Andrei Andreea

Cls a X-a B
Prof. Dir. Dobrescu Ana-Mihaela
Tema și viziunea-„O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale

Comedia „O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale s-a jucat pentru prima dată pe
scena Teatrului Național din București la data de 13 noiembrie 1884. Această comedie este a
treia din seria celor 4 scrise de Caragiale, publicată în revista „Convorbiri literare” în 1885.

Epoca marilor clasici este perioada caracterizată printr-o efervescență creatoare fără
precedent, fiind ilustrată de Mihai Eminescu, I.L. Caragiale, loan Slavici, lon Creangă, scriitori
ce se impun prin caracterul exponențial și de valoare perenă al operelor cărora le-au dat viață.

Ca specie literară, este o comedie de moravuri, ce provoacă râsul prin prezentarea şi

satirizarea unor defecte umane, având un final fericit şi intenție moralizatoare. Conform definiției
lul Aristotel, personajele comediei sunt inferioare din punct de vedere moral, deoarece valorile în
care cred și pentru care luptă sunt lipsite de temei. In comedie este ilustrată categoria esteticã a
comicului, ce rezultă din anumite situații, din contrastul dintre aparență și esență, din limbaj etc.

Fiind o specie dramatică, textul impune regula celor trei unități: de timp, de loc și de
acțiune. Are o aşezare in paginā specifică: la începutul operei se află lista cu personaje și rolul lor
in cadrul piesei, iar înaintea fiecărei replici este precizat numele celui care o rosteşte. Modul de
expunere dominant este dialogul dramatic, cu rol în evoluția acțiunii, în dinamizarea textului și în
caracterizarea indirectă a personajelor. Singurele intervenții ale autorului apar in indicați scenice
sau didascalii, aşezate între paranteze, prin care se fac precizări despre decor, gesturi, mimică,
vestimentațje și relațiile dintre personaje. Astfel, textul este împărțit în 4 acte, cu număr variabil
de scene, menținându-se tensiunea, iar piesa debuteaza ex-abrupto cu intriga, expoziția
desfășurându-se practic în indicațiile scenice inițiale.

Titlul pune în evidență subiectul care antrenează personaje în conflicte în acțiuni

care capătă proporții catastrofale, dar tratate în registrul comic pentru a surprinde contrastul
dintre aparență și esență. Scrisoarea pierdută este pretextul dramatic al comediei prin pierderile și
regăsirile ,ei succesive dar și prin repetabilitatea în diferite contexte. Din această perspectivă,
titlul are două interpretări. Pe de o parte „o” poate fi interpretat ca articol nehotărât pentru a
pentru că scrisoarea este una oarecare, camuflată în anonimat,dacă nu ar fi fost conjunctura
politică electorală care să o transforme în instrument de șantaj. Pe de altă parte, „o” poate fi
interpretat ca numeral căci primei scrisori de amor pierdute de cuplul Zoe – Tipatescu i se
adaugă o altă scrisoare compromițătoare unei persoane importante găsite de Dandanache la
București și care îi asigură acesteia funcția de deputat.

Scrisoarea are rol esențial pentru că este mai mult decât un personaj, ea putând
distruge sau compromite moralitatea sau aparența de moralitate unor personaje. Tot scrisoarea
este cea care împarte personajele în două tabere care preiau succesiv impresia de putere în

1
Andrei Andreea
Cls a X-a B
Prof. Dir. Dobrescu Ana-Mihaela
funcție de posesie sau pierderea acestei scrisori. Așadar, prin rolul pe care îl are în plan politic
scrisoarea poate să distrugă sau să construiască cariere.

Tema  o reprezintă viața distorsionată a burgheziei românești de la sfârșitul secolului

al XIX-lea descrisă minuțios în toate aspectele ei (intimitate, politică, administrație etc.).
Discuția inițială este secvența ce reflectă  raporturile dintre autoritățile statului. Polițaiul Ghiță,
dă umil raportul prefectului despre rondul zilei executând cu slugărnicie și servilism ordinele
primite. Corupția și abuzul în serviciu sunt trecute cu vederea, Tipătescu este conștient de leafa
mică a subordonatului și nu reacționează la  steagurile pe care acesta le fură. Într-o altă secvență,
Zoe îl convinge pe Tipătescu, printr-un șantaj emoțional,  să-și dea votul, de dragul reputației ei,
candidatului aflat în opoziție, exprimând astfel imoralitatea vieții personale dar și instabilitatea
deciziilor politice.

