ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE, INTAIA NOAPTE DE RĂZBOI

Proza interbelica in care se inscrie romanul “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război ” scris de Camil
Petrescu, reprezinta un moment de referinta in evolutia litaraturii române prin lărgirea ariei tematice, înfățișarea unor
medii sociale variate, precum și prin diversificarea formelor narative.În aceasta perioada, realismul, in diferitele sale
nuante (realism balzacian Calinescu, realism mitic Sadoveanu si realism dur Rebreanu), coexista cu romanele
moderne, subiective și psihologice, în care Mircea Eliade si Camil Petrescu investighează abisul cunostintei,
folosind procedee specifice prozei moderne: memoria involuntara, fluxul conștiinței, discontinuitatea temporala.

Creația literara “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” (1930) de Camil Petrescu este un
român modern, psihologic de tip subiectiv, deoarece are drept caracteristici: utilizarea elementelor de analiza
psihologică și prezentarea implicită a planului conștiinței personajelor și a conflictului interior, perspectiva narativa
subiectiva, folosirea persoanei intai, prin care este redate confesiunea, autenticitatea, lipsa cronologiei, apelarea la
memoria involuntara, folosirea introspecției, anticalofilismul.

Un prim argument ce ilustrează caracterul modernist, de tip psihologic, al operei, este sustinut de actiunea relatata la
persoana I, sub forma unei confesiuni a personajului principal, Ștefan Gheorghidiu, care trăiește doua experiențe
fundamentale: iubirea și războiul. Narațiunea la persoana intai, cu focalizare exclusiv interna, presupune existenta
unui narator implicat. Punctul de vedere unic și subiectiv, al personajului-narator care mediază între cititor și
celelalte personaje, face ca cititorul sa cunoască despre ele atat cat stie și personajul principal. Situarea eului narativ
în centrul povestirii confera autenticitate, iar faptele și personajele sunt prezentate ca evenimente interioare,
interpretate, analizate. Reprezentarea epica neutră a unor evenimente exterioare face loc reprezentarii unei proiecții
subiective în planul conștiinței naratorului. Relatarea si povestirea sunt inlocuite in proza moderna cu analiza și
interpretarea, de unde impresia de epic evenimential sărac in favoarea analizei. Masa de la unchiul Tache este
prezentată ca o scena balzaciana: așezarea personajelor, interesul pentru mostenire, portretul batranului avar și al
arivistului lingusitor Nae Gheorghidiu.

Cel de-al doilea argument ce evidențiază viziunea modernă a operei, constă in discontinuitatea temporala ce este
sustinuta de cele doua planuri sugerate si de titlul amplu al romanului. Pentru a evidenţia timpul subiectiv în opoziţie
cu cel obiectiv, compoziţia folosește un artificiu – analepsa- pentru a lega cele două părţi- ultima noapte de
dragoste, întâia noapte de război. Dacă primul capitol, „La Piatra Craiului, în munte”, aparţine planului războiului,
celelalte capitole dezvoltă planul iubirii, prin tehnica flash-back-ului. În spatele liniei frontului, Gheorghidiu
retrăieşte în timp subiectiv povestea sa cu Ela. Abia în cea de-a doua parte timpul subiectiv şi cel obiectiv coincid,
pentru că experienţa belică este mult prea intensă şi plenară pentru a putea fi pusă în umbră de sensibilitatea
individuală.

Tematica exprimă condiția intelectualului, ca structura de caracter, la începutul secolului al XX-lea, dar si iubirea si
războiul ca experiențe fundamentale ale individului, care îl determina sa își reconsidere viziunea asupra lumii si
atitudinea față de semenul sau. Romanul tratează aspirația spre ideal, înfățișând relația dintre Ștefan Gheorghidiu și
Ela. Cu ajutorul memoriei involuntare, experiențele interioare ale protagonistului sunt aduse în spațiul real, în timpul
obiectiv, drama războiului fiind mult mai puternică decât cea a sentimentului de iubire. Dintre motivele pe care le
întâlnim în textul lui Camil Petrescu, de remarcat este războiul, văzut ca o experiență reală, trăită de autor, dar ṣi
observarea vieții interioare/introspecția psihologică, prin analizarea frământărilor personajelor și tensiunea
intelectuală. De asemenea, sunt notabile unicitatea sentimentului de iubire și setea de absolut a unui personaj
intelectual.
O scena semnificativă în conturarea temei este reprezentată de discuția dintre ofițeri de la Popota, aflandu-se in
deschiderea operei. Aceștia descoperă in ziar o știre despre un bărbat care si-a ucis soția infidela, iar evenimentul
stârnește discuții aprinse, deoarece fiecare persoana prezenta, susținea cate o părere diferită fata de a celorlalți.
Comportamentul lui Ștefan Gheorghidiu atrage atenția pentru ca acesta intervine într-un mod agresiv si ii contrazice
pe toți participanții la discuție. Prin cuvintele sale: “ Cei care se iubesc au drept de viață și de moarte unul asupra
celuilalt”, protagonistul isi susține punctul de vedere categoric, reflectand concepția acestuia despre iubire. Din
aceasta secventa reiese faptul ca Ștefan Gheorghidiu este un intelectual sensibil, preocupat de ideei filozofice, dar si
un individ impulsive si dur.

