UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE ȘI DREPT

ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ

REFERAT
CONTABILITATE

OBIECTUL DE STUDIU AL CONTABILITĂȚII

Îndrumător:
Prof. Univ. Dr. Brînză Elena Diana
Student:
Aldoiu Alina Georgiana

PITEȘTI
2021
 1. ISTORIA CONTABILITĂȚII

Aparuta ca mecanism de cunoastere si gestiune in plan teoretic si practic

a averii unui negustor precum si a tuturor afacerilor acestuia, in ordinea in care
au avut lor, contabilitatea s-a impus si a evoluat ca sistem de evidenta a
resurselor economice ale societatii.

Contabilitatea a aparut din cele mai vechi timpuri, odata cu economia de

subzintenta a comunei primitive, cand oamenii antici isi notau pe desene
rupestre cate animale au vanat si cate au  mancat, cate piei au jupuit si cate
haine au rezultat.
Primele numaratori au avut loc prin gravura in pesteri, sfori inodate,
crestaturi pe oase, pe peretii oaselor, pe tablite de argila, papirus, care tineau
primele socoteli “scriptice” la ceea ce avea sa fie tinerea evidentei numerice a
averii de mai tarziu.
In vremurile acelea resursele erau excedentare faţă de necesitati, contabilitatea
cunoscand o evoluţie lenta, deoarece cateva forme primitive de inregistrare erau
suficiente pentru a satisface cerintele contabile ale vremii.
Pe masura insa ce oamenii s-au inmultit, zonele au devenit mai sarace in
resurse, numarul animalelor salbatice s-a redus, a aparut necesitatea cultivarii
pamantului si a imblanzirii animalelor, iar pentru a se mentine un anumit stoc de
hrana pentru supravietuire si necesitatea evidentierii recoltelor si a turmelor,
pastorii isi ,,numarau turmele gravand linii verticale pe bucati de lemn”.
Treptat, pe masura ce agricultorii au început sa devina eficienti, surplusul
de recolte a dat nastere muncii specializate, comertului si primelor tipuri de
bresle.
Primele elemente de contabilitate au fost descoperite in perioada de
formare a primelor civilizatii, datand de prin anii 8000–1000 i.e.n., si au constat
in mici bucati de lut, in zona orasului Jerihon, unde s-au consemnat rezultatele
culturilor agricole, bucati de lut ce aveau un rol atat in calcularea cantitatilor de
bunuri, cat si ca suport de stocare a datelor, bucati de lut care se prezentau in
forme variate si se atribuiau unui anumit bun.
In timpul dezvoltarii comertului, nevoile micilor producatori si negustori
de a-si tine socotelile au evoluat, atat in spatiu, cat si ca mod de reflectare a
acestora.
Prin diviziunea muncii, fiecare persoana devine capabila sa desfasoare o
anumita activitate, care nu ii asigura toate bunurile de care avea nevoie pentru
existenta. Astfel, a aparut trocul ca prima forma de schimb a marfurilor intre
oameni.
Insa, in timp, negustoriii si producatorii individuali au considerat tot mai
utila aparitia unor bunuri care sa faciliteze comertul si sa reprezinte unitati de
masura a acestor schimburi, la inceput prin utilizarea unor obiecte de

