Sunteți pe pagina 1din 3

Plumb George Bacovia

Simbolism
Aparut in Franta, la sfarsitul secolului al XIX-lea ca o reactie antinaturalista si
antiparnasiana, simbolismul este un curent literar ce invita la folosirea libera a cuvintelor si
imaginilor, asocierea lor potrivit rezonantei psihologice si legilor misterioase, a analogiilor
universale decat uzantelor logicii pure, doctrina reprezentand-o poezia lui Charles
Baudelaire, "Corespondente". Aceasta considera existenta reala ca invelis exterior, masca a
unei realitati in care toate se confunda si-si raspund: "parfum, culoare, sunet se-ngana si-si
raspund"; corespondentele reprezentand astfel una dintre invocatiile simboliste si se
grupeaza pe trei planuri: ech 252j98c ivalentele intre "parfum, culoare, sunet", adica auzul
colorat, dorinta, gandul si echivalentul in lumea imaginilor si ancorarea dincolo de aparente
pentru a discerne reflexele unui univers suprasensibil. Poetul simbolist evoca si sugereaza
printr-o serie de mijloace ca: muzicalitatea sau sonoritatea cuvintelor strans legate de tonul
emotional si realizata prin cadenta, ritm launtric, repetitie, refrene, armonii, folosirea
simbolurilor, preferinta pentru imagini vagi, fluide, fara contur, uzitarea unui limbaj cu multe
resurse sugestive, cultivarea cu predilectie a versului liber. Simbolismul romanesc, parte
integranta a simbolismului European, cunoaste patru etape, fiecare dintre ele fiind marcata
de activitatea unui scriitor. Astfel, participarea lui Al. Macedonski la revista "Literatorul"
marcheaza prima etapa a simbolismului, momentul experientelor al tatonarilor, in care
poezia inseamna sugestie, in timp ce proza, descriptie si anecdota, iar " singura poezie
adevarata" este reprezentata de "muzica, imagine si culoare". Al. Macedonski pledeaza
pentru arta lux, pentru poezia de inspiratie sacerdotala si pentru tipul de poet profet din
"Poezia viitorului". Publica poezia "In arcane de padure", "intaia incercare simbolistica in
romaneste". Cea de-a doua etapa, "directia pseudosimbolista", promovata de revista "Viata
noua" , aparuta in anul 1905 sub egida lui Ovid Densusianu, se opune poeziei de orientare
samanatorista, o poezie citadina in care abunda ca motive orasul, parcul, havuzul.
"Simbolismul exterior minulescian" reprezinta cea de-a treia etapa, fiind caracterizat de
poezia lui Ion Minulescu, poezia grandilocventa, retorica, ceea ce contravine principiilor
simboliste. Ultima etapa, "simbolismul autentic, bacovian" aduce cea mai profunda
schimbare in viziunea poetica asupra realului si implicit asupra conceptului de poezie; ea
exprima maturizarea simbolismului European, dar exprima si acele deschideri catre
modernismul de dupa simbolism. Aidoma lui Eminescu, poet care "a supt toate sevele
romantismului", Bacovia a valorificat toate procedeele specifice simboliste reusind sa
depaseasca tiparul ideologic si sa anticipeze poezia moderna. Poezia lui Bacovia are toate
trasaturile esentiale specifice simbolismului. Cultiva simbolul ca modalitate de surprindere a
corespondentelor eu-lui cu lumea, natura, universal, in poezia "Plumb", manifesta preferinta
pentru culorile intunecate, promoveaza "auditia colorata" reprezentand principiul dupa care
senzatiile diverse, coloristice si muzicale isi corespund in plan afectiv, sinestezia. Poezia
implica sugestivitate melodica interioara-"Mars funebru" . Tema mortii, disipata in intreaga
creatiei, a iubirii, subordonata mortii, sentimentul iubirii fiind invocat cu disperare si a
naturii, o tema artificiu, natura fiind un pretext pentru exprimarea unor noi idei si motivele:
targul provincial, element al claustrarii-"Seara trista", nevroza-"Plumb", peisajul interiorizat-
"Amurg de toamna", descompunerea materiei-"Cuptor", ploii abundente-"Lacustra" sunt
tipic simboliste.
Opera lui Bacovia este stransa volumatic in: "Plumb", "Scantei galbene", "Cu voi",
"Comedii in fond", "Stante burgheze", "Versete". Reprezentativa fiind poezia "Plumb"
, poezie ce deschide volumul de debut, omonim, editat in 1916 si se constituie in mod
indirect intr-o arta poetica. Titlul poeziei "Plumb" constitue simbolul central si, reluat de
sase ori, este plasat simetric in strofe si versuri, capatand semnificatii neobisnuite: elementul
apartinand anorganicului, sugereaza lipsa de viata, fiind un metal gri, tare, rece, induce
monotonia, duritatea, tristetea si raceala, toxic si greu, folosit la sigilarea sicrielor
puncteaza apasarea sufleteasca si izolarea totala, definitiva, moartea.