O alta scena reprezentativa pentru tema si viziunea despre lume a scriitorului, este prezentată în episodul excursiei
de la Odobesti, la care ia parte Ștefan Gheorghidiu, Ela si un grup de cunostinte. Pe parcursul plimbării,
protagonistul observa anumite gesturi de apropiere dintre soția sa si domnul G, un om talentat. Aceasta petrece
foarte mult timp cu respectivul bărbat, gusta din mancarea lui și danseaza impreuna. Protagonistul analizează fiecare
detaliu, insa nu intervine, deoarece prefera sa le proceseze, in cele din urma intelegandu-le într-un sens negative,
ajungand la concluzia de a divorta, fără a discuta și cu Ela, gelozia punand stapanire pe intreg corpul sau. Soția sa
nu-I înțelege supărarea si incercand sa se apere, ii reproseaza acestuia ca toate femeile se comporta asa,
neinsemnand ca isi inseala barbatul. Secvența trimite la ideea ca un factor important intr-o relație este comunicarea,
iar lipsa acesteia poate duce la consecințe pe termen lung.

Prima parte, „Ultima noapte de dragoste”, este în totalitate o ficţiune şi exprimă aspiraţia către sentimentul
de iubire absolută. Incipitul romanului îl prezintă pe Ştefan Gheorghidiu, potrivit jurnalului de front al acestuia, ca
proaspăt sublocotenent, în timpul unei concentrări pe Valea Prahovei. Eroul asistă la popota ofiţerilor la o discuţie
despre dragoste şi fidelitate, pornind de la o stire publicata in presă, (un bărbat care şi-a ucis soţia infidela), iar
această discuţie îi declanşează lui Gheorghidiu amintiri legate de cei doi ani şi jumătate de căsnicie cu Ela. Iniţial,
relația sa cu Ela este liniştită, cei doi duc un trai modest, fiind fericiţi, ulterior, moştenirea primită în urma decesului
unchiului Tache schimband radical viaţa tânărului cuplu, noul statut social şi material transformandu-o pe Ela,
dezvaluindu-i adevăratul caracter, ceea ce duce la destrămarea iubirii dintre cei doi. Sub influența unei verisoare a
lui Ștefan, Ela este atrasa intr-o lume mondena, lipsita de griji, iar in casa acestei rude, cei doi îl cunosc pe domnul
G. Ştefan observă că Ela pare foarte fericită în preajma acestuia si tânărul începe să fie din ce în ce mai suspicios că
soția sa l-ar putea înşela. Odată cu această situaţie, începe calvarul protagonistului: gelozia. Nevoia de certitudini îl
determină să pună la cale o întragă activitate detectivistică, demarând o adevărată anchetă pe cont propriu. După o
scurtă despărţire, cei doi se împacă, iar protagonistul îi aranjează tinerei petrecerea verii la Câmpulung, însă în
momentul în care il zăreşte în oraş pe domnul G., are certitudinea că acesta este aici cu scopul de a se vedea cu Ela
şi prin urmare îi este, cu siguranţă, amant. Plănuieşte să-i omoare pe amândoi, dar planul îi este zădărnicit fiind
obligat să meargă la regiment.

