ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE.

INTAIA
NOAPTE DE RAZBOI, de Camil Petrescu





Despre Specie si Subspecie

Romanul este specia genului epic, n proza, de mare ntindere, cu o aciune complexa ce se
poate desfura pe mai multe planuri, cu personaje numeroase a cror personalitate este bine
individualizata i al cror destin este determinat de trsturile de caracter i ntmplrile ce constituie
subiectul operei.
Modernismul apare n literatura secolului al XX-lea si cuprinde toate acele miscari artistice
care exprima o ruptura de traditie, negand, in forme uneori extreme, epoca ori curentul care le-a
precedat. Desprins din miscarea simbolista, modernismul a ncearcat sa puna de acord expresia
artistica cu viata moderna, cu sensibilitatea epocii si a contribuit la mbogatirea mijloacelor de creatie
artistica.
Ideea modernizarii literaturii romane aparuse in scrierile lui Eugen Lovinescu, acesta lansand
asa-numita Teorie a sincronismului prin care se evidentia necesitatea sincronizarii literaturii romane
cu cea europeana.
Romanul modern are drept caracteristici:
1. relatarea actiunii la persoana I,
2. naratorul este personaj, subiectiv, si non-omniscient,
3. mediul desfasurarii actiunii este urban,
4. protagonistul se incadreaza in tipul intelectualului,
5. conflictul predominant este cel interior,
6. cronologia nu e respectata (apare fluxul constiintei)
7. limbajul e savant.

Introducerea operei

Camil Petrescu se inspira in constituirea romanelor sale din opera scriitorului francez Marcel
Proust. Pentru a pregati publicul sa recepteze acest nou tip de roman, Petrescu scrie doua studii in
care explica procedeele prozei moderne: Noua structura si opera a lui Marcel Proust si Teza si
antiteza.
Romanul modern de tip proustian promovat de Camil Petrescu impune un nou univers epic, o
alta perspectiva narativa si un nou tip de personaj, o constiinta lucida, analitica, intelectualul,
inadaptatul superior. Innoirea romanului romanesc interbelic se produce prinsincronizare cu filozofia si
stiinta, dar si cu literatura universala, potrivit conceptiei lui Eugen Lovinescu. Printre mutatiile aduse
de modernism se numara intelectualitatea prozei, schimbarea mediului rural cu cel urban si
dezvoltarea romanului de analiza.
Daca Liviu Rebreanu afirma: m-am sfiit intotdeauna sa scriu pentru tipar la persoana
intai, Camil Petrescu se situeaza pe o pozitie diametral opusa, sustinandu-si pozitia ferm: eu nu pot
vorbi onest decat la persoana intai, din mine insumi, eu nu pot iesi. Astfel, in romanul sau naratorul
isi asuma si rolul de personaj, confesandu-se intr-o naratiune la persoana intai.
Adept al principiului autenticitatii, adica al trairii in constiinta, opteaza ca formula narativa
pentru analiza lucida si subiectiva a evenimentelor din lumea exterioara. De altfel, scriitorul afirma ca
singura realitate pe care o poate povesti este realitatea constiintei mele, continutul meu psihologic.
Pentru realizarea autenticitatii, autorul introduce in romanele sale documente suflestesti, precum
jurmalul. Principiul de realizare al materialului epic nu mai este cel cronologic, ci apare memoria
afectiva, memoria involuntara sau voluntara, fluxul constiintei, trecutul si prezentul contopindu-se
intr-un timp subiectiv, cel al prezentului constiintei.
Pentru Camil Petrescu, scriitorul are rolul de a exprima cu sinceritate experientele traite,
promovand anticalofilismul, adica este impotriva scrisului frumos, caracterizat de artificii si ornamente
stilistice. El impune un stil narativ rafinat, spiritual, analitic si natural.


Tema operei

Dragostea si razboiulreprezinta temele romanului, acestea fiind precizate in titlu si in
structura cartii. De asemenea, iubirea si razboiul constituie cele doua experiente fundamentale de
cunoastere traite de protagonist, un tanar intelectual cu nostalgia absolutului.

Titlul Operei

Titlul cartii si faptul ca exista doua teme total diferite, iubirea si razboiul, au condus la ideea ca
ar fi vorba de fapt despre doua romane independente. In realitate insa, caracterul unitar al romanului
reiese din existenta unei constiinte unice care descopera lumea si se descopera prin intermediul a
doua experiente de viata. In plus, se foloseste un artificiu compozitional, Partea I incepand cu o scena
petrecuta in 1916, pe front, si continuand cu rememorarea unor intamplari din intervalul 1914-1916. In
volumul al doilea se revine la momentul 1916, continuandu-se povestirea.

Structura

Romanul este alcatuit din doua parti si treisprezece capitole cu titluri sugestive. Daca prima
parte a romanului, Ultima noapte de dragoste, reprezinta rememorarea iubirii matrimoniale
esuatedintre Stefan Gheorghidiu si Ela, partea a doua, Intaia noapte de razboi, construita sub forma
jurnalului de campanie al lui Gheorghidiu, urmareste experienta de pe front, in timpul Primului
Razboi Mondial. Prima parte este in intregime fictionala, in timp ce de-a doua valorifica jurnalul de
campanie al autorului insusi,articole si documente din epoca, ceea ce ofera autenticitate textului.

Incipit si final

Chiar daca este vorba de un roman modern, in incipit sunt fixate cu precizie realista
coordonatele spatio-temporale: In primavara lui 1916, ca sublocotenent proaspat, intaia data
concentrat, luasem parte, cu un regiment de infanterie din capitala, la fortificarea vaii Prahovei, intre
Busteni si Predeal.
Incipitul romanului are un rol dublu. Pe de o parte se creeaza un portret psihologic al
protagonistului, sugerandu-se faptul ca e mai inteligent decat altii pentru ca e singurul ofiter care isi
da seama de superficialitatea pregatirilor armatei romane pentru intrarea in razboi. Pe de alta parte,
incipirul ofera pretextul rememorarii: aflandu-se la popota ofiterirol, Gheorghidiu asista la o discutie
despre un barbat care isi ucisese sotia infidela si fusese achitat de jurati.
Episodul discutiei de la popota, adica un eveniment exterior, declanseaza, intocmai ca la
Proust, rememorarea unor intamplari sau stari traite intr-un timp pierdut, un timp psihologic, dar spre
deosebire de fluxul memoriei involuntare proustiene, in cartea lui Camil Petrescu evenimentele din
trecut sunt ordonate cronologic si analizte in mod lucid, fiind vorba de memoria voluntara. La Proust,
personajul-narator retraieste trecutul, la Camil Petrescu, acesta analizeaza si interpreteaza trecutul.
Daca incipitul este construit in maniera realista, cu detalii de timp si
spatiu, finalul deschis lasa loc interpretarilor multiple, asa cum se intampla in general in proza de
analiza psihologica. Astfel, Gheorghidiu, obosit sa mai caute certitudini si sa se mai indoiasca, se
simte detasat de tot ceea de il legase de Ela, hotaraste sa o paraseasca si sa ii lase tot trecutul.

Timp si spatiu

Actiunea romanului se petrece atat in mediu citadin (Bucuresti, Campulung), cat si pe front, si
cuprinde evenimentele traite de protagonist cu aproximativ doi ani si jumatate inainte de 1916, anul
intrarii romaniei in razboi, cat si din timpul desfasurarii acestuia. Insa timpul si spatiul sunt reunite intr-
un prezent al trairilor si framantarilor interioare, in confesiunea personajului narator.

Conflictele

Spre deosebire de romanele traditionale in care conflictul se desfasoara la nivel exterior intre
diverse personaje, in romanul lui Camil Petrescu, conflictul este interior si se produce in constiinta
personajului narator, Stefan Gheorghidiu, care traieste stari si sentimente contradictorii in ceea ce o
priveste pe sotie sa, Ela. Acest conflict interior este generat de raporturile pe care protagonistul le are
cu realitatea inconjuratoare.Asa cum a remarcat si critica literara, Gheorghidiu traieste cu iluzia ca s-a
izolat de realitatea inconjuratoare, insa tocmai aceasta realitate in care nu vrea sa se implice va
produce destramarea cuplului. Implicarea Elei in lumea mondena pe care eroul o dispretuieste si fata
de care tine sa se detaseze reprezinta principalul motv al rupturii dintre Stefan si sotia sa. Asadar,
conflictul interior trait de protagonist se produce din cauza discrepantei dintre aspiratiile lui
Gheorghidiu si realitatea lumii inconjuratoare.
Conflictul exterior pune in evidenta relatia personajului cu societatea, accentuand acelasi
orgoliu al respingerii si plasandu-l in categoria inadaptatului social.

