„Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”

Camil Petrescu
Romanul modern, subiectiv, de analiză psihologică, al experienţei, realist.
1. Informaţii despre autor şi operă
Scriitor ce aparţine perioadei interbelice a literaturii, Camil Petrescu reuşeşte, prin texte precum
„Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, „Patul lui Procust”, „Un om între oameni”, să se
impună ca întemeietorul romanului modern de tip subiectiv. În articolul „Noua structură şi opera lui
Marcel Proust”, autorul consideră depăşită formula estetică a prozei tradiţionale, optând pentru cea de
tip modern, proustian. Autenticitatea devine principiul esenţial – „eu nu pot vorbi onest decât la
persoana I ... asta-i singura realitate pe care o pot povesti.” („Patul lui Procust”)

2. Definiţia romanului şi TEMA

Creaţie epică de mare întindere, cu personaje numeroase, cu o acţiune complexă, desfăşurată pe
mai multe planuri narative, cu un conflict puternic „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”,
publicat în anul 1930, este un roman interbelic modern, subiectiv, de analiză psihologică, a cărui
temă este reprezentată de drama intelectualului hiperlucid, hipersensibil, incapabil de a se adapta
într-o societate mediocră, confruntat cu două experienţe fundamentale: iubirea şi războiul.

3. Perspectiva narativă. Analiza psihologică

Perspectiva narativă este subiectivă, iar scrierea se constituie ca o confesiune a personajului
narator, Ştefan Gheorghidiu. Autorul recurge la analiza psihologică (prin introspecţie, reflecţii,
speculaţii, monologul interior) pentru a reda drama interioară a personajului narator care, aflat în
căutarea unei existenţe absolute, ajunge să fie dezamăgit căci constată că realitatea exterioară (Ela,
familia sa, societatea, realitatea tragică a frontului) nu corespunde viziunii sale ideale asupra lumii şi a
existenţei.
4. Titlul
După cum arată şi titlul romanului, se pot identifica două structuri ficţionale, pe care G.
Călinescu le consideră „autonome”. Cele două „nopţi” sugerează cele două experienţe fundamentale
care au impact asupra conştiinţei personajului narator: iubirea şi războiul. Simbolul nopţii sugerează
incertitudinea care-l macină pe eroul camilpetrescian, în timp ce adjectivele „ultima” şi „întâia”
simbolizează capacitatea eroului de a depăşi drama iubirii prin experimentarea altor experienţe de
cunoaştere.

5. Compoziţie Relaţia incipit final (timp şi spaţiu)

Compoziţia romanului este una modernă, construită pe principiul memoriei involuntare.
Incipitul este modern, cu intrări multiple. Primele enunţuri au rol descriptiv şi plasează acţiunea într-
un spaţiu şi timp reale : „primăvara anului 1916”, „fortificarea văii Prahovei, între Buşteni şi Predeal”.
Discursul continuă cu tehnica punerii în abis, instituind un spaţiu simbolic, al conştiinţei. Finalul este
deschis (element de modernitate) şi surprinde despărţirea eroului „de tot trecutul” şi posibilitatea unui
nou început, permiţând totodată adăugarea de către autor a unui epilog târziu, în romanul „Patul lui
Procust” în care se vorbeşte despre dezertarea lui Gheorghiudiu, prinderea şi condamnarea acestuia la
occnă, pe viaţă.
În text sunt surprinse două coordonate temporale: prezentul frontului, timp al realităţii
exterioare (Gheorghidiu este sublocotenent şi luptă în Primul Război Mondial) şi timpul subiectiv, al
1
memoriei (amintirea poveştii de iubire pe care a trăit-o cu Ela). Firul epic nu respectă cronologia,
pezentarea întâmplărilor de pe front este întreruptă de amintirea poveştii de dragoste.

„Monografia îndoielii” (Ctin Ciopraga), romanul reconstituie istoria unei iubiri, de la momentele
întâlnirilor platonice, la pasionala iubire matrimonială, până la eşecul acestei relaţii. Ştefan Gheorghidiu,
„un filosof rătăcit în lumea neştiutorilor de carte” (G. Călinescu), erou din categoria „sufletelor tari” ca
şi Fred Vasilescu şi Gelu Ruscanu, plasează iubire, încă de la începutul capitolului al doilea, sub semnul
îndoielii: „Eram însurat de doi ani şi jumătate cu o colegă de la Universitate şi bănuiam că mă înşală.
[...] Dar dacă nu e adevărat că mă înşală?”