1
valoare (aur, argint, bronz). Aparitia primelor monede (cu valoare intrinseca la
inceput, dupa care au fost inlocuite cu materiale fara valoare intrinseca, avand
rol doar de schimb) in  comunitatile care le-au acceptat pentru “trocul” cu
diverse bunuri a dus la gasirea unui numitor comun pentru procurarea bunurilor
pe care fiecare pesoana nu le putea produce in propria gospodarie.
In Evul mediu, producerea bunurilor s-a organizat in bresle, ceea ce a
condus la largirea ariei de comert si modului de incasare a bunurilor produse si
vandute. Negustorii nu mai incasau toate produsele cu monezi pe loc, in
momentul tranzactiei.
Pentru a-si vinde produsele, meseriasii s-au vazut nevoiti sa accepte ca
anumite produse sa fie vandute la o anumita data, fara ca si contravaloarea
acestora sa fie incasata la aceeasi data. Astfel a  aparut un interval de timp intre
data producerii sau vanzarii bunurilor si incasarea contravalorii acestora.
Pana la începutul mileniului II e.n., regatele erau în curs de consolidare si se
caracterizau prin relatii de vasalitate. Această perioada a fost una de regres
pentru civilizatiile europene, datorita decaderii Imperiului Roman, restrangerii
comertului si faramitarii averilor, ceea ce a dus la o evolutie lenta a
contabilitatii, localizata de regula la nivelul unor institutii de ordin
religios. Conform documentelor arheologice, primul principe european care a
introdus un sistem permanent de administrare şi raportare a fost Carol cel
Mare. El a impus un sistem de raportare a averilor legale, inregistrarea platilor
si incasarilor in registre separate, inventarierea anuala a domeniilor regale.
Odata cu relansarea dezvoltarii economice si crearea unor state si ordine
cavaleresti, ordinele religioase incep sa capitalizeze avere şi sa exercite
influente pozitive in dezvoltarea metodelor de gestionare. Un asemenea ordin a
fost cel al Cavalerilor Templieri, care s-a întins din Europa până în Orientul
Apropiat, unde a devenit o mare putere financiara, bancherul regilor, papilor,
persoanelor particulare. Contabilitatea lui prezenta forme rudimentare de partida
dubla, in ceea ce priveste clientii si casieria.
In contabilitatea memorială toate operaţiile se inregistrează intr-un
registru unic, în ordine cronologica. Contabilitatea memoriala a aparut in
secolul al XIII-lea, la bancherii florentini, si s-a generalizat apoi in alte orase,
precum Venetia, Milano, Roma, unde ea inregistra si operatiile cu firmele din
alte orase. Această contabilitate (memoriala) nu oferea o imagine
corespunzatoare asupra operatiunilor economice mai complexe, ceea ce a
determinat separarea memorialului în doua registre cu destinatie speciala: unul
in care se inregistrau miscarile de numerar si marfuri si altul in care se
inregistrau creantele si datoriile.
Treptat, tehnicile contabile au evoluat „catre contabilitatea în partida
simpla, caracterizata prin nasterea conturilor in calitate de ansambluri contabile
coerente atasate unui tip de operatii”. Contabilitatea in partida simpla
utilizeaza fisele conturilor, cu ajutorul carora se grupeaza pe persoane si bunuri
operatiile din memorial, iar ansamblul fiselor de conturi se tine cu ajutorul unui

