COMENTARIU ULITMA NOAPTE.....

REPERUL 1(INCADRAREA IN CURENT)

„Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” anunţă începutul unei ere
noi în evoluţia genului, confirmând influența proustiană în tradiţia romanului
din prima jumătate a secolului al XX-lea. „Ultima noapte de dragoste, întâia
noapte de război” este un roman modern de tip subiectiv, deoarece are drept
caracteristici: perspectiva narativă subiectivă, fluxul conștiinței, memoria
afectivă, anticalofilismul, dar și autenticitatea, definită ca identificare a creației
cu realitatea vieții și cu experiența. Camil Petrescu este scriitorul care a
transformat romanul românesc şi l-a sincronizat cu problematica, frământările
și sensibilitatea epocii moderne.
O trăsătură care vine în sprijinul modernității romanului constă în interesul
pentru realitatea interioară, specifică conștiinței, altfel spus, nu mai interesează
epicul, ci trăirile interioare ale personajului, evenimentele fiind interpretate din
perspectiva unui narator. Rezultă, de aici, trecerea de la naraţiunea obiectivă,
specifică romanului tradiţionalist, la naraţiunea la persoana întâi, în cel modern.
Concepţia estetică a lui Camil Petrescu este expusă în eseul „Noua structură şi
operă a lui Marcel Proust”, în care delimitează tranşant romanul tradiţionalist
de cel modern. Camil Petrescu creează astfel un roman orientat spre universul
interior, spre conștiință, considerată singura realitate autentică: „Eu nu pot
vorbi onest decât la persoana I.”
Un alt element care diferenţiază romanul realist de cel modern este dat de
strucura liberă, discontinuă, care nu respectă cronologia faptelor, romanul
devenind un adevărat „dosar de existenţă”, cu incipit ex-abrupto și personaje
complexe. Ca în romanul de tip proustian, timpul narării nu coincide cu timpul
naraţiunii; timpul narării este cel al războiului, iar timpul naraţiunii este cel al
iubirii.
Romanul este structurat în două părţi a căror temă se delimitează chiar din
titlu. Astfel, prima parte, având ca temă iubirea, devine o adevărată monografie
a incertitudinii şi a geloziei, iar a doua parte este un veritabil jurnal de front.
Dincolo de aceste aspecte, tematica modernă a romanului rămâne, în fond,
drama acestui Pygmalion rătăcit care nu acceptă ideea că Ela, Galateea sa, se
pretează la dicuții despre bani și alege să-și consume timpul în spațiul profan al
mondenității burgheze. Fiecare parte are câte şase capitole, iar romanul se
încheie cu un epilog intitulat „Comunicat apocrif”.

REPERUL 2 ( 2 SCENE REPREZENTATIVE)

