Basmul cult

Basmul este o specie a epicii populare sau culte, de regulă în proză, cu răspândire
universală, construit pe o schemă opozitională între Bine și Rău, în care sunt
relatate întâmplări, de multe ori fantastice, ale unor personaje reale sau imaginare
(zâne, feți-frumoși, zmei, balauri, vrăjitoare, animale năzdrăvane). Narațiunea este
senină, tonică, finalul presupune o împlinire, o nuntă și, mai ales, biruința binelui.
Numele speciei provine de la cuvântul slav „basni”, cu sensul de născocire,
invenție, sugerând, alături de formulele de deschidere și închidere, caracterul de
ficțiune. Deși basmul are o istorie veche, datând din Antichitate, specia a fost
intens cultivată începând cu epoca romantică, atunci cand apar și primele culegeri
sistematice de basme populare.
Basmul se detașează de poveste, care este mai realistă, de legende, care urmăresc
explicarea unor fenomene naturale sau istorice, de snoavă – o scurtă narațiune
anecdotică. Deși pornește de la realitate, basmul se depărtează de aceasta, trecând
spre supranatural, conturând o altă lume, cu reguli asemănătoare celei omenști.
G. Călinescu definește basmul drept “o operă de creație literară, cu o geneză
specială, o oglindire a vieții în moduri fabuloase” (Estetica basmului)
In funcție de natura personajelor și de desfășurarea acțiunii, basmele se clasifică în
basme fantastice, dominate de elementul miraculos, nuvelistice (mai apropiate de
realitate), animaliere (dezvoltate din vechi legende totemice).
Scenariul epic al basmului, fixat prin tradiție, are un caracter stereotip
marcat prin formule fixe, inițiale, mediane și finale, care constituie un adevărat
lexic poetic. Formulele initiale au rolul de a proiecta narațiunea în fabulos, în
timpul mitic, nedeterminat, ca trecere din real în imaginar : „A fost odată ca
niciodată, pe când se potcoveau puricii cu nouăzeci și nouă de ocale de fier și
zburau până la cer...”
Formulele mediane mențin interesul, păstrează suspansul, emoția pe parcursul
narațiunii, dar si relația dintre narator si destinatarul poveștii – „Asculați, boieri
dumneavoastră, și vă minunati” sau „Ca și vorba din poveste, că-nainte mult mai
este...”
Formulele finale readuc cititorul în prezentul narațiunii, în lumea reală, restabilesc
ordinea inițială, mimează invenția, născocirea, sub forma unui text scurt, de proza
ritmată – „Și eu încălecai pe-o șa și v-o spusei dvs. așa/ Și încălecai pe-o căpșună
și vă spusei o minciună.”
Unul din teoreticienii importanți ai basmului, Vladimir I. Propp, apreciază în
lucrarea Morfologia basmului faptul că specia are o structura stereotipă,
repetabilă, regăsită universal, indiferent de spațiul cultural. Conceptul esențial este
cel de funcție – o faptă săvărșită de un personaj, bine definită din perspectiva
semnificației acesteia în întregul narativ, un tipar cu un sens important pentru
desfășurarea acțiunii. Aceste funcții sunt elemente fixe ale basmului, numărul lor
este limitat, succesiunea este în general aceeași. Propp identifică 31 de funcții,
dintre care se remarcă unele definitorii, semnificative:
1. Absența /plecarea de acasă a unui membru al familiei;
2. O interdicție este specificată eroului;
3. Interdicția este încălcată;
4. Iscodirea de către răufăcător;
5. Divulgarea unui secret;
6. Vicleșugul personajului negativ;
7. Mijlocirea – eroul intră în poveste, pornește în aventura basmului pentru a
oferi ajutor, are o menire de îndeplinit;
8. Donatorii, ajutoarele – personaje cu diferite funcții, înzestrarea cu arme,
obiecte magice, miraculoase, testarea curajului, intervenții pe parcurs, în
momente critice;
9. Deplasarea, călăuza;
10. Lupta dintre erou și răufăcător;
11. Marcarea eroului;
12. Remedierea lipsei inițiale;
13. Intoarcerea;
14. Urmărirea, goana;
15. Salvarea;
16. Sosirea incognito, încercarea grea;
17. Dezvăluirea, salvarea;
18. Pedepsirea celor vinovați;
19. Nunta
In sinteza, putem vorbi de următoarele funcții sau structuri narative – o situație
inițială caracterizată prin ordine și echilibru, un eveniment care dereglează
echilibrul inițial, o acțiune reparatorie și o aventură eroică, urmate de
refacerea echilibrului, de răsplătirea eroului.
Motive specifice basmului – împăratul fără urmași, superioritatea mezinului,
probele, călătoria, drumul cu obstacole, cifra 3, ajutorul dat de natură și de
divinitate, lupta, impostorul/ antieroul, apa vie și apa moartă, calul năzdrăvan,
obiectele magice, vicleșugul, demascarea, nunta etc.

