1.

DEFINIREA TERMENILOR: CIVILIZATIE SI CULTURA SI

EUROPA:
CIVILIZATIA: rep totalitatea mijloacelor prin care omul se adapteaza
mediului fizic si mediului social, reusind sa-l transforme sa-l organizeze sau
sa-l integreze.
Sfera acestor notiuni sunt cuprinse aspecte ce tin de latura utilitara, practica
a existentei umane in principal tehnologia dar si activitati de natura
administrativa de organizare sociala, politica, militara si juridica.
Civilizatia a inceput odata cu descoperirea agriculutrii.
Istoria civilizatiei nu poate investiga mai mult de cateva milenii in care
monumentele, inscriptiile arhaice, operele de arta, manuscrisele si mult mai
tarziu cartile permit descifrarea gandirii si a felului cum isi traiau viata cei
dinaintea noastra.
Civilizatia actuala este rezultatul unui efect.Orice civilizatie presupune un
spatiu o societate o economie si o mentalitate si deasemenea existenta unei
durate.Orice civilizatie e rep de o societate care si-a asimilat si asimileaza
continuu valori materiale,culturale de care are nevoie, civilizatia putand fi
definita si ca o societate patrunsa de cultura si o societate care a asimilat
valori in toate compartimentele existentei sale.S-a afirmat pe buna dreptate
ca in ultima analiza se gasesc tot atatea civilizatii cate popoare exista numai
ca dintre toate acestea sunt foarte putine cele care din antichitate si pana in
prezent au dobandit calitate de civilizatie istorica. In cazul acestora se poate
afirma ca drept caracteristica faptul ca in decursul evolutiei lor in timp si-au
manifestat pe deplin toate posibilitatiile creatoare reusind sa-si asigura un
profil distins sa aibe amprenta noutatii si a originalitatii pt o perioada lunga
de timp influentand civilizatia si cultura popoarelor din jur sau a unora care
iau urmat contribuind la sporirea zestrei de valori a umanitatii.
CONCEPTUL DE CIVILIZATIE s-a constituit in Europa relativ tarziu in
perioada renasterii, acea perioada de avant cultural care a curpins Italia intre
sec 14-16.
TERMENUL DE CIVIS, care insemna cetatean, desemnat la romani un om
care nu traia izolat,precum pustnicii.Un om care traia in interiorul unei
comunitatii umane, comunitate care avea o organizare capabila sa favorizeze
viata in colectivitate.Comunitatea desemnata da romani prin termenul
civicas care inseamna si cetate, oras.
TERMENUL LATIN CIVILIS semnifica calitatiile, insusirile pe care
trebuia sa le posede un cetatean pt a merita sa poarte acest nume.Insusirile
care trebuia sa-l faca sa fie in raport cu semenii sai, amabil,sociabil,modest
si simplu.Din semnificatia acestor 3 termeni latini a aparut si necesitatea
elaborarii a unor termeni derivati, in primul rand a unor termeni care sa
desemneze actiunea prin care indivizii umani ajungeau sa dobandeasca
calitatiile necesare unui cetatean.
TERMENUL CIVILIZATIE: sensul acestui cuvant a fost acela de
progres.Civilizatia semnificand deopotriva progresul material si spiritual,
progresul social dar si capacitatea de ameliorare a unui individ.Termenul e
consacrat pe plan european abia la jumatatea sec 18 in jurul anului 1750 de
contele Victor de Mireabean care publica un tratat despre populatie.
In sec 19 antropologi de renume ca Morgan si Eduard Taylor considerau
civilizatia ca un stadiu superior a culturii. In conceptiile celor 2 societatea
umana parcurge in evolutia sa trei stadii principale: salbaticia,barbaria si
civilizatia.
IN SENS LARG PRIN CIVILIZATIE: Se intelege nivelul de dez a
culturii materiale si spirituale a unei societati.In dictionare se sugereaza ca
def pt termenul de cultura, totalitatea valorilor spirituale create de omenire,
de societate si de asemenea formatia sociala si intelectuala a unui individ,
termenul avand aceasi radacina cu termenul cult si implica un aspect
traditional, religios.
Conform legii 489 din 2000 lista cultelor recunoaste oficial in Romania
urm: Biserica Ortodoxa Romana,Episcopia Ortodoxa Sarba,Biserica
Romano Catolica,Biserica Romana Unita cu Roma,Biserica
Armana,Biserica Crestina Rusa,Biserica Reformata din Romania,Biserica
Evanghelica Lutherana,Biserica Unitaliana.
Cultura pastreaza de asemenea un sens normativ si umanist.Statutul nostru
existential de fiinte nationale si realiste ne impun necesitatea de a crea pt a
ne satisface trebuintele, aspiratiile, idealurile, pt a supravietuii ca fiinte
creatoare de cultura.Doar lumea valoriilor ne rep ca fiinte constiente.Cultura
este expresia directa a unui mod de existenta original, caracteristic doar
oamenilor.
O analiza originala a termenilor de cultura releva faptul ca vechimenea
acestuia se regaseste deasemenea in antichitate provenind din limba
latina.Verbul "colere" cu intelesul de a cultiva anumite lucruri de a le ingriji
spre a le ameliora calitatea sau a le sporii productivitatea.
Cicero este primul care spre deosebire de cultivarea pamantului vorbeste si
de cultura animi.Intelegand prin aceasta efortul educational in dezvoltarea
sufletului, in cultivarea spiritului.
Aria culturala, termeni ce desemneaza regiuni si zone etnoculturale in care
se gasesc culturi inedite ca esenta si ca forma, modelul cultural care include
sub forma standard experienta generatiilor anterioare si modul de a trai,
gandii si a actiona.Modelul cultural indeplinand si o functie normativa pt
generatia careia i se adreseaza.Specificul culturii cere ca aceasta sa fie
realistica intr-o tripla relatie.Relatia omului cu natura.Relatia omului cu
semenii sai si relatia omului cu valoare.

APORTUL GRECIEI ANTICE LA CIVILIZATIA UMANA:

Continentul european era adancit in obscurul preistoric in timp ce inflatia in
mediul civilizatiei stralucitoare care au cunoscut scrisul: sumerienii,
egiptenii, persii.Insa abia cu civilizarea unei tari mici si anume Grecia cu
inceperea in sec 15 I.H apare una din sursele esentiale ale civilizatiei
europene ...greaca.Ea a actionat in 2 feluri asupra civilizatiei europene: mai
intai a impregnat profund tot timpul roman.
IMPERIUL SE INTINDEA PE 3 CONTINENTE: Europa, N Africii si
Asia.
In al doilea rand prin amintirile,prin monumetele pe care le-a lasat si mai
ales prin filozofie si artistii sai, ea a influentat direct dezvoltarea culturala a
Europei. In tot timpul Evului Mediu au fost cunoscute cel putin rezumatele,
daca nu chiar operele marelui filozof Aristotel.La sf sec 12 D.H. datorita
arabilor care se instalau de cateva sute de ani pe Peninsula Siberica,noi texte
apartinand noi Grecii antice au fost introduse in Europa si au det o profunda
schimbare a gandirii europene care se intinde intre sec 14-16 si care
debuteaza in Italia a rept i redescoperire si mai aprofundata a civilizatiei
culturii antice.
Asa numita Grecie clasica adica din sec 5-4 I.H. a fost perioada care a jucat
rolul esential.In acele 2 sec civilizatia greaca a cunoscut o considerabila
dezvoltare intelectuala intr-un cadru politic minuscul si fragil.
Desi societatea greaca era divizata in numeroase orase, care nu incetau nici
un moment fara sa se confrunte fiind fara incetare ravasite in interior prin
tulburari sociale.

VICTORIA GRECILOR in razbunarea impotriva persilor de la inceputul sec

5 I.H. victoria de la Salomino si Darton au dat un mare avant vietii politice,
mai ales la Atena,unde apare un regim democratic.

Fireste ca nu in toate polisurile functiona nici o guvernare democratica,nici

la Atena.
N-a existat un regim politic democratic apartinea aristocratica la acest regim
fiind aproape continua.Dar in sec 5 I.H. statul democrat atenian sub
conducerea lui Pericle s-a afirmat pe baza instoriei grecesti intr-un mod atat
de pregnant incat modelul democratiei grecesti ramane modelul atenian sec
5 -epoca lui Pericle.
 EPOCA CLASICA a civilizatiei si cult grecesti se situeaza cronologic intre
momentul eroic al razboiului contra colosului persan si momentul lipsit de
glorie a luptelor care au deschis drumul supunerii grecilor de catre
macedonieni.
.Infragerea coalitiei oraselor grecesti 337 I.H. de macedonieni pune capat
politici independente a polisurilor.

CIVILIZATIA GREACA era o civ urbana polisul grecesc nu era numai o

simpla aglomerare de oameni uniti prin necesitati umane.Polisul avea
complexe in cadrul careia avea i viata spirituala,forma un intreg
indistructibil capabil de o permanenta dezvoltare.In desfasurarea ei acesasta
dezvoltare urbana n-a atins statii similare nici peste tot si nici in aceea
vreme.

LUME ANTICA nu a cunoscut decat 3 sisteme de organizare: tribul de tip

continental, polisul de tip grecesc si monarhia absoluta de tip asiatic.

FORMA POLIS provine din organizatia tribala repr oarecum

perfectionarea ei maxima pastrand particularismul propriu vechilor
organizari tribale.La inceput orasele erau asezari cu caracter predominant
militar.
Se poate sustine ce grecii au lasat mostenire orasul.Orasul era in intregime
un mic stat,impreuna cu suburbiile sale unde se practica uneori democratia
directa,adica un guvernamant controlat de catre adunarea tuturor cetatenilor.
Acesta democratie nu era egalitara caci ea excludea strainii,sclavii si
femeile.Caracteristica sa esentiala in opozitie cu despotismul oriental era
vointa dezvoltarii unei constitutii. Prima constitutie apartinand-i lui
Solomon.

ORGANIZAREA POLITICA A GRECILOR in antichitate presupune la

randul ei aparitia functiilor eligibile precum si o activa participare partiala
sau totala a mebrilor comunitatilor orasenesti a cetatenilor la treburile
publice.Era o organizare bazata pe principiile autonomiei si a libertatilor
orasenesti ceea ce nu excludea vesnica tendinta spre unire fie si prin forta pt
alcatuirea unor unitati politice superioare mai puternice de tip
federativ,national,imperial.

RELIGIA GREACA era politeista practicata in intreaga Grecie intre

diferitele polisuri,existeau numeroase culte care se manifestau fie prin
sacrifici animale si devotiune religioasa in marile sanctiare la care mergeau
in pelerinaj totii grecii,fie prin mari jocuri sportive sau poetice,dintre care
cele mai imp sunt jocurile olimpice din sec 8 I.H. pana la sf sec 4.Incepand
din Renastere sec 14 I.H. divinitatile grecesti devin simboluri legendare si
mitologice vor juca un rol considerabil in asta si literatura greaca.

