Particularități ale unui roman subiectiv/ de analiza psihologică/ al experientei

,,Ultima Noapte de Dragoste, Întâia Noapte de Război”

de Camil Petrescu

1)
a) Încadrarea in epoca
b) Încadrarea in curentul literar
c) Încadrarea in tipologie
2) Enunțarea temei
3) Semnificația titlului
4) Comentarea a doua secvențe relevante pe tema textului
5) Analiza a doua elemente de structura:
a) Acțiune
b) Relația dintre incipit – final
c) Conflictul
d) Perspectiva narativa
e) Limbajul, stilul
6) Concluzie
 1) a) Reprezentant al literaturii de analiză interbelice, Camil Petrescu este un scriitor cu
gustul filosofiei înclinat să-și teoretizeze convingerile. b) Susținător al modernismului lovinescian,
el este preocupat de sincronizarea literaturii naționale cu modalitățile estetice europene, dar și cu
domenii conexe: fenomenologia lui Husserl și intuiționismul lui Bergson. În eseul ,,Noua structură
și opera lui Marcel Proust”, Camil Petrescu își exprimă aderența la paradigma modernă și la
romanul proustian. Considerând că arta are o funcție gnoseologică, el este un susținător al teoriei
autenticității și, pentru că singurul fapt adevărat este cel trăit, pledează pentru o confesiune
neliteraturizată propunând înlocuirea obiectivității cu subiectivitatea și realizarea scriiturii la
persoana I. Romanul modern de tip proustian promovat de Camil Petrescu impune un nou univers
epic, un nou tip de personaj, o conștiință lucid analitică, intelectualul, inadaptatul superior și o altă
perspectivă narativă.
c) Publicat în 1930, ,,Ultima noapte de dragoste, Întâia noapte de război” este un roman
modern de analiză psihologică, subiectiv, al experienței. Este un roman de analiza, deoarece
naratorul renunță la o temă socială în favoarea accentuării vieții interioare a personajului. Este un
roman subiectiv, având în vedere că narațiunea se face la persoana I de către un personaj pentru
care nu evenimentele au greutate, ci modul în care se reflectă în planul conștiinței. Având în vedere
că opera are la bază un document intim autentic, jurnalul de front al autorului din timpul Primului
Război Mondial, ,,Ultima noapte de dragoste, Întâia noapte de război” poate fi considerat un roman
al experienței. El exemplifică estetica modernismului prin citadinism, problematica
intelectualului, expresivitatea involuntară a banalului cotidian, dar cu rezonanță în conștiință,
distorsiuni temporale (analepsa, acronie, flashback). Cu o noua formulă epică, romanul este
rezultat al fluxului conștiinței, memoria involuntară fiind generată nu de senzație ca la Marcel
Proust, ci de o dezvoltare de idei, de o polemică. Cartea este proiecția în ficțiune a unei duble
experiențe: ontologice - iubirea și cognitive – războiul.
2) Tema centrală a romanului este condiția intelectualului onest, inadaptat căutând
absolutul în dragoste. O a doua temă ce ar putea fi considerată este descrierea demitizată a Primului
Război Mondial prezentat ca experiență de cunoaștere.
3) Titlul este simbolic, anunțând atât structura cât și temele narațiunii. Cele doua parți ale
romanului; ,,Cartea întâi” - povestea de iubire dintre Stefan Gheorghidiu și Ela și ,,Cartea a II-a”
- experiența războiului, structurate în șase, respectiv șapte capitole, sunt unificate de perspectiva
unică a personajului – narator. Element de recurență, metafora ,,nopții” sugerează incertitudinea
pe care o trăiește protagonistul, întreținute de comportamentul ambiguu al soției sale.
4) O scenă relevantă pentru tema textului este discuția dintre ofițeri din primul capitol al
romanului ,,La Piatra Craiului, in munte” pe marginea unui articol de ziar despre achitarea unui
soț care și-a ucis soția și amantul din gelozie. Această dezbatere declanșează în stil proustian,
memoria involuntară, pentru că îi amintește de mariajul cu Ela. Fluxul conștiinței îl aduce în pragul
confesiunii despre o iubire eșuată. Surprins de gândirea superficială a colegilor, Stefan
Gheorghidiu se dovedește a fi un intelectual superior, inadaptat, spirit analitic. Conștiința devine
pentru el un fel de oglinda in care se reflecta. Ceea ce descoperă este inadvertența la o societate
conformistă, victimă a prejudecăților. Totodată, cazul analizat despre soțul înșelat devine un
pretext literar pentru ca Gheorghidiu să-și formuleze cu nervozitate, cu încordare, propria
concepție despre iubire: ,,- O iubire mare este mai curând un proces de autosugestie”.
O altă secvență reprezentativă este excursia de la Odobești care declanșează criza de
gelozie a personajului principal care pune sub semnul fidelității soției orice gest, provocând in
sufletul sau catastrofe chinuitoare. Compania insistentă a domnului G, așezarea Elei la masa lângă
el, gesturile familiare (mănâncă din farfuria lui) sunt tot atâtea prilejuri de observație chinuitoare,