Obiecte magice, talismane – satisfac o necesitate pe drumul aventurilor, deși sunt

fantastice, acestea sugerează un deziderat uman -buzduganul, sabia, paloșul
miraculos, hainele cu proprietăți magice, elemente de continuitate cu generația
vârstnică.
- Perie, pieptene, năframă
- Soluția magică a invizibilității, mantia, pelerina etc.
- Oglinda, mărgeaua – puteri magice
- Sângele, substanță vitală, apa vie/ apa moartă
- Obiecte malefice – cămașa, rochia, pieptene etc.
Metamorfoza – schimbarea unui om într-o ființă sau lucru, în urma unei hotărâri,
a unui blestem sau pentru a îndeplini o sarcină, implică aspectul magic.
Proteismul – capacitatea liberă a ființelor năzdăvane de de se preface în ceea ce
voiesc ( zmei, zmeoaice se transformă în fântâni, grădini, viță de vie, ape etc.).
Rolul metamorfozei ține de dorința naratorului de a conserva spiritul vital, de a
izbăvi de moarte eroul, de a sancționa pe cei vinovați.

Personajele basmului sunt polarizate, fiind situate fie de partea binelui, fie sunt
personaje negative, deci fără nuanțe, contraste în structura unui personaj, aspecte
care nu există în schema clasică a basmului. Eroii au însușiri excepționale, se
confruntă cu antieroi, cu personaje negative, sunt ajutați să iși îndeplinească
misiunea prin intervenția unor forțe supranaturale, însușirile sunt idealizate, în
sensul orientării personajelor principale spre valori ca demnitatea, curajul,
noblețea, generozitatea și bunătatea, fiind sublinitate calități umane precum
frumusețea, blândețea, puterea fizică, inteligența.
Esența morală a lui Făt-Frumos
Întruchipează valori ale omenescului, principii morale, curaj, omenie, bunătate,
simțul dreptății.
Săvârșeșete fapte aproape imposibile, este gata de implicare și acțiune
dezinteresată.
Parcurge un drum al cunoașterii, al maturizării, inclusiv erotice, el reprezintă o
vârstă și o criză, trece probe ale caracterului și devine îmăarat, condicător înțelept,
încetând astfel să mai fie ... Făt- Frumos.
Ființele neomenști, fantastice din basm au psihologia și sociologia lor
misterioasă, ele comunică în relație cu oamenii, dar nu sunt oameni.
Zmeii - trăsăturile unui cavaler feudal, au case, palate, grădini miraculoase, dar
sunt ființe infernale trăind pe tărâmul celâlalt, au putere herculeană, anatomie
aparent umană
Șerpii – biografie mitologică, târâtor, teluric, pot fi și aerieni, ființe închise în sine
Balaurii – apropiați de șerpi, natură colosală, dragoni ai cerului, ai munților sau
mărilor în mitologia chineză/ un fel de demon al văzduhului, sugerând o posibilă
amintire ancestrală a monștrilor din pleistocen.
Alți monștri – Gheonoaia, Scorpia, Muma Pădurii -ființe malefice, blestemate
monștri feminini
Zâne – ființe nemuritoare, frumoase, miraculoase, au nostalgia dragostei cu
pământenii, sunt un simbol al imortalității și incompatibilităților cu omenescul...
Calul năzdrăvan – există o mitologie hipică vastă în povesști, are puteri
supranaturale, străbate fulgerător spațiul, sugerează ideea de zbor, caii au aripi, pot
avea mai multe inimi, completează puterile personajului uman. Calul are în basm
și însușiri intelectuale deosebite, fiind un sfătuitor al omului, un inițiat.

Parcurgerea drumului maturizării de către erou, un drum al inițierii,

presupune un șir de acțiuni convenționale sau momente ale subiectului:
situația inițială de echilibru; intriga (evenimentul care dereglează echilibrul
inițial); acțiunea de restabilire a echilibrului (călătoria eroului, apariția
donatorului și a ajutoarelor, trecerea probelor) și deznodământul (refacerea
echilibrului, răsplata eroului și pedepsirea răufăcătorului).

Procedee stilistice frecvente – repetiția, personificarea, alegoria, hiperbola,

comparația, antiteza. Limbajul este, în general, accesibil, cu accente populare și
arhaice, cu note care ilustreză oralitatea speciei, se adaugă proverbe, zicători,
expresii tipice, care trimit spre înțelepciunea populară, spre semnificația
experienței străvechi, sintetizând valori morale explicite.

