Moara Cu Noroc de Ioan Slavici

Material oferit de @iabacul
Moara cu noroc
Ioan Slavici
1881
Ioan Slavici face parte din perioada marilor clasici, alături de Mihai Eminescu, Ion
Luca Caragiale și Ion Creangă. Prozatorul ardelean construiește o operă literară
bazată pe cunoașterea sufletului omenesc, cu un puternic caracter moralizator,
concepția literară fiind un argument pentru cumpătare și păstrarea echilibrului.
Publicată în anul 1881 în volumul “Novele din popor”, nuvela realistă, de factură
psihologică “Moara cu noroc” devine una dintre scrierile reprezentative pentru
viziunea moralizatoare a lui Ioan Slavici. De asemenea, este un reprezentat al
realismului, iar printre operele sale se mai numără și “Popa Tanda, Mara” și așa mai
departe.
ÎNCADRAREA ÎN CURENT:
În realism, una dintre cele mai cultivate forme de proză scurtă este nuvela, specie
epică, de dimensiune medie, cu un singur fir narativ, în care sunt prezentate
evenimente verosimile, puse pe seama unui erou deosebit și care determina un conflict
puternic, prezentat gradat.
Este o nuvela realistă prin trăsăturile manifestate la toate nivelurile textului:
1. Tema familiei și a dorinței de îmbogățire,

2. Perspectiva narativă obiectivă,
3. Includerea unor personaje tipice pentru o categorie socială (Ghiță-tipul
cârciumarului dornic de îmbogățire, Pintea-jandarm, Lică-sămădăul dar și
tâlhar),
4. Precizarea unor toponime reale (Arad, Ineu) pentru a crea iluzia vieții,
5. Tehnică detaliului prezența în descriere (drumul și locul de la Moară cu noroc).
Realismul impune tipul de nuvela psihologică prin interesul pentru frământările de

conștiința ale personajului principal, care trăiește un conflict interior. Analiză
psihologică este pusă pe seama unei teme morale: goana după îmbogățire cu orice
preț distrugând echilibrul interior și liniștea familiei.
TEMA OPEREI:
Din punct de vedere tematic, opera “Moara cu noroc” se evidențiază prin
complexitate, trăsătură specifică nuvelei. Textul debutează abrupt, cu o dezbatere
despre îmbogățire, tema realistă des cultivată în literatură secolului. Cea de-a două
tema este bazată pe analiză psihologică a consecințelor morale și sufleteșți ale dorinței
de îmbogățire care pune stăpânire pe Ghiță.
Un prim episod care ilustrează tema este reprezentat de momentul în care Ghiță este
suspectat de complicitatea cu Lică și va stă în închisoare pentru o noapte. Acesta va fi
prilejul unei analize a propriilor fapte (”Ce să-mi fac?... Așa m-a lăsat Dumnezeu!...
Ce să-mi fac dacă e în mine ceva mai puternic decât voința mea?”). Monologul
interior scoate la iveală frământarea interioară a personajului principal, care îl macină,
însă nu îl ajută să își înfrunte propiile slăbiciuni.
Un alt episod semnificativ pentru temă este cel din finalul nuvelei, când Lică Sămădăul
vrea să petreacă Paștele la moară, iar Ghiță și Ana rămân să îl servească. Cârciumarul
așteaptă să primească de la Lică partea lui de bani, apoi se hotărăște să meargă la Ineu
pentru a-l chema pe jandarmul Pintea. Sămădăul vrea să danseze cu Ana, iar Ghiță o
îndeamnă să accepte (”doar nu ți-o lua din frumusețe”). Ghiță pleacă, iar atitudinea
lui o determină pe Ana să îl înșele. La întoarcere, când constată că Ana l-a înșelat, o va
ucide. Destinul său se încheie tragic atunci când Răuț, un om al lui Lică, îl va împușcă.
Hanul va fi incendiat, iar ultima replică revine bătrânei, personajul care nu au încălcat
normele morale.
STRUCTURA OPEREI:
Titlul nuvelei este ironic. Toposul ales, cârciumă numită Moara cu noroc, ajunge să
însemne, Moara cu ghinion, moară care aduce nenorocirea, deoarece câștigurile
obținute aici ascund nelegiuiri.
Nuvela capătă astfel o construcţie circulară, simetrică, se porneşte de la o idee, de la o