Subiect/Actiune (rezumat)

Romanul este construit pe baza unui artificiu compozitional, cartea incepand cu o scena
ulterioara desfasurarii actiunii din primul volum. Discutie de la popota ofiterilor este pretextul
rememorarii celor doi ani de casniciedintre studentul la filosofie Stefan Gheorghidiu si Ela. La baza
casatoriei statuse orgoliul lui Stefan care fusese flatat de atentia pe care i-o acorda cea mai frumoasa
dintre studente. Dupa casatorie, cei doi au petrecut cateva luni fericite pana cand o
neasteptata mostenire din partea unchiului Tache a facut ca Ela sa apara intr-o noua lumina: a
intervenit in discutiile pentru avere si a inceput sa fie interesata de moda si de lumea mondena. In
timpul unui picnic la Odobesti, comportamentul nepotrivit al Elei fata de domnul Grigoriade atrage
banuielile lui Stefan. Pe parcursul mai multor lunicei doi se cearta si se impaca de mai multe ori fara
ca Stefan sa primeasca vreodata dovada clara a adulterului. Atunci cand el e trimis la Piatra Craiului,
Ela se muta la Campulung si, in timpul unei permisii, Stefan il intalneste in acelasi oras pe domnul G.
Convins ca are dovada infidelitatii, el se hotaraste sa ii omoare insa este rechemat pe front.
In volumul al doilea sunt descrise cateva scene de razboi, urmarindu-se traseul plutonului lui
Gheorghidiu pana la Sibiu. Sunt inserate aici pagini intregi din jurnalul de front al lui Camil Petrescu,
ceea ce sporeste autenticitatea romanului.
Fiind ranit in razboi, Stefan este trimis intr-un spital din Bucuresti si aici primeste o scrisoare
anonima care pare sa contina dovada adulterului. El nu da curs acestei scrisori ci ii cere Elei divortul,
lasandu-i cea mai mare parte a averii.

Personajele

In conformitate cu rigorile romanului modern, protagonistul reprezinta tipul
intelectualului atat prin statutul sau social (student la Filosofie) cat si prin statutul psihologic
(intelectual lucid, hipersinsibil, capabil de introspectie). Din punct de vedere al statutului moral
el se ghideaza dupa o serie de principii pe care le considera absolute, dar care ii fac pe ceilalti sa il
priveasca drept uninadaptat social (pentru el nu conteaza valorile materiale ci numai cele spirituale).
Caracterizarea directa a personajului se realizeaza prin autocaracterizare deoarece textul e
scris la persoana I. Gheorghidiu este suficient de lucid pentru a-si defini singur
personalitatea. Orgoliul personajului se manifesta mai ales prin portretul fizic pe care si-l
realizeaza: Treceam printre studentii bine. Eram inalt si elegant.. Acelasi orgoliu este si principala
trasatura de caracter pe care si-o descopera: acest orgoliu a constituit baza viitoarei mele iubiri.
Stefan e constient ca ceialalti il vad ca pe un inadaptat, il considerarautacios si il ocolesc: n-ai spirit
practic Cu Kant ala al dumitale si cu Schopenhauer nu faci in afaceri nici o branza. (unchiul Nae).
Din caracterizarea indirecta aflam ca este gelos si posesiv (scena de la
Odobesti), dezinteresat de valorile materiale, are demnitate(apara onoarea tatalui sau),
este influentabil si usor de manipulat (unchiul Tache il atrage in afacerea cu armament).
In relatia cu Ela, ea e privita exclusiv din perspectiva naratorului-personaj. Astfel, la inceput,
cand e indragostit, ii realizeaza un portret angelic, spunand ca ea ii lumineaza viata. In final insa,
cand iubirea dispare, Ela i se pare o fiinta banala, respingatoare.

Arta narativa

Narator subiectiv si nonomniscient
Relatare la persoana nti, fcut de un narator-personaj
Nu se pstreaz cronologia (fluxul contiinei)
Registrul stilistic este cel literar, vorbirea personajelor fiind corect, elevat, iar lexicul este presrat
cu neologisme sau cu termeni din alte limbi.


Concluzie
Asadar, putem afirma despre romanul Ultima noapte de dragoste. Intaia noapte de razboi,
scris de Camil Petrescu, ca poate fi considerat un roman modern intrucat intruneste calitatile
acestuiia: relatarea actiunii se face la persoana I, naratorul este personaj, subiectiv, si non-
omniscient, mediul desfasurarii actiunii este urban, protagonistul se incadreaza in tipul intelectualului,
conflictul predominant este cel interior, cronologia nu e respectata (apare fluxul constiintei) iar limbajul
e savant.

ION, de Liviu Rebreanu


Despre Specie si Subspecie

Romanul este specia genului epic, in proza, de mare intindere, cu o actiune complexa ce se
poate desfasura pe mai multe planuri, cu personaje numeroase a caror personalitate este bine
individualizata si al caror destin este determinat de trasaturile de caracter si intamplarile ce constituie
subiectul operei.
Realismul este curentul literar in care se sustine crezul ca arta este chemata sa reflecte
realitatea obiectiv, veridic, fara sa o infrumuseteze. Ca doctrina estetica si modalitate artistica,
realismul s-a nascut ca o reactie impotriva romantismului. In literatura romana, creatia de
tip realistcorespunde celei de a doua jumatati a secolului al XIX-leasi primei jumatati a secolului
XX (partial).
1. Caracteristicile unui roman realist sunt:
2. omniscienta, omniprezenta si obiectivitatea naratorului,
3. tema sociala (parvenitism, inavutire s.a.),
4. motive literare precum cel al parvenitului sau avarului,
5. subiect inspirat de realitate,
6. actiune desfasurata pe mai multe planuri,
7. prezenta conflictelor (sociale, psihologice s.a.),
8. Personajele:
1. intruchipeaza mai multe categorii sociale,
2. complex caracterizate sau reprezinta tipuri umane,
3. utilizarea tehnicii detaliului si relatia mediu personaj, in cadrul careia personajul este influentat
de mediu.

Introducerea operei

In perioada interbelica, in literatura romana au existat doua directii diferite manifestate mai
ales in realizarea romanului. Pe de o parte,romanul realist-obiectiv cu tematica sociala a cunoscut
apogeul prin reactiile lui Liviu Rebreanu si ale lui George Calinescu. Pe de alta parte, apare in
aceasta perioada si romanul modern-subiectiv care abordeaza o problematica noua: conditia
intelectualului, reprezentat prin operele lui Camil Petrescu si Mircea Eliade.
Intr-un articol intitulat Cred, Liviu Rebreanu isi exprima optiunea pentru realism considerand
ca literatura trebuie sa fie o creatie de oameni si de viata. In plus, autorul considera ca un scriitor nu
poate crea o fresca sociala decat daca isi pastreaza obiectivitatea, naratiunea realista presupunand
omniscienta si relatare cronologica la persoana III. In ceea ce priveste constructia personajelor, se
opteaza pentru oameni obisnuiti, pusi in situatii tipice de viata; personajele au deopotriva calitati si
defecte, facand concurenta starii civile. Rebreanu considera ca un roman realist trebuie sa aiba
un stil anticalofil.

Tema operei

Tema romanului este sociala, urmarindu-se prezentarea vietii rurale din Ardeal la inceputul
secolului XX. Macrotema sociala este sustinuta de o serie de teme subordonate: tema inavutirii, a
iubirii, a familiei, conditiei femeii si a conditiei intelectualului(invatatorul). Romanul
prezinta drama taranului ardelean, care traieste intr-o societate pentru care pamantul este mai mult
decat un mijloc de subzistenta, un criteriu al valorii individuale.

Sursa de inspiratie

In realizarea romanului Ion, publicat in 1920, Rebreanu a pornit de la o serie de intamplari
reale. Prima dintre ele a avut loc in timpul unei plimbari a autorului, cand acesta a vazut pe camp
un taran imbracat in straie de sarbatoare care a ingenuncheat si a sarutat pamantul. Ce-a de-a
doua este reprezentata de publicarea intr-un ziar a unui articol despre un taran foarte bogat care a
fost silit sa isi dea toata averea pentru a o scapa de rusine pe fiica lui, Rudovica, care ramasese
insarcinata fara sa fie casatorita, iar cea de-a treiaintamplare reprezinta o discutie a lui Rebreanu cu
un taran din Prislop (in roman: Pripas) care vorbea cu atata patima despre pamant incat autorul s-a
gandit sa imprumute numele lui pentru personajul principal. Dintre cele trei scene, realitatea s-a
transformat in fictiune, printr-o distorsionata legatura intre momente: tanarul indragostit de pamant ia
locul flacaului care sucise capul Rudovicai, intr-o incercare disperata de a intra in posesia zestrei, si
tot el, devenit stapan al pamantului, il va saruta drept simbol al posesiunii.
Acest prim schelet de roman, cu titlul Zestrea, a fost abandonat dupa doua luni, pentru ca i
se parea banal, marunt, fara axa coeziva a unui personaj reprezentativ, fara motivatii puternice si
fragil in insasi logica estetica, deoarece nu putea admite inselaciuea nepedepsita, chiar daca
asemenea situatii sunt prezente in viata reala.
In planul epic principal a aparut solutia salvatoare: iubirea, mai puternica in sufletul omului
decat toate celelalte pasiuni. In linii mari, romanul Ion gasise nucleul epic pe care l-a dezvoltat
ulterior, dar era necesar un plan epic secundar, care sa dea operei aspectul monografic visat de
autor.
O serie de evenimente converg la constituirea materialului romanului: parte din destinul
familiei autorului se revarsa in soarta familiei Herdelea, nunta unei surori devine sursa de inspiratie
pentru nunta Laurei, personajele se diversifica si isi ramnifica neamul prin toate provinciile romanesti,
pregatind terenul pentru proiectata trilogie pe tema pamantului (Ion, Rascoala si un roman ramas
la stadiu de proiect). Un rol tot mai important dobandeste Titu Herdelea gandit ca personaj-liant,
capabil sa circule cu usurinta si in ierarhia satului Pripas sau un tinului Armadiei, dar si in saloanele
Bucurestiului sau la mosia Amara, in romanul Rascoala.
O importanta deosebita pentru raportul realitate-fictiune prezinta structura si compozitia
romanului, raporturile de simetrie si de opozitie care se stabilesc intre partile si capitolele operei.
Gandit ca lume noua, cosmos nou si corp sferoid, romanul se constituie ca univers secund,
tridimensional,care urmareste sa genereze o intensa iluzie a realului, sa creeze un analogon al
realitatii.

