BALTAGUL

De Mihail Sadoveanu
-Particularități ale textului-
Opera literară „Baltagul” de Mihail Sadoveanu este un roman realist de tip obiectiv, care are
caracter mitic. Publicat în 1930, romanul se remarcă prin polimorfismul structurii, ceea ce a dus la o
receptare critică diferită și chiar contradictorie.
Romanul este o creație epică în proză, de mari dimensiuni, cu acțiune complexă, desfășurată pe mai
multe planuri narative, ce antrenează un număr mare de personaje, prezentate în diferite conflicte. Prin
multitudinea aspectelor prezentate, romanul prezintă o imagine amplă asupra vieții.
Încadrarea în realism este dată de veridicitatea imaginii prezentate, de verosimilitatea întâmplărilor,
de preocuparea pentru viața socială( monografia lumii pastorale), detaliul semnificativ în descriere.
Perspectiva narativă obiectivă impune prezența unui narator detașat, neimplicat, care prezintă
narațiunea la persoana a lll-a. Naratorul este omniscient, omniprezent si omnipotent, dar omnisciența este
limitată prin preluarea, uneori, a relatării de către Vitoria.
Veridicitatea este asigurată de folosirea toponimelor din zona Dornelor și a Bistriței de-a lungul
drumului făcut de Vitoria și Gheorghiță în căutarea lui Nechifor, dar și prin indicii de timp legați de
sărbătorile creștine, aspect specific comunităților rurale tradiționale. Acțiunea este plasată la începutul
secolului al XX-lea și durează de la Sf. Andrei până în Postul Paștelui. Cei doi pleacă la drum pe 10 martie.
Romanul se încadrează în realismul mitic prin: modul de înțelegere a lumii, prin prezentarea
tradițiilor pastorale, prin gesturile rituale ale Vitoriei, prin comuniunea omului cu natura și prin inserarea
mitului marii treceri.
Polimorfismul structurii și prezența mai multor teme și motive conferă romanului o arhitectură
complexă, ceea ce a dus la receptarea critică diferită. Prin prezența mottoului „Stăpâne, stăpâne/ Mai
chiamă ș-un câne..”, autorul sugerează legătura cu balada „Miorița”. De aceea, a fost considerat o
reconstruire a „Mioriței” de E. Lovinescu, dar o „anti-Mioriță” de Al. Paleologu. De asemenea, a fost
considerat un roman etnografic, roman demitizant, roman realist-obiectiv, roman inițiatic, roman de
dragoste. G. Călinescu îl caracterizează ca roman antropologic și polițist.
„Baltagul” este un roman al perioadei de maturitate și cuprinde marile teme sadoveniene: viața
pastorală, natura, călătoria, miturile, iubirea, familia, arta povestirii, înțelepciunea.
Romanul prezintă monografia satului moldovenesc de la munte, lumea arhaică a păstorilor și are
în prim-plan căutarea și pedepsirea celor care l-au ucis pe Nechifor Lipan. Vitoria, o apărătoare a
„rânduielii”, își caută bărbatul pentru a-l înmormânta după tradiție și pentru realizarea dreptății.
Romanul este structurat pe șaisprezece capitole cu acțiunea dispusă pe două planuri, cel realist și cel
mitic, care se suprapun. Evenimentele sunt prezentate cronologic.
În raport cu tema călătoriei, capitolele pot fi grupate în trei părți.
Prima parte(capitolele I-VI) cuprinde frământările Vitoriei în așteptarea bărbatului și pregătirile de
drum, în care se identifică expozițiunea și intriga.
Incipitul introduce cuvintele-cheie ale romanului: „rânduială” și „semn” și prezintă o legendă pusă
pe seama lui Nechifor care o spunea pe la „cumătrii și nunți”. Legenda anticipează tema satului de păstori
și este rememorată de Vitoria în absența bărbatului ei.
Expozițiunea prezintă satul Măgura Tarcăului și portretul Vitoriei care toarce pe prispă și este
îngrijorată de întârzierea bărbatului ei, plecat la Dorna să cumpere oi.
Intriga cuprinde frământările Vitoriei care vrea să se încredințeze că Nechifor este mort, primind
semne din planul realist și din cel oniric. Sunt prezentate pregătirile pentru drum: ține post douăsprezece
vineri, face daruri și se închină la icoana Sfintei Ana la mănăstirea Bistrița, anunță autoritățile de dispariția
lui Nechifor, o duce pe Minodora la mănăstirea Văratic, vinde produse pentru a face rost de bani pentru
drum, îi comandă un baltag sfințit lui Gheorghiță.
Partea a doua(capitolele VII-XIII) conține desfășurarea acțiunii și dezvoltă motivul drumului
labirintic parcurs de Vitoria și Gheorghiță în căutarea lui Nechifor Lipan. Aceștia reconstituie traseul lui
Nechifor, pe parcursul căruia fac mai multe popasuri și culeg informații. De la Vatra Dornei, află că
Nechifor a cumpărat trei sute de oi din care a vândut o sută altor doi ciobani și au plecat împreună.
