ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE, NTIA NOAPTE DE RZBOI

Odata cu Camil Petrescu se initiaza in literatura romana romanul de tip proustian, caracterizat prin subiectivism,
analiza psihologica, mutarea accentului de pe planul evenimential, pe cel al contiintei.
Romanul este compus din doua parti cu titluri semnificative:
Cartea I Ultima noapte de dragoste, cuprinzand 6 capitole;
Cartea a II-a Intaia noapte de razboi, alcatuita din 7 capitole.
Daca partea I este in intregime fictionala, reprezentand rememorarea iubirii matrimoniale esuate, dintre Stefan
Gheorghidiu si Ela, partea a II-a, urmarind drama individului pe fundalul celui de-al doilea Razboi Mondial, implica un
aspect autobiografic, fiind construita dupa jurnalul de campanie al autorului concret, atribuit, in roman, protagonistului.
Cele doua parti ale romanului alcatuiesc insa un tot organic, prin raportarea la o singura constiinta aceea a lui
Stefan Gheorghidiu care analizeaza efectele celor doua experiente dragostea si razboiul in planul interior.
Titlul sugereaza:
doua etape in evolutia protagonistului Daca initial, eroul considera iubirea o experienta completa, traind
naufragiul iubirii, protagonistul isi canalizeaza atentia asupra razboiului, vazut drept o experienta ce-l pune pe
om fata in fata cu adevaruri care exista dincolo de el, pe care omul nu le constientizeaza.
doua ipostaze existentiale: viata si moartea.
temele fundamentale ale romanului: iubirea si razboiul; titlul devine astfel un motiv anticipativ
Lexemul noapte, dubla ocurenta in titlu, simbolizeaza misterul, necunoscutul, incertitudinea cu care se lupta
permanent eroul.
Termenul razboi poate fi interpretat dincolo de semnificatia sa denotativa, drept un razboi interior, purtat in
sufletul protagonistului.
Constructia subiectului
Romanul debuteaza printr-un artificiu compozitional: actiunea primului capitol, La Piatra Craiului in munte,
este posterioara intamplarilor relatate in tot resul Cartii I. Capitolul pune in evidenta cele doua planuri temporale:
timpul nararii / al amintirii (prezentul frontului, in care sunt consemnate amintirile) si timpul narat / evenimential
(trecutul povestii de iubire).
Acest artificiu de compozitie i-a indreptatit pe unii critici sa vorbeasca despre acea trasatura de roman a tiroir
(roman cu sertare) sau despre frame-story (povestire cu rama). Rama o constituie razboiul, in spatiul caruia este
prezentat initial eroul, pentru ca apoi sa fie inserata experienta sa cu Ela, prin procedeul narativ al macroanalepsei
capitolele 2-5; (analepsa = rememorare fulgeratoare a unui eveniment anterior).
Iubirea dintre Stefan Gheorghidiu si Ela se nascuse din orgoliul barbatului. Ela era cea mai frumoasa
studenta de la Litere, iar orgoliul de a se sti admirat datorita dragostei ce i-o purta Ela constituie temelia iubirii dintre
cei doi.
Conceptia despre iubire a protagonistului este una absoluta: Cei ce se iubesc au drept de viata si de moarte unul
asupra celuilalt. Stefan Gheorghidiu viseaza iubirea ce se consuma in alte spatii decat cele reale, concrete: Sufletele
noastre pluteau deasupra cuvintelor, in ezitari, falfairi.
Intelectual desavarsit, Gheorghidiu utilizeaza emotia estetica si cea intelectuala ca instrument de cunoastere
reciproca in cuplu. Cei doi citesc aceleasi carti, pe marginea carora poarta discutii. Ela audiaza cursuri de matematici
superioare si de filosofie pentru a-l urma pe sotul ei. Intre cei doi exista comuniunea spirituala dorita de intelectualul
Gheorghidiu, iar iubirea lor se implineste atata timp cat sunt studenti saraci. Odata cu interventia mostenirii, se produce
si falimentul iubirii, caci Ela isi da la iveala firea pragmatica, pasiunea pentru lux, viata montena, ceea ce il uimeste pe
Stefan, care ar fi vrut-o mereu feminina, deasupra discutiilor acestea vulgare.
Intervine apoi gelozia, aceasta fiind radiografiata in cele mai mici detalii. Desi sufera din iubire, Gheoghidiu
dispretuieste acest sentiment, facand eforturi pentru a-si oculta trairile.
Esecul personajului este determinat de faptul ca a incercat o adaptare a lumii reale la lumea simturilor, uitand
ca adevarul ne ramane inaccesibil datorita slabiciunii simturilor.
