Sunteți pe pagina 1din 2

„ …să sugerezi obiectul, iată visul nostru ”

Stéphane Marllamé

Plumb - George Bacovia

Poezia simbolistă Plumb deschide volumul cu acelaşi nume, apărut în 1916. Textul
conţine următoarele elemente specifice liricii simboliste: folosirea simbolurilor (plumbul),
tehnica repetiţiilor (se repetă de 6 ori cuvântul plumb), cromatica, stările eului liric şi sugestia.

1. Tema poeziei

Tema poeziei o constituie condiţia poetului într-o societate lipsită de aspiraţii şi


artificială, condiţie care se leagă de două coordonate esenţiale, iubirea şi moartea.

2. Titlul poeziei

Titlul poeziei este simbolul plumb, care sugerează apăsarea, angoasa, greutatea
sufocantă, închiderea definitivă a spaţiului existenţial, fără soluţii de ieşire.

3. Compozitia poeziei

Poezia este structurată în două catrene construite în jurul cuvântului-


simbol plumb care este reluat în şase din cele opt versuri ale poeziei. Cele două strofe
corespund celor două planuri ale realităţii: realitatea exterioară, obiectivă, simbolizată de
cimitir şi de cavou şi realitatea interioară, subiectivă, simbolizată de sentimentul iubirii
(„amorul meu de plumb”).
Strofa I descrie un cadru spaţial închis, apăsător, sufocant, în care eul liric se simte
claustrat: „Stam singur în cavou...”. Cavoul este un simbol pentru universul interior care
provoacă o stare de angoasă din cauza sugerării greutăţii plumbului. Acest cadru este descris cu
ajutorul epitetelor metaforice: „sicriele de plumb”, „funerar vestmânt” (şi inversiune), „flori
de plumb”, „coroanele de plumb” şi este un spaţiu claustrofobic, un spaţiu limitat prin
excelenţă. Repetarea epitetului „de plumb” subliniază existenţa mohorâtă, lipsită de
transcendenţă sau de posibilitatea înălţării, deoarece la Bacovia moartea înseamnă totdeauna
anihilare totală atât a trupului, cât şi a sufletului, iar plumbul este un simbol al apăsării şi al
strivirii fiinţei. Moartea este sugerată încă de la început, deoarece poezia începe, nu întâmplător,
cu verbul „dormeau”, asociat cu adverbul de mod „adânc”, somnul fiind considerat o stare
incertă între existenţă şi moarte, o rupere de lumea reală. Chiar şi elementele care ar trebui să
inspire bucurie şi viaţă, florile, aici sunt împietrite, sunt contaminate de materia generală,
plumbul: „flori de plumb”. Vântul este singurul element care sugerează mişcarea, dar şi acesta
produce efecte reci, ale morţii: „şi era vânt... / Şi scârţiau coroanele de plumb.” Verbele la
imperfect desemnează trecutul nedeterminat şi sugerează permanenţa unei stări de angoasă şi a
unei permanente aspiraţii spre un final dorit, aşteptat şi simţit ca o eliberatoare încheierea a unui
ciclu existenţial: „dormeau”, „stam”, „era”, „scârţiau”.
Strofa a II-a mută accentul pe interioritate, dar aceasta nu este o posibilitate de
salvare deoarece se află sub semnul tragicului. Optimismul este anulat total, iubirea,
afectivitatea sunt surprinse în momentul dispariţiei: „Dormea întors amorul meu de
plumb.” (cuvântul „întors” se referă la întoarcerea mortului cu faţa spre apus). Încercarea de
salvare este iluzorie, strigătul eului liric fiind unul zadarnic: „şi-am început să-l strig”. Eul
solitar aude, vede, înregistrează tot ce îl înconjoară ca pe un eveniment important, dar
comunicarea propriu-zisă este exclusă. Dorinţa de evadare şi de înălţare produsă de sentimentul
de iubire este şi ea contaminată de atmosfera generală, „aripile de plumb” sugerând de fapt o
cădere surdă şi grea, adică moartea. Apropierea morţii este anticipată de sentimentul de
singurătate: „Stam singur lângă mort...”, vers care are corespondent în prima strofă: „Stam
singur în cavou...”. La Bacovia iubirea şi moartea (Eros şi Thanatos) sunt strâns legate şi nu se
anulează una pe cealaltă. De asemenea, cuvintele din întreaga poezie fac parte din câmpul
semantic al morţii: sicriu, cavou, funerar, coroană, mort, punând şi mai bine în evidenţă ideea
centrală.

4. Elementele fonetice şi de prozodie

Poezia simbolistă se caracterizează prin muzicalitate. Pe parcursul întregii poezii


sonorităţile care sugerează moartea sunt obţinute prin aglomerarea consoanelor dure: b, p, m, n,
s, ş, t, ţ. Un alt element care conferă muzicalitatea textului este repetarea cuvântului plumb de
şase ori pe parcursul întregii poezii.
Versurile au rimă îmbrăţişată, măsura este de 10 silabe, iar ritmul alternează de la
iambic, la amfibrahic.

S-ar putea să vă placă și