Plumb

George Bacovia
George Bacovia este considerat unul dintre cei mai importanți poeți simboliști români,
iar opera sa ,,Plumb'' reprezintă una dintre cele mai marcante creații literare ale acestuia.
Poezia lui Bacovia explorează teme precum melancolia, tristețea și singurătatea, oferind o
perspectivă profundă asupra trăirilor umane și a condiției umane în general.
Simbolismul este un curent literar-artistic apărut in ultimele decenii ale secolului al
XIX-lea, in Franta. Simbolismul se constituie ca reactie impotriva parnasianismului si a
romantismului retoric. Poezia simbolistă este poezia sensibilității pure ce cultivă stări
sufletesti vagi, nelamurire, introduce teme si motive poetice noi, precum si tehnici poetice
inedite: tehnica simbolului, a sugestiei, a corespondentelor, a sinesteziilor, a muzicalitatii.
Poezia Plumb "deschide volumul de debut cu acelasi titlu, din 1916, si ilustrează
estetica simbolista asupra lumii si viziunea tragica asupra existentei, specifică operei
bacoviene. Textul poetic se inscrie in lirica simbolistă prin utilizarea simbolurilor, a sugestici,
analogiilor,a corespondentelor, prin muzicalitatea versurilor realizată cu ajutorul tehnicilor
repetitiilor, prin cromatica si dramatismul trairilor eului liric.
Temele principale ale discursului liric sunt esecul existential si moartea. Motivele lirice
cu valoare de simbol apartin câmpului semantic al mortii:plumbul,cimitirul, sicriele,cavoul,
sommul, vantul, frigul si conturează decorul funerar. Ele se asociază cu stári sufletesti sau
existentiale nelamurire, confuze care constituie obiectul poeziei simboliste: Singurătatea,
izolarea, spaima de moarle, angoasa, spleenul, tragicul existantial, disperarea.
Laitmotivul ,,stam singur" subliniază senzația de pustiire sufletească.
Viziunea despre lume este sumbră, fără speranta de salvare si de un tragism asumat
cu luciditate. Poezia bacoviană este a unui solitar inspaimântat de sine, de neant si de lumea
in care traieste. Imaginarul poetic, înfăţişează lumea ca pe un imens cimitir, tot ce e
viu ,,flori", ,,amor" fiind impietrit sub efectul metalului toxic. Eul fantomatic rataceste fără
sens intr-o lume-inchisoare aflată in disolutie.
Lirismul este subiectiv redat prin mârcile eului liric: persona I singular a verbelor:
„stam", ,,am început", ,,să strig" si adjectivul posesiv de persona I, ,,(amorul) meu".
Titlul textului poetic, Plumb" repetat de şase ori devine laitmotiv si simbol recurent,
ceea ce conferă muzicalitate textului, si exprimă corespondenta dintre un element al naturii
(planul exterior) si starile sufletesti exprimate liric, (planul interior) accentuând starea
deprimantà a eului.
La nivel denotativ, plumbul este un element chimic, un metal greu, toxic, de culoare
gri-cenusie. La nivel conotativ sugerează prin cromatică si prin sonoritatea sa (vocala
închisă,,u", aflată intre două consoane dure) monotonia, apăsarea, dezorientarea, angoasa,
golul existential.
 Versul incipit, ,,Dormeau adanc sicriele de plumb", cuprinde două simboluri
obsedante ale liricii bacoviene:,,sicrie"si plumb". Personificarea ,,dormeau....sicriele.."si
epitetul verbului ,,dormeau adânc"sugerează ideea mortii ca somn profund, iar
metafora ,,sicriele de plumb"exprimă imposibilitatea comunicării.Motivul somnului, redat de
verbul la imperfect,,dormeau", cu valoare durativă, prin repetare exprimă impietrirea,
moartea sufletească. Din punctul de vedere al constructiei,se remarca doua secvente
poetice,catrene,structurate pe doua planuri :macrocosmic, adica realitatea exterioara,
obiectiva ,simbolizata de cimitir si de cavou si microcosmic, adica realitatea interioara,
simbolizata de sentimentul iubirii, a carei invocare se face cu disperare.
Strofa I surprinde elementele cadrului spatial inchis, apăsător, sufocant, in care eul
poetic se simie izolat: un cavou si in care mediul înconjurator a căpătat greutatea apăsătoare
a plumbului. Elementele decorului funerar sunt: ,,sicriele de plumb",,vestmantul
funerar",,flori de plumb", ,,coroanele de plumb".
Repetarea epitetului de plumb" are multiple sugestii prin cromatică si greutate,
insistând asupra existentei mohorâte, anoste, lipsită de posibilitatea înălțării. Mediul capătă
astfel greutatea apăsătoare a plumbului, iar eul liric se retrage in spatiul inchis al cavoului,
simbol al izolării de lumea exterioară. Luma obiectuală in manifestările ei de gingăşie si
frumusețe - florile, este marcată de impietrire, sugerată de oximoronul,,flori de plumb".
Vântul este singurul element care sugerează miscarea, însă produce efecte reci, ale
morti,sugerate auditiv: ,,Si scarțâiau coroanele de plumb". Cadrul temporal nu este precizat,
dar atmosfera macabră poartă sugestia nocturnului.
Strofa a doua debutează sub semnul tragicului existențial generat de pierderea iubirii
„Dormea întors amorul meu de plumb”. Cuvântul „întors” constitiue misterul poeziei, fiind
primele semne ale înstrăinării. Eul liric își privește sentimentele ca un spectator, iar
încercarea eșuată de a-l salva sporește disperarea: „și-am început să-l strig”. Elementele
naturii sunt în poezie frigul și vântul. Starea de solitudine a eului liric este sugerată de
repetarea sintagmei „stam singur”, care alături de celelalte simboluri accentuează senzația
de pustietate. Înstrăinarea, izolarea și solitudinea eului liric se înscriu în estetica simbolistă.
La nivel stilistic, epitetul metaforic ,,de plumb", repetat de 6 ori invadează toate
registrele poetice. Exprimarea unor senzații se realizează prin simetria melodica a versurilor,
prin utilizarea lexemului,,plumb", care dă tonul de cântec de moarte, prin folosirea verbelor
la imperfect care proiectează deziluzia in vesnicie. Elementele de prozodie clasică produc
muzicalitatea prin rima îmbrățișată, măsura fixa de 10 silabe si ritmul iambic.
În concluzie prin atmosferă, muzicalitate, folosirea sugestiei, a simbolului şi a
corespondentelor, prin prezentarea stărilor de angoasă, de singurătate, de vid sufletesc,
poezia,,Plumb" se încadrează in estetica simbolistă, dar realizează si trecerea la modernitate.