Ultima noapte de dragoste, intâia noapte de război-Camil Petrescu

-TEMA SI VIZIUNE-

„Ultima noapte de dragoste, intâia noapte de război’’ este un roman modern de tip
subiectiv, deoarece are drept caracteristici unicitatea perspectivei narative, timpul prezent și
subiectiv, fuxul conștiiței, memoria afectivă, narațiunea la persoana I, luciditatea autoanalizei,
anticalofilismul („Împotriva scrisului frumos”- C. Petrescu), dar și autenticitatea definită ca
identificarea actului de creație cu realitatea vieții, cu experieța nepevertită, cu trăirea intensă, 1
punându-se accent pe stări sufletești, pe problemele de conștiință sau chiar pe zonele obscure
ale inconștientului, în psihologia abisală.

Două trăsături importante ale acestui roman modern sunt: substanțialitatea și

autenticitatea. Substanțialitatea este o caracteristică pentru că narațiunea propriu-zisă reflectă
esența concretă a vieții, structurându-se pe o pasiune, iar persj. reprezintă, de fapt, niște
principii, niște conștiințe individuale. Autencitatea presupune reflectarea realității prin propria
conștiință și are ca trăsătură narațiunea la persoana I. Camil Petrescu teoretizează în literatura
noastră romanul modern de tip proustian, respingând formula romanului tradițional și
promovează estetica autenticității. („Eu nu pot vorbi onest decât la persoana I”)

Este un roman psihologic prin temă, prin perspectiva subiectivă a unui protagonist care
trăiește un conflict interior și prin utilizarea unor tehnici ale analizei psihologice, precum
introspecția, monologul interior, fluxul conștiinței.

Roman scris sub forma confesiunii personajului principal care trăiește două experiențe
fundamentale: dragostea și războiul. Punctul de vedere unic și subiectiv, aparținând persj.
narator îl determină pe cititor să cunoască despre celelalte personaje atât cât știe persj.
principal. Situarea personajului narator în centrul acțiunii conferă autenticitate, iar faptele și
personajele sunt interpretate, prezentate și analizate ca evenimente interioare.

Acțiunea romanului pornește de la o sursă autobiografică, jurnalul de campanie al

scriitorului din timpul Primului Război Mondial. Însă, persj. narator, Ștefan Gheorghidiu, este o
instanță a comunicării narative, care nu trebuie să se confruntre cu existența reală a scriitorului.

Romanul interbelic psihologic „ Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război ”,

scrisă de Camil Petrescu, este un text epic al cărui titlu analitic este alcătuit din substantivul
„ noapte ” ce exprimă trăirile în conștiință și abolirea principiului cronologic deoarece
personajul care este și narator prezintă lumea și pe sine în două momente esențiale ale
existenței sale: războiul și iubirea.
 Titlul romanului indică temele acestuia și poate fi considerat o metaforă a timpului, o
metaforă psihologică a modului în care timpul obiectiv și evenimentele exterioare, dar și
interioare sunt asimilate în prezent.

Cuvintele „ ultima ” și „ prima ” se află în relație cu textul epic și se referă la semnificații

profunde ale scriitorului, simbol care sintetizează coordonatele spațio-temporale ale textului.
Noaptea conștiinței e legătura dintre cele două părți ale romanului, date de trăirile conștiinței și
de timpul psihologic.

Romanul abordează atat tema iubirii, a cuplului care eşuează, cat si pe cea a urmăreşte
sentimentul iubirii studentului la filozofie, Stefan Gheorghidiu, în toate fazele, de la apariție, la 2
stabilizarea prin căsătorie, până la erodarea lui. Romanul intelectualului. Actiunea Protagonistul
cauta perfectiunea in viata cat si in relatiile interumane..

O a treia temă este războiul. Camil Petrescu abandonează viziunea eroică asupra
războiului, prezentându-l ca pe o experiență dureroasă, o permanentă confruntare cu
suferințele și cu moartea. Se știe că partea a doua a cărții este construită după jurnalul de front
al autorului. imprumutat cu amānunte cu tot unui personaj de ficțiune. Este suprinsa drama
indragostitului de absolut, protagonistul bazandu-se pe conceptie fiecarui barbat ii destinata
anumita femeie de la inceputul vietii.

Acțiunea romanului este structurată în două parți mari care vizualizează principalele teme
indicate în titlu și 13 capitole cu titluri suggestive, Acțiunea se petrece atât în mediul citadin
(București-Câmpulung), cât și pe front, cuprinzând evenimente trăite de protagonist cu aproape
2 ani și jumătate înainte de intrarea României în război, cât și timpul desfășurării acestuia.

