1- Eseu pe scurt

Eseu pe scurt Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi de Camil Petrescu

Cuprins:

 Introducere
 I. TRĂSĂTURI CURENT
 II. SCENE TEMĂ
 III. ELEMENTE COMPOZIȚIE OPERĂ

INTRODUCERE

Camil Petrescu a fost un mare si cunoscut poet, prozator și dramaturg interbelic modernist,
creator al romanului subiectiv în literatura română, adept al sincronismului lovinescian.
Acesta preia tehnica memoriei involuntare de la scriitorul francez Marcel Proust.

Romanul este publicat în anul 1930, într-o perioadă de efervescență culturală, când în literatura
româna se manifestă două mari curente literare: Modernismul, promovat de criticul E. Lovinescu
în revista și la cenaclul "Sburătorul" și Tradiționalismul manifestat în jurul revistei "Gândirea" a
lui Nichifor Crainic. Romanul se încadrează în Modernism prin autenticitate, substanțialitate,
timp subiectiv, tehnica jurnalului, noul tip personaj și stilul anticalofil.
↑Înapoi la cuprins

I. TRĂSĂTURI CURENT

Autenticitatea derivă din folosirea persoanei I, conform concepției autorului: "Eu nu pot
vorbi onest decât la persoana I". Romanul nu mai este un act de invenție, ci de cunoaștere și
autocunoaștere, căci teatrul acțiunii se mută din planul exterior al faptelor către cel interior al
conștiinței, opera având astfel aspectul unei confesiuni. Eroul, Ștefan Gheorghidiu, analizează
reacțiile și cuvintele celorlalți, dar și propriile trăiri, ilustrând tipul intelectualului superior.

Timpul nu mai este cronologic, ci evenimentele sunt analizate în funcție de memoria

afectivă. Naratorul folosește analiza și autoanaliza pentru a înțelege lumea și pentru a se elibera
de trecut. În capitolul I, „La Piatra Craiului, în munte”, în primăvara anului 1916, eroul se află pe
front ca tânăr sublocotenent. Capitolele 2-5 reprezintă retrospectiva celor doi ani și jumătate de
căsătorie (1914-1916), iar în ultimul capitol se revine în 1916, când eroul pleacă la Câmpulung
în permisie, chemat acolo de soția sa, Ela. Cartea a II-a are la bază jurnalul de front al autorului
din Primul Război Mondial ,, împrumutat cu amănunte cu tot eroului,,.

Tema o reprezintă condiția intelectualului superior ce trăiește două experiențe: iubirea și

războiul. El crede în dragostea absolută, dar realitatea nu permite atingerea acestui absolut.
Eroul înțelege că drama colectivă a confruntării cu moartea în război este superioară dramei
individuale.
2- Eseu pe scurt

↑Înapoi la cuprins

II. SCENE TEMĂ

O prima scenă ilustrativă pentru tema este discuția de la popotă ce conturează noul tip de
personaj și reprezintă stimulul exterior al memoriei involuntare. Se discută despre o știre
conform căreia un bărbat care și-a ucis soția infidelă a fost achitat. Ofițerii emit păreri diferite,
iar Ștefan Gheorghidiu așteaptă "cu suflet de slugă" un moment prielnic să ceară permisie.
Refuzat, îi jignește pe superiori ("discutați mai bine ce vă pricepeți") și astfel își demască
inadaptarea, dar și suferința interioară determinată de o dramă a geloziei. Pentru el "O iubire
mare e mai curând un proces de autosugestie" și crede că "cei ce se iubesc au drept de viață și de
moarte unul asupra celuilalt".

