Eu nu strivesc corola de minuni a lumii Lucian Blaga

Lucian Blaga (n. 9 mai 1895, Lancrm - d. 6 mai 1961, Cluj) a fost un filozof, poet, eseist, profesor
universitar, academician i diplomat romn. Greu de crezut, primii sai ani de viata au stat sub
semnul unei fabuloase absente a cuvantului. Personalitate impuntoare i polivalent a culturii
interbelice, Lucian Blaga a marcat perioada respectiv prin elemente de originalitate compatibile cu
nscrierea sa n universalitate. Inca din 1910 incepe sa publice poezii (Pasii Profetului, Lauda
somnului) fiind si autorul a 4 trilogii filosofice Trilogia cunoasterii, Trilogia culturii, Trilogia valorii si
Trilogia cosmologica.
Arta poetica (din lat ars poetica; franceza l`art poetique) este un concept cu caracter
normativ, specific esteticii ce desemneaza un ansamblu de norme sau regului privind nasterea
sau facerea poeziei, ori, in general, tehnica literaturii. Aceasta este expresia artistica a
conceptiei despre poezie si despre misiunea poetului, diferentiata in functie de subtilitatea si
de crezul artistic al creatorilor respectivi; avand caracter programatic, poate cuprinde, discret, si
directiile pe care le va dezvolta creatia unui poet sau poate prezenta idealul etic si estetic al
acestuia.
In spatiul cultural interbelic, poezia lui Lucian Blaga reprezinta un prim moment de
sincronizare deplina a formelor poetice romanesti cu cele europene, instituind mitul modern al
poeziei despre care vorbea Marcel Raymond. Pastrand repere si teme ala poeziei traditionale,
Blaga se indreapta spre substituirea realului cu imaginarul, spre structurarea discursului in maniera
poeticii expresioniste, optand pentru forme prozodice noi. Creatia sa traverseaza intreaga drama a
poeziei moderne, fiind un teritoriu inepuizabil pentru cercetarea mecanismelor interioare ale
sistemului de simboluri, metafore si arhetipuri.
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii deschide volumul de debut al autorului Poemele luminii
(1919), constituindu-se intr-o arta poeica explicita, in care poetul isi exprima intr-o maniera inedita
si usor polemica, conceptia asupra sensurilor cunoasterii, a relatiei creatorului cu universul si a
mijloacelor de care dispune spre a-si indeplini menirea si vocatia. Poezia are influente expresioniste,
evidente prin sentimentul absolutului, tensiunea lirica si exarcerbarea eului creator.
Tema poeziei o constituie cunoasterea lumii, care este posibila numai prin iubire, singura care
poate patrunde esentele universului fiind cunoasterea luciferica.
Ideea poetica exprima atitudinea poetului-filozof de a proteja misterele lumii, izvorata la el din
iubire, prin iubire: Eu nu strivesc corola de minuni a lumii/[] Caci eu iubesc/ si flori si ochi si buze
si morminte., ilustrata de Blaga prin metafore revelatorii, prin imagini ce reliefeaza nu atat
diferenta filozofica intre rational si irational, cat relatiile de opozitie dintre gandirea rationala si
gandirea poetica.
Titlul, adevarata declaratie poetica, Eu nu strivesc corola de minuni a lumii impresioneaza prin
fermitatea in care este prezentat eul creator. Acesta este o metafora revelatorie care semnifica
ideea cunoasterii luciferice, exprimand crezul ca datoria poetului este sa potenteze misterele
universului (corola de minuni a lumii), ci nu sa le lamureasca, sa le reduca (nu strivesc).
Pronumele personal eu nu este intamplator plasat in titlu si reluat ca atare in incipitul poeziei, ci
se constituie intr-un argument indubitabil al asumarii de catre eul creator a unei conditii estetice
bine definite.