Titlul Operei

Titlul romanului este o referire la personajul eponim, n timp ce subtitlurile celor 2 volume au
structur metaforic, sugerng alegerile pe care le are de facut Ion: Glasul pamantului,
respectiv Glasul iubirii. Nici structura nu e ntamplatoare, cele 13 capitole avnd titluri-
sinteza (treangul, Copilul), ncadrandu-se simetric ntre capitolele intitulate nceputul i
Sfritul.

Structura

Cele treisprezece capitole ale romanului urmareasc odiseea personajului in lumea nedrept
alcatuita, zbaterea disperata de a avansa de la marginea societatii rurale spre centrul ei, unde
considera ca i-ar fi locul, dupa calitatile cu care a fost harazit. Conceptia despre roman ca lume
noua si corp sferoid determina simetria ilustrata in titlurile Inceputul si Sfarsitul, care sugereaza
bucla de timp in care se inscrie actiunea si, mai ales, destinul personajului principal. Unele titluri de
capitole poarta numele personajelor situate in prim-plan (Vasile, Copilul, George), altele au rol de
sinteza pentru actiunea petrecuta in interiorul lor (Nunta, Sarutarea, Streangul), altele au caracter
simbolic (Zvarcolirea, Noaptea, Blestemul), care marcheaza deschiderea romanului catre
parabola vietii si a mortii.

Incipit si final

Incipitul si finalul, construite pe motivul drumului, evidentiaza aspectul de corp sferoid al
romanului, care inchide in sine un bogat univers rural, stratificat social si economic (saraci-bogati), dar
si cultural (tarani intelectualitatea satului).
Romanul incepe cu descrierea drumului, care intra in satul Pripas si se incheie cu aceeasi
descriere, dar in sens invers, aceasta alegere simbolizand intrarea si iesirea din lumea fictionala.
In incipit, prezentarii drumului ii este asociat un alt simbol: o cruce ruginita cu un Hristos
rasturnat (se sugereaza faptul ca lumea in care urmeaza sa intram nu mai are nimic sfant, este o
lume lipsita de valori spirituale). Tot in incipit apare o scena de grup, cea a horei, care introduce
personajele si conflictele intre ele: scena horei de duminica, cand Vasile Baciu, cel mai bogat om din
sat vine la hora cautandu-si fata, pe Ana, insa, atunci cand descopera ca acesta se retrasese cu Ion
Pop al Glanetasului, il umileste pe acesta in fata intregului sat, numindu-l sarantoc si talhar.
Romanul se incheie cu uciderea lui Ion de catre George, naratorul folosind un simbol: el este ucis cu
o sapa. Scena finala a romanului este simetrica cu cea dintai, prezentand drumul care iese din sat.

Timp si spatiu

Pentru a creea impresia de verosimil, timpul i spaiul sunt bine precizate: aciunea se
desfoara n satul Pripas din Bistria Nsud, n primul deceniu al secolului XX.
Subiect/Actiune (rezumat)
Planul principalal romanului prezinta incercarile lui Ion Pop al Glanetasului, un taran sarac din Pripas
de a se imbogati. In acest scop elo lasa insarcinata pe Ana, fiica bogatului gospodar Vasile Baciu,
desi aceasta ii era promisa lui George Buluc, iar Ion era indragostit de Florica Oprea. Pentru a-si
scapa fata de rusine, Vasile Baciu accepta sa-si dea toata averea, insa trece totul pe numele
copilului, Petrisor.
Dupa ce Florica se casatoreste cu George, Ion isi reia relatia cu aceasta, dar adulterul este
deconspirat de Savista. Atunci cand afla de infidelitatea sotului, Ana se sinucide, lasand copilul in
ingrijirea bunicilor care il neglijeaza, astfel incat Petrisor moare la scurt timp. Tot Savista ii povesteste
de relatia dintre Florica si Ion lui George, care pune la cale un plan pentru a-i surprinde pe cei doi
impreuna. In final, George il ucide pe Ion si isi recunoaste vina. Planul secundar al romanului
cuprinde povestea familiei invatatorului Zaharia Herdelea, care este silit sa faca
unele compromisuripentru a asigura viitorul copiilor lui Laura, Titu, Ghighi.

Conflictele

In planul principal al romanului predomina conflictele exterioare motivate de interesele
materiale ale personajelor. Astfel, inca din scena horei se remarca conflictul exterior principal dintre
Ion si Vasile Baciu; in realizarea temelor apar si conflicte subordonate: Ion-George, Ana-Florica. In
planul secundar al romanului (familia Herdelea) exista deopotriva un conflict intre invatatorul Zaharia
Herdelea si preotul Belciug, dar si unul interior, in inima lui Herdelea, intre convingerile patriotice si
siguranta materiala a familiei.

Personajele

Utilizand tehnicile realiste de construire a personajelor, Rebreanu intenioneaz s ofere n
romanul su o imagine monografic a satului ardelenesc, surprinznd tipuri de personaje
reprezentative pentru ntreaga ierarhie sociala: ranii bogai (Vasile Baciu, George Bulbuc), ranii
lipsii de pmnt(Florica), ranii sraci (Ion) i intelectualitatea (Herdelea, Belciug). n aceeai
intenie se nscrie i interesul pe care autorul l acord conturarii condiiei femeii, aprnd 4 ipostaze
diferite ale feminitatii:
fata bogata, dar urat (Ana);
fata srac, dar frumoas (Florica);
tnra educata, reprezentanta al mediului intelectualilor (Laura);
femeia ajuns la maturitate, nraita de greutaile vieii (Zenobia).
Indiferent de tipologia pe care o reprezint, aceste femei au n comun 2 aspecte ilustrative
pentru lumea lor: trebuie s fie supuse tailor, respectiv soilor i totodat trebuie s accepte c viaa
i destinul lor este dictat de interesele materiale.
In privinta personajului Ion Pop al Glanetasului au existat doua mari controverse critice din
momentul aparitiei romanului (1920). Prima e reprezentata de imposibilitatea criticilor de a cadea de
acord asupra incadrarii personajului Ion in tipologia parvenitului.
Pe de o parte, criticul Eugen Lovinescu considera ca Ion reprezinta tipul
parvenitului deoarece el pune la cale un plan pe baza caruia intentioneaza sa dobandeasca averea
de la Vasile Baciu. In plus, Lovinescu face o paralela intre personajul lui Rebreanu si prototipul
parvenitului din literatura europeana, Julien Lolle din Rosu si Negru. Pe de alta parte, George
Calinescu considera ca Ion nu poate fi incadrat in tipologie, deoarece el nu are de ales, iar
societatea nu-i lasa alta cale de a se imbogati. Calinescu da exemple din roman pentru a-si sustine
ideea ca, in lumea rurala, singura modalitate accesibila pentru imbogatire era casatoria cu o fata
bogata.
Ce-a de-a doua polemica e legata de inteligenta personajului. Prima varianta ii apartine
lui Eugen Lovinescu, care afirma: Ion este expresia instinctului de stapanire a pamantului, in slujba
caruia pune o cazuistica stransa, o viclenie procedurala si o vointa imensa. George
Calinescu totusi, pare sa afirme contrariul: Ion nu este decat o bruta careia siretenia ii tine loc de
desteptaciune [..]. Nu din inteligenta a iesit ideea seducerii, ci din viclenia instinctuala caracteristica
oricarei fiinte reduse.. Ce-a de-a treia varianta ii apartine lui Nicolae Manolescu: Critica moderna
considera ca Ion nu este un agresor ci o victima a societatii care refuza sa accepte calitatile
individului, judecandu-l exclusiv in functie de avere.. Nu putem defini concret tipul de personaj in care
s-ar incadra Ion deoarece, dupa cum este ilustrat mai sus, critica literara nu poate hotari acest lucru
intrucat nu s-a ajuns inca la un consens intre marii critici literari.
Din caracterizarea directa putem extrage cateva trasaturi ale personajului. Prin prisma
celorlalte personajeobservam cum Ion este numit sarantoc si talhar, iar invatatorul il considera cel
mai bun elev al sau, de aici rezultand o oarecare inteligenta. Naratorul ne mai spune ca Ion era iute
si harnic ca ma-sa, unde punea el mana, punea si dumnezeu mila si ca Pamantul i-a fost mai drag
ca o mama, de aici rezultand atat harnicia cat si lacomia personajului. Din autocaracterizare aflam de
la Ion: Dragostea nu-mi ajunge in viata, dragostea e doar adaosul, rezultand din afirmatia sa ca
el pune fericirea emorionala pe un loc inferior celorlalte aspecte ale vietii.
Caracterizarea indirecta este realizata prin mijloacele romanului traditional: fapte, vorbe si
gesturi. Astfel, din scena sarutarii pamantului si din furtul unei brazde de pamant din lotul vecinului
Simion Lungu vedem pana unde poate ajunge dragostea sa pentru pamant si avere impreuna
cu lacomia. Din scena nasterii rezulta o dezumanizare a personajului intrucat acesta considera ca
Ana si-a gasit nepotrivit momentul nasterii, aceasta nascand pe camp, iar impulsivitatea sa este
rezultata din violenta pe care o manifesta fata de sotie, pe care o bate frecvent.
Relatia dintre Ion si Ana ilustreaza conditia femeii la tara si greutatileprin care aceasta
trebuie sa le depaseasca. El nu o iubeste, dar se casatoreste cu ea din dorinta inavutirii. E violent cu
ea constant si au un copil impreuna pe care Ion nu il iubeste ci e doar pentru o clipa mandru ca e
baiat. Deoarece o insala cu Florica, femeia frumoasa, dar saraca, pe care el o iubeste, Ana ajunge sa
se sinucida pentru a scapa de durerea emotionala pricinuita de el.