temere şi în final se revine la această, după ce a fost confirmată. Alcătuită din 17
capitole, nuvela are un subiect concentrat.
Acțiunea urmărește efectul alienant al banilor, dar și al incomunicării. Ghiță dorește

să-și îmbunătățească statutul social și se mută la Moară cu noroc. O vreme lucrurile
merg bine și prosperă prin muncă cinstită alături de familie. Sosirea lui Lică
declanșează intrigă. El este un personaj diabolic, și încercarea lui Ghiță de a avea
protecția lui și totuși de a rămâne om cinstit se dovedește imposibilă. Deși niciodată nu
are o participare directă sau premeditată, Ghiță devine părtaș la tâlhăriile și crimele lui
Lică. Ghiță devine vinovat în ochii Anei, în ochii comunității și în propriii ochi .
Manipulându-l, Lică îl înfrânge și distruge legătura să cu Ana, legătură care ar fi putut
să îl salveze moral. Ca eroii dostoievskieni, care ucid pentru că iubesc, Ghiță ucide
pe Ana și este ucis de Răuț. Lică își pierde luciditatea , își uită șerparul, îl recuperează
și este în pericol de a fi prins de Pintea cu probe incriminatoare asupra lui. Învins la
rândul lui, se sinucide și trupul lui este aruncat de jandarm în râu. A două zi, singurele
personaje nevinovate- bătrâna și copiii -plâng morții și pornesc mai departe, urmând
ciclul imperturbabil al vieții.
Incipitul nuvelei și finalul ei enunță cuvintele bătrânei, soacră personajul principal,

coferind textului caracter simetric. Fixarea acțiunii între cele 2 raționamente ale bătrânei
relevă folosirea tehnicii narative a punctului de vedere.
În incipitul nuvelei, Ghiță este surprins într-un dialog cu soacră să, sfătuindu-se cu
privire la oportunitatea de a lua în arendă o cârciumă numită Moară cu noroc. Bătrâna
rosteşte o replicã ce anticipeazã oarecum acţiunea nuvelei şi destrămarea familiei lui
Ghiţă: “omul să fie mulţumit cu sărăcia să, căci, dacă e vorba, nu bogăţia, ci liniştea
colibei tale te face fericit”. Această asociază Sărăcia cu fericirea, în timp ce bogăția o
vede că posibilă sursă de nefericire.
Acelaşi personaj rosteşte şi cuvintele din finalul nuvelei, o concluzie moralizatoare, ce

vine că o confirmare a temerilor exprimate în incipit: ”simţeam eu că nu are să iasă
bine; dar aşa le-a fost dat”. Cei doi soți au murit în condiții dramatice, Ana ucisă de
Ghiță, iar Ghiță ucis de Răuț, din ordinul lui Lică. Cârciuma de la Moară cu noroc a
ars, întreaga agoniseală, câștigată atât prin muncă, cât și prin mijloace necinstite, se
risipește. Destinul nu iartă, cum nu iartă nici moralistul Slavici. Se salvează doar cei
inocenți, copiii celor doi și bâtrâna.
Relația dintre incipit și final este foarte strânsă, soarta familiei lui Ghiță dovedindu-
se a fi nemiloasă. La destrămarea acesteia și la moartea soților din final, contribuie,
dorința nemăsurată a cizmarului de a câștigă bani, neluând în calcul spusele bătrânei.
Simetrică este și prezentarea drumului, care duce la han, la începutul nuvelei, pentru
că, la finalul ei, această să se contopească cu drumul vieții.
Între cele 2 limite fixate de înțelepciunea populară, se desfășoară firul epic al nuvelei,
de-a lungul celor 17 capitole, structurate pe 2 conflicte, unul exterior și unul interior.
Conflictul central al operei este unul interior, moral, psihologic. Este vorba despre
conflictul interior al personajului principal care parcurge un drum al dezumanizării.
Ghiță, oscilează între dorința de a rămâne om cinstit, pe de o parte, și dorința de a se
îmbogăți.
Conflictul exterior constă în confruntarea dintre Ghiță și Lică Sămădăul. Orbit de