Partea a doua, „Întâia noapte de război”, este inspirată dintr-o experienţă reală a autorului, valorificând jurnalul de
pe front al acestuia precum şi articole şi documente din perioada Primului Război Mondial, ceea ce conferă
autenticitate romanului. Autorul transcrie experienţa realităţii atroce, devastatoare a războiului, imaginea acestuia
fiind demitizată, astfel, experienţele dramatice de pe front contribuie la modificarea atitudinii personajului-narator in
raport cu celelalte aspecte ale existenţei sale. Pe front, Ştefan Gheorghidiu este rănit şi spitalizat, acest inconvenient
ducand la convalescenţa acestuia, perioada in care se întoarce în Bucureşti. Intorcandu-se in oras, protagonistul o
perecepe pentru prima dată pe Ela ca o străină şi îşi dă seama, cu luciditate, că oricând ar fi putut „găsi alta la fel”.
Se hotărăşte să o părăsească lăsându-i totul: „absolut tot ce e în casă, de la obiecte de preţ la cărţi, de la lucruri
personale la amintiri. Adică tot trecutul”, astfel ramanand singur.

Conflictul principal al romanului este unul interior, profund subiectiv. Lupta se dă în planul conştiinţei şi este
urmărită cu minuţiozitate în descrieri monografice ale sentimentelor. După eșecul în domeniul filosofiei, personajul
pornește în căutarea arhetipului feminin . Suferinţa pe care o provoacă dezamăgirea în iubire în prima parte a
romanului îşi dovedește inconsistenţa în confruntarea cu trăirea extremă din a doua parte, cu descoperirea
solidarităţii colective. În final, Gheorghidiu caută doar aparent adevărul despre Ela, pe parcurs se caută și se
regăsește pe sine, evoluat către o altă etapă a maturizării.

Există și un conflict exterior de imagine între Gheorghidiu şi Grigoriade, generator al dramei geloziei. După apariţia
lui G. în peisajul petrecerilor mondene la care participă tânăra familie, Gheorghidiu nu mai este evaluat în funcţie
de o scară valorică ce i se potriveşte. Admirat de Ela pentru superioritatea intelectuală, centru al vieții de cuplu,
Gheorghidiu își pierde fascinația asupra Elei pentru lucruri pe care le respinge din principiu-îmbrăcăminte de lux,
dansuri la modă şi jocuri de salon. Acest conflict are ca urmare certuri și despărțiri, atingând cote paroxistice când
Gheorghidiu hotărăște să dezerteze de pe front și să-și ucidă rivalul. De asemenea, în plan secundar există un
conflict între Gheorghidiu şi propria familie pentru moştenirea unchiului Tache, din care, de asemenea, iese învins,
cedând după parastas o parte din avere rudelor. Inadaptarea personajului reiese din lipsa instrumentelor de luptă cu o
societate prost construită.

In concluzie, avand in vedere argumentele aduse, opera “ Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi” scrisa
de Camil Petrescu este un roman psihologic de facture modernistă, avand drept caracteristici: unicitatea perspective
narrative, subiectivitatea, apelul la memoria afectiva si autenticitatea trairii.

CARACTERIZARE ȘTEFAN GHEORGHIDIU- RELAȚIA SA CU ELA

Proza interbelica in care se inscrie romanul “Ultima noapte..” scris de Camil Petrescu, reprezinta un moment de
referinta in evolutia litaraturii române prin lărgirea ariei tematice, infatisarea unor medii sociale variate, precum si
prin diversificarea formelor narative.
In aceasta perioada, realismul, in diferite nuante (realism balzacian Calinescu, realism mitic Sadoveanu si realism
dur Rebreanu), coexista cu romanele moderne, subiective si psihologice, in care Mircea Eliade si Camil Petrescu
investighează abisul cunostintei, folosind procedee specifice prozei moderne: memoria involuntara, fluxul
conștiinței, discontinuitatea temporala.

Creația literara “Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de rzboi” scrisă de Camil Petrescu este un roman
modern, psihologic de tip subiectiv, deoarece are drept caracteristici: utilizarea elementelor de analiza psihologică si
prezentarea implicita a planului constiintei personajelor si a conflictului interior, perspectiva narativa subiectiva,
folosirea persoanei intai, prin care este redate confesiunea, autenticitatea, lipsa cronologiei, apelarea la memoria
involuntara, folosirea introspecției, anticalofilismul.

