului, Ana își dă
seama că Lică este un „om rău și primejdios” și își înștiințează soțul. Cu toate că Ghiță
realizează că Lică este un pericol pentru familia lui, continuă să facă afaceri cu acesta, din
dorința de a se îmbogăți. Încearcă să se protejeze, luându-și măsuri de siguranță: merge la
Arad, de unde își cumpără două pistoale, doi câini și își angajează o slugă. Setea lui de bani
îl determină însă să se înstrăineze de familie. Degradarea lui Ghiță începe să fie
vizibilă: nu mai zâmbea, devine irascibil, începe să își bată soția, ajungând până la regretul
că are soție și copii, pe care îi vede ca o piedică în calea îmbogățirii sale. Drama

personajului este amplificată pe de-o parte de slăbiciunea lui interioară (teama de a-l
părăsi pe Lică), iar pe de altă parte de patima pentru bani. Ajunge să fie implicat în jefuirea
arendașului și în moartea văduvei în negru, pentru ca ulterior să depună mărturie
mincinoasă în favoasrea lui Lică. Scena arestării conduce la destabilizarea

emoțională a lui Ghiță, frângerea axei morale a acestuia și pierderea încrederii în

sine și în oamenii din jur.
Punctul culminant: Conflictul atinge punctul maxim. Ghiță ajunge la ultima

treaptă a degradării morale în momentul în care din dorința de a se răzbuna pe

Lică își împinde soția în brațele acestuia.
Deznodământul este unul tragic, marcat de moartea personajelor. Curpins de

gelozie, Ghiță o omoară pe Ana. Răuț îl ucide pe Ghiță, iar Lică se sinucide, închizând

astfel cercul tragic, din care se iese doar prin moarte.

Ultimul capitol are valoare de epilog, subliniind ideea principală a operei. Se află în
simetrie cu incipitul nuvelei. Finalul nuvelei este unul închis, în care personajele care „s-au
dat cu răul” trebuie să plătească cu prețul vieții. În preajma Paștelui, bătrâna pleacă în oraș cu
copiii. În absența ei se produce tragedia. Momentul are valoare simbolică: răul se purifică
5
prin foc în incendiul de la „moara cu noroc”, fiind semn al pedepsei divine. Universul
funcționează după reguli bine stabilite, încălcarea unor norme morale neputând rămâne
nepedepsită.
Slavici a preluat o serie de trăsături morale din filozofia lui Confucius: sinceritatea,
omenia, cumpătarea, cinstea, realizând din nuvela „Moara cu noroc” o adevărată pledoarie
pentru viața morală.