patimă banului, Ghiță se simte vulnerabil față de Lică, deoarece are familia și ține la
imaginea să de om cinstit.
Relațiile temporale și spațiale sunt precizate în nuvelă prin reperele religioase care
încadrează evenimentele (de la Sfântul Gheorghe până la Paște) și prin zona
transilvăneană în apropierea orașelor Ineu și Arad.
Sugestiv este și cadrul în care se află cârciuma, un loc pustiu, la o răscruce de drumuri,
cu imaginea unui spațiu al părăsirii prin aspectele degradate ale morii (”cu lopețile
rupte”), dar și cu pădurea întunecoasă ce se deschidea în spatele acesteia.
Perspectiva narativă este obiectivă, cu narator omiscient și omniprezent, narațiune la

persoană a III-a, dintr-o viziune ”dindărăt” cu focalizare zero.
Vocea naratoriala este uniformă și neutră, dialogul este însă tensionat și bazat pe
replici scurte. Un loc special îl ocupă monologul, prin care personajul este investigat în
trăirile sale profunde, iar introspecția concentrează dimensiunea autoanalitica a eroului.
În nuvela, accentul cade pe construcția personajelor, care par să aibă un destin

prestabilit.
Personajul principal, Ana, este o femeie devotată căminului, protejată mai

Ghiță, este cel mai întâi de mama și apoi de soț, reprezentând un ideal de
conturat personaj din feminitate “Ana era tânăra și frumoasă, fradegeta și
nuvela, este un cizmar subțirică”. Suferă transformări interioare, scriitorul
sărac dar cinstit și oferind posibiltatea unei fine analize feminine.
harnic, un personaj
rotund care trăiește un Lică, sămădău și tâlhar, este necruțător cu trădătorii,
proces al dezumanizarii. generos cu aceia care îl sprijină în afacerile necurate.
Rămâne pe tot parcursul operei egal cu sine “un om rău
și primejdios”.
Stilul nuvelei este unul concis, fără podoabe. Limbajul naratorului și al personajelor
valorifica aceleași registre stilistice: limbaj regional, ardelenesc, popular, oralitatatea
(bici, pieptar, carmajin). Înţelesul clasic-moralizator al nuvelei este susținut prin zicale
şi provorbe populare sau prin replicile-sentinţã rostite de bãtrânã la începutul şi sfârşitul
nuvelei.
În concluzie “Moară cu noroc” de Ioan Slavici este o nuvela realistă prin temă și
tipologia personajului și stil, și o nuvela psihologică pentru că urmărește conflictul
interior, frământările în planul conștiinței personajelor.
Ghita
departe.

