Camil Petrescu- "Ultima noapte de dragoste,
întâia noapte de război" (1930) trăiri intense și destabilizatoare ale personajelor
1. Încadrare în context
Camil Petrescu este un scriitor interbelic, promotor al
unui roman modern, de analiză psihologică, în care
un loc central îl ocupă conceptul de autenticitate.
Romanul lui Camil Petrescu impune un nou tip de
personaj (neconvenţional, analitic, lucid),
INTELECTUALUL, şi un nou spaţiu de desfăşurare
romanescă: ORAŞUL. "Ultima noapte de dragoste,
întâia noapte de război" este o "monografie a
îndoielii" (C.Ciopraga), "monografia unui element
psihic, gelozia" (G.Călinescu).
2. Roman modern, subiectiv, psihologic, al
experienței, al autenticității
Romanul este specia genului epic cu cea mai mare
priză la public. Acțiunea complexă se desfășoară, de
regulă, pe mai multe planuri narative, cu implicarea
unor personaje numeroase. În perioada interbelică,
romanul cunoaște o dezvoltare și o diversificare
tematică fără precedent. Tot acum începe și procesul
de modernizare a romanului.
Romanul lui Camil Petrescu apare în anul 1930 și
prezintă mai multe aspecte de modernitate:
 modificarea cronologiei clasice (acronia);
romanul este format din "retrospective
succesive, tot atâtea revelații în conștiința
eroului"- Mircea Zaciu);
 deschiderea spre filozofie (personajul e
student la filozofie și bun cunoscător al
idealiștilor germani; prelegerea de istoria
filozofiei acoperă un întreg capitol);
 atenția acordată evenimentului comun,
banal, cotidian (egalizare epică a
evenimentelor- Nicolae Manolescu);
 fluxul conștiinței;
 memoria afectivă/involuntară;
 perspectiva demitizantă asupra războiului.
"Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război"
este un roman subiectiv, cu o perspectivă narativă
unică: a intelectualului măcinat de dorința de aflare a
adevărului. Romanul psihologic are ca obiect
investigarea detaliată a vieții interioare, observația
psihologică, iar drept subiect cazurile de conștiință.
Protagonistul acestei opere literare este un intelectual
măcinat de conflicte interioare și preocupat de
obținerea unor certitudini.
Romanul experienței presupune valorificarea unor
centrale. În cazul lui Ștefan Gheorghidiu, cele două
experiențe fundamentale care îi schimbă viziunea
asupra lumii sunt, pe rând, iubirea (gelozia), apoi
războiul. Pentru sporirea autenticității, romanele
experienței sunt scrise la persoana I, simulând
scriitura intimă sau inserând fragmente fictive de
jurnal în corpusul operelor. "Mai mult decât în orice,
în fața morții și în dragoste omul apare în
autenticitatea lui structurală", scria autorul în 1933.
3. Titlul, compoziție și tematică
Titlul romanului indică temele acestuia. Cuvintele
ultima şi prima sunt frontierele temporale ale unor
epoci diferite prin viziune şi trăire, marcând
transformările interioare prin care trece protagonistul.
Romanul este împărțit în două mari cărți, care
corespund celor două suprateme cultivate de
romancier: iubirea/gelozia și războiul. Prima parte
conține procesul interior de rememorare a poveștii de
iubire între Ștefan și Ela. Partea a doua, construită
sub forma unui jurnal de front, urmăreşte experienţa
marcantă a războiului (Primul Război Mondial).
4. Perspectivă narativă
Perspectiva narativă este una "împreună cu".
Naratorul este subiectiv, e protagonistul
întâmplărilor, pe care le filtrează prin propria
conștiință. Toate evenimentele și personajele ajung la
cititori prin filtrul conștiinței personajului central.
5. Raportul incipit/final
Acţiunea din primul capitol al romanului este
posterioară întâmplărilor relatate în restul Cărţii I.
Aici sunt fixate cu precizie realistă coordonatele
spaţio-temporale: "În primăvara anului 1916, ca
sublocotenent proaspăt, întâia oară concentrat,
luasem parte, cu un regiment de infanterie din
capitală, la fortificarea văii Prahovei, între Buşteni şi
Predeal." Ştefan Gheorghiu este concentrat, aşadar,
în Valea Prahovei şi aşteaptă intrarea României în
război. La popota ofiţerilor el asistă la o discuţie
despre dragoste şi fidelitate, pornind de la o ştire din
presă: un bărbat care şi-a ucis soţia infidelă e achitat
la tribunal. Această discuţie declanşează memoria
afectivă a protagonistului, trezindu-i amintiri legate
de cei doi ani şi jumătate de căsnicie cu Ela.
Dacă incipitul este construit în manieră realistă, cu
detalii precise legate de timp şi spaţiu, finalul
deschis lasă loc interpretărilor, e situat în zodia
ambiguității. Sătul de incertitudini şi de torturile
geloziei, Ştefan Gheorghidiu se simte detaşat de Ela
şi se hotărăşte să-i lase tot trecutul.
6. Personaj central/Viziune despre existență
Ștefan Gheorghidiu este un personaj inedit în
peisajul prozei interbelice. Din punct de vedere
social, Gheorghidiu este un intelectual, moștenitorul
unei averi impresionante, ofițer în armata română.
Din punct de vedere moral/psihologic, personajul este
un inadaptat superior, un idealist care aspiră la
distilarea ideilor pure din experiență, un senzorial și
un hedonist care nu vrea să rateze nicio culoare din
spectrul trăirilor umane: "n-aș vrea să existe pe lume
o experiență definitivă, ca aceea pe care o voi face,
de la care să lipsesc, mai exact, să lipsească ea din
întregul meu sufletesc". Gheorghidiu e ateu, pentru că
nu concepe să creadă într-o transcendență
neverificabilă prin filtrul conștiinței.
Caracterizarea directă a lui Gheorghidiu, făcută de
alte personaje, este realizată prin replici scurte. (Ela:
"Eşti de o sensibilitate imposibilă"; Doamna
elegantă: "Nu, atâta luciditate e insuportabilă,
dezgustătoare.")
7. Stil
Camil Petrescu își definește stilul prin conceptul de
anticalofilie (împotriva scrisului frumos). De altfel,
anticalofilia, autenticitatea, sinceritatea – sunt
elemente ale poeticii romancierilor noii generații
(Anton Holban, Mircea Eliade, Max Blecher ș.a.). În
Patul lui Procust apare o definiție a anticalofiliei și a
întregului program narativ al scriitorului Camil
Petrescu: "Un scriitor e un om care exprimă în scris
cu o liminară sinceritate ceea ce a simţit, ceea ce a
gândit, ceea ce i s-a întâmplat în viaţă, lui şi celor pe
care i-a cunoscut, sau chiar obiectelor
neînsufleţite. Fără ortografie, fără compoziţie, fără
stil şi chiar fără caligrafie".