A două scenă reflectă punctul culminant al suferinței din dragoste, căci eroul bănuiește că
Ela îl înșală cu domnul G. Ei pleacă la Odobești într-un grup mare, dar drumul și cele trei zile
petrecute acolo devin un prilej de nesfârșită suferință. Ștefan analizează cu luciditate fiecare gest
al Elei și îi conferă proporții catastrofale neputând suporta atenția pe care soția sa o acordă
celuilalt. Ela face lucruri pe care Ștefan credea că ea le face doar pentru el. Întorși la București,
ei se despart o vreme, apoi se împacă, iar personajul pleacă pe front voluntar, dezamăgit de
atitudinea soției. El afirmă "n-am fost niciodată gelos, deși am suferit din cauza iubirii" și trăiește
nu doar o dramă a iubirii, ci și una a cunoașterii, acceptând cu durere faptul că nu există iubire
absolută. În final cei doi se despart definitiv, nu pentru că are dovada trădării, ci pentru că nu o
mai iubește.
↑Înapoi la cuprins

III. ELEMENTE COMPOZIȚIE OPERĂ

Un prim element de compoziție este titlul deoarece el anticipează cele două teme ale
romanului numit inițial "Proces-verbal de dragoste și război", titlu ce sugerează intenția autorului
de a nota cu mare precizie faptele și trăirile în defavoarea laturii artistice (stil anticalofil). Titlul
următor surprinde și ideea incertitudinii eroului exprimate prin repetiția cuvântului "noapte", dar
și faptul că o experiență este depășită cu ajutorul celei de a doua. Războiul și iubirea sunt trăite la
modul absolut; înțelegerea faptului că nu există o iubire perfectă atrage după sine o prăbușire
sufletească a personajului. Războiul îl vindecă sufletește, căci devine conștient că drama
colectivă este superioară celei individuale.

Un al doilea element este perspectiva subiectivă, ,,împreună cu”, faptele fiind relatate la
persoană I de către un narator intradiegetic, actorial, implicat în acțiune ca personaj. Focalizarea
este internă și ilustrează unicitatea perspectivei. Ștefan Gheorghidiu, personajul narator, un alter
ego al autorului, filtrează realitatea prin propria conștiință în căutarea unor certitudini și
manifestă ironie la adresa societății burgheze. El este, așa cum afirma G. Călinescu ,,un filozof
într-o lume de neștiutori de carte care îl păcălesc și îi fură o parte din avere”, ,,un inadaptat
superior, hipersensibil și orgolios, aflat în căutarea absolutului”.

În concluzie, tema și viziunea sunt redate din perspectiva intelectualului superior, un analist
lucid al realității ce consideră că "luciditatea nu omoară voluptatea, ci o sporește". Naratorul
3- Eseu pe scurt

utilizează tehnici de analiză psihologică precum fluxul conștiinței, introspecția, monologul

interior, tehnici moderne ce conferă autenticitate romanului.

https://www.ebacalaureat.ro/c/ultima-noapte-de-dragoste-intaia-noapte-de-razboi-de-camil-
petrescu---eseu-scurt/1868

Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

Camil Petrescu

Romanul “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”(1930), este un roman

subiectiv, de analiză psihologică. El aparține modernismului și răspunde dorinţei lui Eugen
Lovinescu de înnoire a romanului românesc în perioada interbelică.

O primă trăsătură a modernismului în text ( subiectivității/ romanului psihologic,etc) este

redactarea discursului la persoana I. În contextul literaturii interbelice, Camil Petrescu,
respinge romanul de tip tradiţional, raționalist și tipizant, în favoarea romanului subiectiv, la
persoana I: “ Din mine însumi, nu pot ieşi…Eu nu pot vorbi onest decât la persoana I.” Camil
Petrescu susţine libertatea construcţiei romanului, după modelul lui Proust. Naratorul-personaj
Ștefan Gheorghidiu redă experiențele trăite din perspectivă proprie, interioară. Astfel el are
libertatea de a-și exprima gândurile neîngrădit, conform fluxului formării lor.

O altă trăsătură a modernismului ( romanului psihologic, etc) ține de percepția subiectivă a

timpului. Pentru a evidenţia timpul subiectiv în opoziţie cu cel obiectiv, compoziţia folosește
un artificiu – analepsa- pentru a lega cele două părţi- ”Ultima noapte de dragoste” și ”Întâia
noapte de război”. Dacă primul capitol aparţine planului războiului, celelalte capitole din prima
parte dezvoltă planul iubirii, prin tehnica flash-back-ului. Deși aflat în spatele liniei frontului,
Gheorghidiu retrăieşte în timp subiectiv povestea sa de iubire cu Ela. Abia în cea de-a doua
parte, timpul subiectiv şi cel obiectiv coincid, pentru că experienţa războiului este mult prea
intensă pentru a putea fi pusă în umbră de drame interioare.

