Mănăstirea Sinaia

Unul dintre cele mai frumoase lăcaşuri de cult din Prahova, mănăstirea Sinaia are o istorie
de peste 300 de ani. De existenţa ei se leagă identitatea istorică a oraşului Sinaia, fiind
prima construcţie ridicată pe acest teritoriu, de spătarul Mihail Cantacuzino, impresionat
de măreţia locurilor vizitate într-un pelerinaj la muntele Sinai. A fost şi prima mănăstire şi
biserică din România electrificată, prin grija Regelui Carol I .
 Mănăstirea Sinaia datează din secolul al XVII-lea şi, conform surselor
documentare, se identifică cu începuturile istorice ale oraşului Sinaia, fiind prima
construcţie atestată pe acest teritoriu. Fondatorul mânăstirii este Marele Spătar Mihail
Cantacuzino, care împreună cu mama sa Elena şi cu sora sa Stanca, face un pelerinaj la
Locurile Sfinte şi ajunge, cu această ocazie, şi la Muntele Sinai, unde s-a rugat în
mănăstirea „Sfânta Ecaterina“. Impresionat de măretia biblică a locurilor vizitate,
construieşte, la reîntoarcerea în Ţara Românească, o frumoasă mânăstire pe care o
numeste Sinaia, „în amintirea Sinaiei celei mari“, mănăstire pe care o închină Sfintei
Fecioare Maria. „Am zidit din temelie şi am înălţat un schiţişor, numindu-se Sinaia, după
asemănarea Sinaiei cei mari şi după-cum arată şi Patriarchul Ţarigradului Gavriil (1702),
pe care Sinaia au numit-o bine făcând, îndemnându-se de multă dragoste şi cucernicie
ce avea către sfântul şi de Dumnezeu umblatul muntele Sinaiei”, scrie în actul de fondare
al bisericii. Construcţia mănăstirii începe în 1690 şi va dura până în 1695. De muntele
Sinai se leagă episodul biblic al locului unde Moise a primit tablele legii cu cele zece
porunci. Curtea nouă datează de la 1840 La început, mănăstirea a fost construită să
adăpostească doisprezece călugări (după modelul Mântuitorului Iisus Hristos care şi-a
ales doisprezece apostoli), dar, cu timpul, numărul a crescut fiind necesară construirea
unei alte biserici mai mare şi a unor chilii suplimentare. Noile construcţii (ceea ce se
numeşte astăzi „curtea nouă“), au fost realizate între anii 1842-1846, prin grija stareţului
Ioasaf şi Paisie.
Datorită poziţiei sale strategice (situată pe Valea Prahovei, rută comercială ce lega
Bucureştiul de Braşov), Mănăstirea Sinaia va cunoaşte numeroase invazii turceşti şi
austriece, care vor distruge parţial mănăstirea.

Forma bisericii vechi, puţin obişnuită în epocă Pelerinii care ajung la Mănăstirea
Sinaia găsesc aici şi un adevărat muzeu de artă şi de spiritualitate românească. Vechea
biserică cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“ este construită în stilul brâncovenesc,
arhitectură caracteristică Ţării Româneşti, stil ce poartă numele Domnitorului Constantin
Brâncoveanu. Acest stil, de influenţă barocă, are drept caracteristici coloanele sculptate
în piatră şi ornate cu motive florale şi vegetale (floare de crin, frunză de stejar, etc.).
Forma exteriorului bisericii, în cruce latină - absidele în contur rectangular, este
puţin obişnuită în epocă. În general, bisericile ortodoxe sunt formate din: pronaos, naos
şi altar, iar stilul brâncovenesc adaugă acestora trei pe cea de a patra, sub forma unei
camere deschise susţinută de coloane, pridvorul. Foarte important este portalul intrării în
pronaos care este sculptat în piatră, reprezentând la dreapta pe Moise cu Tablele Legii,
şi în partea stângă pe fratele lui, Arhiereul Aaron, cu toiagul înfrunzit.

La mijlocul portalului se găseşte stema familiei fondatoare - familia Cantacuzino,

