Ulltima noapte de dragoste, întâia noapte de război de Camil Petrescu.

Particularităţile textului

→Încadrarea într-o tipologie/curent literar/ orientare tematică

În evoluția romanului românesc, opera lui Rebreanu este reprezentativă pentru proza obiectivă de
observație socială, iar Camil Petrescu rămâne un punct de referință pentru proză subiectivă care analizează
stările de conștiință și procesele sufletești complexe. Autorul consideră că actul de creație este act de
cunoaștere, nu de invenție, iar literatura trebuie să stea sub semnul autenticității, al experienței unice și
irepetabile: "Să nu descriu decât ceea ce văd, ceea ce aud, ceea ce gândesc".

Evenimentele și personajele apar în romanul lui Camil Petrescu pe măsură ce naratorul intradiegetic
(personaj) ia cunoștință de ele, iar cititorii le descoperă în același timp cu el. Romanul apare sub o nouă
formulă epică, neavând propriu-zis un subiect, urmărind fluxul conștiintei personajului narator: "Timpul este
subiectiv, iar romanul înseamnă experiență interioara." (Camil Petrescu, Nouă structură și opera lui Marcel
Proust)

Romanul lui Camil Petrescu ilustrează estetica modernismului, este roman citadin, centrat pe
problematica intelectualului. Este un roman realist psihologic, de analiză a vieții interioare, iar ca forumula
estetică ilustrează romanul subiectiv ionic (model proustian, narațiune intradiegetica, perspectivă narativă
subiectivă).

→Semnificațiile titlului. Temele romanului

Roman al unei duble experiențe –iubirea și războiul- Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de
război își are izvoarele în experiența sublocotenentului Camil Petrescu, voluntar pe Frontul Primului Război
Mondial.

Titlul face trimitere la cele două Cărţi din care este alcătuit romanul, Ultima noapte de dragoste şi
Întâia noapte de război şi la cele două experienţe pe care le parcurge Gheorghidiu. Simbolul nopții din titlu
figurează incertitudinea care-l devorează lăuntric, irațional și întunericul ființei umane cu care se confruntă.
Cele două adjective, așezate într-o ordine semnificativă (,,ultima’’ , ,,prima’’ ), sugerează disponibiliatatea
personajului de a depăși drama iubirii înșelate și de a intra mereu în alte orizonturi de cunoaștere.

Alături de temă inadaptării intelectualului la o lume mediocră, romanul surprinde și alte teme:
dragostea și războiul, temă moștenirii, cunoașterea și setea de absolut și temă existenței societății
bucureştene în preajmă Primului Război Mondial.

→Structura și compoziția romanului. Tehnici narative

Compozițional, romanul se alcătuiește ca o confesiune la persoană I, urmărind fluxul conștiintei. Cele

două Cărţi sunt alcătuite din capitole cu titluri rezumative și metaforice ("Asta-i rochia albastră", "Diagonalele
unui testament"). Formulă narativă preferata de Camil Petrescu în romanul său este romanul în roman :
romanul iubirii este inserat în romanul războiului. Principiul compoziţional este cel al memeoriei involuntare:
amintirile locotenentului Ştefan Gheorghidiu sunt declanșate o dată cu discuția de la popotă diviziei în
1
Ulltima noapte de dragoste, întâia noapte de război de Camil Petrescu. Particularităţile textului

legătură cu o știre apărută în presă despre un bărbat care și-a omorât soția acuzată de adulter. Metoda
aceasta este împrumutată din românul lui Marcel Proust (metodă proustiana).

Incipitul romanului are funcție descriptivă și conține referințe spatio-temporale: "în primăvară anului
1916….la fortificarea Văii Prahovei, între Bușteni și Predeal". Finalul deschis îngăduie adăugarea unui epilog în
notele de subsol ale romanului "Patul lui Procust" în care se vorbește despre dezertarea, prinderea și
condamnarea lui Gheorghidiu.

Romanul este structurat pe două planuri narative: planul conștiintei eroului-narator și planul realității
obiective.

Tehnici narative în român (elemente de modernitate):

• Introspecție (autoobservarea)- este o metodă psihologică bazată pe observarea propriilor trăiri psihice.
Romanul "Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război" surprinde în primul rând viață interioară a
personajului narator, analiză psihologică a conștiintei personajului.

Modalitatea de realizare a introspecției este monologul interior că mod de exprimare a stărilor lăuntrice.

• Observația sau observarea realității și a ecoului pe care îl are acesta în conștiință personajului surprinde și
relațiile interumane.

Romanul surprinde mai multe realități: cea bucureșteană (socială, politică, familială, economică) şi cea a
frontului, a războiului.