Spre deosebire de romanele tradiționale in care conflictul se desfășoară la nivel exterior

intre diverse personaje, in romanul lui Camil Petrescu, conflictul este interior si se produce în
conștiința personajului narator, Ştefan Gheorghidiu, care trăiește stări si sentimente
contradictorii in ceea ce o privește pe soția sa, Ela. Acest conflict interior este generat de
raporturile pe care protagonistul le are cu realitatea înconjurătoare Aşadar, conflictul interior
trăit de protagonist se produce din cauza discrepantei dintre aspirațiile lui Gheorghidiu si
realitatea lumii înconjurătoare.

Conflictul exterior pune în evidență tipologia personajului, inadaptatul superior prin

relația pe care o are acesta cu societatea pe care o consider superficial, mediocră și respingând-
o dintr-un orgoliu nemăsurat.

Primul capitol pune în evidență cele două planuri temporal ale discursului narativ: timpul
narării, adică timpul cronologic identificat în prezentul frontului și timpul narat, adică timpul
psihologic, trecutul povestii de iubire.
 Astfel, incipitul romanului îl constituie primul capitol al „Cărții întâi", intitulat „La Craiului
în munte", care aparține planului narativ prezent, unde facem cunoştiință cu ctefan
Gheorghidiu, proaspăt sublocotenent rezervist concentrat pentru prima dată în primăvara
anului 1916 când participă la amenajarea fortificațiilor de pe Valea Prahovei, între Buşteni și
Predeal. O discuție contradictorie referitoare la achitarea unui bärbat care-și ucisese soția
adulterină, îl determină pe Stefan Gheorghidiu, gelos și bănuitor, să ceară o permisie pentru a
merge la Câmpulung pentru a-și revedea soția pe care o bănuie de infidelitate.

Odată consumat acest episod, se trece la planul narativ trecut, deoarece discuția de la
popotă declanşează mecanismele memoriei involuntare și eroul, în postura de personaj-
3
narator, își amintește, începând cu al doilea capitol și terminànd cu al cincilea, evenimentele
aparținând planului narativ trecut.

Intriga este marcată în prima frază a capitolului al doilea, ,Diagonalele unui testament",
„Eram însurat de doi ani și jumătate...". Aici se deschide retrospectiva iubirii, Gheorghidiu,
student la Filozofie, s-a căsătorit cu Ela, o frumoasă studentă la Litere, orfană, aflată în grija
unei mătuşi. Iubirea lui se naşte ca un amestec de vanitate şi duioșie Recunoaşte, mai apoi, că e
vorba şi de orgoliu. Căsătoria le aduce un trai modest, dar armonios până când o moștenire
lăsată de unchiul avar, Tache Gheorghidiu, tulbură apele familiei. Societatea mondenă capătă
pentru Ela o importanță primordială.

Desfășurarea acțiunii cuprinde momentele în care sub influenta unei verişoare a lui Ștefan, Ela
este atrasă intr- o lume mondenă, lipsita de griji, dar si de adevărate orizonturi, preocupată
numai de modă, distracții nocturne sau escapade, lume in care ea se simțea uimitor de bine. In
casa acestei verisoare cei doi cunosc un vag avocat, dansator, foarte cautat de femei, domnul G.
Stefan observă ca Ela pare foarte fericită in preajma lui, ba mai mult, se straduia sa se afla
mereu alaturi de el. Stefan incepe sa fie din ce in ce mai suspicios ca ea l-ar putea insela. Ela se
prinde tot mai mult în mondenități., ceea ce atrage criza cuplului. Scena surprinde confruntarea
a două concepții de viață: una condusă de puterea banilor, caracteristică lui Tache si celalalt
unchi, debutatul Nae și cealaltă care se conduce după niște valori de ordin spiritual întruchipată
de Stefan care urmează modelul tatalui sau.

Totul culminează cu o excursie la Odobești de Sfinții Constantin și Elena; când ea acordă

atenție specială domnului G. pe care Gheorghidiu îl bănuiește că i-a devenit amant. Aceasta
pune în evidență natura analitică și reversibilă, sensibilitatea exagerată, conștiința propriei
valori a lui Gheoghidiu în raport cu mondenii apreciați de Ela. Iese la iveala trăsătura
domninantă a eroului, orgoliul, conștientizndu-se astfel de inadaptat superior. Dintr-un orgoliu
exagerat, el refuza să intre în competiție cu ceilaalți fiindcă i se pare sub demnitatea lui de
intelectual să-și schimbe garderoba și să adopte comportamentul superficial al membrilot
grupurilor mondene frecventate de Ela. De aceea, nu face nimic pntru a recâștiga prețuirea
soției , ci privește cu indiferență tot ceea ce se întâmplă. Protagonistul trece repede printr-o
criză de identitate, declanșată de conflictul dintre esența sa psihologocică și morală și aparența
socială, impusă de convenții.Ștefan Gheorghidiu trăiește iubirea în mod rațional și o raportează
permanent la absolut, de unde și drama persj. („Câtă luciditate...atâta dramă”-C. Petrescu)