de frământare interioară care provoacă eroului suferință nu numai din orgoliu, deziluzie și
neputință, dar si pentru ca se silește sa-si ascundă chinurile, se dedublează: ,,Mă chinuiam sa par
vesel si eu mă simțeam imbecil si ridicol”.
5) a)b) Romanul are o compoziție liniară, cele doua cărți fiind segmentate in titlu –
povestea unei iubiri situate sub semnul geloziei se epuizează odată cu experiența frontului in
contextul Primului Război Mondial. Prima parte a romanului se deschide prin capitolul ,,La Piatra
Craiului, in munte”, un incipit cu intrări multiple, care schițează viziunea asupra Primului Război
Mondial in ultimele momente de neutralitate a României, fixând acțiunea intr-un cronotop realist:
,,In primăvara anului 1916 ... intre Bușteni si Predeal”. La început, relativizarea perspectivei se
face printr-o percepție diferită a realității frontului. Imaginea oficială, consacrată in presa vremii
este respinsă printr-o atitudine ironică a personajului narator. Cel de-al doilea capitol ,,Diagonalele
unui testament” debutează abrupt prin ilustrarea stării de incertitudine a protagonistului: ,,Eram
însurat de doi ani si jumătate cu o colegă de la Universitate si bănuiam ca mă înșală”. Acum începe
sa se deruleze retrospectiva iubirii dintre Stefan Gheorghidiu si Ela. Subiectul romanului se
organizează in jurul dramei de conștiința a personajului principal, Tânărul se căsătorește din
dragoste cu Ela, studentă la Litere, orfană crescută de o mătușă. Echilibrul tinerei familii este
tulburat de moștenirea pe care Ștefan o primește la moartea unchiului sau avar, Tache. Ela este
atrasa de viața mondenă la care noul statut al familiei are acces. Cuplul evoluează spre o inevitabilă
criza matrimonială, al cărei moment culminant îl reprezintă excursia de la Odobești.
Cea de a doua parte a romanului ,,Întâia noapte de război” valorifică, într-o notă de mare
autenticitate, experiența de pe front a autorului, combatant în Primul Război Mondial. Războiul
oferă protagonistului prilejul meditației asupra sensului vieții, a relațiilor interumane, reacțiilor
acestuia în confruntarea cu moartea. Cruzimea frontului îl sustrage pe Gheorghidiu din ,,cercul
strâmt” al relațiilor sociale. În capitolul ,,Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu”, viziunea
demitizantă asupra războiului izvorăște din atitudinea polemică a scriitorului. Războiul nu este un
prilej de exaltare a eroismului, ci o realitate dominată de haos, dezordine, absurditate. Cu
sinceritate si autenticitate, Camil Petrescu surprinde atât paroxismul confruntării cu moartea, cat
si dezumanizarea personajului, eroismul fiind înlocuit cu teroarea morții.
Finalul este specific romanului modern prin caracterul deschis. Venit de pe front într-o
permisie, Ștefan se întâlnește cu Ela cu totul schimbat. Primește o mulțime de scrisori de la prieteni
printre care se strecoară un bilet în care este anunțat că Ela îl înșală. Dacă altădată protagonistul ar
fi dat orice pentru confirmarea adulterului, acum această posibilitate îl lasă indiferent, pentru că
absurditatea morții aproapelui i-a provocat o suferință mult mai mare decât posibila trădare a ființei
iubite. Divorțează, lăsându-i soției ,,tot trecutul”.
c) În atmosfera dominată de incertitudine, Stefan Gheorghidiu trăiește revelații succesive,
acte de cunoaștere prin care se redefinește în raport cu lumea: conflictele generează inadaptarea
personajului: conflictul interior, al individului cu el însuși generat de discrepanța dintre imaginea
ideala a iubitei și realitatea imediată, dintre iluziile idealiste și viața cotidiană; conflictul exterior
cu ceilalți: cu Ela, cu familia, cu camarazii de la popotă, o lume pervertită de ambiții materiale;
conflictul principal al individului cu societatea dominată de mediocritate, superficialitate,
mondenitate, arivism, meschinărie.
d) Perspectiva narativă (autodiegeza) este realizată prin confesiune, subiectivitatea fiind
o trăsătură a literaturii lui Camil Petrescu și o condiție a autenticității, după o mărturie a autorului
care spunea că ,,nu poate vorbi onest decât la persoana întâi.”
Timpul ca durată interioară, pur subiectiv antrenează curgerea de gânduri, îndoieli,
năzuințe, amintiri involuntare al căror flux aduce digresiuni, reveniri și relativizări de perspectivă.
e) Modernitatea romanului este susținută și de stilul anticalofil care susține autenticitatea
limbajului. Scriitorul nu refuză corectitudinea limbii, ci efectul de artificialitate, ruptura de
limbajul cotidian.
6) In concluzie, Camil Petrescu se impune drept deschizător de drumuri al prozei reflexive
contribuind la ,,sincronizarea” literaturii romane cu cea universală, sub imperativul tezelor
modernismului lovinescian.