Personajele lui Caragiale după existența mediocră, dar îi atrebuie proporții enorme și
își investesc toată energia în evenimente mărunte cărora le confirmă dimensiunile unui destin.
Eroii săi sunt lipsit de personalitate, de individualitate, fără principii morale, fără ierarhi valorice,
fără capacitatea de a discerne dintre bine și rău, între adevăr și minciună, între esență și aparență.
Singura abilitate pe care o au aceste personaje este cea de a imita niște comportamente, fie că e
vorba despre dragoste, onoare, trădare sau politică. Personajele trăiesc o adevărată manie a
politicului, sunt ancorate în societatea vremii dar nu-și înțeleg mecanismele, citesc cazetele
politice, dar nu înțeleg nimic, au drept de vot, dar nu au pe cine alege, pentru că toți politicienii
sunt aceleași "canalii". În viziunea lui Caragiale comicul este foarte apropiat de tragic, până
aproape de estomparea granițelor dintre cele două categorii.

Principalul conflict dramatic antrenează două tabere politice opuse în lupta pentru
putere: partidul politic aflat la conducere perfectul Tipătescu, Trahanache și soția acestuia, Zoe,
și grupul independent al lui Nae Cațavencu care aspiră la funcția de deputat. Obstacolul reluat
periodic este pierderea scrisorii de amor trimis de Fănică amantei sale, Zoe Trahanache, iar
momentul care se prinde întreaga acumulare a tensiunii dramatice este întâlnirea dintre Tipatescu
și Cațavencu.

Conflictul secundar este reprezentat de grupul Farfurii-Brânzovenescu, care se teme

în permanență de trădarea conducătorilor partidului din care fac parte.

Există două personaje care se află la limita dintre conflicte sau sunt implicate fără
voia lor. Cetățeanul turmentat are o singură preocupare „cu cine să voteze?”. Deși, din punct de
vedere politic, este un intrus pentru că nu este pe nicio listă de alegători, ironia destinului și
intenția autorului îl fac să găsească în mod repetat scrisoare compromițătoare, obligându-l să
intre în contact cu cele două tabere opozante.

Ghiță Pristanda, politaiul orașului, este implicat involuntar în conflictul prin natura
meseriei și a relațiilor cu celelalte personaje. În plan politic, momentul de maximă tensiune ar

2
Andrei Andreea
Cls a X-a B
Prof. Dir. Dobrescu Ana-Mihaela
trebui să fie reprezentat de nominalizarea candidatului impus de centru, Agamemnon
Dandanache. De fapt, tensiunea se acumulează treptat, până când scrisoarea generatoare de
conflicte revine în mâinile destinatarului. Soluția este împăcarea celor două tabere și, ca în
majoritatea comediilor lui Caragiale, scandalul inițial se încheie cu o petrecere finală,
transmițând ideea că orice principii sau valori ar exista, ele pot fi încălcate când „enteresul” o
cere.

Subiectul comediei este dispus în 4 acte, ce acoperă o desfășurare a acțiunii pe

durata a trei zile, în care sunt selectate momente importante.

Destinată reprezentării scenice, creația dramatică impune anumite limite privind

amploarea în timp și spațiu a acțiunii. Acțiunea comediei este plasată „în capitala unui județ de
munte, în zilele noastre". Reperul spațial vag are efect de generalizare, adică evenimentele se pot
petrece oriunde în țară; timpul precizat este sfârşitul secolului al XIX-lea, în perioada campaniei
electorale, în interval de trei zile, ca în teatrul clasic.

