TEXTUL DRAMATIC.

DIDASCALIILE
Aspecte teoretice

Textul dramatic este scris cu scopul de a fi jucat pe scenă. Fiind destinat să devină spectacol, textul
dramatic impune anumite limite în ceea ce privește amploarea în timp și spațiu a acțiunii reprezentate. Textul
dramatic este împărțit în acte și scene.
Actul este subdiviziunea formală a unei piese de teatru și cuprinde mai multe scene.
Scena sau tabloul este subdiviziunea unui act, în general delimitată convențional de intrarea sau
ieșirea unui personaj din scenă sau prin modificarea locului și a timpului acțiunii. Uneori, delimitarea
scenelor vizează unitatea acțiunii, chiar dacă numărul personajelor de pe scenă nu se schimbă. Textul
dramatic are două componente: textul dialogat și indicațiile autorului. Textul dialogat este alcătuit din
replicile personajelor.
Replica este fiecare intervenție a unui personaj. Autorul textului dramatic (dramaturgul) imaginează
acțiunea, construiește schimbul de replici dintre personaje și oferă indicații despre modul în care textul poate
fi reprezentat.
Indicațiile autorului sau indicațiile scenice reprezintă vocea dramaturgului, nefiind rostite de actori.
Ele se pot regăsi atât înaintea textului dialogat, cât și în interiorul acestuia, situație când sunt plasate, de
regulă, între paranteze rotunde. De cele mai multe ori, se preferă marcarea indicațiilor autorului prin scrierea
cu italice.
Cunoscute și sub denumirea de didascalii, indicațiile autorului se împart în două categorii: externe și
interne.
Din categoria indicațiilor externe, fac parte titlul, lista personajelor, datele despre spațiul și timpul
acțiunii, inclusiv informațiile despre decor.
Indicațiile interne anunță decupajul în acte și scene, referindu-se și la intrările și ieșirile din scenă ale
personajelor, la deplasarea lor pe scenă, la intonație și mimică, la gesturile și acțiunile acestora sau la
momentele de tăcere. Numele personajului, aflat în fața replicii și scris cu majuscule, este tot o indicație
internă.
Termenul didascalii provine din limba greacă, în care era folosit pentru a numi caietele cu indicații
date actorilor înaintea reprezentației.

Subiectul al II-lea – MODEL

Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, rolul notațiilor autorului în fragmentul de mai jos.

TABLOUL IV

S-a înserat, ca în orice zi de iarnă, devreme. Felinarul a fost aprins afară. În casă e o atmosferă plăcută,
încare cuvântul pare mai armonios și mai plin de înțeles. Se poate întinde, mai ușor, o punte de la o inimă
la alta.

SCENA I
MIOARA, STĂVĂROAIA

Mătușa și nepoata au băut cafele. Stau acum la masă, față în față, și caută în cești semnele norocului
și ale nefericirii. Stăvăroaia, care a dormit după prânz, e binedispusă și pare mai tânără, dacă nu mai
frumoasă.
Mioara, dimpotrivă, e tristă și caută să-și ascundă ochii plânși. A rămas cu ceașca în mână și privirile
în gol, în timp ce mătușa – cu o figură surâzătoare și comod instalată în fotoliu – îngână o frântură de
romanță demodată.
STĂVĂROAIA (râde îngânat, cu o jenă prefăcută): Ba nu zău, inimioară, că e nebună ceașca asta!
George Mihail-Zamfirescu, Idolul și Ion Anapoda

Notațiile autorului sunt elementele specifice textului dramatic și se mai numesc indicații scenice sau
didascalii. Aflate între paranteze, acestea reprezintă singura intervenție în text a dramaturgului, făcând
legătura între literalitate (textul ca operă literară) și teatralitate (textul ca operă destinată reprezentării
scenice). În textul dramatic, notațiile autorului oferă informații suplimentare despre decor, despre
vestimentație, despre elementele nonverbale, ajutând la punerea în scenă a textului.
În textul fragmentar prezentat selectat din opera ,,Idolul și Ion Anapoda”, acestea au rolul/notează
succint detalii privind reperele spațio temporale: ,,s-a înserat, ca în orice zi de iarnă, devreme”, ,,după prânz”,
,,în casă”, ,,la masă”, ,,în fotoliu”. De asemenea, sunt suprinse detalii privind caracterizarea directă a
Stăvăroaiei ,,binedispusă și mai tânără, dacă nu mai frumoasă’’, în vreme ce, Mioara e ,,tristă și caută să-și
ascundă ochii plânși”. Acestea evidențiază și elemente nonverbale, acțiunile personajelor: ,,stau acum la
masă (…) și caută în cești”, ,,îngână o frântură de romanță demodată”. Totodată, acestea surprind şi un
element paraverbale, care fac referire şi la o manifestare involuntară a unei emoţii ,,râde îngânat”.
Textul dramatic fragmentar selectat din opera ,,Idolul și Ion Anapoda” este semnificativ pentru
prezentarea acestor notații pe care autorul le face, deoarece conferă informaţii preţioase nu doar în jocul
scenic, ci şi în lectura propriu-zisă, ajutând cititorul să-şi reprezinte mintal evenimentele şi personajele.

Aplicaţie - Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, rolul notațiilor autorului în fragmentul de mai jos.

TABLOUL 2

Câteva luni mai târziu. Același decor. Încăperea a căpătat însă aspect de talcioc. Se simte că în casă
e înghesuială. S-a adus un sifonier, s-a instalat o dormeza. Pe sifonier, geamantane de piele de porc, etichete
de hoteluri străine etc.
EMILIA (care face o pasiență): Rețeta mea de marmeladă e mai ieftină. Se ia dovleacul, se fierbe, se
pasează bine, se adaugă...
ADELA: Știu, ai făcut-o acum o săptămână. N-are niciun gust.
EMILIA: Lui Grigore îi place. (Reia pasiența)
ADELA (peste masă, ciocanind cu degetul în cărți): Valet la zece, șapte la șase, as la popă...
(Enervată): Tț... Nu ăsta!...Popa de caro!
Horia Lovinescu, Citadela sfărâmată