5.a. Prima parte

Structurată sub forma unei confesiuni, prima parte a romanului reprezintă o explorare a
trecutului. Recurgând la memoria voluntară şi involuntară, personajul narator Ştefan Gheorghidiu
reconstituie povestea de iubire cu Ela. Într-o primă secvenţă, la popotă, în spatele frontului,
Gheorghidiu reacţionează vehement în faţa colegilor care vorbesc cu platitudine despre iubire. Mai mult
decât un contract între doi oameni, căsnicia îi apare lui Gheorghidiu ca o experienţă absolută: ca „un
monodeism voluntar la început, patologic mai pe urmă.” Regăsim rezonanţa acestor cuvinte în romanul
lui Proust: „Această idee fixă este o iubire.” Spre deosebire de eroul proustian, Gheorghidiu nu se
limitează la rememorarea unor evenimente ci, spirit hiperlucid, acesta analizează în detaliu fiecare
aspect al relaţiei sale cu Ela. Spirit orgolios, Gheorghidiu consideră că iubirea presupune o dăruire
totală, necondiţionată, care „dă drept de viaţă şi de moarte unul asupra celuilalt”. Departe de a iubi o
femeie, eroul se îndrăgosteşte de fapt de o proiecţie idealizată, întruchipare a feminităţii: „cu ochii mari,
albaştri, vii ca nişte întrebări de cleştar” Ela „părea un spectacol minunat”. Iubirea se naşte din orgoliu,
căci Gheorghidiu se simte măgulit pentru că este iubit de una dintre cele mai frumoase studente.
Schimbarea intervine în relaţia celor doi odată cu schimbarea statutului social. Eroul moşteneşte
o mare parte din averea unchiului Tache şi cei doi au acces la o lume mondenă în aparenţă strălucitoare,
în esenţă marcată de meschinărie şi snobism, dar de care Ela se simte atrasă.
Cu prilejul unei excursii la Odobeşti, Gheorghidiu observă apropierea dintre soţia sa şi „un vag
avocat”, descins de curând din cabaretele Parisului. Experienţa se transformă pentru Gheorghidiu într-un
supliciu. Mai întâi Ela îl compară cu bărbaţii din grup şi observă că are hainele mai uzate, părul mai
puţin îngrijit, manşetele cămăşii prea largi – comparaţia fizică este primul simptom al iubirii care
dispare. Ela desface apoi grupele formate, în mai multe rânduri, pentru a-l avea aproape pe dansator.
Refuzul intimităţii este al doilea simptom. Umilinţa pe care Gheorghidiu o trăieşte , simţindu-se înşelat
în faţa lumii întregi, este repede înlocuită cu sentimentul singurătăţii: „orice îndrăgostit e un călător
singur în speţa lui pe lume”. G. Călinescu consideră că Ela este „nefilosoafă, geloasă, înşelătoare,
lacomă şi rea”. Ţinând cont de faptul că întreaga poveste este relatată dintr-un singur punct de vedere,
cel al lui Gheorghidiu, departe de a putea fi considerat obiectiv, Nicolae Manolescu observă că femeia se
schimbă doar în ochii gelosului ei soţ.
De aici înainte iubirea devine pentru erou o permanentă stare de veghe, o luptă continuă în care
„mici incidente se hipertrofiau, luând proporţii de catastrofă.”

5.b. Partea a II-a

Războiul pare a fi soluţia pentru ca eroul camil petrescian să iasă din criza erotică. Structurată
sub forma unui jurnal de campanie, cea de-a doua parte are ca punct de pornire un eveniment care
2
poate fi legat de biografia autorului – Camil Petrescu a fost concentrat pe front şi a luptat în Primul
Război Mondial.
Într-o primă imagine, la începutul romanului, războiul apare caricaturizat. Naratorul vorbeşte
despre vestitele fortificaţii de pe Valea Prahovei ca despre nişte „gropi de lup”, care ar fi putut fi săpate
de „zece porci ţăgăneşti” şi în care duşmanul, călcând din neatenţei, ar fi putut să se înţepe şi să moară.
Discuţii hilare pe tema războiului au loc până şi în Parlament unde Nae Gheorghidiu propune ca artileria
grea să fie sporită de kilogramele în plus ale unor politicieni.
Drama războiului, care îi apare lui Gheorghidiu demitizat, este evidentă în cea de-a doua parte a
romanului. Eroul se trezeşte pierdut în vălmăşagul luptei, neştiind în ce zonă a bătăliei se află sau,
măcar, cu cine se luptă. În capitolul „Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu” este descris un moment
încrâncenat al confruntării: „Nervii plesnesc, pământul şi cerul se despică, sufletul a ieşit din trup ca să
revină imediat pentru a constata că am scăpat”. Secvenţele de coşmar se succed: un om continuă să
meargă în virtutea inerţiei, deşi capul i-a fost retezat de un obuz, prin aer zboară bucăţi de carne şi morţii
sunt dezgropaţi de explozii.
Experienţa războiului modifică scara de valori a personajului care s-a îndepărtat la mii de
kilometri de Ela şi amantul ei. Ştefan ajunge să-şi dorească admiraţia camarazilor şi descoperă egoismul
de a rămâne în viaţă. Pornită tot din orgoliu, căci nu vrea să „existe pe lume o experienţă definitivă ca
aceea pe care o voi face, de la care să lipsesc, mai exact să lipsească ea din întregul meu sufletesc”,
experienţa războiului se dovedeşte, ca şi în cazul personajelor lui Dostoievski, purificatoare şi
regeneratoare pentru eroul camilpetrescian, care depăşeşte astfel drama iubirii.
Latura de observaţie socială nu lipseşte din romanul lui Camil Petrescu. Figuri precum Nae
Gheorghidiu, politicianul şi afaceristul fără scrupule, ori Tănase Lumânărarul, milionarul analfabet, sunt
figuri plini de culoare ale societăţii bucureştene interbelice.

Scriitor anticalofil, Camil Petrescu preferă un stil „fără compoziţie”, în care singurul artificiu
acceptat este comparaţia: „căutam să o văd şi, dacă o găseam, plecam numaidecât ca un om cu un cuţit
înfipt şi rămas în piept”; „ne pregătim sufletele cum se pregătesc coşciugele şi hainele morţilor”.
6. Concluzie
Apariţia romanului „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” contribuie la
dezvoltarea literaturii române şi la sincronizarea acesteia cu literatura universală prin complexitatea
structurii romaneşti şi prin profunzimea analizei psihologice.

„OPERA APERTA” („operă deschisă”) – Umberto ECO

3
4