MODERNISMUL ERMETIC

ION BARBU, Riga crypto și lapona Enigel

 evidențierea a două trăsături ce fac posibilă încadrarea textului poetic

într-un curent cultural/literar sau într-o orientare tematică.
Modernismul este o mișcare culturală, artistică și ideatică, apărută ca o
reacție împotriva tradițiilor academice și istorice, caracterizată prin introducerea
unor idei și concepții noi asupra expresiei poetice. În literatura română, E.
lovinescu este cel care teoretizează modernismul Ca doctrină estetică, dar și ca
manifestare, introducerea curentului fiind bazată pe principiul sincronismului, pe
teoria imitației și pe teoria mutației valorilr estetice.
Unul dintre reprezentanții acestui curent în poezia română este Ion Barbu,
adept al modernismului ermetic, considerat unul dintre cei mai moderni și dificili
poeți români. Creația sa a fost apreciată uneori obscură. Tudor Vianu a clarificat
deosebirea dintre obscuritate și ermetism: obscuritatea vine din incapacitatea
autorului de a comunica, pe când ermetismul este un stil, care se bazează pe
esențializarea ideilor, a emoțiilor și a limbajului.
Publicată în 1924, și subintitulată baladă, poezia Riga Crypto și lapona
Enigel face parte din a doua etapă de creație a lui Ion Barbu, cea baladic-orientală,
etapă care indică orientarea poetului spre concretul lumii. Ea pare o stranie poveste
de dragoste, cu un început de cântec bătrânesc de nuntă, dar care se realizează în
viziunea modernă, ca un amplu poem al cunoașterii și ca un poem alegoric, al unei
povești de iubire din lumea vegetală. Autorul păstrează din specia tradițională
schema epică și personajele antagonice, însă evenimentele narate sunt de natură
fantastică (iubirea dintre rigă și laponă, fiecare aparținând unor lumi incompatibile)
și alegorică. Structura narativă implică interferența genurilor. Astfel, scenariul epic
este dublat de caracterul dramatic și de lirismul măștilor, personajele având
semnificație simbolică.
Elementele moderniste care se regăsesc în poezie sunt raportarea polemică
față de limbajul poetic și de tehnicile înaintașior, cultivarea ambiguității și a
echivocului, specifice limbajului poetic modern, promovarea poeziei ca act de
cunoaștere, intelectualizarea emoției și folosirea unor motive în contexte inedite.
Pe lângă acestea, se regăsesc și metaforele surprinzătoare, cuvintele cu sonorități
neobișnuite și înnoirile prozodice.
 prezentarea a două imagini artistice/idei poetice din textul studiat,
relevante pentru tema și viziunea desore lume.

Tema principală a poeziei o reprezintă iubirea ca modalitate de

cunoaștere a lumii, alături de tema inițierii, condiția umană. Universul poetic
este construit cu ajutorul motivelor literare precum cel al fântânii, al trecerii
timpului, al somnului, ce ajută la dezvăluirea poveștii.
Poemul este construit pe baza unor elemente de poveste, de mit
(drumul inițierii, încercările, probele, motivul mezinului). Firul epic este
doar un pretext, un schelet pe care se grefează proiecția lirică și filosofică-
dilema alegerii de către ființa umană între două căi de cunoaștere, problema
limitei, a aspirațiilor nejustificate.
Deși, în interiorul genului epic, poezia poate fi considerată o baladă,
ea este profund lirică, reprezentând doar concretizarea, în termeni
anecdotici, a unor concepte. Ca și în poemul Luceafărul de Mihai Eminescu
se observă, așadar, o structurare a discursului poetic pe două planuri: liric și
epic, care dau naștere simbolului. Caracterul baladesc al textului este anunțat
chiar de titlu, alcătuit parcă, după modelul medieval al cunoscutelor povești
de dragoste Romeo și Julieta, Tristan și Isolda, dar și de existența unui
scenariu narativ și imaginarea unoer personaje. Caracterul dramatic este dat
de folosirea dialogului, lirismul fiind unul al măștilor. Textul este însă
profund liric, prin folosirea alegoriei, a simbolurilor poetice, precum cel al
increatului sau prin reinterpretarea unor mituri-mitul nunții dilematice.