2
registru denumit maestru; principiul de inregistrare in fisele de conturi este: cel
ce primeste ceva si are sa dea este debitor, cel ce da ceva si are sa ia
este creditor (fara a exista legaturi intre conturi).
Ea se caracterizeaza prin predominanta conturilor de persoane, marfuri,
creante, datorii si utilizarea debitului si creditului contului. Contabilitatea in
partida simpla a fost incapabila sa reflecte ansamblul relatiilor economice intre
partenerii de afaceri, provenienta rezultatelor, corespondenta intre conturi; de
aceea, ea a fost supusa unui proces continuu de perfectionare si dezvoltare;
tinând cont de practicile contabile ale vremii, a evoluat spre partida dubla.
Pe baza practicilor vremii, s-a constatat ca, în urma vanzarilor de marfuri,
între contul clientului cumpărător şi contul de mărfuri se stabileşte o relatie, in
care contul clientului creste, iar contul de marfuri scade cu aceeasi sumă, ceea
ce a dus la crearea de conturi pentru elemente patrimoniale, iar in jurnale s-a
generalizat scrierea pe articole, trecandu-se contul debitor in stanga, iar contul
creditor in dreapta.
Primul care  a surprins in mod stiintific acest aspect a fost Luca
Bartolomeo di Pacioli, din Italia, in Epoca renasterii, considerat ca
fiind parintele contabilitatii in partida dubla.
Luca Pacioli a devenit cunoscut drept parintele contabilitatii datorita
lucrarii „Summa di Arithmetica, Geometria, Proportioni et Proportionalita”, in
care considera ca obiectul contabilitatii este „tot ceea ce dupa parerea
negustorului îi apartine pe lume, precum si toate afacerile mari si mărunte in
ordinea in care au avut loc.”
In alte lucrari ale sale, Luca Pacioli a detaliat metodele corecte de
utilizare a registrelor, adaugand o precautie prin care nici o persoana nu ar
trebui sa isi termine ziua de lucru înainte de a pune de acord coloanele de debit
și credit.
Pe langa acestea, a detaliat si alte teme, cum ar fi etica în contabilitate și Regula
72, o metoda de determinare a beneficiilor economice.
Pacioli a fost un mare om de cultura Italian, studiind diverse domenii de stiinte
si arte, iar in urmatorii ani s-a mutat in Milano, unde a colaborat si l-a invatat
matematica pe Leonardo da Vinci, pe care il descria ca „excelent pictor, arhitect
și muzician, un om daruit cu toate virtutile.”
Contabilitatea în partida dubla, ca piatra ei de temelie, pusa de Luca
Pacioli, presupunea urmatoarele registre:
-Strata, in care se inregistrau zilnic operatiile, sub forma de articole contabile;
-Maestrul, in care se utilizau partizi pentru fiecare cont utilizat;
-Inventarul, in care, la finele fiecărui an, erau centralizate averea şi datoriile.
Dupa publicarea lucrarii lui Pacioli, contabilitatea în partida dubla s-a
raspandit treptat in Europa Occidentala: din Italia in Germania, Franţa,
Portugalia, Olanda si apoi în Marea Britanie, pe masura ce comertul se deplasa
de la Mediterana catre Atlantic.

3
 Partida dubla nu cunoaste ,,o dezvoltare a tehnicilor sale, ci mai ales o
larga raspandire, pe masura ce tot mai multe companii se îmbogateau si isi
diversificau activitatea”, iar elemente importante din contabilitatea moderna
(cum ar fi situatiile financiare, evaluarea activelor, calculul profitului si
calculatia costurilor) nu se regasesc in lucrarile publicate pana în 1850.
In concluzie, in perioada Evului Mediu si secolul al XIX-lea s-a trecut de la
simplele insemnari la o contabilitate memoriala, la cea în partida simpla si
la contabilitatea in partida dubla, neexistand o continuitate intre contabilitatea
antica si contabilitatea medievala.
Contabilitatea memoriala avea la baza registrul memorial, in care se
inregistrau evenimentele contabile, contabilitate care a reprezentat primul
sistem de contabilitate. Contabilitatea în partida simpla avea la baza raporturile
dintre intreprinderi si terti, conform principiului: primirea unei valori se
înregistra în debitul contului deschis persoanei, iar restituirea valorii in creditul
aceluiasi cont.
Contabilitatea în partida dubla a fost produsul unei evolutii progresive a
practicilor contabile in partida simpla a afacerilor, si nu ca rezultat al unui
demers didactic sau stiintific; partida dubla implica inregistrarea unei transactii
pe de o parte in debitul unui cont, iar pe de alta parte in creditul altui cont.
Odata cu extinderea organizarii afacerilor in societati pe actiuni, in
secolul al XIX-lea si apoi in secolul al XX-lea se generalizeaza practica
intocmirii bilantului si a contului de profit şi pierdere, avand in vedere faptul ca
administratorii erau in unele cazuri obligati prin lege sa-si informeze periodic
actionarii asupra patrimoniului si asupra gestionarii patrimoniului.
Din evolutia contabilitatii in aceasta etapa, apar o serie de teorii care, incercand
sa explice pe baze stiintifice inregistrarile în conturi, sa evalueze practicile
contabile, au contribuit la progresul contabilitatiii.
Germenii teoriilor contabile stiintifice au aparut in primele decenii ale secolului
al XX-lea, si amintim in acest sens:
– aparitia in anul 1934 a principiilor contabile general acceptate (US GAAP) în
SUA, ca raspuns la criza din anii ’30, prin care se cerea ca situatiile financiare
americane să prezinte fidel patrimoniul si rezultatele acestuia, in conformitate
cu aceste principii;
– apariţia pe continentul european a planului contabil (in Germania, primul plan
contabil a fost elaborat de Schmanlenbah în 1927), care cuprindea o lista cadru
de conturi organizate intr-un sistem integrat, plan care a avut o influenţă
notabilă asupra reglementărilor contabile în Europa.
In Romania contabilitatea s-a dezvoltat, ca o disciplina stiintifica distincta, in
cadrul stiintelor economice, fiind legiferata atat la nivel national, cat si
international, in diversele epoci prin care a trecut tara noastra.
In perioada secolelor al XVIII –lea si al XIX-lea apar primele scrieri contabile,
si anume:

4
-Codicele Vistieriei Moldovei, din anii 1777, 1786, 1798, 1804, in care se
reflecta situatia economica a perioadei respective.
-Regulamentul Organic, prin care in Tarile Romane a fost introdusa obligatoriu
contabilitatea publica, in vederea controlarii averii statului; s-au separat bugetul
si finantele statului de cele ale domnitorului, in vederea realizarii unui control
efectiv asupra autorizarii bunurilor si banului public.
In 1864, la Galati si Bucuresti se înfiintează scoli de contabilitate. In
invatamantul superior, contabilitatea a fost predata pentru prima data de către
profesorul Ion Ionescu de la Brad, în 1870, prin lucrarea , Lectiuni elementare
de agricultura, iar primul curs cu caracter contabil a fost scris in 1873.
In perioada interbelica, dupa indelungi dezbateri si organizari preliminare ale
economistilor de frunte ai tarii, are loc infiintarea Corpului de contabili
autorizati si experti contabili in Romania, aprobat prin lege si promulgat de
Regele Ferdinand prin Decretul regal nr.3036 din 13.07.1921.
Dupa instaurarea regimului comunist, libera intiativa este inlocuita de
economia dirijata, lucru care se rasfrange, inevitabil, si asupra profesiei
contabile, o profesie liberala prin excelenta.
In anul 1947 s-a înfiintat Consiliul permanent al normarii contabilitatii, iar
Ministerul Finantelor va coordona de acum inainte intreaga metodologie a
normarii contabile.
In anul 1948 are loc nationalizarea principalelor mijloace de productie,
astfel încat centralizarea tuturor comenzilor economice devine operanta suta la
suta. In aceste conditii, existenta unui Corp al contabililor independenti devenea
aproape imposibila.
Peste numai trei ani, in urma Hotararii nr.201 din 8 martie 1951 a
Consiliului de Ministri, condus de dr. Petru Groza, Marea Adunare Nationala
emite Decretul nr.40 din 10 martie 1951, prin care se desfiintează Corpul
Contabililor Autorizati si Expertilor Contabili.
Imediat dupa inlaturarea regimului comunist, în anul 1992, a fost
infiintata asociatia Corpul Expertilor Contabili si Contabililor Autorizați din
Romania. In anul 1994, in baza Ordonanței Guvernului nr. 65 din 19 august
1994, a fost reinfiintat Corpul Experților Contabili si Contabililor Autorizați din
România, ca persoana juridica de utilitate publica si autonoma, cu rol esential in
gestionarea profesiei si in pregatirea profesionistilor contabili.
Dependenta de organismele de normalizare contabila internationala a
determinat aderarea CECCAR la Federatia Internatională a Contabililor – IFAC
si la Federația Expertilor Contabili Europeni – FEE, CECCAR avand in prezent
peste 40.000 de membri.
Din punct de vedere al profesiilor liberale, are loc infiintarea si altor
organisme profesionale, precum – CAFR (Camera Auditorilor Financiari din
Romania), ce reglementează activitatea de auditor financiar; CCF (Camera
Consultantilor Fiscali), care se ocupa de propunerile legislative si armonizarea
5
activitatii fiscale; UNPIR (Uniunea Nationala a Practicienilor in Insolventa din
Romania), care reuneste activitati judiciare si extrajudiciare privind insolventa
societatilor comerciale si care se afla in interdependenta cu disciplinele juridice.
In Romania profesia contabila este puternic legiferata de institutiile statului (ca
si in Franta, de exemplu), insa, ca si in statele liberale din punct de vedere al
reglementarii contabile (UK, USA), aceasta se afla la interferenta cu alte
discipline economice precum fiscalitatea, statistica, micro si macro economia,
dar si cu stiintele juridice (mai ales in cee ace priveste raspunderea juridical a
creditorilor).
Astfel, un impact major il are aparitia Legii contabilitatii nr. 82 din 1991,
prin care s-a stabilit un plan nou de conturi si un sistem de raportare financiara
de inspiratie franceza.
Dupa anii 2000 are loc trecerea treptata la armonizarea contabilitatii cu
Directivele Europene si Standardele Internationale prin OMFP (94/2001,
306/2002, 1876/2003, 3055/2009), prin care se creeaza un cadru conceptual
contabil de inspiratie anglo-saxona si se armonizeaza sistemul de raportari
financiare, in conformitate cu Standardele Internationale de Raportare
Financiara.
Un rol important in reglementarea contabila il are si Ordinul Ministerului
Finantelor Publice nr. 1802 din 29 decembrie 2014  pentru aprobarea
Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale si
situatiile financiare anuale consolidate (care inlocuieste Ordinul 3055/2009 de
mai sus), in care se actualizeaza Planul de conturi actual la noile cerinte
economice.
In concluzie, aparitia si evolutia contabilitatii a avut loc in etape istorice
distincte, in functie de evolutia economiei din acele perioade. In ceea ce priveste
contabilitatea in partida dubla, aceasta a fost produsul unei evolutii progresive a
practicilor contabile in partida simpla a afacerilor si nu un rezultat al unui
demers didactic sau stiintific.
In Romania, datorita faptului ca statele romane au fost sub conducerea unor
imperii puternice si s-au unit tarziu, etapizat, precum si a perioadei comuniste
din secolul al XX-lea, economia capitalista si afacerile au aparut si au evoluat
mai tarziu ca in vestul Europei, iar contabilitatea, ca practica si apoi ca stiinta, s-
a dezvoltat mai greu, abia din secolul al XIX-lea.
 