ARTA GRECILOR
Prin grija lor fata de perfectiunea formei,prin cautarea unei masuri omenesti
a tuturor lucrurilor,prin cutarea frumusetii,prin seninatatea pe care o exprima
arta Greciei Antice devine una din sursele gustului artistic european.
Colonadele templelor grecesti si mai ales partenonul Atenei.proportile
minutios studiate ale acestor temple au fost intens copiate incepand cu
Renasterea si continuand pana in prezent.
Inainte de epoca clasica frumusetea feminina si cea masculina sunt mai
putin distincte.Frumusetea modelului feminin si a celui masculin ating
apogeul pt ca ele rep. zeii greci care nu sunt altceva decat imagini perfecte
ale fiintei omenesti,ex celebre: Venus din Milor si Apolo din Belvedere.
Trupuri cu proportii perfecte, aceste statui nu sunt portrete ci intruchipari
ale frumusetii binelui si adevarului.Viata interioara va fi repr. plastic mai
tarziu spre sf. sec IV-lea.
Sculptura greaca a creat modele nepieritoare, chiar daca majoritatea s-au
pierdut,inca din antichitate.Dupa ce romanii vor supune si cucerii Grecia,ei
nu vor inceta sa-i admire si sa-i imite arta, fiindca dupa cum avea sa scrie
Cicero,in Atena s-au nascut si de acolo sau raspandit in lume frumusetea,
binele si adevarul.

LITERATURA
Grecia a inventat poemul epic,epopeea prin Homer.A inventat tragedia din
piesele scrise de Eschil,Sofocle si Euripide,comedia a Aristodan critica si
explicativa -Tuciclide,elocventa -Demostene marcheaza profund intreaga
cultura si civilizatie europeana.Inventarea odei Pindarc(printul poetilor)
poezia lirica prin Anadereon si Saflo.
Tragedia s-a nascut la Atena pastrand initial caracterul de imn fundebru pt
celebrarea unui erou provenind dintr-o familie aristocratica.
Originile comediei sunt legate de procesiuni organizate de culesul viilor,in
cinstea zeului vegetatiei care era Dionisos.Muzele care patronau literatura
erau: Melpomene,Thalia(muza comediei),Clis(muza istoriei),Euterphe(muza
poeziei lirice),Terprichori(muza dansului),Eraton(muza poeziei
erotice),Caliope(muza poeziei epice),Polymnia(muza retoricii),Unenia(muza
astronomiei)
FILOZOFIA
Mai ales prin filozofie(iubitor de intelepciune) si mai ales datorita celebrilor
filozofi.grecia a insemnat mult pt civilizatiile europeane.Modul nostru de a
trai de a crea de a crede si de a se indoi este intr-o mare masura tributar lor
ceea ce s-a intamplat in Grecia Antica.
Geniul filozofilor antici a fost sa organizeze prima data printr-un efort logic
cunostintele empirice ale popoarelor care i-au precedat de ex. Pitagora din
ceea ce la egipteni nu era decat un ansamblu de formule fixate in Scopul
utilizarii.Pitagora a stiut pt prima data sa redea elem stiintei demonstrative.
Fizis(greaca -natura) asa zisi fizicienii s-au straduit sa descopere in mod
rational pricipiile naturii.Filozofia dedistinctanduse initial de stiinta.Inaintea
grecilor,orientalii concepusera asanumitele cosmobonii,adica sisteme
explicative a aparitiei lumii.Toate aceste cosmobonii plecau da le un element
primordial care se indentifica cu o zeitate.
Meritele zeilor antici a fost sa se ridice asupra acestei explicatii religioase si
sa o inlocuiasca printr-un demers strict rational chiar daca initial era vorba
de un rationament nesigur,astfel ales cauta principiul esential al lucrurilor in
apa.Aneximede -in aer,Heradic in foc,iar Anakimandru intr-o materie
nedeterminata pe care a numit-o infinit.
Heradic care a trait intre 540-475 I.H> seria scria urm: "Aceasta lume,aceasi
pt toti n-a facut-o nici vreunul din zei si nici vreunul din oameni,ea a fost
dintotdeauna,este si va fi un foc vesnic,viu care dupa masura se aprinde si
dupa masura se stinge"Heradic introduce astfel in ecplicatia genezei lumii
ideea de devenire si de lupta a contrarilor.Fiecare element,fiecare lucru
explica ce se converteste in contrariul sau: caldul devine rece,ziua devine
nopaste,viata devine moarte.
Un alt filozof grec Enpedocle din Agricen (Sicilia) ii datoram faptul de a fi
intuit notiunile de evolutie si selectie naturala pe care le vor redescoperii
ulterior marii naturalisti europeni ai sec 19 lea, Charles Darwin (originea
specilor).Potrivit lui Empedocle lumea are 4 principii adica elemente
materiale necreate si indestructibile: focul,aerul,apa si pamantul,iar miscarea
i-a nastere din actiunea atractiei si a repersiei.El va faca sinteza intre tezele
lui Heradit si ale lui Permenide afirmand pe de-o parte ca aceste elem sunt
imorale si pe de alta parte ca toate combinatiile dintre ele sunt in permanenta
trasformari.
Cu Socrate si discipoli sai Platon si Aristotel, omul devine obiectul exclusiv
al gandirii folozofice si acesti 3 mari filozofi transmit europei fundamentele
gandirii moderne. Daca cunosterea omului, stiinta despre om cunoaste prin
acestia un progres, in ciuda progreselor din domeniul astronomiei,
matematicii, geografiei avantului stiintific nu cunoaste aceeasi dezvoltare.
 Increderea pe care grecii antici au avut-o in natiune si pretentia lor de a sti
totul nu era totusi pe masura relatarilor lor stiintifice astafel incat grecii au
recurs la imaginar, mituri. Mitologia greaca a reprezentat o sursa de
inspiratie nu atat pt cunoastere cat pt arta europeana. Ei au contribuit si la
progresul medicinei. Hipocrate din Cos a pus prin lucrarile sale bazele
medicinei elene.
INFLUENTA LUI HIPOCRATE a fost considerabila.Socrate n-a scris
nimic desi reprezinta cea mai mare figura a gandirii antice, din gandirea sa
vor deriva ulterior direct sau prin intermediari curentele majore ale
filozofiei. Tot ce stim din gandirea lui Socrate o stim din relatarile adesea
divergente ale lui Platon si Xenofon. Gandirea lui Socrate nu poate fi
disociata de gandirea idealista a lui Platon dovedindu-se imbatabil in
argumentele cu care isi sustinea ideile, el a devenit personajul principal al
operei lui Platon, redactata sub forma unor dialoguri .
Una din cele mai importante scrieri "REPUBLICA" cu sensul de stat. Se
demonstra ca este extrem de dificil sa fi un filozof si om politic daca aceasta
este solutia cea mai buna pt a guverna un stat onest, cupatat si curajos, omul
politic in care trebuia sa se regaseasca si iubirea de intelepciune trebuia sa le
spuna cetatenilor ce e bine si ce e rau. Buna guvernare era menita sa asigure
fericirea tuturor cetatenilor.
ARISTOTEL a scris o serie de lucrari in care trateaza principiile unui
guvernamant rational. Platon a trecut in preajma lui Socrate pana la moartea
acestuia. In 387 la Atena a fondat cel mai important centru de cultura si
invatatura, cunoscut sub numele de ACADEMIA->529 eara noastra fiind
considerata o institutie pagana, a fost desfiintata de Iustinian.
In cadrul academiei sale, Platon si-a desfasurat activ timp de 30 de ani.
Opera pastrata cuprinde 34 scrieri redactate sub forma unor dialoguri, fiecare
fiind axat pe o anmita problema si 13 scrisori. Platon a asimilat nobile esente
lucrurilor si a a considerat ca ideile exista intr-o lume transcendenta careia
oamenii nu-i pot sesiza aparentele. El identifica DIVINITATEA cu binele
suprem, opera sa e plina de metafore, POETICA. Aristotel a rationalizat
opera maestrului sau identificand divinitatea cu inteligenta pura. Sustinea in
politica ca statul cel mai bine alcatuit este cel mai fericit si prosper.Statul ca
si omul nu reuseste decat cu condotia sa aibe virtute.
El concepe functionarea statului si civilizatiei in termeni morali. Aceste idei
nobile ii priveau doar pe cetatenii cu drepturi. Democratia era sistemul in
care traiau cetatenii si nicidecum sclavii. STATUTUL SCLAVILOR-teoria
fiind marxista era aceea ca societatile antice sunt societati sclavagiste.
Vechii atenieni gandeau democratia si libertatea in sensul ca libertatea
inseamna pt ei dreptul de a participa la viata cetatii=a fi pregatit sa conduci
dar si sa fi pregatit sa te supui.
Cand unul dintre cetateni devenea foarte popular devenea ostracizat,
indepartat de cetate pt ca atenienii nu vroiau sa cada prada capriciilor unui
om devenit popular. Sclavul nu exista pe paln politic. Ei earu anexati
gospodariilor stapanilor sai, Aristotel considerandu-i doar niste unelte
vorbitoare. Pozitia sociala in gospodaria familiilor era suportabila,
comparabila cu pozitia servitorilor in societatile moderne.Dreptul cetatenilor
de a lua parte la procesul de decizie era garantat. Cetateanul care avea de
suferit in urma unor decizii luate in numele bunului mers al statului putea sa
le conteste invocand valorile traditiri sau ale familiei sale. Din punct de
vedere a lui Aristotel statul inseamna toti cetatenii. Ei sunt barbati majori
nascucti din mama si tata atenieni cu 3 drepturi:
1.Dreptul de a avea pamant; 2.Deptul de a avea loc de casa; 3.Dreptul de a
participa la decizia politica ca membru al adunarii poporului. 4.Dreptul de a
participa la apararea cetatii. Femeia nu facea parte din acest sistem. Ea nu
exista corpului cetatenesc.
Nejucand nici un rol n viata politica si sa se confeseze modelelor de
comportament strict precise cetateanului, femeile vor fi reprezentate in
tragediile antice ca o persoana cu o indiirect cu o persoana puternica si drept
complexa. Femininul nu a ramas neexprimat in civiliztia greciei antice. In
BANCHETUL pers discuta despre iubire in genere dar si despre iubirea
homosexuala. In ce priveste perspectiva grecilor asupra acestui fenomen
exista numeroase ocazii in care homosexualitatea acceptata, fie cea feminina
sau masculina, poate avea chiar rezultate fenomenale. Exemplul cel mai clar
este faimosul batalion cu 300 spartani care era o grupare homosexuala.
Istoricii antici explica ca aceasta prietenie a dragostei ii facea pe cei 300 sa
reziste in primejdii unii pt ceilalti. Acest batalion a ramas neinfrant pana la
337 cand Filip a spulberat armata greceasca. Filip a zis:"Prapadeasca-se ca
banuiesc ca cesti oameni au suferit un lucru urat". Grecii antici aveau sa
daruiasca lumii un canon al frumusetii exprimat in sculptura. Preocuparea
lor pt armonia, simtul armoniei ar fi principalul caracter al acestei civilizatii.
INFLUENTA ROMANA.
Ca si grecii ei se defineau printr-o cultura comuna. Teritoriul lor era cel din
jurul Marii Mediterane, ea aflandu-se la intersectia a 3 continente.
Mediterana devine un loc roman incepand din sec 2 dp Hristos cand este
cucerita toata zona in imp roman, regiunile europene care faceau parte din
imperiu reprezentau o regiune periferica. In partea locuita de barbari. Daca
grecii au imprumutat europa si sens grecesc imparatii romani cresti sunt
primii care au transformat europa intr-o natiune politica=3 evenimente au
precedat aceasta schimbare de sens: 1)separarea imperiului in 2 parti(de apus
si de rasarit). 2)cucerirea romei de catre barbari in 436 cand dispare R.D.A
=>separarea romei fata de barbari. 3)aparitia islamului->in fata acestei
amanintari pt prima data un cronicar spaniol Isidor cel Tanar vb de armata
europenilor care stavileste in 732 la Potiers in sudul Frantei expansiunea
arabilor musulmani. Civilizatia romana in perioada de maxima inflorire a
statului a fost una de tip urban. Nascuta din transformarea oraselor grecesti
din bazinul mediteranei sau create de romani in apusul Europei. Reteaua de
orase romane prezinta trasaturi comune:
a)plan in forma de tabla de sah dezvoltat in jurul unor axe perpendiculare.
b)existenta forumului.
c)existenta numeroaselor monumente, bazilici, temple.
d)aprovizionarea cu apa cu ajutorul apeductelor.
e)orasele din provinciile romane incercau sa imite Roma. Avand o pop de 1
mil de loc roma va promova un urbanism in jurul forumelor
existente.Imparatii, aristrocatia,notabilitatea provinciala in calitate de
mecenate au favorizat viata culturara si intelectuala care va prinde un contur
distinct in mediul roman. Textele sunt marcate de influenta greceasca chiar
daca gasesc elemente specifice de origine italica. Filisofia, istoria romana
ajung cu greu sa se emancipeze de influenta elenica. Desi au cucerit Grecia,
ei au fost sedusi de cultura greaca. Cicero(106-46) apare ca
principalmoderator al gandirii grecesti la Roma. Incepand cu Octavian
Augustus incepe si sistemul imperial in societatea romana. Pune bazele
capitalului=o forma a monarhiei imperiale romane. Epoca lui care ii poarta
si numele cunoaste o inflorire atat a literaturii latine prin Virgilius Horatiu si
Ovidiu cat si a studiilor istorice prin Titus, Suetonii si Protah cat si gandirii
filosofice prin Seneco. Un gen specific latin este cel satiric. Clasele instarite
incep sa se deprinda cu luxul. Religia traditionala cunoaste si descendente
iar cultul civic inchinat marilor zei din care multi au fost inspirati din relatia
cu grecii. Se manifesta un interes crescand pt zeitati orientale-Isis sau
Mitra(Persia) care pareau raspandite mai bine anfoaselor spirituale ale
romanilor care continua sa se impuna in ciuda masurilor luate. Daca
imperiul roma spre deosebire de greci a dat filozofi multumindu-se sa
transmita mostenirea greaca, raspandind valori si civilizatii grecesti au jucat
un rol major in materie juridica lasand mostenire dreptul roman, in politica,
in administratie si in domeniul militar.