Poezia este structurata sub forma unui discurs liric unitar, in care ideea este explicata fluent, in
secvente articulate prin tehnica ingambamentului. Absenta strofelor, versurile inegale, lipsa
ritmului si a rimei nu reprezinta doar premise ale prozodiei moderne, ci si conditii ale modelarii
logosului dupa imperativele subiective, interioare ale omului.
Textul se constituie sub forma unei pendulari intre doua modalitati de cunoastere a lumii, subtila
antiteza intre cunoasterea luciferica, avand ca scop conservarea si potentarea misterului, si cea
paradisiaca, rationala, cerebrala, nazuind spre eliminarea tainelor lumii. Se nasc, astfel, serii
antonimice: pe de o parte nu strivesc, nu ucid, sporesc, imbogatesc, iar pe de alta parte sugruma.
In prima secventa lirica, se defineste conceptia filozofica privind cunoasterea luciferica prin
verbe care resping ferm agresivitatea atitudinii de lamurire a misterelor lumii: nu strivesc, nu ucid
cu mintea/ tainele ce le-ntalnesc/in calea mea. Poetul se imagineaza ca un calator ce parcurge un
destin lumesc si poetic, punctat cu permanente revelatii. Asa se explica acele taine ce le-ntalnesc
in calea mea. Enumeratia in flori, in ochi, pe buze ori morminte dezvaluie, prin cele 4 simboluri,
fetele esentiale le existentei si ale cunosaterii. Florile trimit catre frumusetea efemera si
cunoasterea senzoriala, ochii deschid perspectiva cunoasterii contemplative. Buzele inchid,
ca simbol, taina sarutului de aici, cunoasterea prin eros - dar si a rostirii, a logosului, in timp ce
mormintele incheie aceasta insiruire cu o meditatie asupra misterului ontologic ultim, moartea.
A doua secventa lirica exprima notiunea filozofica de cunoastere paradisiaca. Acesta incepe
cu sintagma lumina altora, asociata cu verbul-predicat sugruma. Lumina altora este cunoasterea
de care eul liric se detaseaza cu fermitate, violenta verbului sugruma fiind sugestiva pentru
consecintele pe care le-ar avea lamurirea misterelor care ar distruge vraja nepatrunsului ascuns/ in
adancimi de intuneric. Prin conjunctia coordonatoare adversativa dar se marcheaza din nou opozitia
fundamentala a textului.
Urmatoarea secventa poetica revine la definirea cunoasterii luciferice, proprie eului liric, care
se confeseaza in privinta conceptiei sale despre ocrotirea misterelor lumii: asa imbogatesc si eu
intunecata zare/ cu largi fiori de sfant mister/ si tot ce-I ne-inteles/ se schimba-n ne-ntelesuri si mai
mari/ sub ochii mei.
Finalul poeziei se constituie intr-o concluzie ideatica de factura filozofica, aduce o lamurire a
acestei pledoarii pentru frumos realizate de Blaga, care isi motiveaza nazuinta estetica prin iubire:
Caci eu iubesc/ si flori si ochi si buze si morminte. De altfel, ideea filozofica centrala a poeziei
cunoasterea inseamna iubire se poate restrange la primul si ultimele 2 versuri: Eu nu strivesc
corola de minuni a lumii/[] caci eu iubesc/ si flori si ochi si buze si morminte
Poezia este alcatuita din 20 de versuri cu metrica variabila, antiteza fiind marcata si grafic prin
versul liber care reda afectivitatea discursului liric. In pozitie mediana sunt plasate cel mai scurt
vers (dar eu) si cel mai lung (eu cu lumina mea sporesc a lumii taina). Forma moderna este o
eliberare de rigorile clasice, o cale directa de transcedere a ideii si a sentimentului poetic. Limbajul
metaforic este imbogatit cu procedee artistice si figuri de stil. Comparati: si-ntocmai cum
cu razele ei albe luna/ nu micsoreaza, ci tremuratoare/ sporeste si mai tare taina noptii/ asa
imbogatesc si eu intunecata zare evidentiaza pregnant emotia puternica provocata eului liric de
magia tainelor universale. Epitetele in inversiune sfantul mister, nepatrunsului ascuns, largi fiori
au rolul de a potenta incarcatura emotionala si revelatia in fata misterelor universului.
In concluzie, Eu nu strivesc corola de minuni a lumii reprezinta pentru poezia romanaeasca
interbelica, si nu numai, un reper de arta poetica generata de o constiinta artistica depasind cu
mult granitele stricte ale poeziei. Interesul autorului este axat pe relatia creator-lumea, creator-

creatie fara a tine cont de regulile artei poetice traditionale, iar sentimentul transmis este acela de
contopire cu esenta lumii, eul poetic aspirand la o comuniune cu sinele intrevazut in toate
infatisarile lumii.

Arta poetica (din lat ars poetica; franceza l`art poetique) este un concept cu caracter
normativ, specific esteticii ce desemneaza un ansamblu de norme sau regului privind nasterea
sau facerea poeziei, ori, in general, tehnica literaturii.
Aceasta este expresia artistica a conceptiei despre poezie si despre misiunea poetului,
diferentiata in functie de subtilitatea si de crezul artistic al creatorilor respectivi; avand caracter
programatic, poate cuprinde, discret, si directiile pe care le va dezvolta creatia unui poet sau poate
prezenta idealul etic si estetic al acestuia.