Tema romanului este condiția intelectualului în căutare de absolut într-o societate

inferioară.

Episodul vizitei la unchiul Tache, din capitolul II, “Diagonalele unui testament”,
ilustrează tema prin antiteza între atitudinea lui Ştefan Gheoghidiu şi cea a membrilor familiei
sale, caracterizaţi de parvenitism, incultură şi suficienţă. În casa mare ca o cazarmă, locuieşte
personajul Tache Gheorghidiu, avar bogat, bătrân şi ursuz. Membrii familiei se strâng atraşi de
4- Eseu pe scurt

viitoarea moştenire. Discutându-se despre idealismul naiv al tatălui naratorului, profesor

universitar care îşi cheltuia leafa scoţând gazete, Ştefan are curajul de a apăra principiile acestuia
și de a scoate la iveală ipocrizia comentariilor. Consternarea generală este adâncită de muţenia în
care cade unchiul Tache. Acesta îi va lăsa ulterior cea mai mare parte din moștenire.

Un alt episod ilustrativ pentru tema romanului este cel de la popota ofiţerilor din
capitolul ”La Piatra Craiului, în munte…”, unde are loc o discuţie generată de achitarea unui
bărbat ce şi-a ucis soţia prinsă în flagrant de adulter. Părerile sunt împărţite: de la cele privind
rolul tradiţional al căsniciei, la cele moderne, care lasă libertate femeii. Gheorghidiu îşi
dovedeşte din nou poziţia printr-o izbucnire violentă. Părerea lui este că cei doi au drept de viaţă
şi de moarte unul asupra celuilalt, neputând accepta că fiecare îşi poate retrage partea de suflet
investită într-o relaţie, în aceeași formă și cantitate ca înainte de contopire. Iubirea este văzută ca
un proces ireversibil, care transformă .

Conflictul principal al romanului este unul interior, profund subiectiv. Lupta se dă în planul
conştiinţei şi este urmărită cu minuţiozitate în descrieri monografice ale sentimentelor. „Ultima
noapte de dragoste…” este romanul unei conştiinţe pornite în căutarea arhetipului feminin . Însă
Gheorghidiu caută doar aparent adevărul despre Ela, de fapt se caută și se descoperă pe sine.
Experiența războiului are valoare formativă. În urma acesteia, ca un triumf moral, Gheorghidiu
va renunța la o iubire toxică ce ar fi putut să-l ducă în pragul crimei. Există și un conflict
exterior între Gheorghidiu şi Grigoriade, generator al dramei geloziei. După apariţia lui G. în
peisajul petrecerilor mondene la care participă tânăra familie, Gheorghidiu suferă pentru că nu
mai este evaluat în funcţie de o scară valorică ce i se potriveşte. De asemenea, în plan secundar,
există un conflict între Gheorghidiu şi propria familie pentru moştenirea unchiului Tache, pe
care eroul îl rezolvă cedând după parastas o parte din avere rudelor.

Limbajul prozei narative este alt element semnificativ al textului. Acesta este caracterizat
de anticalofilism. Camil Petrescu își propune să scrie cât mai autentic, ” fără ortografie, fără stil,
chiar fără caligrafie”. Totuși, se observă frecvența comparaţiilor ce dau plasticitate ideilor
abstracte : ” blonda cu ochi mari, albaştri, ca două întrebări de cleştar”, atenţia şi luciditatea
sporesc suferința, așa cum, ”de altfel, atenţia sporeşte durerea de dinţi”. Astfel, tensiunea
intelectuală a scrisului caracterizează această lungă meditație asupra societății, vieții, morții sau
sensului iubirii.

Ultima noapte de dragoste este un roman modern de factură proustiană, care aduce în atenție
condiția intelectualului, introducând un nou tip de personaj în literatura română.

https://literaturacopilariei.ro/eseu-ultima-noapte-de-dragoste-camil-petrescu/