Evolutia contabilitatii de la origini pâna în prezent

1.1. Istoria contabilitatii.

Prima faza (etapa). Desi originea contabilitatii în structurile spatio-temporale nu poate fi

stabilita cu precizie, totusi, din cercetarile istorice s-a constatat aparitia si întrebuintarea ei chiar din
comuna primitiva. S-au gasit marturii care atesta ca socotelile se tineau în antichitate cu ajutorul funiilor
înnodate, a margelelor însirate, a crestaturilor facute în lemn, a rabojului etc. Urme de registre si sisteme
de contabilitate au fost lasate de egipteni, fenicieni, greci si romani.

La romani, registrele comerciale erau obligatorii si s-au gasit urme de registre foarte regulat tinute.
Aceste registre se tineau nu numai de bancheri si comercianti, ci si de fiecare cap de familie (pater
familias).

Contabilitatea era tinuta de unul dintre sclavi, numit "celarius", iar în întreprinderile mari exista
si un sef contabil numit "dispensator" . Materialul folosit pentru registre era la început din bucati de
lemn acoperite cu un strat subtire de ceara. Pe aceste table, numite tablete cerate, se scria cu un fier
ascuti 959i83j t numit stilete.

Mai târziu, tabletele cerate au fost înlocuite cu foi de papirus si tocmai pe urma a aparut hârtia.
Dintre registrele întrebuintate de romani enumeram urmatoarele:

- adversaria; un fel de registru-jurnal lunar de casa

- codex accepti et expensi; accepta = primire si expensa = dare, cheltuiala. În acest registru se tineau
zilnic, dupa acte, operatiunile de casa si operatiunile pe credit, având deschise partizi personale fiecarui
obligat. Fiecare partida cuprindea cele doua parti ale contului "accepta" si "expensa".

- codex rationum (ratio = cont, de unde provine si cuvântul italian regionesia = contabilitate). Acest
registru corespunde Cartii Mari sau Maestrului sah de astazi, având deschise conturi pentru toate
elementele din care se compune patrimoniul. Când conturile erau deschise pentru bunurile ce
compuneau un patrimoniu privat, el se numea codex rationum domesticarum, iar registrul care
cuprindea conturile deschise special pentru afaceri se numea codex rationum mensa sau argentariae.

- Registrul inventar de astazi purta denumirea de Libelus familial sau Liber patrimonii, iar creantele
inclusiv dobânda de încasat, corespundea unui registru scadentar, numit Kalendarium.

Acestea au fost abandonate odata cu desfiintarea întreprinderilor comerciale provocata de

caderea Imperiului roman. Noile registre de contabilitate apar între anii 1100-1200, odata cu
întemeierea marilor orase comerciale italiene, engleze si hamburgheze. Mentionam încercarile definirii
notiunilor de contabilitate în manuscrisele lui Leonardo Fibonacci din Pisa (1202) si James Pesle din
Londra, care a tiparit o lucrare despre arta italiana a contabilitatii în partida dubla.

A doua etapa. Din punct de vedere afectiv-cronologic începutul celei de-a doua epoci este
stabilit de istoriografi la 1494, când vede lumina tiparului, primul tratat de contabilitate, datorita
calugarului Luca Paciolo (Pacioli) di San Sepulcro, sub denumirea de "Summa de Aritmetica, Geometria,
Proportioni et Proportionalita" - tratat general de aritmetica practica si algebra în care se pune pentru
prima oara si problema calculului în partida dubla în Partea I, Districto II, Tratatul IX sub titlul: "Tractus de
computis et scripturis".

În aceasta lucrare Paciolo descrie metodele de contabilitate întrebuintate de comerciantii din

Florenta si Venetia, oprindu-se în special la cel venetian si demonstrând ca acestor comercianti li se
datoreaza existenta sistemelor contabile, descrise fara a-si atribui paternitatea de precursor al
contabilitatii. Cu alte cuvinte Luca Paciolo a colectionat, a sistematizat si a explicat contabilitatea care se
folosea în timpul sau, în aceste orase si centre comerciale.

Cam în acelasi timp, Benedetto Cotrugli prezinta în mod succint principiile contabilitatii, în
partida dubla în lucrarea sa intitulata "Della mercatoria et del mercanto perfetto".
 La 1524, profesorul de aritmetica si contabilitate din Venetia, Domenico Manzoni publica
"Registrul dublu cu jurnalul sau" ("Quaderno doppio con il suo giornale"), din care se constata ca
modelul din acel timp nu este mult diferit de cel practicat astazi.