• Tehnică jurnalului este împrumutată din romanul francez și a fost utilizată și de Mircea Eliade în romanul
Maitreyi. Pentru personajul narator Ştefan Gheorghidiu rescrierea jurnalului de front devine un act de
purificare, un mod de a uită trecutul.

→ Acțiunea romanaului are în centru un conflict moral, exterior (cu societatea , cu familia cu Ela); de
asemenea este prezent un conflict psihologic care conduce la o criză interioară.

Subiectul romanului reconstituie, în prima parte, experienţa cunoaşterii prin iubire, cristalizând
treptat, dramatic, "monografia unui sentiment" considerat de protagonist absolut. În conştiinţa chinuită de
incertitudini a lui Ştefan Gheorghidiu, discuţia despre iubire de la popotă cheamă la viaţă amintirea poveştii lui
de dragoste. Student la Folozofie, Ştefan se căsătorise cu Ela din dragoste, sentiment care aduce în viaţa lor de
studenţi săraci unica bogăţie spre care năzuiau. Moştenirea neaşteptată lăsată lui Ştefan de bogatul său unchi,
Tache, transformă radical viaţa cuplului. Ela pare a se adapta rapid noului stil de viaţă, caracteristic lumii
mondene ăn care pătrund, în vreme ce Ştefan este atras de noua sa condiţie socială doar în măsura în care îi
oferă noi experienţe de cunoaştere. Se implică în afaceri şi în viaţa mondenă, dar descoperă o lume rapace, a
milionarilor analfabeţi, a politicienilor şi a afaceriştilor pentru care iubirea, onoarea, morala, cultura nu-şi
găsesc sensul şi valoarea.

Ştefan începe să fie devorat de suspiciune şi torturat de gelozie. Semnificativ este episodul excursiei la
Odobeşti. Ela se comportă "ca o femeie de lume", cochetând cu Grigoriade, vag avocat şi gazetar mediocru,
însă bun dansator. Fiecare gest sau cuvânt al Elei faţă de dl. G. ia proporţiile unui cataclism şi este îndelung
analizat ca probă a infidelităţii. Toate acestea devin subiect de tortură pentru zbuciumata conştiinţă a lui
Gheorghidiu. Momentele de atroce suferiţă provocate de noaptea în care Ela lipseşte de acasa, de repetatele

2
Ulltima noapte de dragoste, întâia noapte de război de Camil Petrescu. Particularităţile textului

despărţiei care aduc sentimentul singurătăţii, al eşecului şi al ratării, alternează cu bucuriile întâlnirilor de la
hipodrom, din restaurante sau magazine, cu beţia trecătoare a împăcărilor.

Simbolic, "ultima noapte de dragoste" trăită alături de soţia sa la Câmpulung, e urmată de "întâia
noapte de război". Acum se revine la dimensiunea timpului obiectiv, exterior. Participând la campania din
Transilvania în primele rânduri, Gheorghidiu descoperă "prietenia definitivă ca viaţă şi ca moarte",
sentimentul responsabilităţii faţă de vieţile oamenilor din plutonul pe care îl conduce şi solidaritatea
necondiţionată. Descoperă însă şi solitudinea fiinţei în faţa morţii şi faptul că spaima de moarte reduce omul la
starea de hăituită. "Drama războiului nu e numai ameninţarea continuă a morţii, măcelul şi foamea, cât
această verificare sufletească, acest continuu conflict al eului tău". Capitolul Ne-a acoperi pământul li
Dumnezeu este o ilustrare excepţională a unei psihologii a groazei şi a panicii; titlul acestui capitol poate fi
considerat o metaforă a morţii asumată ca experienţă colectivă.

Gheorghidiu înţelege că războiul e o stare de criză în istoria umanităţii şi o tragedie a individului care
se simte depersonalizat, anulat ca eu unic. Cu această nouă cunoaştere a lumii, a vieţii şi a lui însuşi, Ştefan
găseşte în sine puterea de a se desprinde mirajul incertitudinilor iubirii, lăsând în urmă "tot trecutul". Întors la
Bucureţti după zilele de spital, Gheorghidiu citeşte cu indiferenţă biletul anonim în care i se dezvăluie trădarea
Elei, dar cel care credea altădată că are drept de viaţă şi de moarte asupra persoanei iubite ăi cere acum cu
seninătate divorţul. Părăsind fără regrete casa în care a cunoscut fericirea dar şi suferinţa, Ştefan îi lasă Elei
"absolut tot ce e în casă, de la obiecte de preţ, la cărţi... de la lucruri personale, la amintiri. Adică tot trecutul. "