„Eu nu strivesc corola de minunia lumii”

de Lucian Blaga Eseu particularitati

Poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga, publicată în descrierea
primului său volum „Poemele luminii” (1919), având valoare de etalon, sinteză a concepţiilor redate,
face parte din seria artelor poetice moderne ale literaturii române interbelice, alături de „Testament”
de Tudor Arghezi si „Joc secund” de Ion Barbu.
Este o artă poetică deoarece autorul işi exprimă aici, prin mijloace artistice concepţia despre
poezie (teme, modalităţi de creatie si de creaţie si de expresie) si despre rolul poetului (raportul
acestuia cu lumea, creaţia şi cunoaşterea), din perspectiva unei estetici moderne. De asemenea,
poezia este o meditatie filosofică şi o confesiune elegiacş pe tema cunoaşterii.
Poezia apartine modernismului prin: influenţe expresioniste, intelectualizarea emoţiei,
noutatea metaforei ( metafora plasticizantă si metafora revelatorie), înnoirea prozodiei (versul liber
şi ingambamentul). Influenţele expresioniste pe care poezia le ilustrează sunt excerbarea eului
creator, interiorizarea şi spiritualizarea peisajului, sentimentul absolutului şi tensiunea lirică. Altă
trăsătură modernistă este înnoirea metaforei şi ambiguitatea produsă de multiplele semnificaţii ale
metaforelor revelatorii: „lumina” (însemnând cunoaştere/creaţie/iubire), „flori”, „ochi”, „buze”,
„morminte”.
Tema operei este cunoaşterea,desemnată de metafora „lumina” şi posibilă doar prin
intermediul iubirii: „Eu nu strivesc.../căci eu iubesc/şi flori şi ochi şi buze şi morminte”. Conceptele
filosofice blagiene reliefează două forme de cunoaştere: cea paradisiacă,de tip logic, raţional, prin
care misterele universului sunt descoperite („lumina altora”), şi cunoasterea luciferică, de tip poetic,
intuitiv, prin care misterele sunt adancite. În viziunea autorului, menirea artistului este de a adanci
tainele universului, prin intermediul cunoaşterii luciferice („lumina mea”).
Titlul este format, din punct de vedere al structurii, dintr-o propoziţie dezvoltată, negativă, cu
subiect exprimat. Pronumele personal la persoana I, singular „eu”, reluat de 5 ori în poezie, susţine
definirea relaţiei creator - lume. Acesta este, de asemenea, o influenţă expresionistă (exacerbarea
eului creator) şi o marcă a confesiunii. Verbul la forma negativă „nu strivesc” exprimă opţiunea
pentru cunoaşterea luciferică, poetică şi refuzul cunoaşterii de tip raţional. Titlul conţine o metaforă
revelatorie („corola de minuni a lumii”) prin care este reprezentat universul armonios, o sumă
permanentă de taine, imaginate ca petalele unei corole uriase, care se reveleaza eului liric intr-o
enumerare metaforică: „flori”, „ochi”, „buze”, „morminte”.
 Lirismul este subiectiv, de tip confesiv (se remarcă verbele si pronumele la persoana I
singular: „eu iubesc”, „nu strivesc”, „nu ucid”). Discursul liric se construieşte in jurul relaţiei de
opoziţie dintre cele doua tipuri de cunoastere, care se realizeaza prin antiteza eu – altii („lumina
mea” – „lumina altora”), prin alternanta motivului luminii si al intunericului, evidentiate prin
conjunctia „dar”. Cunoaşterea luciferică are obiectivul protejării misterului si potenţarea acestuia
(„nu strivesc”, „nu ucid”, „sporesc”, „inbogăţesc”, „iubesc”), pe cand cunoaşterea paradisiacă
distruge misterele prin descoperirea tainelor („strivesc”, „ucid”, „micşorează”).
Poezia cuprinde 3 secvente lirice. Acestea sublinieaza atitudinea poetului fata de cunoastere
(I), opozitia „lumina mea”, „lumina altora” (II)si explicatia pentru atitudinea din prima secventa: „eu
iubesc” (III).
Prima secventa exprima concentrat refuzul cunoasterii logice,rationale, paradiziace, prin
verbe la forma negativa: „nu strivesc”, „nu ucid(cu mintea)”. Cele patru elemente pot fi grupate
simbolic: „flori” – „morminte” ca limite temporale ale fintei, „ochi” – „buze” ca doua modalitati de
cunoastere: spiritual, contemplativa si, respectiv, afectiva, verbalizata.
A doua secventa se construieste pe baza unor relatii de opozitie: eu – altii, „lumina mea” –
„lumina altora”, ca o antiteza intre cele doua tipuri de cunoastere, paradiziaca si luciferica. Atat
conjunctia adversativa „dar”, reluarea pronumelui „eu”, cat si verbul la persoana I, singular, forma
afirmativa „sporesc” afirma optiunea poetica pentru modelul cunoasterii luciferice. Plasticizarea
ideilor poetice se realizeaza cu ajutorul elementelor imaginarului poetic blagian: „luna”, „noapte”,
„zare”, „fiori”, „mister”. Campul semantic al misterului cuprinde cuvinte sau sintagme cu potential
revelator: „tainele”, „nepatrunsul ascuns”, „a lumii taina”, „intunecata zare”,”sfant mister”, „ne-
nteles”, „ne-ntelesuri si mai mari”.
A treia secventa are rol concluziv, desi este exprimata prin raportul de cauzalitate („caci”).
Cunoasterea poetica este un act de contemplatie („tot [...] se schimba [...] sub ochii mei”) si de iubire
(„caci eu iubesc/si flori si ochi si buze si morminte”).
La nivelul elementelor de prozodie se remarca versul liber si ingambamentul (continuarea
ideii poetice in versul urmator, marcata prin scrierea cu litera mica la inceput de vers).
In concluzie, arta poetica „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga partine
modernismului printr-o serie de particularitati de structura si de expresivitate: viziunea asupra lumii,
intelectualizarea emotiei, nfluentele expresioniste, noutatea metaforei, tehnica poetica, innoirile
przodice.