Deznodământul se desfășoară în cartea a doua cuprinde experiența cunoașterii morții;

războiului este demitizată, frontul apare haotic, absurd, pretutindeni se întinde moartea, viața e
la cheremul hazardului, iar eroismul e înlocuit de instinctul supraviețuirii. Deprinderea eroului
din drama incertitudinii se face prin trairea unei experiente cruciale, mult mai dramatice, aceea
a razboiului la care Gheorghidiu participa efectiv, luptand pentru libertatea Ardealului de sub
4
ocupatia trupelor austro-ungare. Pe front Stefan Gheorghidiu este rănit. Se intoarace in
Bucuresti, in convalescenta. Acum Ela ii pare o straina. Isi da seama, cu luciditate, ca oricand ar
fi putut gasi alta la fel. li daruieste casele de la Constanta, bani, absolut tot ce era in casa, de la
obiecte de arta la carti.

Finalul deschis lasă loc interpretărilor multiple, aşa cum se întâmplă in general in proza de
analiza psihologica. Astfel, Gheorghidiu, obosit sa mai caute certitudini si sa se mai îndoiască, se
simte detaşat de tot ceea de il legase de Ela, hotărăște sa o părăsească si sa ii lase tot trecutul".

  Stefan Gheorghidiu este un personaj complex, cu trasaturi vaste de caracter. Portretul

sau fizic, dar si moral este conturat prin maniere directe si indirecte. In acest roman sunt
folosite adesea procedee specifice tipului de roman psihologic precum: introspectia (“Niciodata
nu m-am simtit mai descheiat de mine insumi”), autoanaliza lucida (“Simteam din zi in zi,
departe de femeia mea, ca voi muri”), monologul interior, cu notarea starilor fiziologice a a
senzatiilor organismului (“Nu pot gandi nimic. Creierum parca mi s-a zemuit”), fluxul constiintei.
Portretul fizic al lui Gheorghidiu, personajul-narator, este realizat prin autocaracterizare in
primul volum. Acesta se numeste singur “inalt si elegant”, “alb ca un om fara globule
rosii”, insa, in mod indirect, se deduce lipsa sa de grija pentru imbracaminte, cand pentru prima
oara cei doi il remarca pe domnul G. Intre Stefan si dl. G. se realizeaza o antiteza la nivelul
aspectului fizic: monden, avocatul se imbraca dupa moda vestica, pe cand protagonistul avea
“mansetele prea largi” si “colturile sucite” la costum. Lipsa atentiei asupra vestimentatiei o
deranjeaza pe Ela: “O stanjenea parca neatentia mea [...]”.

Relatarea şi povestirea sunt înlocuite în proza modernă analiza și interpretarea, de unde

impresia de epic evenimențial sărac în favoarea analizei. Masa de la unchiul Tache este
prezentată ca o scenă balzaciană: aşezarea personajelor, interesul pentru moștenire, portretul
bătrânului avar şi al arivistului linguşitor Nae Gheorghidiu.

Stilul anticalofil pentru care optează romancierul susține autenticitatea limbajului.

Scriitorul nu refuză corectitudinea limbii, ci efectul de artificialitate, ruptura de limbajul cotidian
pe care o provoca emfaza din limbajul personajelor din romanul tradițional. De aceea
banalizează, de pildă, obiectul și limbajul în care se poartă discuția de la popotă (capitolul I).
Personajul-narator comentează astfel conversația ofițerilor: „Platitudini, poncife din cărți și
formule curente...". Aceasta nu este doar o critică la adresa peretenției de cultură a ofițerilor, ci
mai ales a unui „mod neautentic de a vorbi"10, teatralizat, mimetic, dar fals.

In concluzie, „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” este un roman

modern, psihologic, având drept caracteristici: unici- tatea perspectivei narative, timpul prezent
și subiectiv, memoria afectivă, narațiunea la persoana I și autenticitatea trăirii. ,,Ultima noapte
de dragoste, intaia noapte de razboi", un roman: social, psihologic, documentar," este unul
5
dintre cele mai inteligente, mai spirituale, mai pline de umanitate si de marturii ale epocii dintre
romanele aparute in literatura noastra" (T.Vianu).