 Analiza a două elemente de compoziție sau limbaj, semnificative pentru

textul poetic ales

Titlul avertizează asupra structurii narative a poemului și cuprinde

numele stranii ale personajelor, semnificative semantic, care aduc textului un
suflu exotic, de suprarealitate: Crypto e un derivat de la criptic, ascuns,
încifrat, dar și de la criptogamă, specie de ciperci; Enigel vine de la înger,
dar și de râul Ingul, râu sfânt în Asia. Onomastica este, așadar, simbolică.
Subtitlul, avertizează asupra faptului că este un cântec bătrânesc de nuntă.
Ca specie literară este o baladă, dar aceasta facilitează saltul
romantismului în ermetism, poetul folosind simboluri din cunoașterea
originară. De aceea, vorbim, de fapt, despre un amplu poem de cunoaștere,
un poem alegoric al unei povești de iubire din lumea vegetală.
 Structura este de poveste în ramă sau de poveste în poveste. La
sfârșitul unei nunți medievale, un menestrel este rugat de nunul mare, nuntaș
fruntaș, să spună poveste fabuloasă a lui Crypto și Enigel, adică tot a unei
nunți, dar nerealizate.
Scenariul epic este simplu și pare să explice apariția ciupercilor
otrăvitoare, având semnificația unei legende. Riga Crypto este o ciupearcă
de pădure, iar lapona Enigel, călătorind cu renii săi către sud, la pășunat,
face un popas în mediul acestuia. Adormind, îl visează pe Crypto, care îi
cere să rămână în lumea lui. Lapona îl refuză, iar Crypto o roagă atunci să-l
ia cu sine, fiind din nou refuzat. Enigel înțelege că au fost creați pentru a trăi
în lumi diferite și incompatibile, una a somnului, a penumbrei, a
cărnii(materiei), cealaltă a luminii, căldurii și spiritului. Întârziind în
dialogul său cu Enigel, Soarele îl surprinde dincolo de umbra protectoare a
ținutului său și-l pedepsește transformându-l Crypto într-o ciupercă nebună,
adică otrăvitoare, și nu-i mai rămâne decât să se nuntească cu măsălarița
mireasă, tot o plantă otrăvitoare. Aventura lui Crypto eșuează tragic.
(Interpretare mituri, sensul de Luceafăr întors)
În sens profund, textul este o cântare orfică, inițiatică. Narațiunea
susține, de fapt, o alegorie plină de simboluri și conotații. În ramă,
menestrelul este simbolul poetului orfic ce alunecă în transă revelatoare-mai
aburit ca vinul vechi. El evocă un scenariu arhetipal, un cântec larg, din care
actorii nunții reale trebuie să învețe că nuntirea înseamnă comuniune
spirituală, altfel este ratată. Se revelează astfel mitul nuntirii dilematice,
adică imposibila comuniune dintre două făpturi incompatibile-una vegetală,
cealaltă umană.
Sugestive sunt, în acest sens, portretele cu care se deschide povestea
propriu-zisă. Crypto aparține mediului teluric guvernat de umbră(irațional).
În lumea lui, făpturile (ciuperci, ghiocei, toporași) își parcurg ciclul
existenței, având unicul scop de a procrea. El, în schimb, nu vrea să-și
accepte condiția. Riga este, cum observa Marin Mincu, o natură stagnantă,
care așteaptă nuntirea sau moartea, simbol al increatului. În schimb, Enigel e
o laponă mică, liniștită,/ Cu piei. Epitetele sugerează vârsta fragedă,
cumpătarea și apartenența la alt regn. Transhumanța în care este angajată
reprezintă o călătorie inițiatică de împlinire spirituală. Dotată cu rațiune rece,
simbolizată prin gheața Nordului, ea trebuie să experimenteze emoția. Abia
apoi Soarele va face ca intelectualizarea și emoțiile să se topească în puterea
intuiției, ca formă de cunoaștere supremă.
 Cele două lumi sunt, așadar, supraordonate, încât comunicarea dintre
protagoniști nu se poate realiza decât în planul intermediar al visului.
Povestea imaginată este visul lui Enigel. Întâlnirea dintre cei doi reprezintă o
capcană, o lecție de viață pe care trebuie să o învețe amândoi. Invocația
descântătoare a lui Crypto și îndemnul ulterior referitor la soare sunt o
chemare la iubire instinctuală, carnală, în absența conștiinței. Pentru om,
aceasta ar însemna involuție, dezumanizare, ceea ce și subliniază fata în
refuzul ei. Pentru Crypto mutația în alt regn ar însemna moarte, ceea ce el nu
va conștientiza și pentru asta va fi pedepsit. În cele din urmă, Crypto este
pedepsit pentru cutezanța lui, fiind transformat într-o ciupercă otrăvitoare,
nebună.
Povestea regelui- ciupercă și a laponei Enigel este și o replică a
Luceafărului eminescian. Și în acest text se imaginează o posibilă conciliere
între două principii: unul superior, altul inferior. Apar, dar într-o ordine
inversată, termenii confruntării principiului masculin cu cel feminin. Există,
ca și în Luceafărul, o formulă invocatoare repetată de trei ori. La fel ca în
poemul eminescian elementul superior se detașează și abandonează spațiul
inferior spre care se simțise , la un moment dat, atras. Personajul liric
feminin este în Riga Crypto și lapona Enigel simbolul superiorității, pe când
la Eminescu și Arghezi lui i se conferă statutul instinctual, deci inferior.
Dacă admitem paralelismul, dealtfel real, între cele două poeme, observăm o
inversare a simbolurilor: geniul este reprezentat de femeie, iar mediocritatea
de regele-ciupearcă. Crypto reprezintă subumanul, o ipostază inferioară.
Lumea din care vine este umezeala și umbra, spațiu specific ciupercilor
criptogame, pe când lumea din care vine ea este țara de ghiață, care la I.
Barbu este un spațiu al gândirii, a lumii ideilor. Aici exponentul geniului
vine nechemat( în Luceafărul este invocat de fată), Riga are nevoie de
laponă. Factorul inferior vrea să iasă din lumea lui, să se sustragă regnului,
la fel ca Hyperion în Luceafărul. Riga este simbol al increatului, deci a unei
naturi stagnante, de aceea este steril și nu înflorește. Așadar, chiar în regnul
lui, Crypto este insolit, un nebun și-un nărăvaș, deci o natură singulară, cu
ciudățenii față de cei aidoma lui.
În concluzie, Ion Barbu dă o replică romantismului eminescian de pe
pozițiile modernității, omagiind condiția omului și reabilitând principiul
feminin în ecuația existenței umane. Balada Riga Crypto și lapona Enigel se
deschide către Luceafărul ca spre un model estetic, dar unul depășit de
poezia română interbelică. Mitului romantic al geniului i se opune elogiul
discret al omului rațional, poemul barbian fiind astfel, cu adevărat, un
Luceafăr întors.