Arta narativa

Naratorul este omniscient si obiectiv deoarece pe parcursul romanului acesta se situeaza de
cealalta parte a baricadei fata de care sunt personajele. Evenimentele sunt redate prin alternanta
planurilor narative, printr-o tehnica numita contrapunct. Naratiunea estecronologica, la persoana a
III-a.Conform programului realist pe care il exprima in articolul Cred, scriitorul refuza jongleria cu
fraze si extravagantele stilistice, preferand expresia exacta, bolovanoasa, dar capabila sa exprime
adevarul. Limbajul operei contine calitati specifice unui discurs de factura realista: precizia,
proprietatea termenilor, claritatea si concizia. Armonizarea continutului cu expresia artistica creeaza o
constructie polifonica, in ritmuri alternante si cu tonalitati variate.

Concluzie

In concluzie, putem afirma despre romanul Ion, scris de Liviu Rebreanu, ca este un roman realist,
obiectiv si interbelic datorita trasaturilor sale specifice:
1. prezenta unui narator omniscrient, omniprezent si obiectiv,
2. naratiunii cronologice la persoana a III-a,
3. stilului anticalofil,
4. prezenta personajelor care sunt oameni obisnuiti in situatii obisnuite,
5. tema sociala,
6. prezenta a doua planuri narative.
7. Inspiratia din realitate a romanului,
8. prezenta conflictelor exteroare in favoarea celor interioare,
9. precum si a circularitatii incipitului cu finalul.

Morometii, de Marin Preda

Despre Specie si Subspecie

Romanuleste specia genului epic, in proza, de mare intindere, cu o actiune complexa ce se
poate desfasura pe mai multe planuri, cu personaje numeroase a caror personalitate este bine
individualizata si al caror destin este determinat de trasaturile de caracter si intamplarile ce constituie
subiectul operei.
Realismul este curentul literar in care se sustine crezul ca arta este chemata sa reflecte
realitatea obiectiv, veridic, fara sa o infrumuseteze. Ca doctrina estetica si modalitate artistica,
realismul s-a nascut ca o reactie impotriva romantismului. In literatura romana, creatia de
tip realist corespunde celei de a doua jumatati a secolului al XIX-lea si primei jumatati a secolului
XX(partial).
Caracteristicile unui roman realist:
1. sunt omniscienta, omniprezenta si obiectivitatea naratorului,
2. tema sociala (parvenitism, inavutire s.a.),
3. motive literare precum cel al parvenitului sau avarului, subiect inspirat de realitate,
4. actiune desfasurata pe mai multe planuri,
5. prezenta conflictelor (sociale, psihologice s.a.)
6. Personajele:
i. intruchipeaza mai multe categorii sociale,
ii. complex caracterizate sau reprezinta tipuri umane,
iii. utilizarea tehnicii detaliului si relatia mediu personaj, in cadrul careia personajul este
influentat de mediu.

Introducerea operei

Romanul Morometii, de Marin Preda este compus din doua volume aparute la mare distanta
unul fata de celalalt, in 1955, respectiv 1967. Opera a reprezentat un progres important al literaturii
romane intrucat, dupa aproape zece ani in care literatura a fost un mijloc de propaganda pentru statul
comunist, a fost publicat romanul care nu numai ca nu avea o tema impusa de regim, dar care a avut
inclusiv teme care sfidau politica vremii respective.

Tema operei

Tema romanului este sociala, cartea fiind o monografie a vietii rurale in Campia Dunarii
inaintea celui de-al doilea Razboi Mondialsi pana in perioada instaurarii regimului comunist. Preda
urmareste raportul dintre individ si istorie, dorind sa prezinte modul in careevenimentele sociale
influenteaza viata unui om. Criticul Eugen Simion afirma ca tema romanului este libertatea morala
in lupta cu fatalitatile istoriei. In plus, romanul aduce in prim-plan si tema familiei, sugerata chiar
prin forma de plural a titlului.

Sursa de inspiratie

Sursa de inspiratie a romanului este autobiografica, autorul marturisind in volumul
Imposibila Intoarcere ca modelul personajului Ilie Moromete a fost chiar tatal sau, Tudor Calarasu.

Structura

Romanul este alcatuit din doua volume aparute la mare distanta unul de celalt si care sunt
legate intre ele de personaje.

Incipit si final

Incipitul volumului intai este simetric cu finalul, aparand procedeul circularitatii. Astfel, romanul
debuteaza cu observatia ca in Campia Dunarii timpul avea cu oamenii nesfarsita rabdare. Propozitia
finala Timpul nu mai avea rabdare prefigureaza schimbarile politice care aveau sa schimbe pentru
totdeauna viata in mediul rural (colectivizarea). Volumul al doilea incepe cu o interogatie retorica prin
care naratorul surprinde modificarea comportamentului lui Moromete dupa fuga baietilor la Bucuresti:
in bine sau in rau se schimbase Moromete, parca ii zburase mintea din cap. Romanul se incheie cu
visul simbolic pe care il are Niculae in ziua inmormantarii tatalui. Imbratisarea dintre cei doi
sugereaza ca de fapt opiniile lui Moromete fata de comunism fusesera in sfarsit acceptate si de fiul
sau.

Timp si spatiu

Reperele temporale si spatiale ale actiunii sunt bine precizate, ca in orice roman realist. In
volumul intai, actiunea se desfasoara in satul Silistea-Gumesti din Campia Dunarii, cu trei ani inaintea
izbucnirii celui de-al doilea Razboi Mondial. In volumul al doilea exista si secvente plasate in Bucuresti
si in satul Palamida (unde Niculae devine activist de partid), iar reperele temporale se refera la
perioada instaurarii regimului comunist si a reformei agrare.

Subiect/Actiune (rezumat)

Constructia subiectului in volumul intai are la baza tehnica decupajului, existand o serie de
scene aparent disparate, dar care, de fapt, alcatuiesc o imagine complexa a lumii rurale: scena cinei,
cea a discutiilor in poiana lui Iocan, secerisul, sezatorile etc. Ritmul actiunii este foarte lent, mai ales
in prina jumatate a volumului. Actiunea are la baza conflictul din sanul familiei Moromete: cei trei
baieti din prima casatorie a lui Moromete sunt instigati de matusa lor, Guica, impotriva mamei vitrege,
Catrina, si a copiilor acesteia. Primul care pleaca la Bucuresti, luand o parte din turma de oi a familiei,
este Achim, acesta pacalindu-si tatal ca va face negot cu lapte si va trimite familiei acasa o parte din
bani pentru plata funciirii. Moromete afla de la un vecin ca si ceilalti baieti intentioneaza sa fuga la
Bucuresti si incearca sa previna aceasta situatie, dar este iminenta. Baietii iau oile, caii si toata
zestrea surorilor.
In cel de-al doilea volum, Ilie Moromete pleaca la Bucuresti incercand sa-si convinga fiii sa se
intoarca, promitandu-le ca le va da tot ce mai are. Catrina afla de promisiunea facuta si se supara atat
de tare incat pleaca de acasa, mutandu-se la fiica ei din prima casatorie, Maria. Niculae incearca sa
isi impace parintii, insa ura catrinei este atat de mare incat isi doreste ca sotul ei sa moara. In cele din
urma Moromete moare, avand-o alaturi doar pe ilinca, iar romanul se sfarseste cu intoarcerea lui
niculae acasa pentru inmormantarea tatalui.
Protagonistul celui de-al doilea volum este Niculae, care, dupa terminarea liceului, se inscrie in PCR
si se implica in procesul de colectivizare in satul Palamida. Desi pe parcursul romanului Moromete
incearca sa il convinga ca socialismul are multe dezavantaje, totusi Niculae considera ideologia
comunista o noua religie a binelui. Niculae incepe sa-si puna intrebari in momentul in care un taran
isi pierde viata pentru a scapa de colectivizare. Conflictul se rezolva prin scena finala a visului in care
Niculae intelege cata dreptate avusese tatal sau.

Conflictele

In primul volum conflictele sunt prefigurate inca din scena de grup, cina la care participa
membrii familiei Moromete. Din asezarea personajelor in jurul mesei reies neintelegerile dintre cele
doua parti ale familiei. In partea dinspre iesire stateau baietii din prima casatorie a lui Moromete
(Achim, Paraschiv, Nila), iar in partea opusa stateau Catrina si copiii ei (Ilinca, Tita si Niculae).
Conflictul dintre acestia este motivat de faptul ca Ilie Moromete refuza sa faca actele necesare
Catrinei pentru casa si este alimentat de sora lui, Maria (Guica). Pe langa acest conflict exterior, in
roman se contureaza si zbuciumul interior al lui Moromete, care nu intelege unde a gresit in educarea
copiilor si cum s-a intamplat ca acestia sa fie atat de interesati de avere. Ilustrativa este scena
meditatiei pe piatra de hotar unde Moromete expune drama unei paternitati decazute.
In cel de-al doilea volum conflictul predominant este cel dintre doua mentalitati: pe de o parte,
Moromete reprezinta viziunea traditionala asupra vietii la tara (el se considera cel din urma taran),
iar, pe de alta parte, Niculae este adeptul viziunii comuniste asupra unei societati rurale moderne. In
plan secundar apare conflictul dintre Moromete si Catrina, care, in cele din urma, isi paraseste sotul.