Primul autor de contabilitate francez a fost Savonne din Lyon (1567), dupa care, catre sfârsitul
secolului ale XVII-lea, apar autorii: Matthew De la Porte, Jaques Savary si Claude Irson. Textul olandezului
De la Porte, " Le guide de negocians ", reprezinta o lucrare normativa în domeniu. .

În Germania, Olanda si Anglia mai toate tratatele aparute în acea perioada nu sunt decât
traduceri ale lucrarii lui Paciolo.

A treia etapa, este deschisa de lucrarea lui Edmond Degranges, din 1795, intitulata « La teme
des livres rendue facile ou nouvelle methode d'enseignement ». În aceasta lucrare autorul descrie asa
numita metoda de contabilitate « Jurnal-Cartea Mare », impropriu denumit sistem american. Tot aici
Degranges face o clasificare a conturilor în conturi de valori, de rezultate si de persoane.

În anul 1865 A. Guibault publica o lucrare de contabilitate mai sistematizata, care este
consultata si astazi cu mult folos. Aceasta lucrare intitulata « Traité de comptabilité » cuprinde si un
interesant album de modele.

Istoricul contabilitatii în România

În tara noastra prima lucrare de contabilitate apare la 1837 sub numele de "Pravila comerciala"
datorata lui Emanoil Ioan Nechifor. În 1844 profesorul Jarcu publica o alta lucrare intitulata " Doppia
scriptura sau tinerea catastiselor".

Întemeietor al contabilitatii în România este considerat însa Theodor stefanescu, care în anul
1881 a pus bazele contabilitatii în partida dubla, publicând primul curs de contabilitate .
 Theodor stefanescu, ca profesor de contabilitate si ca director al Bancii Nationale a României, a
fost cel care a reusit sa introduca contabilitatea în partida dubla la toate bancile, societatile comerciale si
la un foarte mare numar de comercianti.

Mai târziu, profesorul Constantin Petrescu de la scoala Comeciala din Iasi publica un important
curs de contabilitate si administratie.

O contributie deosebita la progresul contabilitatii în România s-a datorat si Revistei Centrale de

Comert si Contabilitate, instrument al absolventilor scolilor superioare de comert si apoi al Corpului
Contabililor.

Aria de aplicabilitate a contabilitatii moderne

Obiectul contabilitatii era înregistrarea miscarilor de valori dintr-un patrimoniu, precum si a

relatiilor de drepturi si obligatii.

Scopul contabilitatii era controlul pemanent al resurselor si stabilirea în orice moment a

situatiei financiare si rezultatelor întreprinderii.

În epoca moderna contabilitatea era definita ca o ramura a stiintelor sociale având ca scop
coordonarea si înregistrarea miscarilor de valori dintr-un patrimoniu, precum si a relatiilor de drepturi si
obligatii fata de alte persoane, în vederea controlului permanent si a stabilirii în orice moment a situatiei
si rezultatelor unei întreprinderi.

Profesorii Spiridon Iacobescu si Alexandru Sorescu au definit contabilitatea drept: "o ramura a
stiintelor sociale, care se ocupa cu înregistrarea egalitatilor de schimb din patrimoniul unei persoane
fizice sau juridice".
 Pisani a definit contabilitatea ca fiind: "stiinta care ordoneaza si îndrumeaza functiunile
administrative, pentru a obtine cu minimum de eforturi, maximum de efecte economice, evaluate si
exprimate cu ajutorul cifrelor artimetice, ordonate si dispuse sub forma contabila".

Theodor stefanescu " Contabilitatea este stiinta care ne învata arta de a stabili conturile si de a
le uni pentru încheierea socotelilor unei case de comert sau ale oricarei alte case publice, care
administreaza fonduri".

Tot atunci a aparut necesitatea organizarii contabililor intr-un corp de specialisti cu drepturi si
obligatii precizate prin lege din 1921, datorita domnului Trancu-Iasi, fost ministru al Muncii si
Cooperatiei. A fost reglementata si calitatea de expert contabil prin care se întelege acea persoana care
poseda într-o anumita specialitate o competenta deosebita si care este consultata pentru a-si da avizul în
cazurile de neîntelegere dintre persoane cu interese opuse, precum si pentru organizarea contabilitatii
diferitelor întreprinderi publice sau private.

Utilitatea contabilitatii

Filozoful englez J. Locke spunea în "Principii asupra educatiunii" despre contabilitate ca "nu
este o stiinta, care ne produce noi averi, ea ne serveste însa pentru a pastra pe acelea pe care le avem".