INVENTAREA POLITICII
influenta durabila a antichitatii greco-romane asupra civilizatiei europene.
Alegerile, campaniile electorale, dezbaterile publice, partidele politice-
propaganda, incercarea de a capta bunavointa si increderea unui electorat au
existat in orasele Greciei cat si in statul Roman. Daca politica este stiinta
puterii si in practica actiunea care duce la cucerirea puterii este la fel de
veche ca si comunitatea urbana in care se manifesta pt prima data. Imp
roman ne-a lasat ca mostenire 3 institutii permanente: armata, administratia,
impozitele. Studiind sicietatea si statul roman, se instrueste armata pt
cucerirea si apararea unui teritoriu urias reprezentat de imp roman. Imp
roman a fost o monarhie militara. E a functionat pe sistemul unei armate de
catateni care s-au transformat intr-o armata de profesionisti in epoca lui
Caesar, legiunea romana s-a transformat intr-o unitate permanenta. Serviciul
militar ducxe pana la 16 ani iar in unele situatii duce si mai mult pana la 25-
30 de ani. Neputandu-se casatorii in timpil acela isi lua concubine care
sfarseau prin a avea un statut special. Soldatii primeau o solda care varia
dupa unitatea de care apartinea. Ca pensie primea pamant, decoratii,
distinctii. Strainul sau peregunii care serveau ca soldati sfarseau prin a
devenii catateni romani. Instructia era dura. In timp de pace, ei construiau
tabere, drumuri, poduri, temple secau mlastini ei find aceea care au facut din
lumea romana o retea de drumuri .ARMATA=legiuni impartite in 10
horte=>legiunilor li se adaugau trupe auxiliare, unitati de cavalerie precum
si unitai formate din aliati ai imperiului. L inceputul sec 2 cand imp a atins
maximul in ceea ce priveste indinderea sa o pop de 80 mil, armate 0,5 mil,
insuficient pt apararea frontierelor=>depalsari numeroase dificile si
periculoase. Pt a evita aceste deplasari se regurgea la o recrutare
locala=>armata regionala=ansamblu din ce in ce mai diferit fata de unitatea
romana. Aceasta armata era bine ierarhizata si imp avea in jurul sau un
important sta major=COMITES. dupa prabusire=COMTE. Armata
simboliza civilizatia romana.
4.Armata romana nu era destinata pt distrugere,ea trebuia sa mentina asa
numitul limes(frontiera fortificata a imperiului).Erau 900 km de aparat pe
Rin,2700 km,Limesul Dunarean 2000 km pt limesul oriental si 2500 km
limesul african.
 Pretutindeni cu exceptia Cariaginei si a pop evreu care dat numeroaselor
rascoale impotriva stapanirii romane a fost dispersat din locul sau de
bastina,peste tot sitatia ara calma,romanii s-au aratat toleranti fata de pop din
teritoriile cucerite respectand identitatea si religia diversilor pop pe care le-
au inglobat.Imperiul Roman era un sistem urban in care orasele isi pastrau
libertatile.Existau o mare varietate de regimuri si de magistraturi
urbane.Pierderea acestor libertati atunci cand se va accentua criza politica si
militara a imperiului roman(sec 14-15) va duce la ruina numeroaselor
orase.In teritoriile cucerite si administrate de romani existau adunari
provinciale care puteau trimite imparatului plangeri impotriva
guvernatorului respectivei provincii.
Analizand vocabularul polic contemporan gasim numerosi termeni proveniti
din administratia romana:
municipiu,guvernator,prefect,Senat,cenzura,tribun,magistratura.
SISTEMUL FISCAL
Statul roman repr o enorma piata financiara unde se concentrau numeroase
resurse financiare.Provinciile au fost exploatate sistematic de catre
guvernantii romani.Statul roman bazandu-se pe o armata de profesionisti
care trebuia platita cu regulabilitate pe o pop care trebuia intretinuta,avea
nevoie de o administratie fiscala foarte buna.
Impozitele erau directe si indirecte.Exista impozitul personal in care erau
supusi toti cetatenii cunoscuti sub numele de capitatie si era de asemenea
impozitul pe proprietate,impozit fonciar.Exista un impozit pe mostenire a
20-a parte din impozitelor in timpul lui Octavian Augustus,romanii au org
primul recensamant al populatiei din imperiu.
IMPOZITELE INDIRECTE: vama impozitul asupra tranzactiilor
comerciale.In principal exista 2 casierii principale: Fiscus(casieria imperiala)
care treptat va ingloba toate resursele imperiului si alte alimentara de
impozitele din Italia si provinciile senatoriale cunoscuta sub numele de
AERORIUM.In fiecare provincie procurorul financiar se ocupa de incasarea
impozitelor asistat de numerosi asistenti.
Romanii au avut legislatori remarcabili si mai ales aveau resentimentul
dreptului considerand dreptul un ansamblu coerent rational creat in scopul
intemeierii unei societati in care cetateanul sa se bucure din plin de bunurile
sale cu conditia da a fi barbat familiar si om liber.
Primele legi romane dateaza din sec 5 I.H .Calitatile esentiale ale dreptului
roman erau exactitatea legilor care urmareau sa elimine arbitrariul
judecatorului,precizia sa si fermitatea sa.
 Legile romane garantau libertatea restransa,Principalele coduri de legi care
au ramas din timpul romanilor sunt: codul de legi al imp Teodosiu al V-lea
(438) si codul imp Iustinian(529).
Precizia prevederilor a stipularilor curpinse in aceste coduri de legi au
asigurat prestigiul si durabilitatea dreptului roman in Europa.