Elemente de originalitate
Personajele

Moromete
Intr-o literatura dominata de tematica rurala, Preda reuseste sa contureze un nou tip de taran.
Moromete se distinge, in primul rand, prin inteligenta sa si spiritul contemplativ de care da dovada, el
intelegand esenta din spatele aparentelor: tatal avea ciudatul dar de a vedea lucruricare lor le
scapau, pe care ei nu le vedeau. O alta diferenta majora intre Moromete si alte personaje de aceeasi
conditie sociala este dezinteresul pentru bani. O scena ilustrativa este cea in care el pleaca la munte
pentru a face negot cu cereale; el se multumeste cu un pret mai mic pentru ca ii place cumparatorul.
Desi prin statutul social Moromete nu se deosebeste de majoritatea locuitorilor din Silistea-Gumesti,
totusi el este unic prin statultul psihologic. Inteligenta si abilitatea personajului de a descoperi esenta
din spatele aparentelor se manifesta mai ales prin fragmentele de monolog interior. Din punct de
vedere al moralitatii, personajul se ghideaza dupa un set de reguli si principii proprii diferite de cele
ale comunitatii: valoarea lui suprema este familia, nu banul.
Caracterizarea directa are la baza mai ales opiniile celorlalte personaje; de exemplu, baietii il
numesc lenes, dar apreciaza, totusi, ciudatul dar de a vedea lucruri pe care ei nu le vad.
Caracterizarea indirecta se face prin mijloace specifice romanului realist: fapte, vorbe, monolog
interior, biografie si relatia cu alte personaje. Principala trasatura a personajuui este capacitatea de
intelegere superioara, asa cum reiese, in primul rand, din scena discutiilor din poiana lui Iocan.
Moromete este singurul care citeste articolele din ziar pentru ca doar el le intelege si le poate explica
si celorlalti. Aceeasi intuitie e dovedita si in volumul al doilea, atunci cand Moromete isi da seama de
capcanele noului regim politic. Ilie Moromete este un om sociabil si comunicativ, placerea lui cea mai
mare fiind de a studia prin dialog gandirea celorlalti: Lovi-o-ar moartea de vorba de care nu te mai
saturi, Ilie! Toata ziua stai de vorba si bei tutun.
Relatia dintre Moromete si cea de-a doua sotie, Catrina, se bazeaza, inca de la inceput, nu pe
iubire ci pe nevoile fiecaruia: el avea nevoie de o mama pentru copii, iar ea dorea sa-si refaca viata si
sa indrepte greselile trecutului. In volumul intai Catrina pastreaza aparentele, parand ca are o situatie
tipica femeii din mediul rural. Ea accepta autoritatea sotului, are grija de familie, este foarte
credincioasa, iar singurul motiv pentru care ea a re o interventie este legat de studiile lui Niculae.
Moromete o considera naiva si o trateaza cu ironie, condamnand mai ales apropierea ei de biserica.
In al doilea volum, totusi, Catrina devine un personaj cu identitate literara, schimbandu-si radical
comportamentul si intrand intr-un conflict puternic cu sotul ei. In primul volum, o scena ilustrativa
pentru conturarea relatiilor dintre cei doi este chiar scena cinei, in care Catrina se comporta in
concordanta cu rolul ei de femeie supusa, docila. Autoritatea lui Moromete in familie reiese din faptul
ca el statea bine pe locul lui, pe pragul inalt al casei. In volumul al doilea, scena in care ura Catrinei
reiese cel mai bine este cea in care Niculae incearca sa-si impace parintii, convingandu-l pe
Moromete sa o cheme pe sotia sa acasa.

Catrina
Statutul social al Catrinei este caracteristic femeii din meidul rural; ea fusese casatorita in
tinerete, ramasese vaduva, iar Moromete o ceruse in casatorie pentru ca avea nevoie de o mama
pentru fiii lui. Profilul psihologic aal personajului nu este bine conturat desi Catrina participa la
conflictul exterior central din volumul intai. Comportamentul ei se dovedeste a fi imoral in mai multe
scene, in soecial in pasajele in care naratorul povestste desprecopilul pe care ea il avusese in urma
relatiei cu primarul. Caracterizarea directa se face mai ales prin opiniile altor pesonaje asupra ei:
Moromete o ironizeaza in permanenta pentru ca e prea bisericoasa, iar oamenii din sat spun ca
degeaba merge la slujbe intrucat pacatele tineretii sunt prea puternice. Caracterizarea indirecta se
face prin mijloace specifice romanului realist: biografie, fapte si vorbe. Catrina este avida dupa avere
(din inversunarea prin care isi cere drepturie asupra casei), orgolioasa (se supara atunci cand
Moromete trece casa pe numele Ilincai si refuza sa participe la nunta ei), schimbatoare (abia in
volumul doi isi arata adevarata personalitate).

Arta narativa

Arta narativa este specifica realismului: narator obiectiv, omniscient, relatare la persoana a III-
a in ordinea cronologica a secventelor, limbaj popular, stilul anticalofil.

Concluzie

In concluzie, romanul Morometii este reprezentativ pentru literatura realista si postbelica
datorita urmatoarelor trasaturi:
7. omniscienta, omniprezenta si obiectivitatea naratorului,
8. tema sociala : inavutirea, viata taranului roman
9. subiect inspirat de realitate,
10. actiune desfasurata pe mai multe planuri,
11. prezenta conflictelor (intre Catrina si Moromete)
12. Personajele:
iv. intruchipeaza mai multe categorii sociale,
v. complex caracterizate sau reprezinta tipuri umane,
vi. utilizarea tehnicii detaliului si relatia mediu personaj, in cadrul careia personajul este influentat
de mediu.

ACI SOSI PE VREMURI, de Ion Pillat


La casa amintirii cu-obloane si pridvor,
Paienjeni zabrelira si poarta, si zavor.

Iar hornul nu mai trage alene din ciubuc
De cnd luptara-n codru si poteri, si haiduc.

n drumul lor spre zare mbatrnira plopii.
Aci sosi pe vremuri bunica-mi Calyopi.

Nerabdator bunicul pndise de la scara
Berlina leganata prin lanuri de secara.

Pie-atunci nu erau trenuri ca azi, si din berlina
Sari, subtire, -o fata n larga crinolina.

Privind cu ea sub luna cmpia ca un lac,
Bunicul meu desigur i-a recitat Le lac.

Iar cnd deasupra casei ca umbre berze cad,
i spuse Sburatorul de-un tnar Eliad.

Ea-l asculta tacuta, cu ochi de peruzea
Si totul ce romantic, ca-n basme, se urzea.

Si cum sedeau departe, un clopot a sunat,
De nunta sau de moarte, n turnul vechi din sat.

Dar ei, n clipa asta simteau ca-o sa ramna
De mult e mort bunicul, bunica e batrna
Ce straniu lucru: vremea! Deodata pe perete
Te vezi aievea numai n stersele portrete.

Te recunosti n ele, dar nu si-n fata ta,
Caci trupul tau te uita, dar tu nu-l poti uita

Ca ieri sosi bunica si vii acuma tu:
Pe urmele berlinei trasura ta statu.

Acelasi drum te-aduse prin lanul de secara.
Ca dnsa tragi, n dreptul pridvorului, la scara.

Subtire, calci nisipul pe care ea sari.
Cu berzele ntr-nsul amurgul se opri

Si m-ai gasit, zmbindu-mi, ca prea naiv eram
Cnd ti-am soptit poeme de bunul Francis Jammes.

Iar cnd n noapte cmpul fu lac ntins sub luna
Si-am spus Balada lunei de Horia Furtuna,

M-ai ascultat pe gnduri, cu ochi de ametist,
Si ti-am parut romantic si poate simbolist.

Si cum sedeam departe, un clopot a sunat,
Acelasi clopot poate, n turnul vechi din sat

De nunta sau de moarte, n turnul vechi din sat.
Prezentarea generala a curentului

Traditionalismul reprezinta o miscare literara manifestata in perioada interbelica a carei
ideologie preia elemente din orientarile antebelice (samanatorism si poporanism). Temele fundamentale ale
traditionalismului interbelic au fost viata rurala, credinta, folclorul, timpul. Motivele care sustin aceste teme
sunt: motivul stramosilor, al bisericii, al naturii etc.
O trasatura esentiala a traditionalismului este lipsa ambiguitatii specifice modernismului, textele fiind
usor de inteles. Figurile de stil sunt simple, predominand epitetul si comparatia. Versificatia este simpla,
existand intotdeauna rima, ritm si nefiind utilizat ingambamentul.
Reprezentantii traditionalismului in lirica romana sunt: Ion Pillat, Vasile Alecsandri si Adrian Maniu.

Introducere opera + Tema si motive literare

Ion Pillat reprezinta in literatura romana interbelica un reper pentru doctrina traditionalista deoarece
volumele sale denota teme specifice curentului.
Poezia Aci sosi pe vremuri face parte din cilcul Trecutul viu din volumul Pe Arges in sus si are
ca tema trecerea timpului care, insa, nu poate altera iubirea. Macrotema este sustinuta de o serie de motive
literare specifice traditionalismului: motivul satului, motivul bisericii (al clopotului), motivul bunicilor si al
bibliotecii (enumerarea unor titluri de opere literare care se constituie in repere temporale).
Poezia aprtine traditionalismului prin idilizarea trecutului, prin cadrul rural, dar si prin tema timpului
trecator fugit irreparabile tempus.

