Tema si viziunea despre lume „Riga Crypto și lapona Enigel“ de Ion Barbu

Publicată inițial în 1924, integrată apoi în ciclul „Uvendrode“ din volumul „Joc secund“
(1930), „Riga Crypto și lapona Enigel“, prin problematică și mijloace artistice, anunță dezvoltarea
ulterioară a poeziei lui Barbu. Subintilulată „Baladă“, este considerată un poem alegoric și de
cunoaștere,caracterizându-se printr-o structură narativă aparte, creionată sub forma „povestirii în
ramă“ și prin amestecul epicului cu liricul și dramaticul. Astfel, răstoarnă conceputul tradițional,
realizându-se în viziune modernă.
Ion Barbu este considerat un poet dificil, iar poezia lui presupune un efort mai mare de
lectură pentru a descoperii sensul ei ascuns. Este vorba despre o modalitate poetică, originală,
ermetismul, care presupune o inițiere, o cunoaștere a unor chei, semne și simboluri, cu ajutorul
cărora se poate ajunge la înțelegerea unor sensuri ascunse a lucrurilor.
Ermetismul barbian se carcaterizează prin stil concis, caracter eliptic al poeziei, asocieri
lingvistice, stiintifice, matematice, aceastea, creând nota originală a poeziei sale. Ion Barbu este
interesat de problematica cunoașterii, iar aceasta presupune 3 trepte sau cursuri, tutelate fiecare de
câte o planetă: cercul lui Venus (cunoaștere senzorială, prin iubire), cercul lui Mercur (cunoaștere
intelectuală) și cercul Soarelui (cunoaștere mistică, spirutală, alcătuită din totalitatea contrariilor
atât venusiene, cât și mercuriene).
„Riga Crypto și lapona Enigel“ este singuta poezie a lui Barbu căruia autorul îi conferă o
dimensiune ermetică, utilizând simboluri integrate într-un scenariu cu caracter inițiatic. De altfel,
poetul declară într-un interviu că și-a propus realizarea unui „Luceafăr cu sens răsturnat“.
Titlul urmează modelul tradițional al operelor cu tematică romantică (de exemplu,
„Romeo și Julieta”, „Tristan și Isolda”), denumind protagoniștii poemului: Crypto, „regele-
ciupercă” și Enigel, cea de care acesta se îndrăgostește. Numele și ipostazele neobișnuite ale acestor
personaje sunt mărci ale modernismului caracteristic poemelor lui Ion Barbu. Denotativ, cuprinde
referiri la un rang social, o etnie si doua personaje literare. In sens conotativ, titlul este o enumeratie
cu ajutorul careia sunt surprinsi protagnonistii unei povesti de iubire imposibil de implinit.
Se realizeaza antiteza intre fiinta inferioara si cea superioara, opera devenind “Luceafar
intors” prin conditia celor doi.
Astfel este pusă în evidență tensiunea lirică, generată de gestionarea relațiilor de opoziție
și simetrie. O evindetă relație de opoziție este evidentă încă din titlu și se dispune pe tre direcții:
nonuman-uman, masculin-feminin, regal-comun. Lumea vegetală întâlnește lumea umană, în
două ipostaze individualizate sexual și cu statu social diferit, chiar opus. Un alt sistem de opoziții se
realizează prin cele două simboluri soare-umbră prin care se identifică raportarea diferită a
protagoniștilor la cunoaștere. Crypto domnește peste spațiul germinativ al umbrei („numai carnea
crește“), iar Enigel părăsește nordul înghețat pentru că și-a epuizat resursele. În ceea ce o privește,
acest lucru a determinat decizia de a ieși din „țări de gheață urgisită“, adică din sfera cunoașterii
raționale și din dorința de a se împlini prin comunicare cu solaritatea.
Tema poeziei este romantică: iubirea imposibilă dintre două ființe ce aparțin unor planuri
de existență și regnuri diferite. Spre deosebire de poemul lui Eminescu, aici, bărbatul reprezintant al
planului inferior, aspiră să se împlinească în plan spiritual prin unirea cu o ființă superioară. De
aceea, inițierea capătă aici semnificații erotice și își propune să avertizeze în legătură cu primejdiile
unei fascinații amoroase, care ignoră ordinea cosmică. Astfel, Crypto face parte din regnul vegetal,
pe când Enigel, din cel animal, iar iubirea lor nu s-ar putea concretiza vreodată. Asemeni poemului
„Luceafărul”, de Mihai Eminescu, acțiunea se desfășoară în visul fetei. Criticii literari au denumit
poezia „un luceafăr întors”, întrucât ființa superioară din poezia barbiană este fata, și nu personajul
masculin.