In prezent, in tara noastra contabilitatea are un cadru legiferat. Pe aceasta

baza se stabileste ca prin contabilitate se cunoaste, se gestioneaza si se
controleaza patrimoniul si rezultatele obtinute de catre persoanele fizice sau
juridice, care au calitatea de comerciant.

Obiectul contabilitatii il constituie reflectarea in expresie baneasca a

patrimoniului in expresie baneasca a patrimoniului aflat in gestiunea agentilor

6
economici, institutiilor publice, asociatiilor, fundatiilor precum si a celorlalte
persoane care au dobandit personalitate juridica, potrivit legii, devenind entitati
patrimoniale.
Notiunii de patrimoniu i se mai asociaza sau i se mai substituie notiunea de
capital, resurse. Capitalul reprezinta latura juridica a ceea ce numim patrimoniu.
Alteori, in locul notiunii de capital se foloseste si notiune de fonduri (in cazul
institutiilor publice, a unitatilor nonprofit)
Capitalul este patrimoniul detinut de o persoanala care se poate raporta un venit.
In circuitul economic , sursa principala o reprezinta capitalul, care poate fi:
- propriu - al unor proprietari actionari
- atras - pus la dispozitie in conditii juridice date.
In circuitul social, sursa principala o reprezinta fondurile, deoarece acestea se
incredinteaza intr-o forma concreta data spre administrare si gestionare.