CIVILIZATIA BIZANTINA
Centrul acestei civilizatii ne repr orasul Constantinopolis a carei constructii
incepe in noiembrie 324 era noastra,pe locul vechii colonii grecesti aflata pe
malul european al Bosforului cunoscuta sub numele de
Byzantion.Inaugurarea solemna sub a Noii Rome numele sub care a fost
cunoscuta aceasta asezare in timpul imp Constantin(306-337) 11 mai
330,ramane capitala a Imp Roman de Rasarit si apoi al Imp Bizantin timp de
1123 ani cu o intrerupere intre 1204-1265 dupa cucerirea de catre cruciatii
catolici in timpul cruciadei a4-a care pun bazele unui imp latin de Rasarit si
este cucerit definitiv de romani la 29 mai 1553.Constantinopolul a avut
faima unei capitale de necucerit.Numele de Constantinopolis il capata dupa
moartea imp Constantin.Mutarea capitalei la Constantinopol s-a datorat unei
necesitati stringene simtita de imp Roman.Pt apararea imp aportul
provinciilor sale orientale Siria,Palestina,Egipt ca si a celor Sud-Est
europene aflate in peninsula Balcanica devenise hotarator.Centrul de
greutate al conducerii imperiului se deplasa spre regiunile a caror pondere
era mai mare in sec ce priveste supravietuirea imp Noua
Roma(Constantinopol) era locul de intalnire a cailor maritime dintre Marea
Mediterana si Marea Neagra si dintre cailor de unscat Asia si
Europa.Imperiul Bizantin este considerat continuatorul fara intrerupere al
imperiului Roman,continuitatea in timp ce teritoriu dar si in ceea ce priveste
conceptul de stat,imperiu considerat ca o entitate politica
teritoriala,institutionala existentiala ca atare indiferent de pers suveranului.
In regatele barbare,intemeiate de migratori incepand din sec 5 in centrul si
vestul Europei,teritoriu era considerat prop pers a suveranului si se impartea
intre mostenitorii sai la deschiderea succesiunii.
In a doua jumatate a mil 1 dupa Hr,imp Bizantin este singurul stat
centralizat cu institutie corespunzatoare pe o durata lunga de timp,in timp ce
regatele intemeiate in restul Europei s-au dovedit efemere dispunand de o
administratie extrem de rudimentara.
Sute de ani,imp Bizantin repr singura arie europeana cu o civilizatie
materiala si spirituala superioara in raport cu alte parti ale continentului
european,manifestata in dezv urbana a constructilor in aparitia unor opere lit
istorice,filozofice remarcabile.Aceasta creatie bizantina a det o arie de
cultura si civilizatie cu trasaturi proprii atat in peninsula Balcanica cat si la
nord de Dunare.Componentele acestei sinteze bizantine sunt
urm:romanitatea,cultura greco-catolica,crestinismul,considerate esentiale si
influente orientale.Continuator al Romei,imp Bizantin se considera ca
singurul imperiu legitim caruia ii revenea de drept toate teritoriile care au
apartinut candva Romei chiar daca realitatile existente infirmau o asemenea
pozitie de principii.
Statele crestine formate de barbari in diferitele parti ale Europei se situal in
conceptia bizantina pe o pozitie net inferioara acestui teritoriu.Conform
ideologiei politice bizantine,in fruntea ierarhiei statelor existente in acel Imp
in Europa se afla imparatul care se intitula semnificativ BASILEOS TOM
ROMAION (imparat al romanilor).Considerandu-se continuator al Romei
imp bizantin considerau ca frontierele imperiului lor marcheaza cel putin in
principiu marginile lumii civilizate crestine.Credinta caracteristic romana in
universitatea imoeriului s-a pastrat mult timp la imparatii bizantini,desi
realitatile evoluau in Europa intr-o directie contrara.
Intr-o scrisoare adresata carte cneazul Moscovei,patriarhul de la
Constantinopol ii preciza conducatorului rus ca Imp de la Comstamtinopol
nu este ca suveranii altor tari,ci el este consacrat cu bazilos si autocrator al
tururor crestinilor.Constantinopolul era considerat de bizantini ca a2-a
Roma.
O atare succesiune Roma-Constantinopol in timp si teritoriala este treptat
inlocuita prin conceptul de restaurare a imperiului in sensul ca bizantul este
o noua Roma menita a o inlocui pe cea veche din Italia,concept ce ajunge la
afirmarea sa deplina in sec 9-12 D.H.Dupa 1543 isi face loc ideea de
deplasare a imperiului "tranati-o imperi a bizantului dupa bizant" adica
trecerea de autoritatiile legitime imperiale spre Moscova care se considera ca
fiind a 3-a Roma.Pe cetatea romana a rezistat in imperiul cunoscut sub
numele de imperiu bizantin pana la inceputul sec 7 D.H.Incepand din jurul
anului 700,treptat se cristalizeaza o noua alcatuire eco-sociala-
militara,administrativa,etnica care repr si definesc propriu-zis bizantul si il
deosebesc de Imp Roman de Rasarit intr-un imperiu grecesc crestin si
ortodox.Imp Bizantin a avut in componenta sa teritoriu care desi s-au gasit
sute de ani sub stapanire romana n-au fost asimilate culturii latine ci au
ramas fidele valorilor greco-elenistice.
Teoria elenistica a monarhiei de drept sivin adoptata imperiului roman a
fost transmisa celui bizantin neinterpretat potrivit principiilor de baza ale
religiei crestine indeosebi prin scrierile marelui criitor bizantin EUSEBIU de
CEZAREA.Tot de inspiratie elenistica este si ideea ca imperiul pamantean
este o reflectare a aceluia din Ceruri Divine si arata atotputernicia lui D-
zeu.Bazileul era investit ca o suveranitate deplina corelata cu notiunea
elenistica de Kalokagattre considerata ca o calitate suprema a
monarhului.limba si cultura greaca s-au impus in Bizant din sec 7 odata cu
imparatul Heraclos si-au ramas ca atare pana la caderea
Constantinopolului.Latina va fi complet inlaturata,ea mentionandu-se ca lb
oficiala a bisericii catolice din vestul si centrul Europei.
Traditia afirma ca bizantul a fost intemeiat de crestini si pt crestini decisiva
ramananad in acest sens domnia lui Constantin cel Mare.El va acorda
crestinilor(decretul de la Milano) libertatea deplina de manifestare a
credintei lor in imperiu si egaliate crestinismului cu celelalte culte practicate
in imperiu.In 321 este introdusa dumnica ca si oficial consacrata
divinitatii.In 391 in timpul impr Teodose toate religiile considerate pagane
sunt interzise iar crestinismul este declarat religia unica.
De acum incep persecutiile impotriva paganilor(satenii).Sunt interzise
luptele de gladiatori se pune capat focurilor olimpice,se inchid marile temple
ale religiilor precrestine,paganii fiind obligati sa taca sau sa moara.Cetatean
al imp este considerat cel ce primeste si propavaduieste adevarata credinta.
In concluzie covilizatia bizantina s-a constituit ca o sinteza a tuturor elem
politice,religioase,intelectuale ale lumii antice in declin: traditia
latina,crestinism si cultura orientala.Imperiul bizantin si-a creat o monarhie
absoluta si-o administratie puternic centralizata in jurul bazinului a conservat
traditiile clasice carora le-a integrat elem orientale si si-a extins actiunea
civilizatorie in trazile Europei ale SE si rasaritene reperzentand o
componenta importanta a civ europene medievale in totalitatea ei si singurul
stat civ din Europa Evului Timpuriu.

5.CIVILIZATIA EUROPEANA IN EPOCA MODERNA:

Primii care au transformat Europa dintr-o denumire geografica incerta intr-o
natiune politica au fost imparatii crestini(imparatii bizantini din sec.VII-
XV).
TREI EVENIMENTE au precedat aceasta schimbare:
1.Separarea Imperiului Roman(in 395) in Imp.Roman de Rasarit si
Imp.Roman de Apus.
2.Cucerirea Romei de catre barbari,de catre neamurile germanice in anul
476,ceea ce a facut fara sens separarea Romei fata de barbari.Imperiul
Roman deus e desfiintat si pe ruinele sale sunt intemeiate regatele barbare.
3.Aparitia Islamului in sec.VII,iar la inceputul sec VIII arabii islamizati
patrund in Europa.In fata amenintarii Islamului se pune problema afirmarii
unei identitati europene.
Aceasta identitate apare in documente in 732,cand in fata expansiunii arabe
este mentionata armata europenilor(in timpul bataliei de la POITIERES din
732).De Craciunul anului 800 la Roma,Carol cel Mare este incoronat ca
imparat al Occidentului,iar contemporanii il numesc noul suveran al
Europei.
CAROL CEL MARE a fost pana atunci regele francilor,neam germanic
care ocupase vechea provincie romana Galia.Francii devenisera crestini in
anul 426 sub regele Clavis.
Carol cel Mare este urmasul lui Carol Martel,cel care facuse parte din armata
europenilor care a pus capat expansiunii maure in Occident.
NOUA EUROPA,EUROPA CRESTINA,EUROPA CATOLICA,spre
deosebire de cea a grecilor si romanilor,se muta spre centrul si nordul
continentului,Imperiul lui Carol cel Mare si Imperiul Occidentului incluzand
teritorii ce astazi apartin Germaniei , Frantei, Belgiei, Olandei,
Luxemburgului, Spaniei si Austriei.
Daca grecii si romanii aveau drept centre Marea Mediterana,Europa
Catolica are drept ax Valea Rinului, stimuland ulterior o pluralitate de centre
de interes. Marea Mediterana devine dupa expansiunea araba,un spatiu de
dispute intre musulmani,bizantini si catolici.
Proiectul politic al lui Carol cel Mare este acela al refacerii unitatii fostului
Imp. Roman.
Proiectul caroligian era noul unificator dupa modelul Imp.Roman.
Noua capitala a spatiului imperial,care era pE Rin,la AACHEN(purta si
numele de AIX-LA-CHAPELLE) instituia un important ax care in zilele
noastre s-ar putea echivala cu intelegerea franco-germana care sta la baza
U.E. de astazi.
PROECTUL POLITIC CAROLIGIAN reprezenta de fapt o sinteza a 4
valori cu adevarat europene: gandirea greaca, ordinea(dreptul
roman),credinta crestina si libertatea cultivata de germani.
Acest proiect politic are 2 trasaturi majore.In primul rand,urmarind refacerea
vechiului Imp.Roman,acest proiect va fii deschis spre capacitatea de
asimilare a noi popoare si culturi.In al 2-lea rand,diversitatea etnica si
lingvistica care exista in Imp.Caroligian va aduce la existenta unor diviziuni
politice care va provoca dezmembrarea rapida a Imperiului dupa moartea
intemeietorului sau,unitatea Omperiului fiind bazata pe administratie unica
imperiala si pe crestinism.
 Carol cel Mare organizeaza imperiul sau impunand aceleas norme de drept
tuturor supusilor sai,dar respectand oboceiurile locale,sprijinindu-se pe
guvernarea locala,sefii diferitelor regiuni ale Imperiului,reunindu-se annual
in ADUNAREA GENERALA care se tinea la AACHEN.
La aceasta unificare identitara contribuie si renasterea culturala animata de
teologul ALCUIN care traieste intre 735-804,care copiaza manuscrisele
latine existente in Italia si in fostele provincii ale Imp.Roman de Apus si le
foloseste pentru intemeierea a 2 noi institutii: Cancelaria Imperiala si asa-
numitele scoli palatirale care functionau in cadrul manastirii.
Aceasta valorificare a culturii antice va da nastere ulterior la aparitia unei
tensiuni intre cele 2 culturi(pagana si crestina),insa fara reforma culturala,
Europa Moderna ar fi ramas deconectata,desprinsa de antichtate.
In paralel cu Imp.Occidental,pe teritoriul EUropei de astazi se dezvoltau si
alte entitati culturale: in Rasarit-Imp.Bizantin, In Spania-Califatul arab de
Cordoba, Imp. Bulgar si Imp. Romano-bulgar(imp.Asarestilor) in regiunea
Dunarii de Jos si Imp. KHAZAR in sudul Rusiei si stalele slave.
Dupa MOARTEA LUI CAROL, imperilu sau se destrama in 3 parti(anul
843),prin asa-zisa INTELEGERE de la VERDUN:
-in partea occidentala-statele care azi formeaza Beneluxul si Germania
-in partea orientala
-stateleromei(Italia)
Secolele IX-X aduc noi invazii in Eoropa:invazia vikingilor,invazia
maghiarilor(huni).Germania se imarte in mici entitati politice,ca si Italia.
Dupa incetarea acestor invazii are losc o renastere urbana ,o dezvoltare a
oraselor in centrul si vestul Eoropei.Relativ economice,dinamice si
prospere,orasele care se vordezvolta in sec XII-XIV vor fi focarele
dezvoltarii capitalismului european. Ideologic,clasa nobililor profita de
aceasta ameliorare economica datorata raspindirii oraselor libere,acreditand
ideea concentrarii puterii din nou in mainile nimanui ,absolut lui D-zeu.
Puterea centralizata dupa disparitia Imp. Lui Carol cel Mare fusese
faramitata si dispersata intre marii feudali.
Pt. a concentra din nou puterea, nobilii sprijiniti de biserica, opuleaza ideea
transcendentei statului, fata de indivizii care il servesc.
Conform acestei teze,statele,care urmau sa fie reprezentate de regi monarhi
sunt entitati durabile exterioare persoanelor guvernate.Puterea
monarhilor(regilor) urma sa fie astfel legitimata prin considerarea ei ca fiind
de esenta divina. Religia catolica s-a impus ca o aspiratie universala,ca o
credinta ce urma sa fie impartasita de toti oamenii.Dincolo de diviziunile
administrative si de diversitatea culturala,Biserica Catolica promova unitatea
spirituala.
 Aceasta noua forma de integrare ,cea spirituala,se exprima in 3 forme de
unitate:
-unitatea credintei si identitatea institutiilor ecleziastice
-unitatea organizarii sociale si interdependenta celor 3 categorii care formau
societatea crestinea(clericii=cei care se roaga,cavalerii=cei care se
lupta,populatia de rand=cei care muncesc)
-unitatea scrierii si a limbii latine,folosita atat in biserica,cat si in
educatie,administratie si cultura profana.
In intentia Bisericii Catolice de a face unitate europeana,Europa ar fi avut
drept capitala spirituala orasul ROMA, care s-ar fi aflat in centrul unei retele
de episcopii, orase episcopale,inzestrat fiecare cu o catedrala,scoli ,
biblioteci si de asemenea o retea numeroasa de parohii,care ar fi reprezentat
sediul unor scoli primare.
Biserica Catolica urmarea intemeierea unor republici crestine, in care ar fi
fost inclusa Europa. Aceasta unificare spirituala era insa doar relativa, caci
se limita la elita care era capabila sa scrie si sa citeasca. Din aceasta
unificare s-au nascut 3 CULTURI DISTINCTE CU VOCATIE
EUROPEANA alaturi de cultura taraneasca, folclorica, care era etnocentrica,
periferica si locala:
-Cultura scolastica era promovata de clerici ,transmisa prin institutiile de
invatamant,aflate sub patronajul Bisericii,prin cele 4 discipline clasice
cunoscute sub numele de CVADRIUM:teologia,filosofia,dreptul si
medicina.Aceasta cultura a propus personalitati ilustre ca THOMAS
D’AQUINO,DUNS SCOTT.
-Cultura cavalereasca-era partial laica, avand ritualurile sale: ucenicia,
initierea, juramantul,turnirurile,codurile de onoare, aceasta cultura fiind
promovarea unor modele de comportament fondate pe valorile si virtutiile
feudale:fidelitatea fata de suveran si suzeran, loialitatea, camaradenia,
onoarea, apararea celor defavorizati, curtoazia si curtarea femeilor, curajul,
interesul pt literatura epica si poezia trubadurilor(de dragoste).
-Cultura burgheza(oraseneasca) s-a dezvoltat indeosebi in orase si era in
mare parte laicizata.Este cultura orasenimii bogate ,indeosebi din orasele
italiene,din orasele Flandrei, orasele de pe valea Rinului, asa-numitele orase
hauseatice(Hamburg, Bremen, Dantz,Brugges). Institutia de baza era scoala
unde se invata scrisul ,cititul, aritmetica, limbile rationale, contabilitate,
geografie, aceste scoli dezvoltand si neincurajand interesul pt istoria locala si
patriotismul local.
Aceste 3 culturi se intrepatrund, exemplu tipic fiind Italia.
Cele 3 culturi au coexistat si au asigurat armonia crestinatatii pana cand,in
urma reformei religioase promovate in sec Xvi de Martin Luther si Jean
Calvin,apar conflicte intre papi si monarhi,intre clerici si burghezi,intre
nobili si tarani.
Dupa INCHEIEREA MARILOR INVAZII ,la sfarsitul sec X, in Europa s-a
creat si a functionat o tesatura culturala si sociala intensa (care a functionat
pana in epoca noastra).Pot fi mentionate urmatoarele tipuri de retele active
care au favorizat unitatea Europei:
-CRUCIADELE: au difuzat idealul cavaleresc si valorile medievale.In
timpul cruciadelor au aparut o serie de ordine militare,cu institutii care le
erau subordonate castele,spitale, stabilimente pt saraci,pt
orfani,biblioteci.Dintre cele mai imprtante ordine amintim: Ordinul Sf.Ioan
Al Cavalerilor din Malta,Ordinul Cavalerilor Templieri(1119), ordinul
teutonic fondat in anul 1198,deosebit de activ in Prusia,Polonia,Tarile
Baltice.
-CALUGARII CISTERCIENI(fondat in 1098): erau calugari constructori
care au extins stilul gotic in toata Europa,au realizat mari defrisari de
terenuri, au intemeiat sute de abatii din Portugalia pana in Lituania.
-PELERINAJELE intreprinse de credinciosi la locurile considerata
sfinte.Unul din acestea e drumul Romei,iar al 2-lea e pelerinajul la Santiago
de Compostella(Spania) la care participau crestini din toata Europa.
-MARILE TARGURI EUROPENE care dezvoltau rutele comerciale ale
Europei, uneau negustorii si comerciantii europeni, gazduiau asociatii de
negustori(care se grupau in ligi: Liga Saxonilor,etc)
-RETEAUA UNIVERSITATILOR: primele univ au fost infiintate la
Bologna(sec XII),Oxford, Paris ca institutii multiculturale.Univ. reuneau
studenti dint toate tarile Europei,grupati pe “nationes”.Curriculum-ul era
centrat pe teologie,drept si medicina iar studentii di profesorii erau
itinerati(se mutau de la o facultate la alta).Dupa inventarea tiparului la mij
sec XV de catre JohanGutenberg,circulatia cartilor se intensifica, sunt
incurajate limbile nationale iar cunoasterea depaseste cu mult frontierele
teritoriale.
Toate aceste retele formeaza cea de-a 3-a unificare europeana. Renasterea
italiana si iluminismul sunt momentele de varf ale acestei evolutii.
Apar institutii transnationale noi: Academiile de Stiinte, Saloanele
Literare,opera.