Prima parte, „Ultima noapte de dragoste”, este în totalitate o ficţiune şi exprimă aspiraţia către sentimentul
de iubire absolută. Incipitul romanului îl prezintă pe Ştefan Gheorghidiu, potrivit jurnalului de front al acestuia, ca
proaspăt sublocotenent, în timpul unei concentrări pe Valea Prahovei. Eroul asistă la popota ofiţerilor la o discuţie
despre dragoste şi fidelitate, pornind de la o stire publicata in presă, (un bărbat care şi-a ucis soţia infidela), iar
această discuţie îi declanşează lui Gheorghidiu amintiri legate de cei doi ani şi jumătate de căsnicie cu Ela. Iniţial,
relatia sa cu Ela este liniştită, cei doi duc un trai modest, fiind fericiţi, ulterior, moştenirea primită în urma decesului
unchiului Tache schimband radical viaţa tânărului cuplu,
noul statut social şi material transformandu-o pe Ela, dezvăluindu-i adevăratul caracter, ceea ce duce la destrămarea
iubirii dintre cei doi. Sub influenta unei verisoare a lui Stefan, Ela este atrasa intr-o lume mondena, lipsita de griji,
iar in casa acestei rude, cei doi îl cunosc pe domnul G. Ştefan observă că Ela pare foarte fericită în preajma acestuia
si tanarul începe să fie din ce în ce mai suspicios că sotia sa l-ar putea înşela. Odată cu această situaţie, începe
calvarul protagonistului: gelozia. Nevoia de certitudini îl determină să pună la cale o întragă activitate detectivistică,
demarând o adevărată anchetă pe cont propriu. După o scurtă despărţire, cei doi se împacă, iar protagonistul îi
aranjează tinerei petrecerea verii la Câmpulung, insa in momentul in care il zăreşte în oraş pe domnul G., are
certitudinea că acesta este aici cu scopul de a se vedea cu Ela şi prin urmare îi este, cu siguranţă, amant. Plănuieşte
să-i omoare pe amândoi, dar planul îi este zădărnicit fiind obligat să meargă la regiment.

Partea a doua, „Întâia noapte de război”, este inspirată dintr-o experienţă reală a autorului, valorificând jurnalul de
pe front al acestuia precum şi articole şi documente din perioada Primului Război Mondial, ceea ce conferă
autenticitate romanului. Autorul transcrie experienţa realităţii atroce, devastatoare a războiului, imaginea acestuia
fiind demitizată, astfel, experienţele dramatice de pe front contribuie la modificarea atitudinii personajului-narator in
raport cu celelalte aspecte ale existenţei sale. Pe front, Ştefan Gheorghidiu este rănit şi spitalizat, acest inconvenient
ducand la convalescenţa acestuia, perioada in care se întoarce în Bucureşti. Intorcandu-se in oras, protagonistul o
perecepe pentru prima dată pe Ela ca o străină şi îşi dă seama, cu luciditate, că oricând ar fi putut „găsi alta la fel”.
Se hotărăşte să o părăsească lăsându-i totul: „absolut tot ce e în casă, de la obiecte de preţ la cărţi, de la lucruri
personale la amintiri. Adică tot trecutul”, astfel ramanand singur.

Conflictul principal al romanului este unul interior, profund subiectiv. Lupta se dă în planul conştiinţei şi este
urmărită cu minuţiozitate în descrieri monografice ale sentimentelor. După eșecul în domeniul filosofiei, personajul
pornește în căutarea arhetipului feminin . Suferinţa pe care o provoacă dezamăgirea în iubire în prima parte a
romanului îşi dovedește inconsistenţa în confruntarea cu trăirea extremă din a doua parte, cu descoperirea
solidarităţii colective. În final, Gheorghidiu caută doar aparent adevărul despre Ela, pe parcurs se caută și se
regăsește pe sine, evoluat către o altă etapă a maturizării.
Există și un conflict exterior de imagine între Gheorghidiu şi Grigoriade, generator al dramei geloziei. După apariţia
lui G. în peisajul petrecerilor mondene la care participă tânăra familie, Gheorghidiu nu mai este evaluat în funcţie
de o scară valorică ce i se potriveşte. Admirat de Ela pentru superioritatea intelectuală, centru al vieții de cuplu,
Gheorghidiu își pierde fascinația asupra Elei pentru lucruri pe care le respinge din principiu-îmbrăcăminte de lux,
dansuri la modă şi jocuri de salon. Acest conflict are ca urmare certuri și despărțiri, atingând cote paroxistice când
Gheorghidiu hotărăște să dezerteze de pe front și să-și ucidă rivalul. De asemenea, în plan secundar există un
conflict între Gheorghidiu şi propria familie pentru moştenirea unchiului Tache, din care, de asemenea, iese învins,
cedând după parastas o parte din avere rudelor. Inadaptarea personajului reiese din lipsa instrumentelor de luptă cu o
societate prost construită.