Incipitul și finalul se află în opoziție: dacă operă se deschide cu un scandal și cu lupta

celor două tabere politice, finalul aduce împăcarea între tabere și o petrecere comună. În
construcția subiectului, simetria intrigii este dată de existența celor două scrisori care sugerează
aceleași tipar al imoralității și al corupției, atât în provincie, cât și în capitală. Personajele sunt și
ele dispuse Simetric în tabere care se confruntă nu cu scopul de a impune un program politic, ci
pentru a-și urma propriul interes. Contracandidații din ambele tabere nu au diferențe
semnificative, ei prezentând aceleași discursuri pline de ornamente politice dar lipsite de
conținut.

În expozițiune sunt prezentați Ştefan Tipătescu, prefectul județului, şi Ghiță

Pristanda, polițistul oraşului. Neprecizarea numelui oraşului conferă aspect de generalitate
evenimentelor.

Intriga piesei pornește de la o întâmplare banală: pierderea unei scrisori personale,

compromițătoare pentru reprezentanții locali ai partidului aflat la putere și găsirea ei de către
adversarul politic. Conflictul principal se declanşează, astfel, în momentul în care Cațavencu
amenință că va publica scrisoarea și evoluează pe parcurs. Acesta atinge intensitatea maximă
când e anunțat candidatul Dandanache și se stinge în momentul recuperării scrisorii de către Zoe.
El antrenează și un conflict secundar: temându-se de trădare, Farfuridi şi Brânzovenescu trimit o
anonimă la centru.

O primă secvență epică importantă pentru ilustrarea temei este scena în care Nae
Cațavencu il îmbată pe cetățeanul turmentat sustrăgându-i scrisoarea pe care o transformă într-un
instrument de șantaj. Acesta amenință că va publica scrisoarea dacă nu primește sprijin politic
din partea partidului condus de Trahanache, în vederea alegerii lui în funcția de deputat.

3
Andrei Andreea
Cls a X-a B
Prof. Dir. Dobrescu Ana-Mihaela
Desfăşurarea acțiunii cuprinde întâmplările ce decurg din hotărârea lui Cațavencu de
a folosi documentul compromițător în situația în care nu va fi susținut în alegeri.

O altä secvență epică este reprezentată de încercările celorlalte personaje implicate

de a rezolva această problemä. Tipätescu ordonă arestarea lui Cațavencu și perchezitionarea
casei acestuia. Zoe este tentată să accepte şantajul convingându-şi amantul să negocieze cu
Cațavencu, iar Trahanache găsește o poliță falsificată prin care Cațavencu fura banii asociației și
încearcă să răspundă acestuia tot printr-un şantaj. După discursul lui Farfuridi și Caşavencu este
anuntat drept candidat A. Dandanache. În urma agitației iscate Catavencu îşi pierde pălăria în
care era ascunsă scrisoarea, pălăria este găsită de cetățeanul turmentat, iar acesta o înapoiază
Zoei. Tensiunea dramatică este accentuată în timpul şedinței de numire oficială a candidatului.
Cațavencu vrea să vorbească în public despre scrisoare, dar polițistul Pristanda pune la cale un
scandal menit să anihileze intenția acestuia. În încăierare, Cațavencu îşi pierde pălăria în care era
ascunsă scrisoarea și devine inofensiv, fiind consolat de Zoe și convins să prezideze festivitatea
în cinstea alegerilor.

Proclamarea înfrângerii lui Cațavencu şi alegerea lui Dandanache constituie

deznodământul operei. Găsită de cetățeanul turmentat, scrisoarea este înapoiată andrisantului și
totul se sfârşeşte într-o atmosferă foarte veselă.

Ca în orice comedie, personajele piesei reprezintă o tipologie umană comică.

Modalitatea principală de construcție a acestora o constituie comicul, categorie estetică ce
cunoaste forme variate de manifestare: de situație, de intenție, de caracter, de nume și de limbaj.

Comicul de situație rezultă din pierderea şi găsirea repetată a scrisorii, prezența

triunghiului conjugal, situația inițială și finală în care se află Cațavencu, numărătoarea steagurilor
de către Ghiță Pristanda, deznodământul farsei electorale etc.