"Contabilitatea serveste administrarea întreprinderii, dupa cum serveste pe navigator - busola".

Partile constitutive ale contului sunt debitul si creditul, complet distincte una de alta.
 Debitul este înscris în partea stânga, iar creditul în partea dreapta a contului.

- La conturile de valori debitul înseamna: intrari, încasari, iar creditul : iesiri, plati, cheltuiala.

- La conturile de persoane debitul înseamna primire, iar creditul dare.

- La conturile de rezultate debitul însemneaza: pierderi, cheltuieli platite, iar creditul : beneficii
realizate, cheltuieli rambursate etc.

În debitul unui cont se înscriu deci sumele pe care le-a primit titularul contului, iar la credit
sumele care le-a dat titularul contului.

Registrele contabile

Nevoia tinerii registrelor contabile am întalnit-o prima data la popoarele vechi (egiptenii, evreii,
fenicienii, romanii), care aveau obligatia morala si uneori chiar impusa prin legi de a tine registre de
contabilitate. Astfel tranzactiile comerciale, succedându-se cu o rapiditate foarte mare din cauza ca sunt
numeroase, nu se pot constata prin actele redactate sub cea mai simpla forma.

În cazurile de litigii (neîntelegeri) ivite între cei ce perfectau asemenea afaceri, justitia chemata
sa le rezolve, nu si-ar fi putut motiva serios hotarârea luata, daca nu s-ar fi servit cel putin de datele din
registrele comerciale (contabile), în lipsa documentelor comerciale.
 Importanta si necesitatea tinerii obligatorii si regulate a registrelor a aparut în chip evident
odata cu punerea în aplicare a legii pentru reforma contributiilor directe si indirecte. De altfel în anul
1921 prin Legea Corpului Contabililor s-au obligat comerciantii cu capital mai mare de 500.000 lei sa tina
registrele în mod regulat, cerând ca garantie certificarea registrelor de catre un contabil autorizat.

De altfel, art. 39 din Legea contributiilor directe si indirecte, prevedea precis ca registrele tinute
regulat fac dovada completa ca mijloc de impunere pentru fisc. În rezumat utilizarea registrelor constau
în aceea ca:

Serveau ca proba în justitie;

Stabileau în orice moment situatia întreprinderii ;

Controlau permanent miscarea si existenta patrimoniului ;

Serveau pentru lichidarea întreprinderilor, în caz de succesiune, dizolvarea asociatiunilor, în cazuri de

falimente, etc.

Serveau drept calauza întreprinzatorului pentru operatiunile viitoare ;

Serveau fiscului în materie de impunere ;

Serveau în justitie pentru a aprecia daca comerciantul merita sa i se acorde beneficiul concordatului
preventiv.

Abordari contemporane

Totusi, ce este contabilitatea? Urmarind evolutia contabilitatii, am sesizat doua aspecte:

interdependenta dintre contabilitate si comert si utilizarea contabilitatii pentru reflectarea "averii unui
negustor".
 Daca în faptele incipiente nu exista o distinctie între averea personala a negustorului si ceea ce
apartine "afacerii" acestuia, în timp a fost trasata în mod clar o linie de demarcatie. Avem o delimitare
juridica între averea unei persoane fizice (a patronului unei întreprinderi) si cea a unei persoane juridice
(ceea ce apartine unei întreprinderi).

Trebuie sa tinem cont ca la nivel international exista 2 sisteme de drept, respectiv, sistemul de
drept latin (scris), utilizat în tarile continentale, si în sistemul de drept cutumiar (bazat pe obiceiuri),
utilizat în tarile anglo-saxone. Corespunzator, în prezent exista doua abordari privind contabilitatea:
abordarea patrimoniala, aparuta în tarile continentale si abordarea economica, folosita la început doar în
tarile anglo-saxone.

În ceea ce priveste abordarea patrimoniala a contabilitatii, în reglementarile contabile actuale

din România s-a renuntat la corelatia contabilitate - patrimoniu, abordarea patrimoniala fiind totusi
prezenta în literatura de specialitate.

Aceasta reorientare de la o abordare juridica (patrimoniala) la una economica s-a facut pe

fondul influentei reglementarilor contabile internationale, în cadrul carora este promovata viziunea
economica asupra contabilitatii. Totusi, contabilitatea patrimoniala mai este utilizata înca în
Franta, tara de drept scris, în care pastrarea traditiilor reprezinta o prioritate.