Basmele populare, aparținând folclorului literar românesc, au fost transmise oral,

prin viu grai din generație în generație, autorul este anonim. Unul din marii
culegători de folclor – și mai ales de basme – din spațiul literaturii române este
Petre Ispirescu. Acesta a adunat creații populare în culegeri importante, opera de
referință din tezaurul literaturii populare, „Legendele sau basmele românilor” este
cea mai semnificativă culegere a lui Petre Ispirescu, publicata in 1882, un grupaj
de 37 de basme, cu o prefață de Vasile Alecsandri.
Basmul cult se modifică succesiv, păstrând nucleele cunoscute, primind, însă,
mărci distinctive ale epocilor literare și ale viziunilor artistice specifice scriitorilor.
În basmul cult, autorul preia tiparul narativ al basmului popular, dar reorganizează
evenimentele stereotipe conform viziunii sale artistice și propriului stil. Basmul
cult imită relația de comunicare de tip oral din basmul popular, ceea ce conferă
oralitate stilului, dar țesătura compozițională, imaginarul artistic sunt mai nuanțate
și diferite de tipologia basmului popular.
Particularitățile basmului cult :
o un autor cunoscut, textul este scris, mărcile artistice, stilistice ale
autorului sunt evidente, originale, specifice.
 clișee compoziționale: formule tipice (inițiale, mediane, finale);
 motive narative diverse: călătoria, lupta, victoria eroului, probele
depășite, demascarea și pedepsirea personajelor negative, căsătoria și
răsplata eroului etc.;
 specificul reperelor temporale (timpul fabulos, mitic) și spațiale (tărâmul
acesta și tărâmul celălalt) – sunt vagi, imaginare, redate la modul general;
 acțiunea este mai puțin stereotipă, se abate de la tiparele basmelor
populare;
  personajele sunt individualizate, au un grad sporit de complexitate;
 stil elaborat, îmbinarea narațiunii cu dialogul și cu descrierea;
 cifre magice, simbolice;
 obiecte miraculoase;
 metamorfoza;
 interferența planurilor real – fabulos; fabulosul este tratat în mod realist,
deseori umanizat ;
 convenția basmului (acceptată de cititor): acceptarea de la început a
supranaturalului ca explicație a întâmplărilor incredibile.
 finalul ilustrează și idei filosofice, morale, sensuri existențiale.

În literatura română scriitori numeroși au explorat basmul și tipologiile

speciei, cu diversificări firești în spațiul literaturii culte, spre exemplu –
Ion Creangă („Povestea lui Harap-Alb”), Mihai Eminescu („Făt-Frumos din
lacrimă”), Ioan Slavici („Zâna Zorilor”, „Păcală în satul lui”), Barbu Ștefănescu
Delavrancea („Neghiniță”), Petre Dulfu („Isprăvile lui Păcală”), Vladimir Colin
(„Basmele omului”)Alte clasificări și nuanțări se referă la diversitatea artistică a
basmelor culte –
Basmul-feerie (Sânziana și Pepelea de Vasile Alecsandri)
Basmul-nuvelă (Soacra cu trei nurori de Ion Creangă)
Basmul – poem ( Făt Frumos din lacrimă de Mihai Eminescu)
Basmul – parodie (Dămult, mai dă damult de I.L. Caragiale)
Basmul-idilă ( Crăiasa zănelor de George Coșbuc)

„Basmul e un gen vast, depășind cu mult romanul, fiind mitologie, etică, știință,
observație, morală etc. Caracteristica lui este că eroii nu sunt numai oameni, ci și
anumite ființe himerice...” ( G. Calinescu, Estetica basmului)
Esența basmului trimite spre un tablou al vieții, iar interpretarea estetică trebuie să
ia în considerare doua planuri – un plan realist, prozaic, în care apar probleme
de viață, familie, societate, dragoste, căsătorie, aspecte de psihologie umană,
valoarea conduitei morale, a practicii religioase, dar și un plan simbolic
( hieroglific), care implică sugestii, succesiunea vieții și a morții, a
anotimpurilor, semnificația aștrilor, soarele și luna, a bogățiilor minerale
(pădurile de aramă, de aur, de argint), o transmutație simbolică de la o
treaptă joasă a logosului, a existenței spre un nivel mai înalt, simbolizat de
soare, aur, macrocosmos.
Se adaugă si un plan moral, didactic – în sensul unor lecții de viață și sugestii de
atitudine, comportamnet, alegeri pe drumul existențial.

Dincolo de schematism și stereotipie, de tipare cunoscute și previzibile, de

aspecte morale prea discursive, basmul rămâne o operă literară inedită, în
care fabulosul, miraculosul, frumusețea naturii umane, climatul arhaic,
ecourile mitice, aura magică de poveste, structurile și motivele fantastice,
detaliul și inefabilul creează o atmosferă, o țesătură narativă inconfundabilă,
cu reale semnificații artistice, estetice.