tâlhar),


STATUTURILE PERSONAJULUI:
Personajul principal al operei este Ghiță, care că și alți eroi ai lui Slavici (Persida,
Mara) nu ilustrează vreo tipologie și nu are un comportament previzibil, autorul
lăsându-l să evolueze în acord cu natură să morală și psihică fără a-l forță să se
încadreze într-o schemă umană. În sufletul cârciumarului se înfruntă dorința de a se
îmbogăți și aspirația de a rămâne în ochii celorlalți un om cinstit și cele 2 porniri
coexistă până la intrarea în scenă a lui Lică Samadaul, personaj care exercită asupra
cârciumarului, o influență malefică, poate fi considerat un personaj rotund,
tridimensional, foarte modern pentru epoca în care a fost creat.
Social, Ghiță este personajul principal al nuvelei care se impune în operă atât prin
complexitate, cât și prin putere de individualizare. Fiind prezentat în ipostază de soț al
Anei, de ginere și de tată, Ghiță este un personaj rotund. Per total, Ghiță ilustrează
magistral consecințele distrugătoare pe care le are datorită dorinței de a se îmbogăți
întrucât se a bate de la normă morală enunțată la începutul nuvelei („Omul să fie
mulțumit cu sărăcia să, căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face
fericit”).
Din punct de vedere moral, el are tăria morală de a-și asumă destinul celorlalți, și
se dovedește un om harnic, iubitor și cinstit. În relațiile cu Ana și copiii este atent,
tandru și protectiv. Devenit cârciumar și pus în situația de a-și asigura prosperitatea
materială doar prin întovărășirea cu Lică, Ghiță își pierde treptat respectul de sine și
fermitatea morală, ajungând să accepte tâlhăria și crima. El suferă o degradare
treptată, încălcându-și principiile și autoizolându-se cu privire la responsabilitatea
faptelor sale.
Fiind protagonistul unei nuvele psihologice, însușirile etice ale lui Ghiță sunt desprinse,
în primul rând, prin mijloacele de analiză psihologică la care apelează naratorul
omniscient. Astfel, prin monologul interior („Ăștia nu prea îmi par a oameni buni”)
naratorul notează nesiguranța și teamă protagonistului, iar prin introspecție („Ce să-mi
fac dacă e în mine un lucru mai tare decât voința mea?”) naratorul surprinde un
moment de autocompătimire ,victimizare și vinovăție acerbă. Mai mult, prin stilul
indirect liber în care vocea naratorului se confundă cu cea a personajului este conturată
îndoiala lui .
TRĂSĂTURA DOMINANTĂ:
Principala trăsătură a lui Ghiță este obsesia pentru avere. La început, personajul
principal nu vrea decât să ofere familiei un trai mai bun, visând să lucreze la cizmărie
cu zece ucenici. Involuția sa începe să se facă simțită odată cu apariția lui Lică, care îi
va garanta câștiguri mari în scurt timp.
Un prim episod care evidențiază această caracteristică este momentul în care Ghiță
își numără banii întinși pe masă. Acesta este punctul de plecare pentru obsesia
personajului care începe să viseze la averea semnificativă la care va ajunge rapid (”se
gândea la câștigul pe care-l putea face în tovărășia lui Lică”) Notațiile naratorului
sugerează o degradare psihică, ce îl afectează treptat pe Ghiță și îl va conduce spre un
deznodământ nefericit.
Un alt episod sugestiv este cel din finalul operei, când Lică Sămădăul își exprimă
dorința de a rămâne să petreacă Paștele la moară, iar Ghiță și Ana rămân să îl servească.
Cârciumarul constată că Lică are la el banii cu care poate să dovedească vinovăția lui,
iar când Sămădăul vrea să danseze, o împinge pe Ana în brațele lui și pleacă la Ineu ca
să îl denunțe. Dorința de îmbogățire este evidentă în momentul în care nu pleacă să îl
cheme pe Pintea până nu primește de la Lică partea lui de bani și obiectele valoroase pe
care să le vândă. Din acest episod reiese faptul că mai importanți pentru el sunt banii
decât familia și cinstea de care se bucura în comunitate. Această prioritate îl va afecta
foarte mult, căci atitudinea sa față de Ana o va determina să îl înșele, iar odată cu
întoarcerea și constatarea infidelității, Ghiță își hotărăște destinul. Pe Ana o va ucide,
iar el va fi împușcat de Răuț, omul lui Lică. Finalul tragic aduce și incediul asupra morii,
ca un foc purificator.
Totuși, nu lipsesc mijloacele de caracterizare specifice prozei realiste, cea directă
realizată de către narator sau celelalte personaje, cea indirectă din faptele,
comportamentul si gândurile lui Ghiță și autocaracterizarea
Naratorul realizează protagonistului un amplu portret moral, prin caracterizarea
directa “era un om cu minte”. Portretul fizic al lui Ghiță este redus la câteva detalii, la
inceput “inalt si spătos”, pentru ca apoi, trasăturile cărciumarului să reflecte
frământarile sale, “nu mai era el, omul puternic și plin de viață”.
Din punctul de vedere al relațiilor cu celelalte personaje (caracterizare indirectă),
Ghiță este violent și impulsiv cu Ana („îi lăsa urma vinete pe brațe”), precaut cu Lică
întrucât își angajează o slugă, îşi cumpără pistoale şi doi câini, și este iresponsabil cu
proprii copii. Totuși el are și mustrări de conștiință când ajunge să fie bănuit de
implicarea în furtul de la arendaş şi în uciderea tinerei doamne și depune mărturie falsă
pentru a-l salva pe Sămădău:„iartă-mă, Ano, iartă-mă cel puţin tu, căci eu n-am să
mă iert cât oi trăi pe faţa pământului.”
Autocaracterizarea evidențiază efortul personajului de a justifica pentru sine
complicitatea lui Lica “Așa m-a lăsat Dumnezeu, Ce să-mi fac dacă e ceva în mine
mai tare decat voința mea”.
SE ADAUGĂ ELEMENTE DE LA STRUCTURA OPEREI