2 . OBIECTUL DE STUDIU AL CONTABILITĂȚII

2.1.Prima definitie data contabilitatii apartine italianului Luca Paciolo

care analizeaza contabilitatea ca o disciplina stiintifica cuprinzand un ansamblu
de principii si reguli privind inregistrarea in partida 848g65i dubla a averii ce
apartine unui negustor, precum si toate afacerile acstuia, in ordinea in care au
avut loc.
La orice disciplina stiintifica, de-a lungul secolelor, contabilitatea s-a
conturat ca teorie stiintifica si in acelasi timp ca metoda sau tehnica.
Cotabilitatea ca disciplina stiintifica reprezinta un sistem de principii si
cunostinte folosite pentru a explica sau informa asupra starii economice a unei
entitati patrimoniale.
Sub aspectul ei ca tehnica sau metoda, contabilitatea cuprinde ansamblul
de procedee si instrumente prin care se observa si se inregistreaza resursele
economice ale societatii, atat global, cat si pe fiecare entitate patrimoniala.
Majoritatea autorilor coreleaza si conjuga cele doua trasaturi ale
contabilitatii.
In prezent, autorii romani conduc la ideea dominanta ca stiinta
contabilitatii reprezinta un sistem coerent de obiective si principii fundamentale,
cu ajutorul carora se emit si se definesc norme de baza, pentru construirea si
comunicarea informatiilor privind situatia neta si financiara a patrimoniului si
totodata a rezultatelor obtinute.

2.2. Obiectul de studiu al contabilitatii, trasaturile si sfera de actiune a acesteia.

Obiectul contabilitatii consta in evidenta, claculul, analiza si controlul
raporturilor de schimb dintre resursele economice (surse de finantare,

7
repartizarea si utilizarea acestora) alocate si rezultatele obtinute (situatia
patrimoniala la un moment dat si indicatorii economico-financiari de rezultate).
Patrimoniul ca obiect de studiu al contabilitatii este caracterizat prin doua
elemente interdependente si anume:
-persoana juridica si fizica – ca subiect de drepturi si obligatii;
-bunuri economice, ca obiecte de drepturi si obligatii.
Abordarea patrimoniului se poate face sub aspect:
-juridic, reprezentand toate drepturile si obligatiile cu continut economic
al unui subiect de drept;
-economic, considerat ca totalitatea bunurilor economice si a rezultatelor
utilizarii acestora, exprimabile impreuna in bani, apartinand unei
persoane fizice sau juridice;
-economico-juridic potrivit careia, acesta reprezinta totalitatea bunuril;or
economice apartinand unei persoane fizice si juridice si a drepturilor si
obligatiilor care se refera la bunurile respective, evaluabile impreuna
in bani.
La definirea si delimitarea continutului si functiilor contabilitatii,
patrimoniul a cuprins structura economica si juridica a acestuia.
In practica, sinonim cu structura de patrimoniu se utilizeaza si alte
concepte: avere, resurse economice si capital, a caror sfera de curpindere este
limitata pentru fiecare in parte.
Astfel, patrimoniul, categorie economica si juridica, cuprinde toate
celelalte structuri, repectiv bunurile economice acumulate de o persoana fizica
sau juridica (avere, resurse utilizate) si drepturile si obligatiile acestora
(capitalul ca relatie de provenienta a resurselor economice).
Obiect de studiu al contabilitatii devin de fapt, acele valori economice
care sunt investite in activitatea economica pentru obtinerea de bunuri materiale
si servicii care ulterior fac obiectul vanzarii si cumpararii si cu ajutorul carora se
satisfac nevoile societatii, in toate domeniile activitatilor administrative, social-
culturale etc.
Ca disciplina functionala specializata, se ocupa cu:
-evidenta;
-calculul;
-analiza si controlul valorilor economice pe persoane juridice sau fizice.
Cu ajutorul acestor elemente specifice, contabilitatea asigura inregistrarea
intr-o anumita ordine si pe baza unor principii normative a circuitului valorilor
economice, masoara si determina prin calculul economic costurile economice si
sociale, analizeaza raporturile de schimb dintre valorile economice componente
ale patrimoniului, evolutia acestora si totodata pe baza controlului, constata in
ce masura se asigura integritatea materiala si gestionarea rentabila a lor pe o
anumita perioada de timp si pentru o entitate patrimoniala.

