Poezia simbolistă - ,, Plumb ''

George Bacovia

Dormeau adânc sicriele de plumb,

Și flori de plumb și funerar veștmânt -
Stam singur în cavou… și era vânt…
Și scârțâiau coroanele de plumb.

Dormea întors amorul meu de plumb

Pe flori de plumb, și-am început să-l strig -
Stam singur lângă mort… și era frig…
Și-i atârnau aripile de plumb.

Poezia simbolistă ,,Plumb” deschide volumul omonim, apărut în 1916, și reprezintă o emblemă a
universului poetic bacovian.
Simbolismul reprezintă un curent literar, artistic, apărut în Franța și Belgia francofonă, la sfârșitul secolului
al XIX-lea, ca o triplă reacție împotriva romantismului, naturalismului și parnasianismului.
Textul poetic se înscrie în lirica simbolistă prin folosirea simbolurilor, cum ar fi plumbul, laitmotivul textului,
cavoul, mortul sau cimitirul, tehnica repetițiilor, cromatica cenușie, dramatismul trăirii eului liric, sugerat prin
corespondența ce se stabilesc între materie și spirit, între planul exterior, macabru, cimitirul și planul interior,
subiectiv. Înstrăinarea, împietrirea, izolarea, solitudinea, privirea în sine ca într-un străin se circumscriu esteticii
simboliste, iar stările sufletești de angoasă, spleen și deznădejde sunt nelămurite, confuze, transmise pe calea sugestiei
prin cultivarea senzațiilor diverse.
,, Plumb'' este poezia unui solitar și a unui prizonier, a unei conștiințe înspăimântate de sine și de lumea în
care trăiește : ,,ceea ce îl separă pe Bacovia de utopia romantică stă în faptul că, în textul său, nu se întrevede salvarea
nici în viață, nici în moarte '' . Viziunea este fără ieșire, nemetafizică, întrucât textul hiperbolizează starea de
singurătate, obsesia deplinei izolări. O mărturisire a poetului însuși dezvăluie semnificațiile pe care le atribuie
cuvântului ,,plumb '', galbenul potențând spleenul : ,, în plumb văd culoarea galbenă [ ...] Sufletul ars e galben.
Galbenul este culoarea sufletului meu ''.
Poezia se realizează ca un monolog liric al unui ,, eu fantomatic '' ( N. Manolescu). Lirismul subiectiv este
redat, la nivelul expresiei, prin mărcile lexico-gramaticale specifice: forme verbale și pronominale de persoana I, cum
ar fi ,, stam'' , ,,am început '' , ,,amorul meu '', punctuația afectivă, reliefată în utilizarea frecventă a cezurii, care
amplifică spaima existențială, senzația de vid lăuntric.
Tema poeziei o constituie condiția poetului damnat de a trăi într-o societate închisă, lipsită de perspective, o
lume ostilă, străină, un univers existențial cenușiu, în care singurele pete de culoare le reprezintă proiecțiile
universului interior, dominat de un tragism asumat cu luciditate.
Titlul este constituit dintr-un simbol - ,,plumb'' - laitmotivul textului poetic care sugerează angoasa, apăsarea,
monotonia unui univers cenușiu, claustrarea într-un spațiu în care nu se întrevede posibilitatea salvării.
Incipitul textului liric, ,, Plumb '' , configurează câmpul lexico-semnatic al morții, prin intermediul a două
simboluri obsedante ale liricii bacoviene: ,, sicrie '' și ,,plumb''. Asocierea adverbului ,,adânc'' , în sintagma ,, dormeau
adânc'', conotează somnul veșnic.
Simbolurile centrale configurează un decor macabru, dezolant, în maniera decadentului, care ilustrează
aspecte ale societății periferice.
 Simbolul ,, plumb'' plasat simetric în cele două strofe ale poeziei are semnificații multiple, construite pe baza
corespondențelor dintre planul subiectiv, uman, și planul obiectiv, exterior. Greutatea metalului conoteaza apăsarea
sufletească, iar, la nivel cromatic, plumbul sugerează monotonia, tristețea, plictisul, cenușiul existențial. Răceala
sugerează absența vitalității, iar plumbul, ca element organic, semnifică mineralizarea, pietrificarea.
Textul poetic, alcătuit din două catrene, se construiește pe principiul paralelismului sintactic. Cele două
secvențe corespund celor două planuri ale realității anume, realitatea exterioară, cimitirul, respectiv cea interioară,
subiectivă, dominată de trăirile eului poetic: angoasa, spleen, disperarea generată de moartea afectivității.
Realizată, preponderent, din imagini vizuale care redau trăiri lăuntrice puternice, poezia exploatează stările
afective produse de imaginea dezolantă a decorului funerar.
Strofa întâi surprinde elemente ale cadrului spațial închis, apăsător, sufocant, în care senzația eului poetic este
cea de claustrare, cavoul fiind un simbol al societății meschine, superficiale. Elementele decorului funerar, ,, sicrie de
plumb'' , ,, flori de plumb'' , ,,coroane de plumb'' sunt artificii funerare de duzină, tipice pentru mica burghezie
provincială. Repetarea termenului ,, plumb'' , în sintagme metaforice, conturează o existență mohorâtă, în care
frumusețea se artifcializează, împietrește, dovadă fiind oximoronul ,, flori de plumb'' . Vizualul static, monoton, este
întrerupt de câteva sugestii ale dinamicului, vântul producând efectele reci ale morții, sugerate printr-un auditiv
strident, reliefat de imaginea sinestezică ,, scârțăiau coroanele de plumb'' .
Strofa a doua stă sub semnul tragismului existențial, generat de moartea afectivității, ,, Dormea întors amorul
meu de plumb''. Termenul ,, întors'' ambiguizează discursul liric, făcând trimitere la interpretarea lui Lucian Blaga care
amintea de întoarcerea mortului cu fața către apus. Eul liric asistă tragic la spectacolul propriei prăbușiri, o cădere
scurtă, grea, fără posibilitatea de salvare, așa cum sugerează structura ,, și-am început să-l strig'' . Termenul ,, mort''
sporește ambiguitatea textului liric și are semnificația idealului prăbușit, conotând înstrăinarea de sine, alienarea, ca
reacție la absurdul existențial.
Lumea, văzută ca un cimitir, generează spaima de moarte, senzația de vid sufletesc, redate, la nivel auditiv,
prin imagini stridente, ce sugerează dezacordul eului cu lumea, spaima de neant a ființei.
La nivel prozodic, se remarcă păstrarea elementelor prozodiei clasice astfel că este evidentă închiderea
versurilor cu rimă îmbrățișată , măsură fixă de zece silabe și ritmul iambic alteranând cu cel amfibrahic.
Ilustrând sugestia, simbolurile, corespondențele, stări afective tipice simbolismului de angoasă, nevroză,
spleen, poezia, ,,Plumb'' , se încadrează în estetica acestui curent literar, depășind-o însă și apropiindu-se de
modernismul plenar prin: intuiții metafizice, sentimentul de vid, solitudinea și viziunea descompunerii universale.