Razboiul

Ca si Liviu Rebreanu, Camil Petrescu polemizeaza cu romanul traditional de razboi, in care confruntarile
armate erau infatisate intr-o maniera fals eroica. Pionierul prozei subiective se detaseaza de cliseele patriotarde,
promovate de propaganda oficiala, opereaza o demistificare a imaginii razboiului. Atitudinea scriitorului vizeaza
desacralizarea marii teme a literaturii universale. Intentia sa este de a demasca absurdul continut de razboi, falsele
eroisme. Aceasta perspectiva a scriitorului, l-a determinat pe George Calinescu sa afirme ca acest roman constituie tot
ce s-a scris mai obiectiv si mai zguduitor despre razboi.
Pe parcursul capitolelor afectate razboiului se evidentiaza:
-caracterul real, autentic, cert al razboiului: Se aude rapaiala de focuri plesnite de arma. E singura in tot cuprinsul
lumii. E originara ca intaiul om pe pamant.
-antiteza cu viata civila, mediocra si ieftina, in raport cu maretia acestui eveniment;
-sentimentul exacerbat de frica;
-situatiile contradictorii si absurde, datorate unei strategii incompetente;
-ororile acestui fenomen.
Demitizarea razboiului il situeaza pe Camil Petrescu in descendenta stendhaliana. Frontul inseamna haos,
mizerie, masuri absurde, dezordine, invalmaseala. Apogeul absurdului reprezentat de razboi il constituie capitolul Nea acoperit pamantul lui Dumnezeu, in care este surprins in mod realist tragismul confruntarii cu moartea. Viata
compatriotilor tine de hazard, iar eroismul este substituit cu spaima de moarte, ce anuleaza umanitatea, lasand
individului numai instinctul de supravietuire si automatismul.
Personajele lui Camil Petrescu
Camil Petrescu inoveaza tipologia personajelor, creand tipul intelectualului lucid, insetat de absolut.
Intreaga sa opera, de altfel, se caracterizeaza prin reluarea obsesiva a acelorasi teme, cu mici variatiuni si prin punerea
in scena a acelorasi personaje.
Eroii lui Camil Petrescu, atat din proza, cat si din dramaturgie, sunt intelectuali complicati sufleteste,
caracterizati de nostalgia absolutului, reflexivitate exacerbata, inadaptabilitate, orgoliu, spirit contemplativ,
refuzul compromisurilor, capacitatea de analiza, vocatia introspectiei, sentimentul onoarei, loialitate, etc.
Portretul lui Stefan Gheorghidiu
Stefan Gheorghidiu ilustreaza fidel conceptia lui Camil Petrescu: eroul de roman presupune zbucium interior,
loialitate, convingere profunda, un simt al raspunderii dincolo de contingente obisnuite, caractere monumentale, in
conflict real cu societatea.
Personajul traieste doua experiente definitive pentru formarea sa spirituala: dragostea si razboiul.
Cea dintai experienta de cunoastere este traita sub semnul inceritudinii si al indoielii. Eroul este in parmanenta
preocupat sa-i observe si sa-i judece pe ceilalti in functie de perceptia lui interioara. Iubirea este astfel perceputa ca o
experienta de imbogatire a revelatiilor intime, nu ca raportare a indragostitului la fiinta celei dragi iubirea ca
experiment, rezultata din orgoliul masculin si dintr-un proces de autosugestie.
Tot din orgoliu, Gheorghidiu incearca sa o modeleze pe Ela dupa propriul ideal de feminitate.
Pentru erou, iubirea este o problema de cunoastere, nu de implicare sentimentala. Importanta nu este istoria
devenirii cuplului, si drumul launtric al personajului, de la mirajul iubirii absolute, la indiferenta finala.
A doua experienta definitiva este aceea a confruntarii cu moartea, ce o anuleaza pe cea dintai. Desi ar fi putut
sa evite participarea la razboi, profitand de averea sa, Stefan se inroleaza voluntar, din dorinta de a experimenta si in
acest domeniu al cunoasterii: Ogoliului meu i se pune acum, dealtfel, si o alta problema. Nu pot sa dezertez, caci, mai
ales, n-as vrea sa existe pe lume o experienta definitiva, ca aceea pe care o voi face, de la care sa lipsesc, mai exact, sa
lipseasca ea din intregul meu sufletesc. Ar avea fata de mine, cei care au fost acolo, o superioritate, care mi s-ar parea
inacceptabila. Ar constitui pentru mine o limitare. Confruntandu-se cu situatia-limita, protagonistul se autoanalizeaza
lucid.