Sunteți pe pagina 1din 9

BASMUL CULT

“POVESTEA LUI HARAP ALB”


Ion Creangă
Publicat în “Convorbiri literare” la 1 august 1877, considerat
“cel mai frumos basm al lui Ion Creangă şi din întreaga
noastră literatură” (Ovidiu Bârlea)
BASMUL CULT

Prezintă elemente
Construit pe schema
care îi conferă statut de operă cultă
basmului popular
(originalitate)
CONSTANTELE BASMULUI

SCHEMA NARATIVĂ/TIPAR NARATIV

SECVENŢE-TIP sau FUNCŢII ( V.I.PROPP)

FORMULE SPECIFICE( INITIALE, MEDIANE, FINALE)

PERSONAJE SPECIFICE

MOD SPECIFIC DE REFLECTARE A VIETII( FABULOSUL)


TIPARUL NARATIV
BASMUL are o construcţie specifică, stereotipă, urmărind un tipar narativ cu
un grad mare de stabilitate, care poate fi concentrat în câteva secvenţe:

 O situaţie iniţială, de echilibru...


 Un eveniment sau o conjunctură care perturbă echilibrul...
 O serie de acţiuni menite să restabilească ordinea iniţială...
 Răsplata eroului...

Această ordine structurală (“stereotipie”) se datorează faptului că basmul


este o creaţie literară specifică grupurilor culturale de tip arhaic şi
tradiţional, venită din adâncurile vremii, la fel ca şi miturile, cu care poate
fi pus în relaţie atât prin structura ordonată, cât şi prin intenţia de a oferi
un model uman ideal care să compenseze teama ancestrală a omului în
confruntarea sa cu marele necunoscut (universul, destinul, natura,
maleficul etc). Toate basmele sunt construite pe o funcţie etică, de multe
ori implicită, prevalentă celei de divertisment.
SECVENŢE –TIP / FUNCŢII
 Vladimir Propp, în “Morfologia basmului”, îşi centrează analiza asupra funcţiei,
înteleasă ca acţiune a personajului şi definita din punctul de vedere al semnificaţiei
sale pentru desfăşurarea basmului considerat ca întreg .“Functiile personajelor
constituie elementele fixe, stabile ale basmului, independent de cine
si în ce mod le îndeplineste. Ele sunt părtile componente fundamentale ale
basmului”(V. Propp, 1970).

 SITUAŢIA INIŢIALĂ:

1. Prologul – care defineşte situatia iniţială;


2. Absenta – unul dintre membrii familiei este absent sau părăseşte casa;
3. interdicţia – o interdictie adresată eroului;
4. Încălcarea – interdicţia nu este respectată;
5. Divulgarea – obţinerea acestor informaţii;
6. Vicleşugul – cel rău izbuteşte să-şi înşele victima;
7. Complicitatea involuntară – lăsându-se păcălită, victima îşi ajută inconştient
Duşmanul.
 ACŢIUNEA PROPRIU-ZISĂ
Prejudicierea – răufacatorul face un rău sau aduce o pagubă unuia dintre membrii familiei;
Mijlocirea, momentul de legatură – nenorocirea sau lipsa sunt comunicate; eroului i se adresează
o rugăminte sau o poruncă, este trimis undeva;
Contraacţiunea incipientă- eroul se hotarăşte să înceapă contraacţiunea;
Plecarea – eroul pleacă de acasă;
Prima functie a donatorului – eroul este pus la încercare(atacat, iscodit etc.), pregătindu-se astfel
înarmarea lui darurile magice;
Reacţia eroului – la acţiunea donatorului;
Transmiterea obiectului magic – eroul intră în posesia uneltei, armei năzdrăvane;
Deplasarea – eroul este adus – în zbor, călare, pe jos – la locul unde se afla obiectul căutarii sale;
Lupta – eroul şi răufăcatorul se lupta;
Marcarea, însemnarea – eroul este însemnat;
Victoria – antagonistul este învins;
Remedierea – nenorocirea sau lipsa iniţială este remediată;
Întoarcerea eroului;
Urmarirea eroului;
Salvarea – eroul scapă de urmarire;
Sosirea incognito – eroul se întoarce acasă sau în altă ţară si nu este recunoscut;
Impostura – falsul erou formulează pretenţii ;
Încercarea grea – eroul este pus în fata unei grile de încercari;
Îndeplinirea – încercarea este trecuta cu succes;
Recunoasterea – eroul este recunoscut;
Demascarea – antagonistul sau falsul erou este demascat;
Transfigurarea – eroul capătă o nouă înfăţişare;
Pedepsirea – antagonistul este pedepsit;
Căsătoria – eroul se căsătoreşte şi se înscăunează împarat
Formule specifice
(Bibl.“Stereotipia basmului” de N.Roşianu)

 Formulele de început şi sfârşit au rol specific:


1. Încadrează un discurs narativ diferit de cel “cotidian”, neliterar, deci marchează
distanţa dintre comunicarea literară şi cea nonliterară, ficţională;
2. Conectează/ deconectează receptorul la/de la un univers ficţional, construit în
dimensiunea fabulosului, a supranaturalului , fiind, astfel, complementare.
3. Denunţă acest univers ca “invenţie”, “minciună”, făcând trecerea de la lumea reală
din afara operei şi lumea ficţională din operă.
Incipitul “Poveştii..” depăşeşte schema clasică a basmului popular prin dubla
supramarcare a “intrării” în lumea poveştii prin sintagma “amu cică era odată...”
care e urmată de formularea succintă a intrigii, însoţită de explicaţii realiste şi de
proiecţia naratorului în text (“Dar ia să nu ne depărtăm cu vorba şi să încep a
depăna firul poveştii”).
Finalul este marcat printr-o formulă de încheiere particularizată prin nota de umor şi prin
localizare.

Formulele mediane asigură fluenţa povestirii, menţin atenţia cititorului şi


implicit, relaţia sa cu naratorul.
PERSONAJE
 - au caracter universal:
 - se grupează în două serii polarizate, consacrate prin însăşi tema basmului (conflictul
bine-rău) : seria benefică se situează în zona umanului, pe când seria malefică în cea
a supraumanului, a supranaturalului. Raportul de forţe se inversează prin accesul
fiinţei umane la suprauman, în două moduri: prin însuşiri extraordinare, pe care eroul
le deţine sub aparenţa umană, sau/şi prin ajutorul sau donaţia pe care le primeşte de
la fiinţe cu puteri supranaturale.
 - din victoria Binelui rezultă întotdeauna, ca o caracteristică majoră a basmului,
finalitatea sa etică, legată de proiectarea umanului într-o ipostază ideală, menită să
suplinească în imaginar insuficienţa pe care o are în real (idee care poate fi corelată şi
cu originea imemorială a basmului, în cadrul colectivităţilor arhaice, cu un tip de
mentalitate metafizică).
 Alte serii caracterologice: protagonist – antagonist , donatori (ghizi spirituali, care
ajută prin sfaturi), adjuvanţi , personaje teriomorfe (cu înfăţişare animală)
MOD SPECIFIC DE REFLECTARE A VIEŢII

 Spre deosebire de conceptul de fantastic, specific creaţiilor culte, cel de


fabulos/miraculos/supranatural desemnează o convenţie artistică prin care
sunt prezentate întâmplări şi personaje fără corespondent în lumea reală,
acceptate însă ca fireşti, posibile, în “rama” basmului.
 Datele lumii reale, inclusiv spaţio-temporalitatea, sunt receptate în mod
specific în basm, principala lor caracteristică fiind suspendarea oricăror
limite.