Întrebând din sat în sat, Vitoria își dă seama că soțul său a dispărut între Suha și Sabasa. Cu ajutorul
câinelui regăsit al lui Nechifor, munteanca descoperă rămășițele bărbatului într-o râpă, din dreptul Crucii
Talienilor.
O secvență relevantă pentru dezvoltarea temei o reprezintă coborârea în râpă și privegherea lui
Nechifor de către fiul său, Gheorghiță. Secvența prezintă durerea Victoriei care îl strigă pe cel mort pe
numele tainic, Gheorghiță. Pentru fiul ei, secvența reprezintă o probă de maturizare. Rămas singur lângă
rămășițele tatălui, Gheorghiță se sperie de zgomote la lăsarea întunericului și urcă la drum, dovadă că
maturizarea deplină nu s-a realizat.
Partea a treia ( capitolele XIV - XVI) prezintă punctul culminant și deznodământul: ancheta
poliției, înmormântarea, parastasul, pierderea ucigașilor, rânduirea tâlharilor.
O altă secvență importantă este scena de la parastas care reprezintă punctul culminant.
Vitoria povestește cum s-a produs crima, ceea ce îi nemulțumește pe Ilie Cuțui și Calistrat Bogza, care
devine agresiv și este lovit cu baltagul de Gheorghiță. Câinele Lupu îl atacă, săvârșindu-se astfel actul
justițiar. Ilie Cuțui recunoaște crima și este arestat.
Principalul conflict al romanului este cel dintre Vitoria și cei doi ucigași ai bărbatului ei,
Calistrat Bogza și Ilie Cuțui, anticipat încă din prima parte, când Vitoria se încredințează că Nechifor a pățit
ceva rău.
La începutul romanului, Vitoria trăiește un puternic conflict interior cauzat de dispariția bărbatului
"dragostea ei de douăzeci și mai bine de ani".
Pe parcursul acțiunii, este prezentat și un conflict între tradiție și inovație, deoarece lumea arhaică
a păstorilor este amenințată de pătrunderea elementelor civilizației moderne. Vitoria este conservatoare, iar
copiii sunt receptivi la înnoiri, dar mama îi crește în spiritul tradiției și orice abatere de la " rânduială" este
aspru sancționată.
Personajele reprezintă tipologii umane specifice pentru satul de la munte, la începutul secolului al
XX-lea.
Vitoria Lipan este personajul principal al romanului, femeia voluntară, munteanca, soția de
cioban, dar și " detectivul cu basma". Vitoria este o femeie puternică, hotărâtă, curajoasă și lucidă. Pe
drum, dovedește o inteligență nativă, spirit de observație și stăpânire de sine, calități dovedite și la parastas,
când demască ucigașii.
Reprezentantă a lumii arhaice a păstorilor de pe Tarcău, Vitoria este o păstrătoare a tradițiilor și a
credințelor, fiind refractară la noutățile civilizației: " În tren ești olog, mut și chior". O amenință dur pe
Minodora care ar vrea " bluză, coc și valț", și contribuie la maturizarea lui Gheorghiță.
Personajul secundar, Gheorghiță, este reprezentantul generației tinere, care, în spiritul tradiției,
devine capul familiei în locul tatălui dispărut. Caracterul inițiatic al romanului este dat de drumul spre
maturizare al lui Gheorghiță care este supus unor probe, asemenea eroului basmului popular: lupta cu
troianul, priveghiul și pedepsirea ucigașilor.
Nechifor Lipan este personalul absent al cărui portret se încheagă treptat din gândurile și
vorbele Vitoriei, apoi din amintirile personajelor care l-au cunoscut. Nechifor este tipul oierului priceput, așa
cum reiese din retrospectivă și din rememorare, vesel și cu darul zicerii. Personajul este semnificativ pentru
destinul muritor al oamenilor.
 Personajul colectiv, muntenii, sunt harnici, veseli, iubitori și trăiesc după legea nescrisă,
transmisă din generație în generație. Imaginea monografică este anticipată încă din legenda de la începutul
romanului care face referire la modul de viață, ocupații, credințe.
Personajele episodice sunt simboluri ale acestei lumi: părintele Dănilă - autoritatea spirituală,
baba Maranda - credința în superstiții, moș Pricup – ospitalitatea.
Modalitățile de caracterizare sunt specifice romanului realist : tehnica basoreliefului în
portretizarea Vitoriei, toate formele caracterizării directe. Caracterizarea indirectă este prezentă prin fapte,
gesturi, limbaj, relația cu personajele. Numele au semnificații simbolice: Vitoria sugerează că personajul și-a
realizat scopul: și-a găsit bărbatul și l-a înmormântat după rânduială, asigurându-i încadrarea în lumea de
dincolo. Gheorghiță amintește de Sf. Gheorghe care a omorât balaurul, pentru că el a pedepsit răul, iar
Nechifor sugerează " purtător de biruință".
Romanul " Baltagul" este o capodoperă a realismului obiectiv, cu elemente mitice, receptat
în moduri diferite datorită formulei inedite de construcție, pe care a folosit-o Mihai Sadoveanu.