Imaginarul poetic simbolist se realizeaza in jurul cuvintelor-cheie: "plumb", "cavou",
"singur", cu diversele lor conotatii. Elementele naturii primordiale, frigul si vantul, produc
disonanta materiei si sunt sugestii ale sfarsitului continuu bacovian. Una dintre dominantele
liricii bacoviene fiind faptul ca " materialul lexical curent capata semnificatii neobisnuite"-
Novalis, rolul poetului este acela "de a percepe analogiile, corespondentele"-Baudelaire. Dar
nu numai corespondentele, activate in aceasta poezie pana in cele mai mici aspecte, la nivel
lexical Bacovia reusind sa suplineasca aceasta limitare cantitativa printr-o ilimitare
combinatorie, un exemplu elocvent reprezentandu-l lexemul "plumb", ci si analogiile la nivel
fonic. In cazul lexemului "plumb", semnificantul contine doua consoane explosive "p' si "b" in
pozitie simetrica, traducandu-se iarasi greutatea, apasarea sufleteasca; ele inched vocala
inchisa "u", potentandu-se idea de anulare a evadarii si sonanta "m" ce da tonul de cantec
de moarte, premergator somnului si mortii. Muzicalitate interioara se realizeaza prin
paralelismul sintactic al strofelor, plasarea sintagmei "de plumb" in propozitii simetrice,
inclusiv in rima interioara eufonia cuvintelor repetate obsesiv si pauzele realizate prin
cenzura si puncte de suspensie.
Culoarea este si ea inedita si e construita pe negarea signaleticii romantice: "culoarea
devine nu numai persistenta si obsesiva, dar de o mare materialitate, ca la
expresionisti. Orice reprezentare e distrusa, desfigurata ca o fata pe care s-a scurs
fardul. Violetul, negrul, albul, rozul invadeaza lucrurile ca niste prezente fizice, erodeaza
peisajele sau le pateaza [.] si aceste vopsele sunt cateodata halucinante prin intensitate"-N.
Manolescu." Culorile bacoviene sunt concentrate, ele devin strigate ale sufletului si trairii,
beneficiind de corespondenta in planul sentimentelor, dar si al instrumentelor, fiind astfet
sugerata muzicaliatea exterioara: gri, alb, negru sugereaza monotonia, moartea, cantate
de vioara si clavir, roz, albastru, verde crud, astenia, nevroza, instrumentele speficice fiind
violina si flaut, violetul puncteaza halucinatia, armonica si fanfara, galbenul reprezentand
culoarea preferata a poetului si rosu, ce nu mai este culoarea iubirii, ci a mortii, definind
mereu sangele maculand albul zapezii.
Tema poeziei, validata prin conditia poetului intr-o societate artificiala, lipsita de
aspiratii, lumea ostila si stranie conturata simbolic, reprezentand proiectia universului
interior, motivele literare: instrainare, izolare, angoasa, impietrire si laitmotivul "stam singur'
constituie fondul de idei, grefat in poezie prin mijloace specifice bacoviene. Lirismul
poeziei este unul subiectiv, fiind validat prin marcile subiectivitatii, verbe la persoana I:
"stam", "am inceput" si adjective posesive: "meu".
Textul este structurat in doua catrene care corespund celor doua planuri ale realitatii:
realitatea exterioara, obiectiva, simbolizata de cimitir si cavou si realitatea interioara,
subiectiva, simbolizata de sentimentul iubirii, a carui invocare se face cu disperare. Prima
strofa surprinde elementele cadrului spatial inchis, apasator, in care eul poetic, chiar daca va
reusi sa evadeze din trupul lui, simbolizat de "sicriu", nu va nimeri decat intr-un alt spatiu
inchis, "cavou", simbol al lumii ostile in care mediul inconjurator a capatat greutatea
apasatoare a plumbului: "Dormeau adanc sicriele de plumb[.]/ Stam singur in cavou[.]'.
Elementele decorului funerar sunt "sicriele de plumb", "vesmantul funerar", "flori de
plumb", "coroanele de plumb", artificii funerare tipice. Repetarea epitetului "de plumb" are
multiple sugestii, insistand asupra existentei dure, triste, lipsita de transcendenta sau de
posibilitatea inaltarii. Singurul element care sugereaza miscarea este vantul, insa produce
efecte reci, ale mortii: "si era vant", "si scartaiau coroanele de plumb". Strofa a doua
debuteaza sub semnul tragicului existential, generat de disparitia afectivitatii: "Dormea
intors amorul meu de plumb". Lexemul "intors" constitue misterul poeziei si vizeaza o idee
care va fi teoretizata de L. Blaga conform careia "a fi intors inseamna a fi cu fata spre
moarte". Eul liric isi contempla sentimentul ca un spectator in lumea ostila in care nimeni nu
poate trai: N. Manolescu afirma ca "poetul se priveste din afara si pe sine, ca pe un obiect.
Privelisti-obiecte, stari de suflet-obiecte, eul liric-obiect" . "Aripile de plumb" presupun un
zbor in jos, propensiunea telurica fiind specific bacoviana, in contrast cu cea eminesciana.
Poezia "Plumb" are o somptuozitate deosebita , impresia fiind produsa de constructia
riguroasa a celor doua catrene cu versuri in masura de 10 silabe, in care primul si ultimul
vers se inchid prin cuvantul "plumb" sugerand atmosfera sumbra a mortii.Rima imbratisata si
iambul care alterneaza cu peonul si amfibrahul coroboreaza tonul elegiac.
Prin atmosfera, muzicalitate, folosirea sugestiei, a simbolului si a corespondentelor,
care sugravesc starile sufletesti de angoasa, de spleen, poezia "Plumb" se incadreaza in
estetica simbolista, Bacovia putand fi numit, poetul care a vazut lumea prin ochi de plumb.