Tipul de lirism

Autorul imbina lirismul obiectiv cu cel subiectiv deoarece pasajele in care se prezinta intalnirea
romantica a bunicilor nu cuprind marci ale eului liric. Acestea apar insa in pasajul meditativ despre trecerea
timpului si in fragmentul final al textului (si m-ai gasit zambindu-mi).

Explicarea titlului

Titlul poeziei marcheaza identitatea dintre trecut si prezent prin asocierea adverbului leictic aci
cu verbul la perfect simplu sosi si sintagma pe vremuri.

Comentarea secventelor lirice

Din punct de vedere structural , poezia este alcatuita dintr-un prolog (primele trei strofe), o
secventa lirica in care se descrie intalnirea bunicilor, un pasaj meditativ despre timp, secventa in care eul isi
prezinta propria experienta e dragoste si un epilog. Textul este alcatuit din 19 distihuri, iar epilogul este un vers
izolat.
Incipitul operei constituie prologul si are rolul de a contura coordonatele spatiale si temporale,
punandu-se accent pe motivul amintirii. Ideea trecerii timpului este redata prin metafore si personificari: la
casa amintirii paienjeni zabrelira si poarta si zavor, hornul nu mai trage din ciubuc.
Prima secventa lirica descrie, cu mijloacele lirismului obiectiv, intalnirea bunicilor, proiectata pe
fundalul unui peisaj rural idilic. Se utilizeaza motivul bibliotecii si alte trimiteri temporale pentru a plasa
intalnirea la jumatatea secolului XIX: Pe-atunci nu erau trenuri ca azi si o fata in larga
crinolina. Atmosfera descrisa este romantica, iar cei doi indragostiti simt ca iubirea lor va fi vesnica:iar ei in
clipa asta simteau c-o sa ramana.
Trecerea catre secventa urmatoare intrerupe firul idilic al descrierii anterioare si atrage atentia
asupra trecerii brutale a timpului: de mult e mort bunicul, bunica e batrana. Eul liric reflecteaza asupra
trecerii timpului constatand cu durere efectele imbatranirii, idee sugerata prin metafora te vezi aievea numai in
stersele portrete.
Cea de-a treia seventa poarta marcile lirismului subiectiv si realizeaza o paralela intre povestea din
trecut si cea actuala: ca ieri sosi bunica si vii acuma tu. Asemanarile au rolul de a sugera permanenta
iubirii. Desi timpul este ireversibil, iubirea va ramane mereu aceeasi.
Epilogul poeziei cuprinde de fapt refrenul un clopot a sunat de nunta sau de moarte in turnul vechi
din sat. Astfel, se reda ideea ca iubirea si moartea sunt elementele esentiale ale conditiei umane.

Elemente de prozodie (versificatie)

Nivelul prozodic al textului respecta conservatorismul specific acestui curent literar: cele 19 distihuri
au rima imperecheata, ritm iambic si masura variabila.

Analiza pe niveluri de interpretare

La nivelul stilistico-textual se observa lipsa ambiguitatii si preferinta pentru epitete si personificatii in
detrimentul metaforei.
Nivelul morfo-sintactic este reprezentat mai ales de utilizarea verbelor la imperfect si perfect
simplu pentru a sugera apropierea celor doua povesti de dragoste.
O particularitate a nivelului lexical este folosirea cuvintelor cu tenta arhaica si regionala, haiduc, potera,
berlina, crinolina, aievea, pridvor.

Concluzie

In concluzie, poezia Aci sosi pe vremuri de Ion Pillat este reprezentativa pentru traditionalismul
interbelic datorita temei timpului, motivelor literare specifice (satul, biserica), prozodiei si lipsei ambiguitatii.

IONA, de Marin Sorescu
-drama postbelica, forme ale dramaturgiei in teatrul modern-

Despre Specie si Subspecie

Genul dramatic cuprinde totalitatea operelor literare scrise cu scopul de a fi puse in scena si in care
principalul mod de expunere este dialogul.
Trasaturile genului dramatic sunt:
- structura specifica:
acte (schimbare decor)
scene (schimbare personaje)
tablouri (se schimba ideea)
- prezenta didascaliilor (indicatii scenice) care ofera informatii despre scenografie (decor, costume,
sonorizare) sau despre regie (jocul actorilor si desfasurarea evenimentelor)
- modurile de expunere sunt dialogul si monologul
- conflict dramatic (interior si exterior)
- specii de baza: comedie, tragedie, drama
- replica este unitatea minimala a textului dramatic, avand dublu rol:
caracterizarea personajelor
dezvoltarea actiunii
Drama este o specie a genului dramatic, in versuri sau in proza, caracterizata prin ilustrarea vietii reale printr-
un conflict complex si puternic al personajelor individualizate sau tipice, cu intamplari si situatii tragice, in
care eroii au un destin nefericit. Drama are o marevarietate tematica: sociala, istorica, mitologica,
psihologica. Limbajul solemn alterneaza cu cel familiar, fiind deseori presarat cu elemente comice.

Introducerea operei

In piesele sale de teatru din trilogia Setea muntelui de sare, Marin Sorescu depaseste schema
dramatica traditionala, aducand o serie de inovatii in planul structurii si al compozitiei. In primul rand, se
renunta la dialog, acesta fiind inlocuit cu solilocviul (monologul dialogat): Ca orice om foarte singur, Iona se
dedubleaza. In al doilea rand, absenta altor personaje anuleaza conflictul exterior; nu se poate poate vorbi de
nici un conflict exterior, Iona fiind o victima a absurdului existential si nu este inchis din vina lui. Pe de alta
parte, Sorescu recurge la amestecul de genuri si specii: desi piesa are subtitlul tragedie, este de fapt o drama a
singuratatii si a luptei individului cu soarta.

Tema operei

Tema piesei este de factura filozofica: singuratatea, autorul insusi marturisind : Stiu numai ca am vrut
sa scriu despre un om singur, nemaipomenit de singur. In plus, opera abordeaza si problematica absurdului
existentei, a destinului asupra caruia omul nu are control.


Sursa de inspiratie

La baza operei a stat mitul biblic al porocului Iona, trimis de Dumnezeu in cetatea Ninive pentru a
propovadui cuvantul acestuia. Prorocul incearca sa fuga, se ascunde pe o corabie, dar Dumnezeu da porunca sa
fie aruncat in valuri si inghitit de un chit. Sorescu pastreaza din mit doar numele personajului si ideea inghitirii
de catre un peste urias; in piesa inghitirea nu este o pedeapsa, iar Iona nu are nici o sansa sa fie eliberat prin
cainta.

Titlul Operei

Titlul face trimitere la mitul biblic al lui Iona, prorocul revoltat care se intoarce la calea sa dupa cele
trei zile de pocainta si recluziune in burta unui chit. Insa pescarul Iona din textul lui Marin Sorescu nu are un
destin asemanator. Teatrul modern valorifica si reinterpreteaza miturile.

Structura

Piesa este alcatuita dintr-o succesiune de patru tablouri. Fiecare dintre acestea prezinta un alt context
in care se afla personajul. Rolul indicatiilor scenice este de a oferi un sprijin pentru intelegerea problematicii
textului.

Incipit si final

Incipitulpiesei il surprinde pe protagonist pescuind nepasator in gura deschisa a unui peste urias;
cuvantul nepasatorsugereaza ca omul are iluzia controlului asupra destinului, desi realitatea este iminenta.
Apar doua metafore-cheie simbolul acvariului cu fate (iluzia omului ca are control asupra propriului destin) si
simbolul pierderii ecoului (singuratatea absoluta). Finalul piesei surprinde momentul in care Iona, desi sperase
ca s-a eliberat, constata cu groaza ca orizontul nu e decat un sir nesfarsit de burti, ca niste geamuri suprapuse.
Momentul de amnezie in care Iona isi pierde chiar si identitatea umana este urmat de hotararea de a se ucide;
acest gest nu trebuie privit ca o renuntare la lupta, ci ca unica metoda de a-si dovedi superioritatea asupra
destinului: Gata, Iona? (isi despica burta) Razbim noi cumva la lumina!

Timp si spatiu

In conformitate cu structura de parabola, indicii temporali si spatiali nu sunt precizati. Singura
mentiune legata de tip apare indidascalia tabloului IV prin referirea la barba lunga si ascutitaa lui Iona.
Generalizarea ideii centrale a textului face din Iona un personaj arhetip (reprezinta orice om care a trait
vreodata): Omenirea intreaga este Iona. Iona este omul in conditis lui umana in fata vietii si in fata mortii..