Ştefan Gheorghidiu este personajul principal, rotund si complex, în acelaşi timp narator autodiegetic . Prin el Camil
Petrescu introduce în literatura română un nou tip de personaj. El reprezintă tipul intelectualului “ca structură de
caracter”, intransigent şi inadaptat. Într-o călătorie de căutare a sinelui, personajul se transformă pe parcursul
romanului și își notează cu atenție traseul interior.

Ela reprezinta personajul feminin al romanului, simbolizand idealul de iubire catre care Stefan aspira cu ardoare. Ea
este tipul omului banal, cu profunde efuziuni sentimentale, care tinde la
ceva superior, in acest caz StefanGheorghidiu, de care se indragosteste si la a carui lume incearca zadarnic sa se
adapteze.

Statutul social al lui Gheorgidiu suferă mai multe schimbări. Inițial este prezentat ca student la filizofie sărac , dar
apreciat în mediul universitar. Ca tânăr căsătorit, are o existență modestă și fericită. După primirea moștenirii de la
unchiul Tache, este obligat să pătrundă în high life-ul societății bucureștene și să se implice în afaceri. Refuză însă
oportunismul mercantil și se detașează de cercul Elei. Se înrolează , și în a doua parte a romanului are statutul de
sublocotenent în armata română ce răspunde de plutonul 9 ca vârf al avangardei. În final, rănit, lăsat la vatră,
divorțează și cedează o parte din bunurile sale Elei.

Social, Ela este studenta la litere, orfana, modesta, locuind înainte de căsătoria cu Stefan Gheorghidiu,
împreună cu mătușa care o crescuse. Dupa primirea averii, aceasta intra in lumea mondena, schimbându-și
astfel statutul social, iar in cele din urma divorțează de Stefan.
Psihologic, Gheorghidiu este un personaj caracterizat de un puternic conflict interior. Orice aspect al existenței este
pus sub lupa analizei și raportat la un sistem superior, absolutist. Atunci când idealurile îi sunt contrazise de
realitate, încearcă să stăpânească deziluzia prin luciditate, iar luciditatea îi alimentează drama. Se dovedește astfel o
natură dilematică, ce încearcă să găsescă răspunsuri la întrebări legate de aspectele esențiale ale existenței.

In ceea ce priveste statutul psihologic al Elei, ea este o persoană extrovertita, cu o personalitate puternica si
adaptabila.

Moral, personajul este un apărător al principiilor de viață și al adevărului . Inadaptarea vine din respingerea falsității
și a meschinăriei. Detașează valoarea de nonvaloare, și are o ierarhie a lucrurilor pe care le respectă sau pe care le
consideră nesemnificative. Transformarea sa este, de asemenea, de ordin moral. Descoperind darul vieții în sine și a
solidarității umane, renunță să mai lupte pentru o relație pusă sub semnul frivolității care l-a putut duce în pragul
crimei. Rămâne însă disponibil pentru viitor, maturizat de experiențele asumate.

In contrast cu acesta, Ela, dpv moral, la început este blândă și inocentă, însă, după primirea averii, devine
superficială, egoista, adulterina si ipocrita, însușiri atribuite prin ochii lui Ștefan.

Profilul personajului/profilele personajele se realizează in maniera realistă prin acumularea detaliilor si procedeelor
specifice caracterizarii directe (autocaracterizare, alte personaje) si indirecte (fapte, gesturi) .

Caracterizarea directa a lui Stefan se realizeaza prin autocaracterizare, deoarece textul e relatat la persoana I,
Gheorghidiu fiind suficient de lucid pentru a-si defini singur personalitatea. Orgoliul personajului se manifesta mai
ales prin portretul fizic pe care si-l realizeaza: „Treceam printre studentii bine. Eram inalt si elegant”. Mai mult,
Stefan este constient ca ceilalti il privesc ca pe un inadaptat, rautacios, unchiul Nae afirmand : „n-ai spirit practic…
Cu Kant ala al dumitale si cu Schopenhauer nu faci in afaceri nici o branza.” Vrând să-l determine să accepte
moştenirea, Ela îl încurajează să se lupte până la capăt cu rudele sale, indiferent ce anume presupune
confruntarea şi să nu se lase înşelat de cei care vor să profite de bunătatea lui (”Dar nu vezi că toţi vor să te
înşele...Pentru că eşti prea bun...”). De asemenea, protagonistul îi reproşează sotiei lui flirtul cu domnul G., fiind
deranjat de actiunile Elei, primind in schimb o remarca care-i pune in lumina reflectoarelor una dintre trasaturile
sale dominante: “Eşti de o sensibilitate imposibilă!”