Comicul de intenție vizează caracterul moralizator al textului, autorul satirizând prin

personajele sale moravurile societății româneşti contemporane. Geniul clasic şi realist al lui
Caragiale este vizibil la toate nivelurile operelor sale, dar el se manifestă cu precădere în
construcția personajelor. Acestea se împart, după criticul Pompiliu Constantinescu, în mai multe
tipuri: Tipătescu este tipul junelui prim, Pristanda reprezintă tipul slugarnicului şi al
linguşitorului, Zaharia Trahanache este tipul încornoratului simpatic, Cațavencu, tipul
parvenitului şi al demagogului, Zoe Trahanache, tipul adulterinei, cuplul Farfuridi-
Brânzovenescu reprezintă tipul politicianului incult și prost, Cetățeanul turmentat, tipul
alegătorului naiv, sincer, dar dezorientat, iar Agamemnon Dandanache este tipul prostului fudul.

Comicul de nume reprezintă o modalitate de a reflecta o trăsătură a personalității

unui erou prin numele ales. Numele lui Zaharia Trahanache provine de la zahariseală, adică
ramolisment, iar trahanaua, o cocă moale, sugerează caracterul influențabil al acestuia. Numele
lui Ghiță Pristanda vine de la jocul moldovenesc, în care dansatorii urmează comenzile

4
Andrei Andreea
Cls a X-a B
Prof. Dir. Dobrescu Ana-Mihaela
conducătorului de joc, fapt ce simbolizează servilismul acestuia. Numele lui Nae Cațavencu
provine de la cațaveică, haină cu două fețe sau cață, mahalagioaică, ilustrând demagogia
personajului. Agamemnon Dandanache este un nume cu rezonanță, cu conotații înalte, făcând
referire la eroul grec ce a cucerit Troia, dar îl plasează aici pe personajul în derizoriu prin
diminutivele "Agamiță" sau "Gagamiță". Dandanache este un derivat de la "dandana"
(încurcătură), făcând referire la locul și rolul pe care îl are personajul în comedie. Farfuridi și
Brânzovenescu alcătuiesc o pereche de nedespărțit, numerelor a rezonanță culinară, ce sugerează
vulgaritate inferioritatea, prostie. Cetățeanul turmentat este anonimul, un tip generic, turmentat
de jocurile politice și de aranjamentele de culise ale partidelor, care îi producă o maximă
confuzie.

Dar cel mai savuros rămâne comicul de limbaj, ce rezultă din nerespectarea regulilor
gramaticale și a logicii (Industria română e admirabilă, e sublimă, dar lipseşte cu desăvârșire;
după lupte seculare care au durat aproape treizeci de ani), deformarea unor cuvinte (capitalişti,
pentru locuitorii capitalei, famelie, renumerație, bampir), ticuri verbale (curat, ai puțintică
răbdare, neicusorule, puicusorule) etc.

Prin intermediul limbajului sunt caracterizate personaje, dar se și stabilește cu

precizie perioadă istorică cărei acestea îi aparțin: sfârșitul secolului al XIX-lea. Așadar,
personajele comediei devin exponenți ai unei societăți aflate în plin proces de occidentalizare,
mai ales prin intermediul limbii franceze, dar păstrând în același timp elemente turcești sau
grecești la generația vârstnică. Agramatismul este o caracteristică a limbajului majorității
personajulelor, excepție făcând doar Zoe și Tipatescu, și ilustrează incultura, parvenitismul, lipsa
de educație.

Amestecuri registrelor lingvistice este evident, mai ales, în discursul lui Trahanache
care își trădează originea grecească prin pronunția unor cuvinte ("soțietate", "prințipuri") sau
prin deformarea neologismelor ("docoment"," enteres"). Discursul bombastic al lui Cațavencu
este presărat cu neologisme pe care fie le pronunță greșit, fie le folosește fără le cunoaște sensul
("capitaliști","faliți") Folosirea unor diminutive ridicole ("neicușorule", "Gagamiță") alături de
folosirea franțuzismelor sau a cuvintelor de proveniență turcă ("neică") exprimă contrastul dintre
nivelul a societății. Ticurile verbale caracterizează personajele: "aveți puțintică
răbdare"(diplomația și caracterul distimulant al lui Trahanache) "Curat–Murdar"(severvilismul
și incultura lui Pristanda) "eu pe cine votez?"* naivitatea și incertitudinea cetățeanului
turmentat).