DIN ESEU!
In concluzie, Moara cu noroc de Ioan Slavici este o nuvela realistă prin temă și
tipologia personajului și stil, și o nuvelă psihologică pentru ca urmărește conflictul
interior, frământarile în planul conștiinței personajelor.
Ghita & Lica Samadaul

departe.

tâlhar),


Întregul conflict al operei, indiferent sub ce aspect este privit, social, moral, psihologic
este determinat de evoluția relației dintre cele 2 personaje centrale, Ghiță și Lică
Sămădăul.
Personajul principal al operei este Ghiță, care că și alți eroi ai lui Slavici (Persida,
Mara) nu ilustrează vreo tipologie și nu are un comportament previzibil, autorul
lăsându-l să evolueze în acord cu natură să morală și psihică fără a-l forță să se
încadreze într-o schemă umană. În sufletul cârciumarului se înfruntă dorința de a se
îmbogăți și aspirația de a rămâne în ochii celorlalți un om cinstit și cele 2 porniri
coexistă până la intrarea în scenă a lui Lică Samadaul, personaj care exercită asupra
cârciumarului, o influență malefică, poate fi considerat un personaj rotund,
tridimensional, foarte modern pentru epoca în care a fost creat.
Social, Ghiță este personajul principal al nuvelei care se impune în operă atât prin
complexitate, cât și prin putere de individualizare. Fiind prezentat în ipostază de soț al
Anei, de ginere și de tată, Ghiță este un personaj rotund. Per total, Ghiță ilustrează
magistral consecințele distrugătoare pe care le are datorită dorinței de a se îmbogăți
întrucât se a bate de la normă morală enunțată la începutul nuvelei („Omul să fie
mulțumit cu sărăcia să, căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face
fericit”).
Din punct de vedere moral, el are tăria morală de a-și asumă destinul celorlalți, și
se dovedește un om harnic, iubitor și cinstit. În relațiile cu Ana și copiii este atent,
tandru și protectiv. Devenit cârciumar și pus în situația de a-și asigura prosperitatea
materială doar prin întovărășirea cu Lică, Ghiță își pierde treptat respectul de sine și
fermitatea morală, ajungând să accepte tâlhăria și crima. El suferă o degradare
treptată, încălcându-și principiile și autoizolându-se cu privire la responsabilitatea
faptelor sale.
Fiind protagonistul unei nuvele psihologice, însușirile etice ale lui Ghiță sunt desprinse,
în primul rând, prin mijloacele de analiză psihologică la care apelează naratorul
omniscient. Astfel, prin monologul interior („Ăștia nu prea îmi par a oameni buni”)
naratorul notează nesiguranța și teamă protagonistului, iar prin introspecție („Ce să-mi
fac dacă e în mine un lucru mai tare decât voința mea?”) naratorul surprinde un
moment de autocompătimire ,victimizare și vinovăție acerbă. Mai mult, prin stilul
indirect liber în care vocea naratorului se confundă cu cea a personajului este conturată
îndoiala lui .
Lică, antagonistul operei, este un personaj secundar, realist și static, un spirit satanic
ce exercită asupra celorlalte personaje o dominație fascinantă. El evoluează liniar pe
parcursul operei căci își păstrează ipostaza de hoț, tâlhar și criminal, întruchipând
nelegiuirea și atracția malefică a banului în persoană.
Din punct de vedere social, Lica este șeful porcarilor, cu stare materială foarte bună.
Acest lucru este evidențiat și prin intermediul portretului realizat în mod direct de către
narator prin tehnica detaliului semnificativ: ”Lică, un om ca de 36 de ani, înalt și supt
la față, cu mustața lungă, cu ochii mici și verzi și cu sprâncenele dese împreunate la
mijloc. Lică era porcar, însă dintre cei care poartă cămașă albă ca floricelele”.
Situația materială este realizată în cea mai mare parte prin nelegiuiri, întrucât el își
asigură averea prin jafuri și fărădelegi.
Moral, Sămădăul încalcă principiile morale prin toate acțiunile pe care le întreprinde.
Toată lumea îl cunoaște ca pe un răufăcător și de aceea îi transmit și lui Ghiță această
opinie.
Psihologic, Lică dovedește un caracter puternic pe care îl manifestă prin toate faptele
sale. El este un om ”de care tremură toată lumea”, indicând teama pe care a impus-o
în zonă. El este descris ca un om aprig și răzbunător, bun cunoscător al spațiului din
preajma morii pe unde pășteau turmele de porci pe care le avea în grijă.
RELAȚIA DINTRE PERSONAJE:

