Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi

de Camil Petrescu

Camil Petrescu ilustreaza in opera sa, “Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi” , estetica
autenticitatii, idee pe care o regasim atat in romanele sale, cat si in studiile teoretice. Romanul apartine
perioadei interbelice, fiind publicat in anul 1930.

Specia literara in care se incadreaza acest text este romanul, deoarece prezinta particularitati specifice
acestuia: actiunea este ampla si complexa, se desfasoara pe mai multe planuri narative, la care iau parte
numeroase personaje si se petrece pe o perioada lunga de timp (de cativa ani, romanul cuprinzand atat
idila personajului principal cu sotia sa, cat si perioada razboiului, Primul Razboi Mondial) si in mai multe
locuri. (Bucuresti, Odobesti, pe front etc.)

Romanul este de tip subiectiv, deoarece naratiunea se face la persoana intai, naratorul-personaj fiind
Stefan Gheorghidiu, toate actiunile si personajele fiind construite din perspectiva sa, prin filtrul
gandurilor si parerilor sale. Prin focalizare interna, eroul se destainuie, isi analizeaza cu luciditate trairile,
zbuciumandu-se intre certitudine si incertitudine, atat in plan erotic, cat si in planul razboiului. Astfel, o
dovada a subiectivitatii naratiunii este chiar profilul personajului Ela, care la inceput este un simbol al
feminitatii absolute, dar care mai tarziu devine degradata, lipsita de stralucire. Acest fapt se datoreaza
experientelor prin care trece Stefan Ghiorghidiu, naratorul-personaj din a carui perspectiva este
construita Ela. Desi la inceput este convins ca a gasit iubirea absoluta in relatie cu Ela, tanarul incepe sa
fie cuprins de incertitudine dupa cina de la unchiul Tache, cand Ela isi arata pentru prima oara interesul
pentru bani, dar mai ales dupa excursia la Odobesti cand aceasta are un comportament inadecvat fata
de un anumit domn G. Desi sunt prezentate toate aceste semne care indica adulterul Elei, faptul ca
tanarul este inselat de sotia sa nu este niciodata confirmat concret. Confruntat apoi cu experienta-limita
a razboiului care redimensioneaza orice relatie umana, Stefan Gheorghidiu isi reanalizeaza retrospectiv
si critic intreaga existenta. Prin urmare, ajunge sa realizeze ca se simte acum detasat de tot ceea ce il
legase de Ela, motiv pentru care hotaraste sa o paraseasca si sa-i “lase tot trecutul”. Finalul este deschis,
deoarece ofera posibilitatea interpretarilor, iar destinul de combatant al protagonistului nu este
incheiat.

Curentul literar in care se incadreaza aceasta opera este modernismul, deoarece prezinta trasaturile
caracteristice acestuia: mediul rural al traditionalistilor se transforma in mediul citadin, actiunea
desfasurandu-se la Bucuresti, taranul ca personaj principal este inlocuit de intelectualul neadaptat,
apare un nou tip de feminitate, femeia independenta, nonconformista, reprezentata prin personajul Ela,
si se folosesc diverse procedee specifice modernismului: autoanaliza, memoria involuntara, fluxul
constiintei si anticalofilismul.

Autoanaliza este realizata cu ajutorul monologului interior si are ca scop caracterizarea personajului
principal, Stefan. Un moment important al romanului in care este folosit acest procedeu modern este
episodul excursiei la Odobesti, cand tanarul incepe sa se indoiasca de loialitatea sotiei sale, Ela. Acesta
noteaza diferite sentimente si stari fiziologice prin care trece: pielea ii este uscata, iar capul tare si golit
de ganduri, semne care sugereaza socul simtit de el in momentul in care incepe sa realizeze ca iubirea
dintre cei doi nu este absoluta.
 Fluxul constiintei se refera la faptul ca intamplarile sunt relatate in ordinea amintirilor naratorului, ale
lui Stefan, avand ca urmare alternanta planurilor narative.

O alta tehnica narativa specifica modernismului este memoria involuntara, care reprezinta procedeul
prin care se declaseaza amintiri ale autorului despre intamplari din trecut, dupa care acesta le relateaza.
Astfel, apare procedeul insertiei. Un exemplu de scena in care este declansata memoria afectiva din text
este episodul de la popota, din incipitul romanului. Ea se desfasoara astfel: cativa capitani si ofiteri
dezbat aprins un articol dintr-un ziar, care prezinta povestea unui barbat achitat pentru uciderea sotiei
sale, deoarece aceasta era responsabila de adulter. Parerile erau impartite: unii considerau ca rolul
sotiei, si impicit al femeii in general, este sa fie loiala barbatului, astfel incat adulterul fiind un pacat de
neiertat, iar altii considerau ca acesta nu era atat de grav incat sa constituie o justificare pentru uciderea
ei. In mijlocul dezbaterii apare Stefan, care era in cautarea ofiterului sau, cu scopul de a ii cere un bilet
de voie sa se intoarca la Bucuresti pentru a se intalni sa o confrunte pe Ela. In momentul in care aude
subiectul discutiei, se aprinde si ii acuza pe cei care luau parte la ea de vulgaritate, considerand ca
acestia nu sunt in masura sa dezbata subiectul iubirii, deoarece niciunul dintre ei nu o cunoaste cu
adevarat. Subiectul dragostei era unul sensibil pentru Stefan, deoarece el insusi fusese victima unui
posibil adulter. Aceasta similaritate intre situatia sa actuala si cea a celor doi soti prezentati in articol ii
declanseaza amintirile legate de idila sa cu Ela. Astfel, prin memoria involuntare, romanul continua cu
relatarea povestii de dragoste dintre cei doi, intamplari care au avut loc inainte de scena de la popota
din incipit. Prin urmare, se scot in evidenta cele doua planuri temporale din discursul narativ: timpul
nararii (prezentul frontului) si timpul narat (trecutul povestii de dragoste).