Subiect/Actiune (rezumat)

In conformitate cu structura de parabola, textul poate fi analizat in functie de doua niveluri de
interpretare. Nivelul de suprafatareprezinta povestea propriu-zisa, accesibila, subiectul fiind structurat pe cele
patru tablouri. In timp ce pescuieste in gura deschisa a unui peste urias, Iona este inghitit de acesta si incearca sa
evadeze cu ajutorul unui cutit, insa constata ca primul peste fusese, la randul lui, inghitit de altul mai mare. De-a
lungul piesei Iona incearca de mai multe ori sa scape in acelasi mod, dar, in final, observa ca nu se va putea
elibera niciodata si ia hotararea de a se sinucide. Nivelul de adancime cuprinde semnificatiile filozofice ale
textului, care se desprind prin interpretarea simbolurilor si a metaforelor. Una dintre metaforele centrale este
apa, care, in visiunea lui Sorescu, simbolizeaza viata, oamenii fiind comparati cu pestii care isi petrec timpul
cautand nade, idealuri, fara a realiza insa ca timpul este limitat: Apa asta e plina de nadenoi, pestii, inotam
printre ele atat de repede incat parem galagiosi. Ne punem in gand o fericire, o speranta, dar, peste cateva
clipe, observam mirati sa ni s-a terminat apa. . o semnificatie aparte are, in tabloul al treilea, simbolul unghiei;
Iona isi arunca arma si incearca sa evdeze strapunzand burta pestelui cu unghiile, simbol al revoltei umanitatii
impotriva constrangerii. In epoca aparitiei, aceasta metafora a fost interpretata ca o chemare la lupta impotriva
comunismului, din aceasta perspectiva pestii reprezentand regimul socialist care ingradeste libertatile
individuale: in loc de mine sunt tot o unghie, o unghie care sparge incaltamintea si iese afara la lume ca o
sabie goala.
In tabloul al doilea, Iona isi exprima dorinta de a construi o banca de lemn in mijlocul marii, aceasta
ilustrand nevoia omului de regasire si meditatie, de repaos in lupta istovitoare a destinului.
Cei doi figuranti, pescarii care apar in tabloul al treilea si refuza comunicarea reprezinta de fapt incapacitatea
oamenilor de a fi solidari si de a-si impartasi problemele. Barnele pe care le poarta cei doi sugereaza, prin
trimiterea biblica, pacatul originar, blestemul care apasa asupra intregii umanitati.
Tabloul IV reprezinta o gura de grota, spartura ultimului peste spintecat de Iona. La inceput scena e
pustie. Liniste. Barba lui Iona care rasare la gura grotei, lunga si ascutita, este un indice de timp: a trecut
o viata de cand omul incearca zadarnic sa gaseasca solutia.

Personajele

In conturarea personajului , Marin Sorescu a portnit de la ideea ca pentru a vorbi despre conditia umana
in general, trebuie sa renunte la individual. Iona este, asadar, un arhetip, orice om care a trait sau va trai
vreodata. Statutul social al personajului, cel de pescar, nu este intamplator, ironia autorului manifestandu-se prin
faptul ca Ion devine din vanator vanat. Statutul psihologic este foarte bine contural, iar folosirea solilocviului
permite deslusirea gandurilor si a tririlor personajului.
Caracterizarea directa a protagonistului se realizeaza, in primul rand, prin didascalii, Iona fiind
prezentat ca fiind un om foarte singur se dedubleaza si se strange dupa cerintele vietii sale interioare.
Caracterizarea indirecta se face in special pe baza replicilor, atribuindui-se lui Iona trasaturi ale
umanitatii in genral. Astfel, textul demonstreaza ca Iona este ambitios si perseverent, petrecandu-si intreaga
viata in lupta zadarnica, dar continua, cu destinul. O dovada in acest sens este hotararea lui de a spinteca toti
pestii, iar precizarea finala legata de barba lunga si ascutita sugereaza ca refuza sa se lase invins. Ca om, Iona
realizeaza ca superioritatea lui in fata destinului reprezinta capacitatea de a gandi si de a-si decide sfarsitul. Firea
lui meditativa, modul in care vorbeste cu el insusi pentru a nu inebuni, dar si nevoia continua de comunicare il
fac pe Iona sa inteleaga faptul ca in viata conteaza cu adevarat doar cunoasterea de sine: Am pornit-o bine, dar
drumul, el a gresit. Trebuie sa o iau in partea cealalta.

Concluzie

In concluzie, Iona reprezinta in literatura romana postbelica manifestarea teatrului parabolic,
inovatiile aduse de Sorescu constand in folosirea solilocviului, imbinarea speciilor, eliminarea conflictului
exterior si reinterpretarea unui mit din perspectiva filosofiei moderne.

MOARA CU NOROC, de Ioan Slavici


Despre Specie si Subspecie,Introducerea operei

Nuvela este o specie a genului epic, n proz, de ntindere medie, cu aciune desfurat pe
un singur fir narativ, cu intrig riguroas i conflict puternic, accentul cznd pe construcia
personajelor.
Nuvela psihologica a fost introdusa in opera romana in epoca marilor clasici prin operele lui
Ioan Luca Caragiale si ale lui Ioan Slavici. Spre deosebire de alte tipuri de nuvela, in aceasta
subspecie accentul se pune pe conflictul interior al personajelor, naratorul folosind o serie de tehnici
de analiza psihologica.
Caracteristicile nuvelei psihologice sunt:
1. prezenta monologului interior,
2. evolutia raporturilor dintre personaje,
3. rolul conflictului interior (plasarea situatiei conflictuale in constiinta personajului),
4. prezenta tensiunilor sufletesti ,
5. utilizarea de catre narator a stilului indirect liber (Ghi credea c), a tehnicii detaliului
smnificativ, a notarii reactiilor psihologice si a tehnicii cinematografice a prim-planului,
6. personajul principal nu este unul tip ci este privit in involutie.
Incadrarea nuvelei de fata in realism se face prin:
1. obiectivitatea si omniscienta nararii,
2. utilizarea persoanei a III-a,
3. inlantuirea cronologica a evenimentelor,
4. stilul anti-calofil (realist),
5. plasarea actiunii in mediul rural
6. prezenta unor personaje rotunde, oameni obisnuiti in situatii obisnuite si care au deopotriva
calitati si defecte.

Tema operei

Tema textului se poate stabili din mai multe perspective. Din perspectiva sociala, nuvela
prezinta incercarea lui Ghita de a-si schimba statutul social (din cizmar vrea sa devina hangiu);
din perspectiva moralizatoare , prezinta consecintele dorintei de a avea bani. Dinperspectiva
psihologica, nuvela prezinta conflictul interior trait de Ghita, care, dornic de prosperitate economica,
isi pierde pe rand siguranta in sine si in familie. Epilogul prezinta implinirea destinului, sub semnul
caruia este pusa intreaga actiune.

Structura

Nuvela este realista, de factura clasica, avand o structura riguroasaunde fiecare episod aduce
elemente esentiale si absolut necesare pentru firul epic, conflictul se desfasoara liniar si ascendent,
faptele fiind distribuite in cele 17 capitole respectandu-se ordinea cronologicaa desfasuririi actiunii.

Incipit si final

Incipitul nuvelei are statultul de prolog si surprinde relatiile din familia lui Ghita, personajul
principal. Acesta e casatorit cu Ana, impreuna cu care are un copil, si locuieste cu soacra sa. Cei
patru au un trai modest, caci Gita este cizmar si nu are suficienti clienti in sat pentru a-si imbunatati
starea gospodariei. Ca urmare, el planuieste sa ia in arenda o carciuma, numita Moara cu noroc ,
deoarece oamenii isi duceau initial granele acolo pentru macinat. Incipitul este simetric cu finalul,
circularitatea fiind realizata prin vorbele moralizatoare ale batranei soacre, care sintetizeaza de fapt
mesajul intregului text: Omul sa fie multumit cu saracia sa, caci daca e vorba, nu bogatia, ci linistea
colibei tale te face fericit.. Cu toate acestea, Ghita nu tine cont de avertismentul ei si hotaraste sa ia
in arenda carciuma.
Finalul o readuce in prim-plan pe batrana. Aceasta incheie simetric nuvela, printr-o replica
privitoare la destinul implacabil: asa le-a fost dat!. Avertismentul initial isi confirma astfel
valoarea de adevar universal, de neevitat in ordinea unei lumi ordonate conform unor principii morale
solide. Cei doi soti au murit in conditii dramatice, Ana ucisa de Ghita, iar Ghita ucis de Raut,
partenerul lui Lica. Hanul de la Moara cu noroc a ars, intreaga avere, castigata atat prin munca,
cat si prin mijloace necinstite, se risipeste. Destinul nu iarta. Sunt salvati doar cei inocenti copiii
celor doi soti si cei virtuosi batrana.

Timp si spatiu

Timpul desfasurarii actiunii este a doua jumatate a secolului XIX, moment al aparitiei si
dezvoltarii relatiilor capitaliste, iar din perspectiva momentului concret, dupa Sfantul Gheorghe: abia
trecusera doar cateva luni de la SF. Gheorghe.
Actiunea nuvelei se desfasoara intr-un spatiu real, transilvanean, aproximativ in zona
comunei Siria, fapt indicat de secventele descriptive de la incepultul capitotlului al doilea de la Ineu,
drumul de tara o ia printre paduri si peste tarini.
Subiect/Actiune (rezumat)
Expozitiunea il prezinta pe Ghita alaturi de familia sa,infruntand situatia sociala si economica
gri in care se afla.Nemultumit de statutul sau de cizmar, in imposibilate de a asigura un trai decent
familiei, el decide, impotriva sfatului soacrei ,sa ia in arenda hanul Moara cu noroc . Un timp
afacererile prospera, iar familia pare sa traiasca idilic in acest nou mediu, neprimitor (pusta
aradeana)insa cu potential.
Intriga este reprezentata de aparitia lui Lica Samadaul, pesonaj negativ, care va declansa un
sir de evenimente ,in urma carora Ghita se va degrada pana la dezumanizare, si va sfarsi tragic.
Conflictele nuvelei isi au punctul de plecare in acest episod; se contureaza atat cel exterior
intre Ghita si Lica, cat si cel interior, al constiintei carciumarului.
Setea de inavutire isi pune amprenta din ce in ce mai mult asupra lui Ghita, care este vazut
intr-o continua evolutie, indepartandu-se de familie si luand parte la afacerile necurate ale
Samadaului care exercita o dominatie fascinanta asupra hangiului. Pe rand, arendasul hanului este
jefuit si batut, o femeie in doliu si copilul sau sunt omorati , iar toate drumurile par sa duca spre Lica,
pe urmele caruia se afla de mult timp jandarmul Pintea. Lica il manipuleaza pe Ghita in asa fel incat
acesta este de acord ca Ana sa il insele. Cand realizeaza gravitatea faptelor, merge la Pintea cu
gandul de a-l demasca pe Lica, ceea ce si face.
Totusi, cel care va cadea in propria cursa va fi Ghita, care,atunci cand se intoarce la han o
omoara pe Ana pentru fapta necugetata de a se fi aruncat in bratele Samadaului, iar apoi este omorat
de Raut, omul samadaului.
Lipsit de puteri in fuga de Pintea, Lica se sinucide izbindu-se cu capul de un copac. Acesta
este punctul culminant al nuvelei, asistam la pedeapsa data de destin fiecaruia, pe masura faptelor.
Pentru a dramatiza scena si a accentua ideea de final grandios, autorul se foloseste de
metafora focului purificator care cuprinde moara, stergand urmele faradelegilor.
Astfel, toate conflictele romanului se termina, se mistuie in foc alturi de protagonisti, lasand loc
cortinei, vocei naratorului care prezinta deznodamantul cu valoare de sentinta finala, data prin
batrana, care, contempland scena dezastrului, afirma: asa le-a fost dat.

