„Ultima noapte de dragoste, întâ ia noapte de

razboi” de Camil Petrescu

Camil Petrecu pledează pentru o estetică a autenticitaţii în studiile teoretice şi în romanele sale. Romanul
modern de tip proustian promovat de Camil Petrescu impune un nou univers epic, o altă perspectivă narativă şi un
nou tip de personaj, o conştinţă lucidă, analitică, intelectualul,inadaptatul superior. Înnoirea romanului românesc
interbelic se produce prin sincronizarea cu filosofia şi estetica, dar şi literatura universală.
Romanul interbelic de analiză cultivat de Camil Petrescu, pune accentul prin utilizarea unor tehnici ale
analizei psihologice şi, adesea, a unei perspective subiective, pe descrierea porblemelor de conştiinţă sau chiar
pătrunderea în zonele obscure ale inconştientului, în psihologia abisală.
Romanul psihologic prin temă, conflict, protagonist şi prin utilizarea unor tehnici moderne ale analizei
psihologice (introspective, monolog interior, fluxul conştiinţei) romanul lui Camil Petrescu este apreciat de critica
vremii drept „o monografie a îndoielii” (Constantin Ciopraga), „monografia unui element psihologic – gelozia”
(George Călinescu).
„Ultima noapte de dragoste,întâia noapte de razboi” este un roman modern de tip subiectiv deoarece are
drept caracteristici: o nouă formulă epică, naraţiune homodiegetică, narator autodiegetic, focalizare internă, dupa
modelul impus de Marcel Proust,dar şi unicitatea perspectivei narative, timpul prezent si subiectiv, fluxul conştiinţei,
memoria afectiva, naraţiunea la persoana I, luciditatea analizei, anticalofilismul.
Romanul ofera o viziune realistă asupra societăţii româneşti înaninte de iybucnirea Primului Război Mondial
şi o imagine tragică si absurdă a războiului, unde tema principală este drama intelectualului însetat de absolut.
Titlul anticipează structura compoziţională a romanului si fixează temele fundamentale ale romanului. Textul
narativ este structurat cu două părţi precizate în titlu, care indică temele romanului şi în acelaşi timp cele două
experienţe fundamentale de cunoaştere trăite de protagonist ‚dragostea şi războiul. Dacă prima parte reprezintă
rememorarea iubirii matrimoniale eşuate dintre Ştefan Gheorghediu şi Ela, partea a doua, construita sub forma
jurnalului de campanie lui Gheorghediu urmarreşte experienţa de pe front în timpul Primului Războoi Mondial.
Prima parte este în întregime ficţională, în timp ce a doua vaşorifică jurnalul de campanie al autorului, articole şi
documente din epocă, ceea ce conferă autenticitate textului.
Înincipit sunt fixate cu precizie realistă coordonatele spaţio-temporale: „În primăvara anului 1916, ca
sublocotenent proaspăt, întâia dată concentrat, luasem parte cu un regiment de infanterie din capital, la fortificarea
văii Praovei, între Buşteni şi Predeal.
Acţiunea romanului se petrece atât în mediul citadin, cât şi pe front, şi cuprinde evenimente trăite de
protagonist cu aproximativ doi ani şi jumătate înainte de 1916, anul inttrării României în război, cât şi din timpul
defăşurării acestuia.
Spre deosebire de romanele tradiţionale în care conflictul see desfăşoară la nivel exterior între diverse
personaje, în romanullui CamilPetrescu, conflictul este interior şi se produce în conştiinţa personajului narator,
Ştefan Gheorghediu, care trăieşte stări şi sentimente contradictorii în ceea ce o priveşte pe soţia sa, Ela. Acest
conflict interior este genreat de raporturile pe care protagonistul le are cu realitatea înconjuratoare. Gheorghediu
trăiestecu iluzia că s-a izolat de ralitatea înconjuratoare,însă tocmai aceasta realitate în care nu vra să se implice va
produce destrămarea cuplului. Implicarea Elei în lumea mondenă pe care protagonistul o dispreţuieşte şi faţă de care
ţine să se detaşeze, reprezintă principalul motiv al rupturii dintre Ştefan şi Ela. Conflictul exterior pune în evidenţă
relaţia personajului cu societatea, accentuând acelşi orgoliu alrespingerii şiplasându-l în categoria inadaptatului
social.
O scenă importantă o reprezintă primirea mostenirii. Moştenirea primita de Ştefan după moartea unchiului
Tache tulbură echilibrul tânărului cuplu. Stefan nu se poate adapta,spre deosebire de Ela, care se implica în discuţiile
despre bani, lucru care îi displace profund lui Gheorghediu („Aş fi vrut-o mereu feminină, deasupra acestor discuţii
vulgare”). Ela era atrasăde viaţa mondenă, la care acces datrită noului statut social al familiei („Îşi găsisie în
angrenajul de lux, posibilităţi noi”).
 O altă scenă importantă o reprezintă excursia de la Odobeşti, ce prezintă evoluţia cuplului spre o inevitabilă
criză matrimonială. Acesta este momentul declaşării conflictului interior al protagonistului-narator, din cauza
prefetinţei soţiei sale pentru un anume domn G „vag avocat” şi dansator monden, Ştefan bănuind-o de infidelitate.
Imaginea Elei se treansformă: „descopeream sub o madonă crezută autentică, un cap străin şi vulgar”.
A doua parte a romanului aduce în prim-plan experienţa tragică a războiului, care crează o schimbare
radicală în conştiinţa protagonistului. Imaginea războiului este demitizată la Camil Petrescu, căci el nu descrie bătăli
mari şi atitudini eroice, ci surprinde şi analizează fricac, panica, haosul, lupta pentru supravieţuire, teama de moarte.
Stilul anticalofil („împotriva scrisului frumos”), penru care opteaza romancierul, susşine autenticiatea
limbajului. Scriitorul nu refuză corectitudinea limbii, ci efectul de artificialitate pe care îl produce exprimarea
personajelor din romanul tradiţional.
Portretele celor două personaje sunt realizate mai ales prin caracterizare indirectă,prin fapte, gânduri,
limbaj, gesturi, atitudini şi relaţiile cu celelalte personaje. La acestea se adauga autocaracterizarea si procedee
specifice romanului psihologic modern: monologul interiior, fluxul conştiinţei, memoria involuntară, autoanaliza
lucidă, introspecţia.
Romanul modern, psihologic, de tip subiectiv este repreyentativ pentru o nouă viziune asupra războiului.
Prin Ştefan Gheorghidiu, scriitorul impune în literatura română o nouă tipologie: intelectualul inadaptat.