Baltagul

de Mihail Sadoveanu

-ÎNCADRARE ÎN REALISM-

Realismul este un curent literar apărut în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, ca reacţie
împotriva romantismului, căruia îi respinge subiectivitatea, exaltarea şi reveria, înlocuindu-le cu
obiectivitatea, detaşarea şi veridicitatea.

Opera literară „Baltagul” scrisă de Mihail Sadoveanu şi publicată în 1930 prezintă caracteriticile
acestui curent literar.

O primă trăsătură specific realistă regăsită în opera scrisă de Sadoveanu este reprezentarea veridică
a realităţii moldoveneşti, în a doua jumătate a secolului al XX-lea, cu aspecte specifice timpului şi
spaţiului descris: viaţa grea a ciobanilor, obiceiurile şi credinţele muntenilor. Veridicitatea este conferită
de numărul mare de toponime şi hidronime precum: Suha, Sabasa, Dorna, Măgura Tarcăului.

O altă trăsătură realistă a textului este pespectiva narativă obiectivă, întrucât întâmplările sunt
relatate la persoana a III-a, de către un narator obiectiv, detaşat, neimplicat în acţiune şi creditabil
(„Povestea asta o spunea Nechifor Lipan la cumătrii şi nunţi, la care în vremea iernii era nelipsit.”).

Titlul romanului conţine un substantiv comun, care desemnează un topor cu două tăişuri,
întrebuinţat la tăierea copacilor şi la apărare. Regionalismul din titlu este specific zonei Moldovei, de
aceea are rolul de a plasa acţiunea în spaţiu. Articolul hotărât sugerează referirea la un anume baltag,
respectiv al criminalului Calistrat Bogza, despre care Vitoria afirmă că este pătat de sângele lui Nechifor.
Deşi în roman există două baltage, al lui Bogza şi al lui Gheorghiţă, titlul face trimitere la toporul
ucigaşului, care devine atât instrumentul crimei, după uciderea lui Nechifor, cât şi instrumentul
dreptăţii, după ce Gheorghiţă îşi răzbună tatăl. Această dublă sugestie a baltagului este transmisă de
cele două tăişuri ale toporului.

Conflictul intern îi aparţine personajului feminin principal, care se frământă în legătură cu

întârzierea lui Nechifor. Preotul şi „baba Maranda” propun ca motive ale întârzierii petrecerile alături de
prieteni sau de „o nemţoaică cu ochii verzi”. Vitoria presimte însă, că soţului ei i s-a întâmplat ceva rău,
iar pentru a afla adevărata cauză a absenţei lui Lipan, hotărăşte să-l caute.

Tema textului este căutarea şi aflarea adevărului, în slujba cărora Vitoria îşi pune întreaga forţă
fizică şi sufletească.

O secvenţă reprezentativă pentru căutarea şi aflarea adevărului este călătoria de refacere a

drumului parcurs de soţul ei. Vitoria reconstituie drumul lui Nechifor în Ţara de Jos, pe parcursul căruia
întreabă despre „bărbatul cu căciulă brumărie” din loc în loc şi din han în han, perseverentă şi neobosită.
Cu o logică impecabilă, munteanca pune informaţiile cap la cap şi, ajutată de câinele Lupu, descoperă
osemintele lui Nechifor, în râpa de sub Crucea Talienilor.

O altă secvenţă semnificativă pentru tema operei este cea a demascării ucigaşilor lui Nechifor. La
praznicul de înmormântare, văduva îi invită pe oierii pe care îi bănuieşte de crimă, Calistrat Bogza şi Ilie
Cuţui, dar invită şi autorităţile săteşti. Ea povesteşte, cu mult calm, pe un ton liniştit, ultimele clipe din
viaţa lui Nechifor, iar relatarea ei redă cu exactitate felul în care a murit Nechifor, încât Bogza o crede
„fărmăcătoare”. Tensiunea crescândă este punctată de cele trei invitaţii ale muntencei, adresate
oierului, de a bea un pahar cu vin în amintirea celui trecut în nefiinţă, femeia ştiind că vinul dezleagă
limba. Tactica adoptată de Vitoria evidenţiază trăsăturile definitorii ale femeii detectiv: dârzenie,
inteligenţă, logică perfectă, intuiţie.

Astfel, opera literară „Baltagul” scrisă de Mihail Sadoveanu rămâne o capodoperă a literaturii
române fiind încadrată în curentul literar Realism.