Comunitatea de civilizaŃie europeană făurită în cursul veacurilor n-a putut să

fie si una politică si datorită luptei pentru putere între stat si biserică, ce se va
sfârsi
de abia în secolele XIII-XIV.
Dar divizarea europeană avea să capete o nouă realitate în plan politic în
2
perioada afirmării statelor puternic centralizate si prin aspiraŃia lor de dominaŃie,
spre
deosebire de statele mai mici si mai slabe, care năzuiau să-si păstreze propria
existenŃă si un echilibru în relaŃiile lor internaŃionale.
Divizarea religioasă în zona europeană a religiei catolice o însoŃeste pe cea
politică prin Reforma protestantă, care afectează în egală măsură unitatea
crestinătăŃii, determinând numeroase conflicte si războaie.
Divizarea economică adoptă noi înfăŃisări o dată cu apariŃia si afirmarea
structurilor capitaliste în jumătatea apuseană a continentului european.
Dincolo de toate aceste realităŃi, Europa a continuat să fie o comunitate de
civilizaŃie în mijlocul căreia avea să se nască noul umanism din Secolul
Luminilor, în
care omul se va afla în centrul preocupărilor. Noile concepŃii susŃinute de marii
savanŃi si filozofi ai acestei epoci au întărit valorile unităŃii de spirit la nivel
paneuropean.
ExistenŃa si perpetuarea divizării Europei sub multiplele ei aspecte a determinat
si apariŃia unor proiecte de mare interes pentru promovarea ideii de unitate
europeană. Un prim proiect a apărut în secolul al XIV-lea si a aparŃinut juristului
francez Pierre Dubois care, în cartea sa Recuperarea pământului sfânt, îsi propunea
să studieze posibilităŃile de realizare a unei Republici Crestine si de solidarizare a
tuturor conducătorilor Ńărilor crestine „pentru recuperarea pământului sfânt”. Ea
era
concepută ca o federaŃie europeană ce urma să aibă ca sef pe suveranul pontif de
la
Roma, iar ca instanŃă de judecată, scaunul apostolic. Totodată el concepea si un
sistem de arbitraj internaŃional capabil să soluŃioneze pe cale pasnică diferendele
dintre state.
Procesul formării unei constiinŃe în spaŃiul european a fost grăbit de momentul
dramatic al cuceririi, în 1453, a Constantinopolului, când lumea crestină a simŃit
mai
aproape ca niciodată pericolul păgân, musulman. Era perioada în care marii
voievozi
români chemau capetele încoronate ale Europei la lupta comună pentru apărarea
crestinătăŃii. Si desigur că eventuala uniune de colaborare în lupta antiotomană nu
putea avea decât un suport crestin. În această concepŃie, pentru Aneas Silvius
Picolomini, devenit în 1558 Papa Pius al III-lea, crestinătatea si Europa erau una si
aceeasi.
În contextul începutului afirmării structurilor statale moderne, se simŃea nevoia
unui liant mai puternic decât cel religios care să unească statele europene.
IniŃiativa a
aparŃinut regelui Boemiei, George de Podebrandy, care în 1462 propunea tuturor
suveranilor crestini un proiect de confederaŃie europeană. Acesta avea la bază
principiul neagresiunii si al ajutorului reciproc, dar limita suveranitatea statelor
membre prin crearea unor organe suprastatale precum Adunarea si Curtea de
JustiŃie,
dar si a unei armate comune. Ideea a fost reluată în secolele următoare de marele
pedagog Jan Amos Komenski si îndeosebi de ministrul regelui francez Henric al
IVlea,
Maximilien de Sully, care, într-o lucrare publicată după asasinarea regelui,
atribuie acestuia un proiect de remodelare a Europei. Proiectul avea în vedere o
Europă organizată sub formă de federaŃie, compusă din 15 state principale, în
care
„autonomia” fiecăruia dintre ele trebuia neapărat păstrată. Un rol însemnat revenea
Adunării generale a reprezentanŃilor statelor europene, ce urma a se întruni în
fiecare
an, rând pe rând în principalele orase ale Europei, pentru a se evita preponderenŃa
3
vreunuia dintre statele membre. Seful federaŃiei nu putea fi ales de două ori
consecutiv si nici din aceeasi familie. Asigurarea respectării deciziilor consiliului,
format din cei 40 de reprezentanŃi ai statelor membre, era dată de existenŃa unei
armate europene comune. Nu erau admise, în proiectul acesta de federaŃie, Rusia,
considerată „ca o Ńară înapoiată si barbară”, care era mai mult legată de Asia
decât de
Europa, si Turcia, ca stat islamist si expansionist pe continent, fiind socotită „un
dusman al civilizaŃiei”.
În egală măsură, ideea unităŃii Europei a preocupat pe ideologii timpurilor
moderne, de la abatele Saint-Pierre, Voltaire, Rousseau, Kant, Leibnitz,
Montesquieu,
Saint-Simon, si până la marii oameni politici si de cultură de la începutul secolului
al
XIX-lea. Unele proiecte de organizare a continentului european elaborate de ei au
căutat să găsească fundamentul moral al unei asemenea organizări federale în
existenŃa constiinŃei solidarităŃii europene.
Pentru Voltaire, singura Europă care există si care poate exista este aceea a
Luminilor: „O republică imensă a spiritului cultivat”.
Proiectul abatelui Saint-Pierre, din 1713, arăta că, din punct de vedere moral,
întreaga Europă constituie o societate unică. Domnia dreptului a impus suprimarea
războaielor private în interiorul statului. Pentru oprirea războaielor dintre state,
Saint-
Pierre propunea ca toŃi suveranii din Europa să facă o alianŃă de pace perpetuă si
irevocabilă si care alianŃă să fie menŃinută printr-un Congres permanent al
ambasadorilor.
Este de reŃinut că toŃi acesti autori la care ne-am referit, ca si alŃii, prin
proiectele lor, au avut viziunea viitorului si ideilor lor se vor regăsi într-o serie de
proiecte de uniune europeană în epoca modernă si contemporană.
TentaŃia înfăptuirii moderne a unităŃii Europei începe cu Napoleon Bonaparte
care, în memoriile sale, Ńinea să sublinieze că dacă ar fi învins în bătălia de la
Leipzig,
ar fi unit într-un singur mănunchi toate statele europene. Ideea îl preocupa în
asemenea măsură încât, cu câteva zile înainte de moarte, în testamentul său politic
adresat fiului său, considera că este necesar „a reuni Europa prin legături federale
indisolubile” si că vechiul continent „merge către o transformare inevitabilă”.
Convingerea sa era că „ConfederaŃia europeană va sosi curând sau târziu, prin
forŃa
lucrurilor”.
În cursul secolului al XIX-lea s-au înmulŃit iniŃiativele în favoarea unei
federaŃii a naŃionalităŃilor europene. O contribuŃie deosebită în acest sens a
avut-o
generaŃia revoluŃiei de la 1848 care, prin personalităŃi precum Victor Hugo si
Carlo
Cattaneo, a introdus în circuitul terminologiei politice noŃiunea de Statele Unite
ale
Europei. În viziunea lui Cattaneo, principiul naŃional urma a sfărâma împărăŃiile
multinaŃionale din răsăritul Europei în federaŃii de popoare libere. Căci - scria el
-
„vom avea pace numai când vom avea Statele Unite ale Europei”.
Primul război mondial avea să schimbe în mod esenŃial configuraŃia politică a
lumii si îndeosebi a Europei. Statele Unite ale Americii se afirmă pe scena politică
drept putere mondială decisivă, contribuind la noua organizare europeană si la
înfiinŃarea unui forum al naŃiunilor, care viza o largă colaborare între statele
europene
si extraeuropene, în scopul menŃinerii păcii si a progresului umanităŃii.
Pierderea de către Europa a poziŃiei dominante în lume, noile probleme cu care
4
ea se confrunta după experienŃa dramatică a primului război mondial au
determinat în
rândul cercurilor politice si intelectuale noi căutări si proiecte de organizare a
statelor
europene. Astfel apare pentru prima oară o miscare politică paneuropeană al cărei
promotor a fost contele austriac Richard Condenhove-Kalergi, care considera că
numai o reorganizare europeană în direcŃia unificării poate scoate Europa din
criză.
Alte proiecte federale au fost emise în a doua parte a primului deceniu
interbelic, dar cu un impact restrâns în opinia publică si publicistică. Mai
cunoscute
au fost AsociaŃia pentru Uniunea Economică Europeană si antanta InternaŃională
a
OŃelului, la care au aderat FranŃa, Germania, Luxemburg si Belgia, cu scopul de
a
stabili nivelul producŃiei pe care fiecare membru trebuia să-l respecte. Dar criza
economică izbucnită în 1929, cu efectele sale profunde si multiple, a dus la
încetarea
acestei iniŃiative.
Cel mai relevant proiect de uniune europeană din perioada interbelică a fost
conceput de eminentul om politic francez, cel ce avea să fie supranumit apostolul
păcii, Aristide Briand, care îndeplinea atunci funcŃia de ministru de Externe. La 5
septembrie 1929, la cea de-a X-a sesiune a Adunării Generale a SocietăŃii
NaŃiunilor
de la Geneva, el a prezentat în faŃa celor 27 de delegaŃi ai statelor europene o
schiŃă
sumară a planului său de făurire a Uniunii europene. Dezbaterile asupra acestui
plan,
cel mai temeinic ce se elaborase până atunci, s-au desfăsurat până în 1932, când,
datorită mai multor divergenŃe si mai ales a complicării situaŃiei internaŃionale,
proiectul va rămâne doar la stadiul de ideal.
O dată cu venirea la putere a naŃional-socialismului în Germania, s-a pus capăt
brutal miscărilor paneuropene, iar Europa a intrat curând în al doilea război
mondial.
În anii războiului aveau să reapară unele programe si miscări cu privire la
construcŃia
Europei unite. În 1941, italianul Altiero Spinelli, împreună cu un grup de prieteni,
lansa un proiect de manifest, Pentru o Europă liberă si unită, în care se susŃinea
cu
tărie problema „abolirii definitive a diviziunii Europei”. În anul următor, într-un
memorandum adresat ministrului său Eden, Winston Churchill, premierul Marii
Britanii, lansa formula de State unite ale Europei.
După război, ideea Uniunii europene avea să capete un nou suflu, dar va trebui
să aibă în vedere noua configuraŃie a lumii, cu existenŃa celor doi poli de
supraputere:
SUA si URSS, a căror relaŃie va determina cursul desfăsurărilor politice în
Europa.
În noua configuraŃie, ideea Uniunii europene a fost reluată de Churchill în
1946, într-o conferinŃă Ńinută la Universitatea din Zürich, în care susŃinea cu
tărie că
„Noi trebuie să creăm ceva de felul Statelor Unite ale Europei. Primul pas este
formarea unui Consiliu al Europei. Dacă la început nu toate statele Europei vor să
intre în Uniune, trebuie ca noi să lucrăm pentru a alătura si uni acele state care o
doresc si o vor... În realizarea acestei sarcini urgente, FranŃa si Germania trebuie
să
preia conducerea”. Dar ideea unei alianŃe occidentale a stârnit îngrijorarea URSS
stalinistă, care a contribuit direct, prin atitudinea sa, la inaugurarea războiului rece.
În
1947, NaŃiunile Unite au instituit Comisia Economică pentru Europa, dar în
condiŃiile
acestui război, rolul comisiei a rămas simbolic.
SituaŃia economică, socială si politică a Europei, după război, era atât de
alarmantă, încât teama că partea occidentală a continentului ar fi putut să cadă în
mâinile comunistilor stalinisti, subordonaŃi Moscovei, a determinat SUA să
prezinte
5