vulturul bicefal ce ţine în gheare semnele imperiale ale puterii: sceptrul şi crucea. Pictura
din pridvor şi pronaos (Pantocratorul) este în cea mai mare parte cea originală, realizată
de Pârvu Mutu Zugravul, pictorul preferat al Cantacuzinilor. Cupola pridvorului este
pictată cu scene din viata Sfintei Ecaterina (ocrotitoarea Mânăstirii de la Muntele Sinai),
a Sfântului Gheorghe (protectorul Moldovei şi al militarilor) şi a Sfântului Dumitru
(ocrotitorul Ţării Românesti). Tabloul votiv îl reprezintă pe fondatorul mânăstirii, Mihail
Cantacuzino, înconjurat de optsprezece copii (din care 12 adoptaţi), de prima soţie
(Maria) şi cea de a doua (Teodora), precum şi de alţi membri ai familiei Cantacuzino, la
loc de frunte fiind fratele ctitorului, stolnicul Constantin Cantacuzino. Sunt pictati cinci
voievozi ai Ţării Româneşti, cu care ctitorul era înrudit: prin mama sa, Elena, se tragea
din Constantin Şerban (1654-1658), Radu Şerban (1601-1611) şi Neagoe Basarab
(1512-1521); domnitorul Şerban Cantacuzino (1679-1688) era fratele său, iar Ştefan
Vodă Cantacuzino (1713-1716) îi era nepot de frate. De remarcat că pictorul Pârvu Mutu
Zugravul a reuşit să transmită cu multă fidelitate mesajul fondatorului, acela al milei
creştine (în aproape toate scenele iconografice personajele sunt pictate cu mâna întinsă).
Într-un document al epocii, Mihail Cantacuzino consemna: „Iubeşte şi miluieşte pe
aproapele tău, cercetează pe cel bolnav şi sărac şi adăposteşte în casa ta pe cel oropsit“.
Mihail Cantacuzino este cel care a construit primul spital în Ţara Românească – Spitalul
Colţea (Bucureşti), în incinta mănăstirii Colţea, zidită tot de el. Printre ctitoriile lui Mihail
Cantacuzino se mai numără Biserica Fundenii Doamnei din Bucureşti, Schitul Titireciu
din Oltenia şi o biserică la Râmnicu Sărat.
Mănăstirea Sinaia, ctitorită în cinstea muntelui Sinai Mănăstirea Sinaia are şi un
frumos paraclis, care datează din aceeaşi perioadă - 1695. Paraclisul este o mică
biserică, o capelă, specifică mănăstirilor şi reşedinţelor episcopale sau mitropolitane unde
se desfăşoară slujbe zilnice. Arhitectura sa joasă, precum şi pictura sa originală înnegrită
de trecerea timpului, creează fiorul religios al catacombelor primelor secole ale
creştinismului. În ceea ce priveşte mesajul dogmatic şi istoric al picturii se cuvine
menţionată originalitatea sa, mai ales în pronaos unde, asemenea unor clişee de film,
sunt prezentate ultimele momente din viaţa pământească a Mântuitorului Iisus Hristos.
Cavoul lui Tache Ionescu este la Mănăstirea Sinaia Tot în curtea vechii mănăstiri, lângă
paraclis, se găseşte cavoul lui Tache Ionescu, prim-ministru în perioada Primului Război
Mondial, care a avut un rol foarte important în unirea ţărilor române după război. Fiind
bolnav, s-a vindecat la Mănăstirea Sinaia, lăsând prin testament dorinţa de a fi îngropat
la mănăstirea unde s-a însănătoşit. Alături de sarcofagul său se găseşte bustul celei de-
a doua soţii, Adina, bust sculptat în marmură albă de sculptorul italian Roscitano, la
Roma, în septembrie 1926. Biserica nouă are un epitaf înregistrat în catalogul UNESCO

Aşezată în incinta nouă şi închinată Sfintei Treimi, Biserica mare a fost construită
din piatră şi cărămidă între anii 1842-1846 prin străduinţa călugărilor care locuiau aici.
Deteriorată de mai multe ori, ea a fost parţial reconstruită între anii 1893-1903 şi renovată
complet după planul arhitectului George Mandrea. În biserică există una din cele mai
remarcabile piese din Mănăstirea Sinaia: epitaful executat de Ana Roth, doamna de curte
a Reginei Elisabeta. Este lucrat cu acul şi cu fir de aur şi mătase colorată pe pânza de
bumbac. Confecţionarea acestuia a durat trei ani (1897-1900), iar epitaful respectiv este
înregistrat în catalogul U.N.E.S.C.O..
Cele două icoane ruseşti, “Sf. Serghie” şi “Sf. Nicolae”, sunt darul făcut de Ţarul
Nicolae II stareţului M-rii Sinaia, Nifon Arhimandritul, în 1903, cu ocazia botezului prinţului
Nicolae, fiul lui Ferdinand (1914-1927), regele unificator. Mănăstirea a fost electrificată
de Regele Carol I Prin grija Regelui Carol I, biserica mare a Mănăstirii Sinaia a fost dotată
cu energie electrică, fiind prima biserică şi mănăstire ortodoxă din România care a fost
electrificată. Familia regală a locuit în timpul vacanţelor la Sinaia, chiar la mănăstire, o
perioadă de 11 ani, începând cu 1871. După mutarea lor la castel, când s-au sărbătorit
200 de ani de la fondarea mănăstirii, s-au amenajat în aceste spaţii (vechi reşedinţe
regale) un muzeu religios care funcţionează şi astăzi şi care a fost primul muzeu religios
românesc. Mănăstirea Sinaia este monument istoric Muzeul mănăstirii conţine obiecte de
cult rare: prima Biblie tradusă şi tipărită în română la Bucureşti (prin grija domnitorului
Şerban Cantacuzino, în 1688) şi o superbă colecţie de icoane. Mănăstirea Sinaia este
inclusă în Lista monumentelor istorice din România.