Conflictele

Conflictele exterioaredin nuvela au rol de pretext pentru adevaratul conflict, cel interior
al lui Ghita care se vede pus sa aleaga intre linistea si siguranta caminului si imbogatire. Astfel, el
sfarseste prin a alege bogatia si de aici pornesc alte conflicte. El se distanteaza treptat de familie,
cazand in capcana Samadaului si, desi stie ca nu este corect ceea ce face din punct de vedere moral,
el alege sa continue sa faca afaceri cu Lica. Prin urmare, el ajunge intr-un conflict tacit cu Ana, care
nu realizeaza ce se intampla cu sotul ei si isi doreste ca lucrurile sa revina la normal. In acelasi timp
se dezvolta si conflictul dintre el si Samadau intrucat Pintea, jandarmul si fost partener al lui Lica, il
convinge pe Ghita sa il ajute sa il demaste. Licatotusi reuseste sa il distruga pe Ghita, asa cum a
facut si cu fostii carciumari de la Moara cu noroc. Treptat, Lica ajunge sa o faca pe Ana sa il insele pe
Ghita cu el, iar cand Ana moare ucisa de Ghita, acesta, impreuna cu Raut, da foc morii. Cu toate
acestea, si Lica isi gaseste sfarsitul, sinucigandu-se. De-a lungul operei se observa unraport de
inversa proportionalitate: cu cat Ghita intra mai mult in cardasia cu Lica, cu atat se dezumanizeaza;
pe langa asta, cu cat se ridica din punct de vedere financiar-social, cu atat se indeparteaza de familie.

Personajele

Personajele sunt tipice pentru realism intrucat sunt oameni obisnuiti in situatii obisnuite, sunt
personaje complexe avand deopotriva calitati si defecte, mediul social le influenteazapersonalitatea si
destinul si sunt vazute ca reprezentand fie o tipologie fie in involutie.
Din punct de vedere al statutului social se observa o evolutie: daca la inceput Ghita este
cizmar intr-un sat de oameni saraci, ulterior, ajungand hangiu, reuseste sa asigure un trai indestulat
familiei sale.
In ceea ce priveste statutul moral, se poate observa in nuvela o degradare foarte accentuata
si rapida a personajului. Intr-un singur an, tatal si sotul iubitor se transforma intr-un om lipsit de
principii si capabil de crima.
Atentia naratorului cade pe conflictul interior al personajului, care este redat prin mijloacele
specifice realismului obiectiv (monolog interior, prim-plan, detaliu semnificativ).
Principala trasatura de caracter a protagonistului este incapacitatea sa de a lua decizii
corecte. Patima pentru bani este atat de puternica incat il dezumanizeaza pe omul mult prea slab
pentru a se impotrivi. O scena ilustrativa in acest sens este cea in care Ghita se hotaraste sa i-o lase
pe Ana lui Lica, crezand ca e mai importanta razbunarea. Aceeasi trasatura reiese si din intriga, Ghita
acceptand mult prea usor darurile din partea Samadaului si lasandu-se atras in capcana banilor.
Caracterizarea directaa personajului se face prin toate cele trei mijloace
specifice. Autocaracterizarea apare in secventa de dupa proces in care Ghita refuza sa-si
recunoasca vinovatia si pune totul pe seama destinului: Ce-s eu vinovat nici cocosatul nu are vina
pentru povara ce-o poarta. Caracterizarea directa facuta de narator apare in special in incipit, acolo
unde este ilustrata prima ipostaza a lui Ghita: om harnic si sarguitor. Celelalte personaje il
portretizeaza pe Ghita in mod diferit; daca soacra il considera un omcaruia ii rade sufletul cand isi
vede sporul, Ana ajunge in final sa fie dezamagita e lasitatea lui: Tu esti om, Lica, dar Ghita nu e
decat o muiere in haine barbatesti, ba chiar mai rau decat atata.. Caracterizarea indirecta se
realizeaza prin mijloace traditionale si din ea reies urmatoarele trasaturi: lasitate (refuza sa-si accepte
propria vina), slab, usor de manipulat (de catre Lica), om care doreste bunastarea familiei sale, si
harnicie.
In relatia dintre Ghita si Anaobservam o involutie. Daca la inceput Ghita era un sot iubitor si
care punea relatia cu ea si cu familia pe primul loc, dupa ce ajunge hangiu incepe sa se distanteze de
ea si , oricat de mult ea incearca sa se apropie de el, nu are succes. Pana la finalul nuvelei vedem
cum singurul sentiment ce supravietuieste in Ghita este cel de furie fata de fapta petrecuta intre ea si
Lica si cel degelozie fata de sotie. Acesta nu realizeaza propria vinasi faptul ca prin minciunile spuse
ei si momentele de violenta a facut el insusi in asa fel incat sotia sa il insele si sa moara amandoi la
Moara cu noroc.

Arta narativa

Naratorul nuvelei este omniscient, omniprezent si obiectiv, relatarea facandu-se la persoana a
III-a, in stilul anticalofil, iar registrul utilizat este colocvial presarat cu regionalisme.

Concluzie

In concluzie, Moara cu noroc este o nuvela realista psihologica deoarece are conflict
predominant interior, sunt folosite tehnici de analiza psihologica, personajul este privit in involutie,
predomina caracterizarea indirecta, personajul este rotund, mediul influenteaza viata personajelor,
tema este sociala, iar stilul este obiectiv.

Operele necesare pentru subiectul III
Genul Epic (Proza)

1. Specia Basm Cult : Povestea lui Harap- Alb Ion Creanga (caracterizare personaj principal,
apartenenta la basm cult, prezentarea lumii basmului)
2.Specia Povestire: Fantana dintre Plopi Mihail Sadoveanu (caracterizare personaj, apartenenta
la povestire)
3.Specia Nuvela:
a. Istorica: Alexandru Lapusneanu Costache Negruzzi (caracterizare personaj principal,
apartenenta la nuvela istorica/pasoptista, literatura romantica, raportului realitate-fictiune)
b.Psihologica/Realista : Moara cu Noroc Ioan Slavici (caracterizare personaj principal,
apartenenta la-nuvela psihologica/realista, relatiei cu un alt personaj)
4.Specia Roman :
a.Traditional/Realist/Obiectiv/Interbelic : Ion Liviu Rebreanu (personaj principal, apartenenta la -
roman traditional/realist/obiectiv/interbelic, prezentarea relatiei cu un alt personaj)
b.Subiectiv/Modern/Psihologic/Interbelic/Conditia Intelectualului : Ultima noapte de
dragoste,Intaia noapte de razboi Camil Petrescu (caracterizare personaj principal, la -roman
subiectiv/modern/psihologic/interbelic, prezentarea conditiei intelectualului)
c.Realist/Balzacian/Interbelic: Enigma Otiliei George Calinescu (caracterizare Otilia, personaj tip
(ex:Costache), apartenenta la -roman realist/balzacian/interbelic)
d.Al experientei/Interbelic : Maitreyi Mircea Eliade (caracterizare personaj principal(Alan),
apartenenta la -roman al experientei/interbelic)
e.Realist/Obiectiv/Postbelic : Morometii Marin Preda (caracterizare -Ilie Moromete,Catrina
Moromete, apartenenta la -roman realist/obiectiv/postbelic)

Genul liric (Poezie)

1. Curentul Romantism Eminescian:
Luceafarul -comentariu
Floare Albastra -prezentare generala
2.Curentul Simbolist:
-teorie
-Plumb George Bacovia
3.Curentul Modernism Interbelic :
- Eu nu strivesc corola de minuni a lumii Lucian Blaga
- Flori de mucigai Tudor Arghezi
- [Din ceas dedus..] Ion Barbu
4. Curentul Traditionalism Interbelic
Aci sosi pe vremuri. Ion Pillat
5.Curentul Neomodernism/Postbelic
Lectie despre cub -Nichita Stanescu
6. Curentul Postmodernism
Poema Chiuvetei -Mircea Cartarescu

Genul dramatic (teatru)
1.Specia Comedie :
O scrisoare pierduta Ion Luca Caragiale (caracterizare Catavencu, apartenenta la specia
comedie)
2. Specia Drama Postbelica:
Iona Marin Sorescu