Planul de ReconstrucŃie Europeană, sau Planul Marshall. Acesta a pus în miscare
reconstrucŃia Europei Occidentale, iar doctrina Truman a lansat planul de stăvilire
a
expansiunii comunismului. În 1948 se constituie OrganizaŃia pentru Cooperare
Economică, prima instituŃie interstatală europeană; în 1949 se semnează Pacul de
la
Bruxelles si se pun bazele Tratatului Atlanticului de Nord (NATO). În acelasi an
ia
fiinŃă Consiliul Europei, prima organizaŃie europeană, un puternic nucleu al
formării
federaŃiei statelor europene.
2. ConstrucŃia europeană în a doua jumătate a secolului XX
OrganizaŃiilor de cooperare în sistem clasic, înfiinŃate în Europa Occidentală
până în 1949, în scopul realizării unei unităŃi mai strânse a statelor membre, li se
vor
adăuga, începând cu anul 1950, câteva organizaŃii de un nou tip, comunităŃile
europene, prin care s-a inaugurat în mod direct, pe baza unei noi viziuni, procesul
edificării Uniunii Europene.
Cel care si-a legat pentru totdeauna numele de primele demersuri ale realizării
noii entităŃi europene a fost omul politic si economistul francez Jean Monnet. El a
fost cel care a propus ca producŃia de cărbune si oŃel din cele două Ńări rivale de
secole - FranŃa si Germania - să fie administrată de un organism supranaŃional,
cu
scopul de a schimba destinul unui domeniu care servise războiului, ce tulburase de
nenumărate ori linistea Europei. Se considera că, prin crearea acestui sistem, se
vor
stimula relaŃiile dintre cele două state, precum si investiŃiile reciproce, cele ce
vor
împiedica un eventual conflict între acestea.
ApariŃia primelor comunităŃi europene sunt strâns legate de activitatea omului
politic francez Robert Schuman, puternic influenŃat de ideile lui Jean Monnet.
Alături de cei doi menŃionaŃi, în rândul „părinŃilor fondatori” ai noii
construcŃii
europene au fost înscrisi si marii oameni politici - german si italian - Konrad
Adenauer si Alcide de Gasperi.
Ziua în care Robert Schuman, pe atunci ministru de Externe a FranŃei, a lansat
planul prin care FranŃa si Germania urmau să pună sub administraŃie comună
industria cărbunelui si a oŃelului din cele două Ńări - 9 mai 1950 -, a marcat
momentul
esenŃial al declansării procesului de unificare europeană, chiar dacă primul tratat
a
fost semnat un an mai târziu, fiind declarată ulterior ca Ziua Europei.
Crearea unei pieŃe a cărbunelui si oŃelului, condusă prin intermediul unei
organizaŃii constituite pe baze supranaŃionale, ceea ce reprezenta un element cu
totul
nou în relaŃiile de cooperare dintre state, a reprezentat un prim pas si decisiv pe
calea
dezvoltării comunitare, respectiv o solidaritate economică premergătoare unificării
politice.
Planul Schuman, conceput cu scopul evident de a se evita o nouă conflagraŃie
mondială, a fost receptat cu mare interes si apoi acceptat imediat de Germania, dar
si
de Italia, Belgia, Olanda si Luxemburg.
La 18 aprilie 1951 a fost încheiat si s-a semnat, de către cele sase state, tratatul
prin care se instituia Comunitatea Europeană a Cărbunelui si OŃelului (CECO),
pe o
perioadă de 50 de ani. Tratatul a fost ratificat si a intrat în vigoare la 23 iulie 1952
(a
expirat la 23 iulie 2002, ca urmare a intrării în vigoare, două zile mai târziu, a
Tratatului de la Nisa, de constituire a ComunităŃii Europene). Jean Monnet a
devenit
6
presedintele Înaltei AutorităŃi, formată din 9 membri desemnaŃi de cele sase
guverne
si având rol de executiv comunitar, însărcinată cu îndeplinirea prevederilor
tratatului
(a funcŃionat până în anul 1967, când a fost asimilată de Comisia Europeană).
Sediul
ei a fost stabilit la Bruxelles. Dispozitivul instituŃional al noului organism a fost
completat cu: Consiliul Special de Ministri, reprezentând statele membre cu scopul
de a da avize conforme cu anumite situaŃii; Adunarea Parlamentară, cu rol de
control
democratic; Curte de JustiŃie, ca organ jurisdicŃional al ComunităŃii, cu scopul
de a
asigura respectarea normelor comunitare.
O nouă treaptă a construcŃiei comunitare a fost marcată de reuniunea
ministrilor de Externe ai celor sase Ńări (FranŃa, Belgia, Germania, Italia,
Luxemburg
si Olanda), din 1-3 iunie 1955, de la Messina (Sicilia), care a avut ca scop
proiectarea
unei PieŃe Comune deschisă economiei si energiei nucleare.
După negocierile de la Bruxelles, din iunie 1956, în cadrul unei conferinŃe
interguvernamentale si în baza Raportului unui comitet de experŃi condus de
belgianul Paul Henri Spaak, unul din artizanii procesului de integrare, s-a propus
înfiinŃarea a două noi comunităŃi:
- Comunitatea Economică Europeană (CEE), care viza crearea unei pieŃe
comune generalizate;
- Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (CEEA sau EURATOM), care
urmărea o solidaritate sectorială în domeniul utilizării energiei nucleare.
Tratatele care au instituit CEE si CEEA au fost semnate la Roma, la 25 martie
1957; în aceeasi zi a fost semnată si ConvenŃia cu privire la instituŃiile comune.
Tratatele de la Roma, cum mai erau ele numite, au intrat în vigoare la 1 ianuarie
1958.
Sistemele instituŃionale ale celor trei comunităŃi au funcŃionat o bună perioadă
în paralel, chiar dacă iniŃial s-a avut în vedere reunirea acestora care, în mod
practic,
s-a realizat abia în 1965, prin Tratatul de la Bruxelles, când s-au constituit o
Comisie
unică si un Consiliu unic, intrate în vigoare începând cu 1 iulie 1967.
După adoptarea de către statele membre a unei poziŃii comune, în anul 1970
s-au deschis negocierile de aderare cu Marea Britanie, Irlanda, Danemarca si
Norvegia. Aceste negocieri au dus, la 22 ianuarie 1972, la semnarea unui Tratat de
aderare. Norvegia însă a decis să nu ratifice tratatul, ca urmare a rezultatului
negativ
al referendumului consultativ. Celelalte Ńări s-au alăturat celor sase state membre
fondatoare ale comunităŃilor europene, începând cu 1 ianuarie 1973.
Prin semnarea Tratatului de aderare, în anul 1981, dintre Grecia si comunităŃile
europene, numărul statelor membre s-a ridicat la 10, pentru ca, în anul 1986,
acesta să
sporească la 12, prin aderarea Spaniei si a Portugaliei.
3. Procesul formării si extinderii Uniunii Europene - de la Actul Unic
European, semnat la Luxemburg si Haga, în februarie 1986, si până la 1 ianuarie
2007
Actul Unic European (AUE) a fost semnat în februarie 1986 si a realizat una
din cele mai importante reforme ale comunităŃilor europene, înscriind chiar din
preambul transformarea relaŃiilor statelor membre într-o Uniune Europeană.
Denumirea de Act Unic European a fost adoptată deoarece aceste reforme au
afectat
7
atât tratatele de bază constitutive, cât si pe cele ulterioare si a fost întocmit un text
convenŃional unic. El a intrat în vigoare la 1 iunie 1987.
Reformele introduse prin Actul Unic European au avut în vedere cu precădere
instituŃiile comunitare:
- instituŃionalizarea Consiliului european, care făcea acum parte din structura
Tratatelor constitutive, fără a avea un statut de instituŃie propriu-zisă. El se
consolida,
ca si categorie de drept internaŃional, fiind în acelasi timp „reuniune a sefilor de
stat
si de guvern” si „ConferinŃă intergurvernamentală”;
- s-au realizat noi transferuri de competenŃe, de la state către comunităŃi;
- consolidează consultarea Parlamentului European prin introducerea
procedurii de cooperare în anumite domenii;
- înfiinŃează o nouă jurisdicŃie comunitară de primă instanŃă pentru usurarea
activităŃii CurŃii de JustiŃie;
- prevede dezvoltarea cooperării politice prin punerea în practică a unei politici
externe europene;
- extinde obligaŃii de consultare a statelor membre si în orice problemă de
politică externă, în general;
- stabileste obiectivul ca piaŃa internă să fie desăvârsită până la data de 31
decembrie 1992;
- extinde votul Consiliului la majoritatea calificată;
- Comitetul politic, compus din directori politici, devine elementul esenŃial al
cooperării politice;
- înfiinŃează un Secretariat politic cu sediul la Bruxelles.
O nouă etapă esenŃială în edificarea unei Uniuni între popoarele Europei l-a
reprezentat semnarea, de către cei 12 reprezentanŃi de atunci ai statelor membre
ale
comunităŃii, la 7 februarie 1992, a Tratatului de la Maastricht, intrat în vigoare la
1
noiembrie 1993, document care, practic, instituie Uniunea Europeană.
Potrivit tratatului, Uniunea Europeană este concepută ca o construcŃie bazată
pe trei piloni:
1. ComunităŃile europene: Comunitatea Europeană a Cărbunelui si OŃelului,
Comunitatea Economică Europeană; Comunitatea Europeană a Energiei Atomice.
O
dată cu apariŃia Uniunii Europene, Comunitatea Economică Europeană devine
Comunitatea Europeană, iar Tratatul ComunităŃii Economice Europene devine
Tratatul European. Această modificare evidenŃiază faptul că, în timp, s-a trecut de
la
o comunitate pur economică la o uniune politică. Aceeasi semnificaŃie o au si
noile
denumiri ale altor instituŃii comunitare. Astfel, Consiliul comunităŃilor europene
se
numeste Consiliul Uniunii Europene; Comisia comunităŃilor europene ia numele
de
Comisia Europeană; Curtea de Conturi devine Curtea Europeană de Conturi.
2. Politica Externă si de Securitate Colectivă (PESC). Acest pilon cuprinde
ansamblul problemelor privitoare la securitatea Uniunii Europene, inclusiv politica
de
apărare. Toate măsurile si acŃiunile sunt reglementate prin prevederi de cooperare
interguvernamentală.
3. JustiŃia si Afacerile Interne (JAI). Este pilonul care înscrie o serie de
domenii ca fiind probleme de interes comun: prevenirea si lupta împotriva
criminalităŃii, terorismului, toxicomaniei si fraudei, politica de azil si problemele
8
frontaliere, condiŃiile de intrare, circulaŃie si sedere, imigrarea si muncitorii
sezonieri
etc. Toate aceste probleme îsi capătă rezolvarea în spiritul respectării ConvenŃiei
europene de salvgardare a drepturilor si libertăŃilor fundamentale ale omului si a
ConvenŃiei privind statutul refugiaŃilor si protecŃia persoanelor persecutate din
motive
politice.
După adoptarea Tratatului de la Maastricht, o nouă extindere a Uniunii
Europene a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1995, prin aderarea Suediei, Austriei si
Finlandei.
Alte două tratate - cel de la Amsterdam, semnat la 2 octombrie 1997 si intrat în
vigoare la 1 mai 1999, si cel de la Nisa, semnat la 26 februarie 2001 si intrat în
vigoare la 1 februarie 2003 - au vizat reforma instituŃională necesară atât pentru a
asigura continuitatea procesului de aprofundare a Uniunii Europene, dar mai ales
pentru realizarea extinderii spre statele Europei Centrale si de Răsărit.
Marea Extindere a devenit o realitate la 1 mai 2004, când în Uniunea
Europeană s-au integrat 10 state (Polonia, Letonia, Lituania, Estonia, Ungaria,
Slovacia, Slovenia, Republica Cehă, Malta si Cipru), România si Bulgaria au
aderat,
conform calendarului stabilit, la 1 ianuarie 2007.

