“Plumb”

~de George Bacovia~

Simbolismul este un curent literar aparut in Franta, la sfarsitul

secolului XIX, ca o reactie impotriva poeziei retorice a romanticilor si a
naturalismului. Tema generala a poeziilor simboliste o constituie conditia
nefericita a poetului, intr-o societate superficiala, meschina, incapabila, sa
inteleaga si sa aprecieze nivelul artei adevarate. Raportul dintre simbol si
eul poetic nu este exprimat, ci sugerat, deci sugestia este o modalitate
obligatorie a simbolismului.

Poezia simbolista exprima mai multe atitudini poetice sau stari

specifice acestui curent literar, oboseala psihica, disperarea, apasarea
sufleteasca, nevroza, toate fiind insa sugerate, fara a fi numite.

George Bacovia este unul dintre reprezentantii curentului in

literatura romana. Temele fundamentale ale liricii bacoviene sunt lumea
orasului, a targului sufocant, singuratatea, natura bacoviana, iubirea si
moartea.

Poezia simbolista „Plumb” deschide volumul cu acelasi nume, aparut in

1916. Textul contine urmatoarele elemente specifice liricii simboliste:
folosirea simbolurilor (plumbul), tehnica repetitiilor (se repeta de 6 ori
cuvantul „plumb”), cromatica, starile eului liric si sugestia.

Tema poeziei o constituie conditia poetului intr-o societate lipsita de

aspiratii si artificiala, conditiile care se leaga de doua coordonate
esentiale, iubirea si moartea.

Titlul poeziei este simbolul plumb, care sugereaza apararea, angoasa,

greutatea sufocanta, inchiderea definitiva a spatiului existential, fara
solutii de iesire.
 Poezia este structurata in doua catrene construite in jurul
cuvantului-simbol „plumb” care este reluat in sase din cele opt versuri ale
poeziei. Cele doua strofe corespund celor doua planuri ale realitatii:
realitatea exterioara, obiectiva, simbolizata de cimitir si de cavou si
realitatea interioara, subiectiva, simbolizata de sentimentul iubirii
(„amroul meu de plumb”); „Dormeau adanc sicriele de plumb,/Si flori de
plumb si funerar vestmant -/Stam singur in cavou...si era vant.../Si
scartaiau sicriele de plumb.”

Strofa I descrie un cadru spatial inchis, apasator, sufocant, in care

eul liric se simte claustrat: „Stam singur in cavou...” Cavoul este un simbol
pentru universul interior care provoaca o stare de angoasa datorita
sugerarii greutatii plumbului. Acest cadru este descris cu ajutorul
epitetelor metaforice: „sicriele de plumb”, „funerar vestmant” (si
inversiune), „flori de plumb”, „coroanele de plumb” subliniaza existenta
mohorata, lipsita de transcendenta sau de posibilitatea inaltarii, deoarece
la Bacovia moartea inseamna totdeauna anihilare totala atat a trupului, cat
si a sufletului, iar plumbul este un simbol al apasarii si al strivirii fiintei.
Moartea este sugerata inca de la inceput, deoarece poezia incepe nu
intamplator cu verbul „dormeau”, asociat cu adverbul de mod „adanc”, care
ar trebui sa inspire bucurie si viata, florile, aici sunt impietrite, sunt
contaminate de materia generala, plumbul: „flori de plumb”. Vantul este
singurul element care sugereaza miscarea dar si acesta produce efecte
reci, ale mortii: „si era vant.../Si scartaiau coroanele de plumb”.

Verbele la imperfect deseneaza trecutul unui eu liric damnat

(blestemat) si sugereaza permanenta unei stari de angoasa si a unei
permanente aspiratii spre un final dorit si simtit ca o eliberatoare
incheierea unui ciclu existential: „dormeau”, „stam”, „era”, „scartaiau”.

Strofa a II-a muta accentul pe interioritate, dar aceasta nu este o

posibilitate de salvare, deoarece se afla sub semnul tragicului. Optimismul
este anulat total, iubirea, afectivitatea sunt surprinse in momentul
disparitiei: „Dormea intors amorul meu de plumb” Incercarea de salvare
este iluzorie, strigatul eului liric fiind unul zadarnic: „si-am inceput sa-l
strig”. Eul solitar aude, vede, inregistreaza tot ce il inconjoara ca pe un
eveniment important, dar comunicarea propriu-zisa este exclusa. Dorinta
de evadare si de inaltare produsa de sentimentul de iubire este si ea
contaminata de atmosfera generala, „aripile de plumb” sugerand de fapt o
cadere surda si grea, adica moartea. Apropierea mortii este anticpata de
sentimentul de singuratate: „Stam singur langa mort...”, vers care are
corespondent in prima strofa: „Stam singur in cavou...” La Bacovia, iubirea
si moartea sunt strans legate si nu se anuleaza una pe cealalta. De
asemenea, cuvintele din intreaga poezie fac parte din campul semantic al
mortii: sicriu, cavou, funerar, coroana, mort, punand si mai bine in evidenta
ideea centrala.

Poezia simbolista se caracterizeaza prin muzicalitate. Un element

care confera muzicalitate este repetarea cuvantului „plumb” de sase ori pe
parcursul intregii poezii. Versurile au rima imbratisata, masura este de
zece silabek iar ritmul alterneaza.

Asadar, poezia „Plumb” de George Bacovia, este o arta poetica si se

inscrie in lirica simbolista moderna, prin folosirea simbolurilor si a starilor,
prin valorificarea cromaticii si a sugestiei, sugerand o lume ostila,
monotona si sufocanta. Eul liric se simte abandonat, singur, instrainat,
neinteles, damnat. Este un eu nevrotic, inconjurat de culori onsedante,
care exprima sentimentul de sfarsit de lume.