In ceea ce o priveste pe Ela, Trasaturile fizice sunt putine, dar sugestive pentru frumusetea tinerei care este
descrisa in mod direct de personajul-narator: "ochii mari, albastri, vii ca niste intrebari de clestar". Ela, profund
indragostita de Stefan, este capabila de sacrificiu si de devotament numai pentru a sta mai mult timp cu iubitul.

Caracterizarea indirecta a protagonistului reiese din fapte, gesturile, relatia cu celelalte personaje.

O scena semnificativa in conturarea personajului principal, este reprezentata de discutia dintre ofiteri de la Popota,
aflandu-se in deschiderea opera, care pune in evidenta una dintre trasaturile fundamentale ale tanarului:
hipersensibilitatea. Acestia descopera in ziar o stire despre un barbat care si-a ucis sotia infidela, iar evenimentul
starneste discutii aprinse, deoarece fiecare persoana prezenta, sustinea cate o parere diferita fata de a celorlalti.
Comportamentul lui Stefan Ghiorghidiu atrage atentie pentru ca acesta intervine intr-un mod agresiv si ii contrazice
pe toti participantii la discutie. Prin cuvintele sale: “ Cei care se iubesc au drept de viata si de moarte unul asupra
celuilalt”, protagonistul isi sustine punctul de vedere categoric, reflecand conceptia acestuia despre iubire. Din
aceasta secventa reiese faptul ca Stefan Ghiorghidiu este un intelectual sensibil, preocupat de ideei filozofice, dar si
un individ impulsiv si dur.
Student la filozofie, este măgulit de atenţia pe care i-o acordă una din cele mai frumoase fete de la Litere, şi, din
orgoliu, apoi din „milă, admiraţie, îndatorire, duioşie, pentru că ştie că asta o face fericită” îşi adânceşte sentimentele
faţă de Ela şi se căsătoreşte cu aceasta. Cei doi trăiesc o vreme fericit, în scene de împlinire casnică. Moştenirea
neaşteptată de la unchiul Tache tulbură acest echilibru, iesind la iveală o faţă a Elei care îl nemulțumește pe
protagonist: implicarea în discuţii şi lupta pentru bani, plăcerea vieţii mondene, petrecerile, flirturile cu domnul G.,
toate acestea declanşand criza cuplului.

O alta scena ce pune in evidenta caracterul protagonistului/relatia dintre cele 2 personaje este prezentata in
episodul excursiei de la Odobesti, la care ia parte Stefan Ghiorghidiu, Ela si un grup de cunostinte, unde se
evidentiaza natura analitica de care da dovada tanarul. Pe parcursul plimbarii, Stefan observa anumite gesturi de
apropiere intre sotia sa si domnul G, un om talentat. Aceasta petrece foarte mult timp cu respectivul barbat, gusta din
mancarea lui si danseaza impreuna. Protagonistul analizeaza fiecare detaliu, insa nu intervine, deoarece prefera sa le
proceseze, in cele din urma intelegandu-le intr-un sens negative, ajungand la concluzia de a divorta, fara a discuta si
cu Ela, gelozia punand stapanire pe intreg corpul sau. Sotia sa nu-I intelege supararea si incercand sa se apere, ii
reproseaza acestuia ca toate femeile se comporta asa, neinsemnand ca isi inseala barbatul. Secventa trimite la ideea
ca un factor important intr-o relatie este comunicarea, iar lipsa acesteia poate duce la consecinte pe termen lung.
In concluzie, romanul “Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi’’, scris de Camil Petrescu, il prezinta pe
intelectualul Stefan Gheorghidiu ca fiind tipul omului ganditor, filosof, iubitor, care, participandla razboi, isi va
pierde oarecum simtul realitatii, totodata, schimbandu-si si perspectiva asupra iubirii pe care o considera unica si
absoluta.

In concluzie, romanul “Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi’’, scris de Camil Petrescu, il prezinta pe
intelectualul Stefan Gheorghidiu ca fiind tipul omului ganditor, filosof, iubitor, care, participandla razboi, isi va
pierde oarecum simtul realitatii, totodata, schimbandu-si si perspectiva asupra iubirii pe care o considera unica si
absoluta.