Relevante pentru tema operei sunt si motivele poetice, precum: atracția spre soare a
laponei, visul, sufletul fântână. Soarele semnifică astrul cunoașterii, tutelar al vieții, dar numai
pentru laponă, căci pentru riga inseamnă moarte. Motivul fântânii este recurent în imaginarul
poetic barbian și relevant pentru evidențierea diferenței dintre protagoniști. Dacă materia nu e
carcaterizată de eternitate, accesul rigăi la „fântâna tinereții“ fiind condiționat de pactul faustic cu
„vrăjitoarea mânătarcă“, în schimb omul ocupă un alt statut existențial centrat pe „sufletul fântână“
în care se oglindește însuși soarele cunoaștere, asigurându-i astfel spiritului eternitatea.
Viziunea despre lume reflectată în balada „Riga Crypto şi lapona Enigel“ nu se lasă
revelată cu uşurinţă, solicitând un cititor atent, conştient că participă la o „experienţă iniţiatică”
(Ioana Em. Petrescu) în urma căreia va ieşi profund transformat. La fel ca în „Luceafărul“,
personajele sunt alegorice și reprezintă niște simboluri ale câte unei ipostaze reale din trecut ale
poetului, ale câte unui eu virtual al acestuia, validându-se un lirism de măști: Crypto – copilul mare
care aspiră la maturitatea superbă, feminină al cărui spirit intelectual se împlinește prin experiența
vieții; Enigel – un alter ego al poetului care în 1924 devenise fiară bătrână.
În plus, poezia se înscrie în lirismul obiectiv prin absența mărcilor eului liric. Poetul își
exprimă sentimentele prin intermediul unor măști sau al unor pesoanje lirice (lirismul măștilor).
Barbu vorbeste sub masca laponei Enigel și sub cea a lui Crypto, eroii fiind vocile poetului.
Opera este structurată în douăzeci și șapte de strofe, dintre care unele sunt catrene, iar
altele, cvinarii (strofe a câte cinci versuri). Aceste strofe se împart în două mari secvențe poetice,
fiecare dintre ele reprezentând câte o nuntă: una consumată, implinită, iar alta povestită, inițiatică,
modificată în final prin căsătoria lui Crypto cu măsălarița. Formula narativă aleasă de către Barbu
este aceea a povestirii în ramă, întrucât prima nuntă reprezintă pretextul pentru povestea centrală a
operei.
Prologul – primele patru strofe – conturează, în puține imagini atmosfera de la „spartul
nunții” trăite. O particularitate a incipitului este formula de adresare folosită de nuntaşul care
încearcă, într-un registru protocolar şi persuasiv, să convingă trubadurul (menestrelul) sa rostească
tainicul „cântec larg”. Cântărețul este un inițiat, un posesor al unor taine și legi dincolo de fire, pe
care le transmite respectând constrângerile specifice ritualului initiatic: atmosfera secretă și spațiul
izolat. Cântecul menestrelului este plin de înțelesuri, nerelevante oricui, așa explicându-se și
îndărătnicia acestuia ( „mult îndărătnic menestrel“). Acest amestec capătă o valoare aparte, deoarece
nunta eșuată pe care o prezintă este evidențiată ideea că încălcarea ordinii firești și a limitelor
impuse de propria condiție nu pot rămâne nepedepsite.
Cadrul povestirii conține o serie de elemente simbolice cu încărcătură magică prin care
cititorul este avertizat asupra interpretării alegorice pe care trebuie sa o dea povestirii. Cântecul e
rostit într-un cadru secret, lipsit de public, este reluat într-o tonalitate nouă ( „azi zi-mi-l stins,
încetinel“) după ce mai fusese rostit odată („cu foc l-ai zis acum o vară“), toate acestea conducând
la sugestia de act inițiatic. Relevantă este și starea menestrelului aburit, adică aflat într-o stare
extatică, dionisiacă de transă, în care menestrelul poate să ignore formulele materiale, pentru a avea
acces la esență.
Partea a doua, nunta povestită, este realizată din mai multe tablouri poetice: portretul și
împărăția rigăi Crypto (strofele 5-7), locurile natale și oprirea din drum a laponei Enigel (strofele 8-
9), întâlnirea dintre cei doi (strofa 10), cele trei chemări ale rigăi și cele doua refuzi ale laponei
(strofele 11-15), răspunsul laponei și refuzul categoric cu revelarea relației dintre simbolul solar și
propria condiție (strofele 16-20), încheierea întâlnirii (strofele 21-22), pedepsirea rigăi în finalul
baladei (strofele 23-27).