8
 In sfera de actiune a contabilitatii se cuprind ca entitati patrimoniale: regii
autonome, societati comerciale, institutii publice, unitati cooperatiste si alte
persoae fizice si juridice care desfasoara activitati comerciale.
Astfel contabilitatea organizat[ si condusa la nivelul intreprinderii
(societatilor comerciale cu capital de stat sau privat, regiilor autonome), este
denumita contabilitatea intreprinderii.
Contabilitatea finantelor publice privind executia de casa a bugetului
statului, a bugetelor locale, bugetului asigurarilor sociale de stat, constituirea si
utilizarea mijloacelor extra-bugetare si a fondurilor cu destinatie speciala,
gestiunea datoriei publice, precum si alte operatiuni financiare efectuate in
contul institutiilor publice, figureaza la noi in tara prin denumirea de
contabilitatea trezoreriei.

2.3. Metoda contabilitatii

Metoda contabilitatii cuprinde ansamblul procedeelor generale si a celor
specifice, utilizate ca un tot unitar in vederea stabilirii normelor si principiilor
specifice pe care se fundamenteaza disciplina stiintifica si cu ajutorul carora se
cerceteaza, analizeaza si controleaza activitatea desfasurata de unitatile
patrimoniale.
Continutul metodei contabilitatii este determinat de dubla reprezentare a
starii si miscarii patrimoniului si anume:
reflectarea in contabilitate a bunurilor economice, dupa destinatia
acestora (exemplu, mijloace fixe, terenuri, titluri de participare,
materii prime, materiale consumabile, produse finite, marfuri,
disponibilitati banesti etc);
cat si sub aspectul provenientei lor sau a surselor de finantare a bunurilor
respective (capital social, rezerve, subventii pentru ivestitii, profit,
credite bancare, furnizori, creditori, asigurari sociale etc.).
Astfel, ecuatia dublei reprezentari este:
Bunuri economice= drepturi +obligatii
Daca notam cu:
A-   activul unitatii (bunurile conomice);
D- drepturile sau patrimoniul net;
O- obligatiile;
P- pasivul (obligatiile)
putem constitui mai multe ecuatii ale dublei reprezentari care stau la baza
schemei logice a metodei contabilitatii astfel:
A=P sau A=D+O, =>
A-O=D
A-(O+D)=0
A-P=0