cultura si civilizatie.

, cultura cuprinde: "Atitudinile, actele si operele limitate (ca geneza, intentie,

motivare si finalitate) la domeniile spiritului si al intelectului. Opera, actul si omul de
cultura urmaresc satisfacerea nevoilor spirituale si intelectuale, revelarea de sine,
descoperirea necunoscutului, explicatia misterului si placerea frumosului".
            In schimb, prin civilizatie se intelege sau ar trebui sa se inteleaga "Totalitatea
mijloacelor cu ajutorul carora, omul se adapteaza mediului (fizic si social) reusind sa-l
supuna si sa-l transforme, sa-l organizeze si sa i se integreze. Tot ceea ce apartine
orizontului satisfacerii nevoilor materiale, confortului si securitatii inseamna civilizatie".

            Intr-adevar, deosebirea este importanta si justificata si corespunde in linii mari

celor 2 dimensiuni esentiale ale omului (ce il diferentiaza pe om de animal) identificate
Hegel: limbajul si munca. Limbajul il transforma pe om intr-o fiinta culturala, in timp ce,
prin munca, omul isi satisface necesitatile sale mereu crescande de natura biologica,
modificand in permanenta mediul natural. Limbajul il ajuta pe om sa organizeze
realitatea, lumea si sa o gandeasca.

2. odata delimitata cultura, in cadrul ei se poate opera o alta distinctie, astfel spus cultura
este conceputa fie intr-un sens larg - antropologic, fie intr-un sens ingust - elitist.
a.       Luand in consideratie primul sens - acceptia antropologico-sociologica, se poate
spune ca orice fiinta umana traieste in sfera unei culturi proprii.

"Daca omul este, asa cum si este, un animal simbolic rezulta eo ipso ca traieste intr-un
context cognitiv de valori, credinte, conceptii si intr-un cuvant de simbolizari care
constituie cultura sa" - Giovanni Sartori, Homo videns (Omul care priveste).

Din acest punct de vedere, generic, pana si primitivii si analfabetii sunt posesorii unei
culturi si de fapt aceasta este si perspectiva din care se vorbeste astazi despre "o cultura a
divertismentului, despre o cultura a imaginii, despre o cultura juvenila s.a.m.d."
b.      Daca se ia drept conditie a culturii "cunoasterea", atunci se ajunge la o acceptie
ingusta si apreciativa potrivit careia o persoana culta este o persoana
care cunoaste, cu lecturi solide sau oricum bine informata. In consecinta, cultura
adevarata ar fi doar a celor culti nu si a ignorantilor.
Andra Serbanescu este de parere ca exista 2 acceptii de baza a termenului
de "cultura":
1.      "Totalitatea operelor de arta create de o comunitate umana (literatura, muzica,
pictura, sculptura etc) si in mod particular cunostintele unui individ in legatura cu
acestea."
2.      "Suma valorilor, normelor, institutiilor, artefactelor specifice unei comunitati (moduri
de viata, valori umane, credinte religioase, obiceiuri, moduri de a gandi, standarde
estetice, expresii lingvistice, stiluri de comunicare etc), adica o civilizatie [sic!]
determinata impreuna cu toate formele ei de manifestare."
d.      Stefan Birsanescu, termenul "cultura" prezenta 2 acceptii:

1. "Capitalul de cunostinte care face posibile statul si economia, stiinta si religia, arta si

morala".
2. "Educatia reprezentand dupa conceptia pedagogica, cultura dinamica sau procesul de
perfectionare al indivizilor si de innobilare a vietii colective".

Este surprins si procesul prin care se trece de la perspectiva statica (a culturii

vazute ca o suma de cunostinte) la cea dinamica (a producerii neintrerupte de cultura):

"Cultura educatie se realizeaza prin utilizarea culturii - bunuri spirituale care se

ofera individului spre asimilare, aprofundare, exercitiu mintal etc si constituie fermentul
de germinare pentru noi creatii stiintifice, artistice, politice etc".
e.       Eugeniu Coseriu, pornind dinspre conceptia lui Hegel (conjugata cu o idee
aristotelica) defineste cultura ca fiind "obiectivarea istorica a spiritului in forme
care devin traditii ce descriu lumea proprie a omului, universul acestuia". Iar
spiritul obiectivat in istorie sub forma culturii este chiar energeio (conceptul lui
Aristotel), adica activitatea creatoare sau activitatea insasi: "acea activitate care
este anterioara conceptual oricarui dinamism, oricarei tehnici invatate sau
expermentate". Formele de activitate ce constituie cultura sunt limbajul, arta,
religia si mitul, stiinta si filosofia.

