Luceafărul

de Mihai Eminescu

Încadrare în perioadă & curent

• 1883, Almanahul Societății Academice Social-Literare „România Jună”, Viena
• Piesă a triadei gnomice, alături de Glossă și Odă (în metru antic)
• „Poem al contrariilor reunite sub semnul universalității” (Tudor Vianu) = ansamblu de teme și motive, sinteză a literaturii
eminesciene, a marilor mituri lirice care nasc un ultim acord (cosmologia, Creatorul, iubirea, problematica geniului, visul)
• Ultima creație majoră, după 10 ani de stilizări continue
• Trecere de la romantismul minor (Biedermeier) specific epocii pașoptiste → temele, motivele & simbolurile „romantismului
înalt” (V. Nemoianu), al visului & al mitului
• Romantism:
o Poem epico-liric și dramatic = retortă a genurilor & speciilor
o Teme și motive specifice curentului:
▪ Teme: dezamăgirea, natura, suferința, timpul
▪ Motive: apa, elementele de natură, luna, noaptea, oglinda, spațiul fantastic, steaua
o Imaginarul poetic romantic datorită cadrului de basm creat în poem & interferențelor de planuri spațiale și temporale
o Procedee compoziționale:
▪ Antiteza, procedeu ce domină poemul prin care se reflectă o serie de opoziții specifice esteticii romantice:
uman-supranatural, terestru-cosmic, efemer-etern
o Procedee stilistice (prin care se codează sensurile - principiu stilistic specific romantismului):
▪ Alegorie
▪ Elemente simbol
▪ Metafora

Surse de inspirație
• Biografice: experiența de viață a scriitorului condamnat să trăiască adeseori izolat
• Mitologice & folclorice:
o Mitul zburătorului & lui Lucifer
o Fata din grădina de aur & Miron și frumoasa fără trup
o Poemul indian Rig-Veda: ideea sufletelor pereche, a entităților complementare și a genezei lumii din haos
• Filozofice:
o Kant: relativitatea timpului și spațiului
o Schopenhauer: condiția geniului
o Antica greacă: nașterea Universului
• Cultural-literare:
o Teme & motive intens cultivate în literatura renascentistă (Shakespeare, Calderon de la Barca): carpe diem, fortuna
labilis, lumea ca teatru, vanitas vanitatum, viața ca vis

Temă și viziune despre lume

• Aspect tematic fundamental: drama faustiană a omului superior retras în sfera contemplației extatice prin raportarea la ideea
incompatibilității dintre două ființe din lumi diferite
• Viziunea despre lume:
o Evidențiază concepția scriitorilor romantici cu privire la esența unică, superioară, irepetabilă a omului de geniu
o Esența tragică a vieții (=suferința, tristețea, renunțarea etc.) este filtrată printr-o autentică sensibilitate romantică

Structură
• Alcătuit din 98 de strofe grupate în 4 tablouri, între care există relații de paralelism & simetrie din perspectiva planurilor
(terestru/cosmic)
• Scheletul este narativ, însă este completat cu elemente lirice și dramatice
• Geneza poemului are la bază eposul folcloric (= basm popular versificat) → pretext pentru meditația filosofică pe tema
efemerității condiției umane
• Caracteristicile epicului: cronotopul conturat prin raportare la multiple planuri (terestru/cosmic/acvatic, trecut/prezent),
fixarea evenimentelor în spațiu și timp, modul de acumulare a tensiunii narative prin tiparul chemare-refuz, succesiunea
logică & cronologică a secvențelor, tiparul de basm
• Caracteristicile liricului: vb. & pr. la pers. I sg. predominante în secvențele de confesiune; vocile se schimbă, reperul rămâne
același → lirică a măștilor; elemente din specii caracteristice genului liric, cum ar fi idila cosmică & terestră, pastelul cosmic
& terestru, elegia existențială
• Caracteristicile dramaticului: dublă accepție prin dramatismul evenimentelor (imposibilitatea împlinirii relației de iubire) &
dramatismul formal (utilizarea dialogului ca mod de expunere specific textului dramatic)
Tabloul 1 - interferență terestru & cosmic, simetrie cu Tabloul 4 - ton grav, solemn
• Incipitul are caracter de basm (illo tempore) → fixare în fantastic are fcț. anticipativă („A fost odată ca-n povești,/A fost ca
niciodată”)
• Personajul feminin este unicizat prin raportare religioasă („cum e Fecioara între sfinți”) și cosmică („și luna între stele”)
• Întâlnirea este prezentată ca o aspirație către o stea unică și se petrece în două spații ale virtualității: visul & oglinda, ambele
asociate cu noaptea, element tipic romantic ce favorizează întâlnirea dintre îndrăgostiți
• Chemare cu caracter ritualic, recurentă pe parcursul poemului: „Cobori în jos, Luceafăr blând”
I. Întrupare neptunică - ipostază angelică (cerul + marea = el. complementare), având atributele supremației în
dimensiunea acvatică: „Părea un tânăr voievod/Cu păr de aur moale.” Fetei i se propune unicitate („ondină” = vietate
acvatică din mitologia scandinavă în „palatele de mărgean” ale oceanelor) → refuz din cauza incompatibilității: „Căci
eu sunt vie, tu ești mort,/Iar ochiul tău mă-ngheață”
II. Întrupare plutonică - ipostază demonică (soare + noapte = el. antagonice), în spiritul filozofiei greci elementul de
geneză = haos & iar descrierea făcută de fată conține sugestiile mitului zburătorului: „Pe negre vițele-i de păr/Coroana-
i arde pare”. Sunt formulate în termeni antitetici deosebirile iremediabile care îi separă
• Tabloul se încheie cu hotărârea Luceafărului de a cere dezlegarea de la nemurire → ideea sacrificiului absolut