O scena importanta pentru intelegerea actiunii si a personajelor este discutia
purtata de catre ofiteri si prezentata in primele pagini ale operei.Acestia
descopera in ziar o stire despre un barbat care si-a ucis sotia infidela si a fost
achitat de catre judecatori.Acest eveniment starneste discutii aprinse, deoarece
fiecare participant are o alta parere. Atitudinea lui Stefan Gheorghidiu atrage
atentia deoarece el intervine intr-un mod agresiv si ii contrazice pe
toti.Personajul narator sustine un punct de vedere cat se poate de
categoric,spunand ca : “Cei care se iubesc au drept de viata si de moarte unul
asupra celuilalt".Scena amintita este relevanta deoarece reflecta conceptia lui
Stefan despre iubire.El este interesat de iubirea absoluta. Modul in care
vorbeste si se comporta in scena prezentata contribuie la caracterizarea pers.
Din text reiese ca Stefan este un intelectual sensibil, preocupat de idei
filozofice, dar si un individ impulsiv si dur.
O alta scena reprezentativa din romanul studiat se petrece in timpul excursiei
de la Odobesti, la care participa Gheorghidiu, Ella, si un grup de cunostinte.In
zilele petrecute la Odobesti,Stefan observa anumite gesturi de apropriere pe
care sotia sa le face fata de In.G.,un domn talentat: Acesta gusta din mancarea
barbatului respectiv si toarna vin din paharul ei, danseaza numai cu el, vine la
masa cu intarziere odata cu acesta sau petrece timp impreuna cu el, separat de
restul grupului.Toate aceste gesturi ii provoaca lui Stefan suferinta, iar el le
analizeaza in detaliu si le interpreteaza in mod negativ. Fara sa ceara explicatii si
sa comunice deschis cu Ella,Stefan reactioneaza brusc si anunta ca are de gand
sa divorteze,acuzand-o pe femeie de infidelitate. Ea nu ii intelege supararea si ii
reproseaza ca este exagerat de sensibil si ca toate femeile fac la fel fara ca acest
lucru sa insemne ca isi inseala barbatii. Scena prezentata este importanta
deoarece criza de gelozia a lui Stefan spune ceva despre caracterul personajului.
El este o fire patimasa care are tendinta sa analizeze gesturi si evenimente in
cele mai mici detalii. Excursia de la Odobesti arata si dificultatile pe care le
intampina cuplul Stefan-Ella,din cauza unei comunicari defectuase.
REPERUL 3 ( TEMA , TITLU, STRUCTURA, INCIPIT FINAL)
Tema operei
Dragostea si razboiulreprezinta temele romanului, acestea fiind precizate in titlu
si in structura cartii. De asemenea, iubirea si razboiul constituie cele doua
experiente fundamentale de cunoastere traite de protagonist, un tanar
intelectual cu nostalgia absolutului.
Titlul Operei
Titlul cartii si faptul ca exista doua teme total diferite, iubirea si razboiul, au
condus la ideea ca ar fi vorba de fapt despre doua romane independente. In
realitate insa, caracterul unitar al romanului reiese din existenta unei constiinte
unice care descopera lumea si se descopera prin intermediul a doua experiente
de viata. In plus, se foloseste un artificiu compozitional, Partea I incepand cu o
scena petrecuta in 1916, pe front, si continuand cu rememorarea unor
intamplari din intervalul 1914-1916. In volumul al doilea se revine la momentul
1916, continuandu-se povestirea.
Structura
Romanul este alcatuit din doua parti si treisprezece capitole cu titluri sugestive.
Daca prima parte a romanului, „Ultima noapte de dragoste”, reprezinta
rememorarea iubirii matrimoniale esuatedintre Stefan Gheorghidiu si Ela,
partea a doua, „Intaia noapte de razboi”, construita sub forma jurnalului de
campanie al lui Gheorghidiu, urmareste experienta de pe front, in timpul
Primului Razboi Mondial. Prima parte este in intregime fictionala, in timp ce de-
a doua valorifica jurnalul de campanie al autorului insusi, articole si documente
din epoca, ceea ce ofera autenticitate textului.
Incipit si final
Chiar daca este vorba de un roman modern, in incipit sunt fixate cu precizie
realista coordonatele spatio-temporale: „In primavara lui 1916, ca
sublocotenent proaspat, intaia data concentrat, luasem parte, cu un regiment
de infanterie din capitala, la fortificarea vaii Prahovei, intre Busteni si Predeal”.
Incipitul romanului are un rol dublu. Pe de o parte se creeaza un portret
psihologic al protagonistului, sugerandu-se faptul ca e mai inteligent decat altii
pentru ca e singurul ofiter care isi da seama de superficialitatea pregatirilor
armatei romane pentru intrarea in razboi. Pe de alta parte, incipirul ofera
pretextul rememorarii: aflandu-se la popota ofiterirol, Gheorghidiu asista la o
discutie despre un barbat care isi ucisese sotia infidela si fusese achitat de
jurati.
Episodul discutiei de la popota, adica un eveniment exterior, declanseaza,
intocmai ca la Proust, rememorarea unor intamplari sau stari traite intr-un
„timp pierdut”, un timp psihologic, dar spre deosebire de fluxul memoriei
involuntare proustiene, in cartea lui Camil Petrescu evenimentele din trecut
sunt ordonate cronologic si analizte in mod lucid, fiind vorba de memoria
voluntara. La Proust, personajul-narator retraieste trecutul, la Camil Petrescu,
acesta analizeaza si interpreteaza trecutul.
Daca incipitul este construit in maniera realista, cu detalii de timp si spatiu,
finalul deschis lasa loc interpretarilor multiple, asa cum se intampla in general
in proza de analiza psihologica. Astfel, Gheorghidiu, obosit sa mai caute
certitudini si sa se mai indoiasca, se simte detasat de tot ceea de il legase de
Ela, hotaraste sa o paraseasca si sa ii lase „tot trecutul”.