In acelasi timp nu trebuie scapat din vedere ca activitatea creatoare respectiva este
o activitate libera in sensul filozofic al cuvantului si anume o activitate al carei obiect este
infinit.

            Aristotel face distinctia dintre forma si substanta, materie, doua concepte limita
care nu pot exista separat. In cultura, forma este in interiorul nostru si apoi cautam
materia/substanta din care o realizam. Ceea ce la un nivel este forma, devine substanta la
un alt nivel si apoi iar forma. De exemplu, trupul este substanta iar sufletul este forma.
Dar, la un alt nivel, sufletul devine substanta pentru inteligenta.

Comunicare:
a.       Non-umana                  -           Non-animala
-           Animala (zoosemiotica)
b.      Umana:             -    Intentionala
-         Neintentionala
        Verbala - cea mai importanta, omul nu poate exista fara.
        Non-verbala          -    se raporteaza intotdeauna la cea verbala
-         are functii de intarire si de contrazicere.
        Paraverbala - intonatia, balbele, pauzele din vorbire.

Dupa nr. de participanti:

-         Comunicare intrapersonala - vorbire in forul nostru interior.
-         Comunicare interpersonala - vorbirea este pentru a fi in dialog cu altcineva.
 -         Comunicarea de grup
-         Comunicarea publica - implica tot felul de strategii.
-         Comunicarea de masa - comunicare de tip public doar ca este vorba despre o
legatura indirecta, receptorul nu este cunoscut de emitator, feed-back-ul este
limitat.

Comunicarea interculturala versus comunicare intraculturala

Tema comunicarii dintre culturi nu este noua caci comunicarea interculturala a

existat dintotdeauna, dar teoretizarea temei ca atare s-a impus, ca si in filosofia culturii,
indeosebi in a 2-a jumatate a sec XIX-lea, in stransa legatura cu procesul globalizarii
vietii economice si in mare masura si a celei politice si culturale.

Definitie: Comunicarea interculturala presupune schimbul de creatii cu valorile

si bunurile lor aferente, intre culturi diferite care apartin unor state sau regiuni culturale
diferite.

Comunicarea interculturala difera de comunicarea intraculturala care se realizeaza

intre membrii aceleeasi comunitati culturale statale, ai aceluiasi stat. Astfel, comunicarea
culturala intre etniile din interiorul aceluiasi stat are loc pe solul acelorasi relatii
economice si politice in conditiile existentei unor interese si idealuri comune, a unei limbi
oficiale, factori care imprima diferitelor creatii anumite note comune sau care inlesnesc
intelegerea reciproca.

Realizandu-se intre persoane, comunicarea nu poate avea loc fara ceva comun, iar
factorul comun sine qua non al comunicarii este limbajul. Prin limbaj, ca factor
supraordonator al comunicarii culturale, se intelege adesea nu numai limbajul obisnuit
numit si natural, ci si orice alta forma prin care se exprima creatiile culturale de diferite
tipuri, cum ar fi: limbajul "pictural", sculptural, muzical etc.

Comunicarea fie intraculturala, fie interculturala, implica anumite dificultati

legate atat de limbaj, ca simplu sistem de semne cat si de continutul acestuia, mai ales
atunci cand acest continut nu este strict ideatic (cognitiv stiintific), descriptiv, ci si
apreciativ, deci afectiv si volitiv.

In lucrarea sa "Teoria simbolului" - Tzvetan Todorov distingea intre o cultura

bazata pe concepte si o cultura bazata pe simboluri.

Comunicarea creatiilor conceptuale este evident facilitata de faptul ca notiunile

stiintifice sunt de regula monosemantice si universale, in timp ce comunicarea simbolica
este mult mai dificila pentru ca simbolurile sunt polisemice si particulare, diferite de la o
cultura la alta, astfel incat ele trebuie descifrate si interpretate.
 In mod logic, se poate sustine ca oamenii care apartin unor culturi diferite
comunica prin faptul ca in pofida deosebirilor, au si o seama de insusiri comune, o
anumita esenta generica. Implicit, se poate conchide ca, daca oamenii s-ar caracteriza
numai prin diferente culturale ar fi indivizi incomunicabili.

Pozitiile filosofice aflate in opozitie, care au absolutizat fie omul generic, fie omul
concret istoric au fost substantialismul si respectiv relationismul.
1.      Substantialismul - prin orientarea substantialista intelegem conceptiile afirmate
de filosofii vechi si cei moderni, inclusiv de iluministi, care au definit omul
cultural ca substanta sau esenta existenta prin sine, data ca atare fiecare individ
uman.

De regula, conceptiile substantialiste au definit omul prin ratiune si, deci, dintr-
o perspectiva cognitiva epistemiologica (teoria cunoasterii). De aceea, acest tip de
conceptii sunt relevante pentru comunicarea dintre culturile bazate pe concepte si anume,
ele au explicat omul ca fiinta inzestrata cu o ratiune in esenta invariabila ale carei
manifestari diferite de la om la om ar fi nesemnificative, accidentale. In consecinta, au
sustinut ca oamenii comunica intrucat poseda aceeasi ratiune, aceeasi structura logica a
gandirii. Oamenii gandesc in mod metaforic, facand tot felul de legaturi intre domenii,
intre parte si intreg, mare-mic, aproape-departe, etc.

            Alt tip de substantialism in explicarea omului cultural, diferit de cel

epistemiologic, a fost cel axiologic sau valorist care a sustinut ca valorile ca uniri de
bunuri cu aprecieri, includ aprecieri general umane. Asadar, axiologismul a explicat
comunicarea dintre culturi prin faptul ca toti oamenii poseda acelasi fond-valoric,
aceleasi configuratii valorice care trec dintr-o cultura in alta.
2.      Relationismul - afirmat indeosebi in gandirea contemporana, cuprinde
conceptiile care accentueaza sau chiar absolutizeaza caracterul istoric, contextual
- relational al omului ca subiect cognitiv si cultural si, implicit, deosebirile de la o
cultura la alta. Distingem un relationism epistemiologic si unul axiologic sau mai
exact stilistic.

Relationismul epistemiologic sustine ca adevarul e relativ in functie de contextele

culturale in care este afirmat si ca se schimba radical de la un context la altul.

Unii cercetatori au ajuns sa sustina ca numai schimburile economice si politice ar

fi practicabile intre comunitati, adica ar fi intercomunitare, in timp ce schimburile
culturale autentice ar fi intracomunitare si mai mult s-ar restrange doar la discutiile din
interiorul unor cluburi. Cu alte cuvinte, daca nu imposibile, comunicarea si intelegerea s-
ar putea realiza numai cu conditia ca toti participantii sa adopte acelasi context de
supozitii si principii fundamentale.

Relationismul stilistic a fost initiat de Nietzsche in a 2-a jumatati a veacului al 19-lea si

radicalizat de Spengler la sfarsitul primului razboi mondial.

Relationismul, fie epistemiologic, fie stilistic este la randul sau criticat si criticabil
pentru ca in masura in care sustine neputinta intelegerii intre oameni de culturi diferite
sau intre comunitati culturale numai poate justifica existenta unui fond uman specific
omului ca om in raport cu alte fiinte si asa cum apreciaza Karl Popper "ar submina
unitatea omenirii si ar potenta enorm izbucnirile de violenta si de acte razboinice".

In antropologia sa expusa pe larg in "Aspecte antropologice", dar prezenta

implicit sau chiar explicit si in trilogiile consacrate cunoasterii culturii si valorilor, Blaga
concepe omul nu numai ca Homofaber si deci ca "fiinta intelectuala ci si ca fiinta intru
mister si pentru revelare", creatoare de plasmuiri spirituale prin inconstientul sau care
reverbereaza in inconstient, altfel spus defineste omul prin faptul ca traieste nu doar
in orizontul lumii date, al necesitatilor biologice prin care nu difera calitativ de alte specii
ci si in orizontul misterului pe care incearca sa-l descifreze si sa-l reveleze/descopere prin
creatiile lui spirituale.

Dar intrucat prin natura sa Marele Anonim sau Fondul Anonim nu poate fi
epuizat, Blaga conchide ca acesta impune omului anumite limite atat in cunoasterea
intelectuala cat si in creatiile lui abisale.

De aceea, cunoasterea si creatia sunt mereu reluate de om dar raman mereu

relative. Aceasta relativitate nu ar rezulta din limitele fiintei umane ci ar fi impusa de
Marele Anonim caci "pentru pastrarea si asigurarea unui echilibru existential in lume,
Marele Anonim se apara pe sine si toate creaturile sale de orice incercare a spiritului
uman de a releva misterele lor in chip pozitiv si absolut si anume potrivit filosofului
cunoasterea umana este limitata printr-o cenzura transcendenta prin care-i sunt impuse
omului anumite categorii intelectuale cu rol limitativ cum ar fi ideile de substanta,
cauzalitate etc.

Blaga considera ca spontaneitatea creatoare este la randul ei supusa unui control

transcendent printr-o matrice stilistica alcatuita din categorii abisale stilistice care sunt
frane transcendente, un fel de stavil impuse omului si spontaneitatii sale creatoare pentru
a nu putea niciodata revela in chip pozitiv adecvat misterele lumii.
 Prin cadrele si categoriile ei, aceasta matrice imprima creatiilor culturale o
anumita pecete stilistica adica anumite particularitati de continut si expresie
corespunzatoare metricii respective.

Pentru problema comunicarii culturale este important de retinut ca potrivit lui

Blaga matricea stilistica are aceeasi forma, aceleasi "locuri categoriale" la toti oamenii
dar o materie adica un continut, o orientare concreta care difera de la popor la popor si
chiar de la individ la individ.

In ce priveste raportul dintre etnic si individ el sustine ca de obicei o matrice

stilistica (a comunitatii) variaza de la individ la individ numai prin determinante
secundare sau accidentale.

Blaga admite si o matrice stilistica a unui grup de popoare si deci a unei culturi
regionale mai largi dar care se manifesta diferit de la popor la popor.

Asadar Blaga sustine ca omul cultural este ambivalent fiind atat social ca purtator
al matricei stilistice specifice propriului popor ori al unui nr semnificativ de categorii ale
acestei matrici sau chiar ale unei regiuni culturale mai largi cat si individual prin alte
categorii fie periferiale fie chiar abisale si importante.

Potential, oamenii si popoarele pot comunica prin faptul ca, sub aspect formal
structurile sau matricile lor abisale sunt formate din aceleasi locuri cetegoriale indiferent
de continuturile prin care acestea se diferentiaza. Concret, comunicarea intre culturi este
permisa si de existenta unor continuturi abisale comune.