Relația dintre cele două personaje începe odată cu venirea lui Lică la moară și
intimidarea noului cârciumar cu autoritatea pe care vrea să o impună (”vreau să știu
cine vine, cine trece”) pe Ghiță.
Un prim episod ilustrativ e când Lică își va arăta generozitatea față de el oferindu-i
o sumă importantă de bani, Ghiță înțelege că nu trebuie să îi fie teamă, ci să-și
urmărească scopul de a strânge bani. Dorința sa se transformă treptat în obsesie și
de aceea va ajunge să regrete faptul că are familie și că nu se poate implica deplin în
activitățile lui Lică.
Un al doilea episod ilustrativ pentru relatia celor doi este cel din finalul nuvelei, când
Lică Sămădăul vrea să petreacă Paștele la moară, iar Ghiță și Ana rămân să îl
servească, în timp de bătrâna și copiii pleacă în sat la rude. Cârciumarul așteaptă să
primească de la Lică partea lui de bani, apoi se hotărăște să meargă la Ineu pentru a-l
chema pe jandarmul Pintea. Sămădăul vrea să danseze cu Ana, iar Ghiță o îndeamnă
să accepte. Ghiță pleacă, iar atitudinea lui o determină pe Ana să îl înșele. La întoarcere,
când constată că Ana l-a înșelat, o va ucide.
SE ADAUGĂ ELEMENTE DE LA STRUCTURA OPEREI

DIN ESEU!
În concluzie “Moară cu noroc” de Ioan Slavici este o nuvela realistă prin temă și
tipologia personajului și stil, și o nuvela psihologică pentru că urmărește conflictul
interior, frământările în planul conștiinței personajelor.

Moara Cu Noroc de Ioan Slavici

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Moara Cu Noroc de Ioan Slavici

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Material oferit de @iabacul

Este o nuvela realistă prin trăsăturile manifestate la toate nivelurile textului:

1. Tema familiei și a dorinței de îmbogățire,

Realismul impune tipul de nuvela psihologică prin interesul pentru frământările de

Nuvela capătă astfel o construcţie circulară, simetrică, se porneşte de la o idee, de la o

Acțiunea urmărește efectul alienant al banilor, dar și al incomunicării. Ghiță dorește

Incipitul nuvelei și finalul ei enunță cuvintele bătrânei, soacră personajul principal,

Acelaşi personaj rosteşte şi cuvintele din finalul nuvelei, o concluzie moralizatoare, ce

Conflictul exterior constă în confruntarea dintre Ghiță și Lică Sămădăul. Orbit de

Perspectiva narativă este obiectivă, cu narator omiscient și omniprezent, narațiune la

În nuvela, accentul cade pe construcția personajelor, care par să aibă un destin

Personajul principal, Ana, este o femeie devotată căminului, protejată mai

Este o nuvela realistă prin trăsăturile manifestate la toate nivelurile textului:

1. Tema familiei și a dorinței de îmbogățire,

Realismul impune tipul de nuvela psihologică prin interesul pentru frământările de

Din punct de vedere tematic, opera “Moara cu noroc” se evidențiază prin

SE ADAUGĂ ELEMENTE DE LA STRUCTURA OPEREI

Ghita & Lica Samadaul

Este o nuvela realistă prin trăsăturile manifestate la toate nivelurile textului:

1. Tema familiei și a dorinței de îmbogățire,

Realismul impune tipul de nuvela psihologică prin interesul pentru frământările de

Din punct de vedere tematic, opera “Moara cu noroc” se evidențiază prin

RELAȚIA DINTRE PERSONAJE:

SE ADAUGĂ ELEMENTE DE LA STRUCTURA OPEREI

S-ar putea să vă placă și