Deși superior în plan social, Crypto este un simbol defitoriu pentru poetic barbian, făptură
inferioară prin apartenența la regnul vegetal cu o existență hermafrodior etern și tânăr permanent
prin pactul încheiat cu o „vrăjitoare mânătarcă“, dar răzvrătit în voința propriei condiții prin refuzul
de „a înflori“.
Ca și fata de împărat din „Luceafărul“, el va încerca să-și depășească condiția fiind
fascinat de planurile de existență superioară, reprezentat de Enigel. Aceasta este o fiică a nordului
extern, o laponă care suferă atracția solarității și își caută împlinirea prin coeziune cu astrul solar.
Superioritate lui Enigel este evidentă în raport cu regnul vegetal prin etimologia numelui care
provine din latinescul „angelus“ (înger), dar și prin atributele pe care i le oferă spațiul în care
trăiește („țări de gheață“), simbol al „gândirii raționale“ („lapon de mică liniștiă“), stăpânire de
sine.
Pe de altă parte, Crypto, „regele ciupearcă“, al cărui nume provine din cuvântul grecesc
(tăinuit, ascuns) este în poemul lui Barbu simbolul stării de increat, o formă virtuală de existență
care reușește să se sustragă devenirii: este veșnic, dar condamnat la sterilitate („sterp îl făceau și
nărăvaș că nu voia să înflorească). Existența lu Crypto este plasată sub semnul cercului lui Mercur,
al intelectului pur, al cărui particularități sunt închidere în sine, autosuficiență și lipsa de eros.
Spațiu elementelor este alcătuit, de asemenea, din amestecul elementelor primordiale („în pat de
râu și-n humă unsă“).
Asemeni lui Hyperion, Crypto încearcă s-o ispitească cu somnul fraged și răcoarea, adică
etapa pregătitoare a morții, somnul vegetativ, confundat cu starea de dinainte moștenirii.
Chemările au loc în vis, în plan oniric, o componentă importantă a imaginarlui poetic, plan
mediator între lumi care altfel nu pot comunica. De asemenea, au caracter ritualic, repetându-se de 3
ori, iar lapona refuza de fiecare dată, avertizându-l că e „necopt“, adică un neinițiat, situându-se în
afara definirii.
Din această perspectivă, chemarea lui Crypto reprezintă o sfidare adusă ordinii cosmice
care va atrage după sine, pedeapsa. Expunându-se luminii solare, care pentru el e naivă, deoarece
nu a trecut prin toate ororile cunoașterii, Crypto va fi transformat într-o ciupercă otrăvitoare. El
devine acum reprezentantul unei nunți grotești, permițându-i-se cunoașterea erotică/venusiană,
dar alături de un reprezentant al panurilor de existență inferioară („măselarnița mireasă“).
Limbajul artistic barbian este unic în literatura română, reprezentând un adevărat cod
care trebuie descifrat. În „Riga Crypto și lapona Enigel”, limbajul prezintă particularități precum
expresivitatea deosebită sau elementele cu rol de simbol. Sugestia modernă a textului este sprijinită
de inversiuni sintactice („mult-îndărătnic”, „rogu-te”, „răi ghioci”), părți de vorbire în cazul vocativ
(„Enigel, Enigel”, „Rigă spân”) și epitete cu rol metaforic („menestrel trist”, „cântec larg”, „inimă
ascunsă”), ca principale tehnici de conturare a personajelor în postura de măști
lirice. Expresivitatea textului liric se realizează la nivel morfosintactic prin opoziția trecut/prezent
a verbelor la persoana a III-a singular („poposi”, „a fript”, „împărățea”, „vorbi”, „se desface”,
„plesnește”), care afirmă absența eului liric, precum și formula epică a operei. Modul de expunere
principal este narațiunea, căreia i se adaugă descrierea și dialogul.
Prozodia este și ea specifică textelor poetice moderniste. Astfel, măsura versurilor este
variabilă (de la cinci la nouă silabe), iar rima este un amestec între rimă încrucișată, îmbrățișată și
monorimă. Strofele sunt inegale ca lungime, având între patru și șapte versuri. Balada conține
douăzeci și șapte de strofe, dintre care unele sunt catrene iar altele, cvinarii (strofe a câte cinci
versuri).
În concluzie, „Riga Crypto și lapona Enigel”, de Ion Barbu, prezintă toate particularitățile
unui text poetic modern. Fiind vorba despre o poezie barbiană, aceasta se distinge de alte creații
ale moderniștilor români prin asocierea ei cu matematica, și mai precis, cu geometria. Însuși Ion
Barbu a declarat despre propria creație: „Ca și în geometrie, înțeleg prin poezie o anumită
simbolică pentru reprezentarea formelor posibile de existență… Pentru mine, poezia este o
prelungire a geometriei, așa că, rămânând poet, n-am părăsit niciodată domeniul divin al
geometriei”.