Tabloul 2 - plan terestru cu perspectivă cosmică, opoziție cu Tabloul 1 - ton ludic, colocvial
• Cătălin și Cătălina, cvasiomonimie = generalizare, aceeași condiție în ordinea umană
• Joc erotic alegorizat sub forma unei vânători, în mod similar ritualurilor de nuntă
• Inițiere erotică sugerată printr-o serie de gesturi de apropiere fizică pe care Cătălina le refuză, mărturisind dragostea și dorul
de Luceafăr
• La finalul tabloului, Cătălin readuce scena în banalul cotidian, îndemnând fata să se bucure de clipa prezentă (carpe diem):
„Căci amândoi vom fi cuminți,/Vom fi voioși și veseli,/Vei pierde dorul de părinți/Și dorul de luceferi.”

Tabloul 3 - plan cosmic cu perspectivă terestră apărută în discursul Demiurgului

• Pastel cosmic → regresia în timp și spațiu a Luceafărului devenit Hyperion
• Călătorie interstelară a lui Hiperion la momentul genezei, Eminescu implicând în configurarea lui trimiteri la mitologia
creștină, Rig-Veda, filozofia greacă, concepțiile lui Kant & Schopenhauer = haos primordial/stare de încreat
• Atitudinea lui Hiperion relevă similitudini cu revolta titanilor din mitologia greacă, dorind să schimbe ordinea prestabilită a
lumii și să renunțe la condiția sa inițială:
o „De greul negrei vecinici, părinte, mă dezleagă”
o „O, cere-mi, Doamne, orice preț/Dar dă-mi o altă soarte”
o „Reia-mi al nemuririi nimb/Și focul din privire/Și pentru toate dă-mi în schimb/O noapte de iubire”
• Răspunsul Demiurgului (conștiință supremă, ordonatoare a lumii) subliniază efemeritatea și precaritatea condiției umane
printr-o serie de motive precum vanitatus vanitatum, viața ca vis, timpul ca iluzie
• 4 ipostaze ale geniului în ordinea umană: filozof, poetică, politică și militară
• Tabloul se încheie cu îndemnul Demiurgului de a se întoarce spre pământ, anticipând astfel dezamăgirea din final

Tabloul 4 - interferență terestru & cosmic, simetrie cu Tabloul 1

• Perspectiva lui Hyperion, proiecție nocturnă, pastel terestru cu elemente recurente în lirica eminesciană: apa, luna, teiul
(copacul narcozei)
• În spațiul securizant al naturii paradiziace întreaga umanitate e redusă la perechea arhetipală („doi tineri singuri”)
• Vocea masculină rostește o invitație la comuniune afectivă → ultima invocare a Luceafărului, substantivul „viață” este înlocuit
cu „noroc”, pentru evidențierea faptului că ființa umană este supusă destinului (fortuna labilis)
• Replica Luceafărului sintetizează natura efemeră, inferioară, limitată a umanității prin metafora „chip de lut”, respectiv printr-
un element simbol, „cercul”
• Formulată condiția omului de geniu în manieră Schopenhaueriană:
o „Ce-ți pasă ție, chip de lut/Dacă-oi fi eu sau altul?
o Trăind în cercul vostru strâmt/Norocul vă petrece/Ci eu în lumea mea mă simt/Nemuritor și rece”

Relația dintre titlu-text

• Sens propriu: unicitate, strălucire, primordialitate
• Sens figurativ: esența geniului