Personajul este extrem de condescendent în relația cu 8. Concluzii

Ela, căreia îi ține o prelegere de filozofie în patul
conjugal. În relațiile cu semenii săi e impulsiv, Prin romanul "Ultima noapte de dragoste, întâia
repezit, coleric. Nu admite să fie contrazis și se noapte de război", literatura română interbelică face
plasează, întotdeauna, pe o poziție superioară, a încă un pas spre modernizarea poeticilor sale, spre
intelectualului atotștiutor: "Ce știu ei despre sincronizarea cu fenomenele occidentale.
dragoste? Platitudini, poncife din cărți și formule
curente... Dogme banale și care țin loc de cugetare."
Generozitatea sa este ostentativă, e gest melodramatic
menit să-i confirme superioritatea în ochii oamenilor,
dar mai ales în ochii propriei conștiințe.

În prima parte a romanului, Gheorghidiu trece printr-

o perioadă tensionată. Obsesia certitudinii și gelozia
extremă îl macină și îi generează procese
interminabile de conștiință. În a doua parte,
experiența fundamentală a războiului îi domolește
setea de certitudini și îi declanșează o mutație
interioară durabilă: "Atât de mare e depărtarea de
cele întâmplate ieri, că acestea sunt mai aproape de
copilăria mea, decât de mine, cel de azi... De soția
mea, de amantul ei, de tot zbuciumul de atunci, mi-
aduc aminte cu-adevărat, ca de o întâmplare din
copilărie."

Ştefan Gheorghidiu este caracterizat mai ales

indirect, prin fapte, gânduri, limbaj, gesturi, atitudini,
relaţii cu alte personaje etc. La această modalitate de
caracterizare se adaugă şi autocaracterizarea, dar şi
procedee specifice romanului psihologic: autoanaliza
lucidă, introspecţia, monologul interior.