Zoe Trahanache, unul dintre personajele principale ale operei, este prezentă în toate
momentele-cheie ale acțiunii. Singurul personaj feminin al piesei, soția venerabilului domn
Zaharia Trahanache reprezintă tipul femeii ambițioase, cu o personalitate puternică, ce exercită
o mare influență asupra celor din jur. Este caracterizată în mod direct de alte personaje şi
indirect prin gesturi, fapte, atitudini, replici şi prin relațiile cu celelalte personaje.

5
Andrei Andreea
Cls a X-a B
Prof. Dir. Dobrescu Ana-Mihaela
Are o mare influență asupra soțului şi amantului, impulsionându-i pe aceştia să
avanseze pe plan social. Se manifestă autoritar şi față de cei din jur, care sunt conştienți de forța
pe care o deține şi încearcă să-i facă pe plac. Pristanda recunoaşte că se află în slujba ei: al
dumneavoastră, coane Fănică, şi al coanii Joițichii, iar Farfuridi afirmă că partidul înseamnă în
primul rând madam Trahanache şi apoi ceilalți. Felul în care evoluează relația dintre Zoe și
Cațavencu scoate în evidență importanța jocurilor de culise în politică (Zoe declară că il va alege
pe Cațavencu desi femeile nu aveau drept de vot pe vremea aceea, ceea ce subliniază influența
personajului feminin; amestecul afacerilor de budoar cu politica etc.), precum și superficialitatea
și lipsa de consistență a „valorilor" în care cred personajele (Cațavencu ajunge în poziția umilă
de a-i cere Zoei îndurare). În concluzie, indiferent de trecerea timpului, de contextul social şi
politic, tarele umane surprinse de l. L. Caragiale vor fi mereu actuale. Deși stârneşte rasul prin
fapte și personaje, comedia are în subtext un caracter moralizator. căci, aşa cum afirma Caragiale
însuşi: „Nimic nu arde pe ticăloși mai mult ca râsul”.

Notațiile autorului caracterizează personajele indirect, prin gesturi și mimică.În lista

cu Persoanele de la începutul piesei, alături de numele suges- tive pentru tipologia comică,
scriitorul precizează și statutul social al perso- najelor: Ştefan Tipătescu, „prefectul județului",
este unul dintre stâlpii puterii locale; are gândire de stăpân medieval, îl transformă pe polițaiul
orașului în sluga personală; Agamemnon Dandanache, vechi luptător de la 48", este politicianul
senil care produce o dandana, prin considerarea şantajului drept o formă de diplomație; Zaharia
Trahanache, alt stâlp al puterii locale, poli- ticianul abil şi venerabil, avid de putere, este
„prezidentul“ tuturor „comitetelor și comițiilor" din județ etc.

În cele din urmă, tema si viziunea ironica, caricaturala despre lume a autorului
sereflecta in mod original in „O scrisoare pierduta”. Prin diferite tipuri de comic,opera dramatica
provoaca rasul, dar, in acelasi timp atrage atentia cititorilorasupra ridicolului comediei umane.
Cum afirmă criticul Mihail Dragomirescu: "... fondul comediilor lui Caragiale este rece si cinic.
Realitatea ce el ne zugrãveste nu ne poate încãlzi , necum sã ne entuziasmeze ; ea e repulsivã si
va deveni , din ce în ce mai repulsivã cu cât omenirea va înainta pe calea progresului moral. În
nici o operã clasică nu vei gãsi situatiuni de valoare ca cele pe care dramaturgul nostru le
primeste în actiunea dramatică - le primeste si le mentine cu seninātatea cea mai desãvârsitãă -
chiar la sfârsitul si dupã sfârsitul ei ."