Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi(roman subiectiv)

De Camil Petrescu
Camil Petrescu se numara printre intemeietorii romanului romanesc
modern si apartine perioadei interbelice a literaturii. Activitatea sa literara este
vasta, abordand genurile liric, epic si dramatic. Camil Petrescu teoretizeaza in
literatura noastra romanul modern de tip proustian si respinge romanul de tip
traditional.

Romanul este specia genului epic, in proza, de mare intindere, cu

personaje numeroase si actiune complexa, desfasurata pe mai multe planuri
narative si dezvoltand conflicte puternice.

Romanul ,, Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi”, este

publicat in anul 1930, si prezinta ca tematica, drama intelectualului lucid in
raport cu doua experiente capitale, iubirea si razboiul, prin care eroul spera sa
isi gaseasca identitatea. Este un roman modern subiectiv, scris la persoana I sub
forma unei confesiuni a personajului principal Stefan Gheorghidiu. Este o opera
ce se inscrie in modernism, avand urmatoarele caracteristici: unicitatea
perspectivei narative, timpul prezent si subiectiv, fluxul constiintei si memoria
involuntara, luciditatea autoanalizei, autenticitatea sau anti-calofilismul.

Titlul indica cele doua parti ale romanului, cele doua nopti sugereaza cele
doua etape din evolutia personajului principal.

Tema surprinde drama intelectualului lucid, insetat de dragoste absoluta,

dominat de incertitudini, care se salveaza prin constientizarea unei drame mai
puternice, aceea a razboiului.

Perspectiva narativa este subiectiva, naratiunea se realizeaza la persoana

I, iar planul naratorului se identifica cu cel al personajelor. Plasarea naratorului
in mijlocul evenimentelor confera veridicitate.

Spre deosebire de romanele traditionale, unde conflictul este exterior, in

romanul lui Camil Petrescu principalul conflict este interior, fiind utilizate
elemente de analiza psihologica si prezentarea implicita a planului constiintei
personajului, trasaturi definitorii ale romanului modern. Stefan Gheorghidiu
traieste in contradictoriu cu sotia sa, Ela. Principalul motiv dintre cei doi este
implicarea Elei in lumea mondena, pe care eroul o dispretuieste. Asadar,
conflictul interior este produs din cauza diferentelor dintre aspiratiile lui
Gheorghidiu si realitatea lumii inconjuratoare. El crede ca ,, Singura existenta
reala este aceea a constiintei”. Conflictul interior este dublat de un conflict
exterior generat de relatia protagonistului cu societatea; acesta este plasat in
categoria inadaptatilor sociali.

Romanul este structurat in doua parti, sugerate si de titlu, prin care se

sintetizeaza si o aventura in planul cunoasterii absolute, prin intermediul a
doua experiente unice ale constiintei, ,,noapte” facand referire la o stare de
incertitudine a personajului-narator in raport cu acestea. In vreme ce prima
parte apartine filonului fictional, partea a doua porneste de la date reale din
biografia autorului, care fusese ofiter al armatei romane in Primul Razboi
Mondial.

Incipitul este un artificiu de compozitie, fiind factorul declansator al

retrairii iubirii. Actiunea primului capitol ,,La piatra craiului in munte” este de
fapt posterioara intamplarilor relatate in celelalte capitole din prima parte. Il
prezinta pe Stefan ca sublocotenent de infanterie. El face mari eforturi pentru
obtinerea unei permisii, la insistentele sotiei sale Ela cu care tocmai se certase.

Drama interioara a personajului central se declanseaza in momentul

discutiei de la popata, despre un articol dintr-un ziar, care dezvaluie faptul ca
un barbat din inalta societate si-a ucis sotia infidela. Ofiterii de la popota se
aprind in discutii pe tema fidelitatii in dragoste, iar acest lucru declanseaza o
interventie verbala violenta a lui Stefan in discutia lor, sugerandu-le sa
vorbeasca despre ceva la care se pricep. Problematica iubirii se dezvaluie pe
masura ce Stefan rememoreaza etapele ei in relatia cu Ela. Prin procedeul
memoriei involuntare, in timpul realitatii frontului, eroul retraieste povestea de
iubire intre el si sotia sa. Stefan isi reaminteste povestea lui de iubire, aducand-
o in prezent.

Cu o situatie materiala modesta, Stefan, student la filozofie, se

casatoreste cu Ela, studenta la litere pe care o vedea ca pe o fiinta perfecta.
Casatoria celor doi este tulburata de o mostenire neasteptata de la unchiul lui
Stefan, Tache. Acest moment genereaza criza matrimoniala. Sotia pe care
Stefan ar fi vrut-o mereu feminina, se transforma intr-o femeie emancipata,
care se integreaza perfect in lumea mondena pe care o descopera datorita
noului statut social. Sub influenta verisoarei lui Stefan, Anisoara, Ela prinde tot
mai mult gustul luxului, al mondenului, al distractiilor, indepartandu-se de
prietenii vechi pe care ii considera acum sub nivelul ei. Inevitabil se produce o
distantare, o indepartare a sotiei fata de Stefan, care renunta la facultate. In
casa Anisoarei apare un nou personaj, domnul G., care ii provoaca lui Stefan
sentimente de gelozie, din cauza atentiei pe care i-o acorda Ela acestuia. O
excursie la Odobesti ii da ocazia lui Stefan de a-si remarca sotia, si constata cu
durere in suflet ca Ela are ochi si pentru alt barbat. La intoarcerea de la
Odobesti acesta ii propune Elei sa se divorteze, iar aceasta il paraseste. Dandu-
si seama de situatiua degradanta acesta o cauta ca sa se impace.

Razboiul constituie cea de-a doua experienta in planul cunoasterii

existentiale, si pune in umbra experienta iubirii. Razboiul este lipsit de scene
eroice si de glorie, se descrie un front dezorganizat unde domina haosul.
Capitolul ,,Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu” infatiseaza o imagine
apocaliptica, unde eroismul este inlocuit cu spaima de moarte. Ranit,
Gheorgidiu se intoarce la Bucuresti, si se simte detasat de tot ceea ce il legase
de Ela, de aceea hotaraste sa ii lase Elei casele de la constanta, si tot ce este in
casa, adica ,,tot trecutul”.

,,Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi” de Camil Petrescu

este un roman psihologic modern, reprezentativ pentru estetica autenticitatii si
pentru o noua viziune degradanta asupra razboiului. Prin Stefan Gheorghidiu,
personajul-narator, scriitorul impune in literatura romana o noua tipologie:
intelectualul inadaptat, ce aspira spre absolut.