9
 In procesul circulatiei si rotatiei in cadrul circuitului economic,
elementele constitutive ale patrimoniului sunt intr-un echilibru permanent,
evidentiat in contabilitate prin dubla inregistrare.
In acest sens, intr-unul din termenii egalitatii se inregistreaza iesirile,
micsorarile valorilor economice din vechea forma, sau vechiul loc, iar in cel de-
al doilea termen al egalitatii se marcheaza intrarile, cresterii elementului sau
fenomenului respectiv.
Ecuatia dublei inregistrari este:
-Cresterea bunurilor economice= cresterea drepturilor si obligatiilor+ +
-micsorarea drepturilor si  micsorarea bunurilor economice si obligatiilor
Atat dubla reprezentare, cat si dubla inregistrare constituie teoria metodei
contabilitatii si reprezinta principiile partidei duble.
Procedeele metodei contabilitatii se pot grupa in:
procedee comune tuturor stiintelor: - rationamentul;
- comparatia;
- clasificarea;
- analiza;
- sinteza.
- procedee specifice metodei contabilitatii: - bilantul;
- contul;
- balanta de verificare.
- procedeele metodei contabilitatii - documentele;
comune si altor discipline economice:
- evaluarea;
- calculatia;
- inventarierea.
Procedeele specifice metodei contabilitatii
Bilantul este procedeul mtodei contabilitatii prin care cu ajutorul dublei
reprezentari, patrimoniul unitatii este prezentat in expresie valorica la un
moment dat sub dublu aspect: al destinatiei economice in activul patrimonial, pe
de o parte, si pe de alta parte, al surselor de provenienta in pasiv.
Totodata, in bilant se prezinta si rezultatele finale ale unitatii la un
moment dat, sub forma de profit sau pierdere.
Bilantul furnizeaza informatii generale privind situatia economica si
financiara a unitatii, la un moment dat, precum si relatiile ei cu alte unitati, prin
sintetizarea si centralizarea datelor contabilitatii curente.
Contul- este procedeul specific al metodei contabilitatii cu ajutorul caruia
se prezinta miscarile succesive ce se produc in structura si marimea
patrimoniului, ca urmare a diverselor operatiuni economice si financiare.
Pentru realizarea obiectului sau, contabilitatea foloseste un intreg sistem
al conturilor. Conturile se utilizeaza distinct pentru reflectarea fiecarui element
al patrimoniului, avand legaturi atat intre ele, cat si cu bilantul, pe baza dublei

10
 inregistrari, cu ajutorul caruia se verifica si exactitatea datelor inregistrate in
fiecare cont.
Contul furnizeaza informatii necesare pentru caracterizarea fiecarui bun
economic, proces economic, sursa de finantare si rezultat final.
Balanta de verificare sau balanta conturilor – asigura legatura dintre cont
si bilant, si cu ajutorul acestui procedeu specific al metodei contabilitatii se
controleaza respectarea dublei inregistrari in contabilitate a elementelor
patrimoniale si se asigura garantia exactitatii inregistrarilor efectuate in conturi.
Totodata, pentru o unitate patrimoniala si o anumita perioada de gestiune,
se obtin informatii asupra intregului patrimoniu aflat in administrare si se
centralizeaza intreaga activitate economica reflectata distinct in conturi pe
parcursul acelei perioade.
Prin aceasta centralizare factorii de decizie au posibilitatea sa cunoasca,
atat pentru perioada curenta, cat si cumulat din perioadele precedente de
gestiune, volumul modificarilor survenite in structura patrimoniului.
De asemeena, oglindind in expresie valorica la toate nivelurile
organizatorice, datele centralizate ale contabilitatii, balanta de verificare
indeplineste atat functia de control, cat si economica si totodata sta la baza
intocmirii bilantului contabil.

Bibliografie:
1. M.Dragan, Bazele contabilitatii, Editor “Contconsult – The European Audit”,
1995;
2. Michel Capron, Contabilitate în perspectivă, Bucureşti, Ed. Humanitas, 1994;
3. Niculae Feleagă, Contabilitate comparată, Bucureşti, Ed. Economică, 1997;
4. Daniela Calu, Istorie şi dezvoltare contabilă în România, Bucureşti, Ed.
Economică, 2005;
5. Radu Dorin Lenghel, Repere ale evolutiei contabilitatii, Univ.Crestina Dimitrie
6. Cantemir Bucuresti – Facultatea de Stiinte Economice Cluj-Napoca;
7. https://www.rasfoiesc.com/legal/contabilitate/OBIECTUL-SI-METODA-
CONTABILITA32.php
8. https://www.ujmag.ro/economie/contabilitate/bazele-contabilitatii-2016/
rasfoire/
9. https://www.scritub.com/economie/contabilitate/OBIECTUL-
CONTABILITATII42296.php

11
12