Anticalofilismul este procedeul care sustine scrisul necizelat, sincer, in defavoarea celui frumos.
Autorul il foloseste in limbajul personajelor din roman, cu scopul de a spori autenticitatea profilului lor.

Textul narativ este structurat in doua parti precizate in titlu, care indica temele romanului si, in acelasi
timp, cele doua experiente fundamentale de cunoastere traite de protagonist: dragostea si razboiul.
Prima parte reprezinta rememorarea iubirii esuate dintre Stefan Gheorghidiu si Ela, iar partea a doua
urmareste experienta de pe front, in timpul Primului Razboi Mondial. Partea intai este cu totul fictionala,
in timp ce a doua valorifica jurnalul de campanie al autorului, ceea ce confera autenticitate textului.
Concluzia protagonistului si a romanului este aceea ca absolutul si perfeciunea nu exista in nicio
experienta umana.

Din punct de vedere al constructiei ,romanul contine 13 capitole repartizate in 2 carti.

Cartea I este intitulata “Ultima noapte de dragoste” si se refera la cautarea lui Stefan a iubirii abolute.
La inceput relatia celor doi este promitatoare; cei doi soti traiesc modest, dar fericit. Din pacate insa,
echilibrul tinerei familii este tulburat de o mostenire pe care Stefan o primeste dupa moartea unchiului
sau, Tache. Acesta este un eveniment total neasteptat dupa episodul cinei cu unchiul sau Tache, la care
iau parte Stefan, sotia sa si restul familiei extinse. Scena se petrece de Sfantul Dumitru, la casa bogatului
sau unchi. Discutia de la masa se poarta in jurul tatalui lui Stefan, care fusese profesor universitar si
publicist apreciat,dar care murise inca tanar. Nae Gheorghidiu, celelalt unchi al lui Stefan, vorbeste cu
dispret despre fratele sau care murise sarac pentru ca era visator, idee cu care batranul Tache era de
acord. Spre deosebire de restul familiei, care incerca din rasputeri sa ii faca pe plac batranului pentru a ii
trece in testament, Stefan il infrunta, astfel aparand memoria tatalui sau. Gestul il impresioneaza pe
Tache, ceea ce il determina sa ii lase lui Stefan mare parte din mostenire. Aceasta intamplare este
punctul de inceput al destramarii relatiei sale cu Ela, deoarece ea incepe sa devina materialista si
interesata de viata mondena, dar si al relatiei sale cu propria familie, care il da in judecata pentru a
obtine banii din mostenire.

Cartea a II-a este intitulata “Intaia noapte de razboi” si descrie experienta naratorului pe front, hotarat
sa caute absolutul macar pe acest plan, daca pe cel al iubirii nu a fost posibil. Stefan ajunge sa traiasca o
dubla dezamagire, afland ca razboiul nu inseamna maretie, glorie si curaj precum este portretizat de
obicei, ci mai degraba frontul inseamna haos, mizerie, masuri absurde si dezordine. Din cauza
informatiilor eronate, artileria romana isi fixeaza tunurile asupra propriilor batalioane. Eroismul este
inlocuit de spaima de moarte; omul mai pastreaza doar instinctul de supravietuire si automatismul, dupa
cum remarca insusi protagonistul:”Nu mai e nimic omenesc in noi”.

Spre deosebire de romanele traditionale, in care conflictul este exterior, in romanul lui Camil Petrescu
principal este conflictul interior. Acesta se desfasoara in constiinta personajului-narator, Stefan
Gheorghidiu, care traieste stari si sentimente contradictorii fata de sotia sa, Ela. Principalul motiv al
rupturii dintre cei doi este implicarea Elei in lumea mondena, pe care eroul o dispretuieste. Asadar,
conflictul se produce din cauza diferentei dintre aspiratiile lui Stefan si realitatea lumii inconjuratoare.

Conflictul interior este dublat de un conflict exterior, generat de relatia personajului principal cu
societatea; acesta este plasat in categoria inadaptatilor social.

Titlul este construit pe baza unei duble antiteze: ultima-intaia, iubire-razboi. Substantivul “noaptea” ,
in contextul iubirii anticipeaza misterul, nesiguranta, iar in contextul razboiului absurditatea, toate
aceste aspecte fiind apoi descoperite de Stefan prin experientele sale. De asemenea, acest titlu face
referire la cele doua teme ale romanului.

In concluzie, “Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi” este un roman psihologic modern
care prezinta o noua perspectiva, demitizata, asupra razboiului, si care introduce in literatura romana o
noua tipologie: intelectualul inadaptat ce aspira la absolut.