În tarile cu un sistem de drept cutumiar bazat pe obiceiuri (tarile anglo-saxone) unde notiunea
de patrimoniu poate fi utilizata doar în cazul persoanelor fizice, contabilitatea studiaza activele, datoriile,
capitalurile proprii, cheltuielile si veniturile.

Aceasta acceptiune, ce da prioritate relatiei economice în detrimentul celei juridice este

utilizata si la nivel international în cadrul Standardelor Internationale de Contabilitate/IAS si
Standardeleor Internationale de Raportare Financiara (IFRS). Aceste standarde se aplica în întreprinderile
mari din România.
Echilibrul contabil prezentat pentru prima data de Luca Paciolo ca:

Avere = Capital

poate fi prezentat astfel:

Activ = Capitaluri proprii + Datorii

sau

Activ - Datorii = Capitaluri proprii

Activele, datoriile si capitalurile proprii sunt elementele componente ale bilantului, iar
cheltuielile si veniturile elementele componente ale contului de profit si pierdere.

1.3. Contabilitatea sistemului informational

 Contabilitatea - disciplina informationala

Informatia a fost motorul dezvoltarii, astfel încât cunostintele noi se cladesc pe suportul celor
existente. Multimea de date noi este filtrata, prelucrata, cu un aparataj conceptual specific fiecarei
discipline stiintifice, obtinându-se produsul - informatia.

Contabilitatea este si ea o disciplina informationala. Aceasta studiaza efectele tranzactiilor

economice si ale altor evenimente asupra situatiei economice si financiare, precum si asupra
performantei unei entitati contabile, în scopul informarii utilizatorilor interni si externi. Prin limbajul sau,
prin sistemul propriu de concepte si proceduri, contabilitatea este singura disciplina care poate furniza
informatii financiare despre o organizatie. Dintre diferitele tipuri de organizatii (societati comerciale,
fundatii si asociatii non-profit, spitale, scoli, diferite institutii publice etc.), acest curs se circumscrie sferei
societatilor comerciale al caror scop este obtinerea profitului.

Tipuri de întreprinderi

Informatiile contabile care trebuie furnizate de o întreprindere difera în functie de modul

specific de organizare. Cu cât o întreprindere este mai "deschisa" participarii publicului, cu atât
informatiile contabile vor fi mai cuprinzatoare.

Înca din 1887, Codul Comercial Român îi obliga pe comercianti (persoane fizice sau societati
comerciale) sa-si înregistreze tranzactiile în registrul jurnal si sa întocmeasca registrul Cartea Mare si
Registrul Inventar. Anual, comerciantii trebuiau sa prezinte tribunalului registrul jurnal si registrul
inventar pentru a fi încheiate si vizate.

În prezent contabilitatea trebuie tinuta si de catre institutiile publice, asociatii, fundatii, precum
si de catre persoanele cu profesie libera (avocatii, notarii, expertii contabili, medicii etc.). Cursul de fata
reprezinta o introducere în contabilitatea societatilor comerciale, drept care va vom prezenta pe scurt
principalele tipuri de societati comerciale asa cum sunt reglementate de Legea nr.31/1990 privind
societatile comerciale:

Societate în nume colectiv (SNC) are drept caracteristica obligatia solidara (în egala masura) si
nemarginita (cu întreaga avere) a asociatilor pentru operatiunile desfasurate în numele societatii.
Hotarârea judecatoreasca obtinuta împotriva societatii este opozabila fiecarui asociat.

Societatea în comandita simpla are doua tipuri de asociati: comanditati si comanditari. Fata de asociatii
comanditari, asociatii comanditati au în plus dreptul de administrare a societatii. Din punctul de vedere
al obligatiei pentru operatiunile societatii, comanditatii raspund solidar si nemarginit, în timp ce riscul
comanditarilor se limiteaza la capitalul subscris. Comanditarul are dreptul de a cere o copie a bilantului
contabil si a contului de profit si pierdere, precum si dreptul de a cerceta autenticitatea acestora pe baza
documentelor justificative.

Societatea în comandita pe actiuni pastreaza caracteristicile societatii în comandita simpla, cu mentiunea

divizarii capitalului social în actiuni. Administratorii pot fi revocati de AGA, iar un asociat ales
administrator devine automat asociat comanditat.

Societate cu raspundere limitata (SRL) are drept principala caracteristica limitarea raspunderii
actionarilor pentru obligatiile societatii la capitalul social subscris de fiecare actionar. Capitalul este
împartit în parti sociale care sunt liber transferate numai între asociati. Transferarea catre persoane din
afara societatii trebuie aprobata de asociatii care reprezinta cel putin ¾ din capitalul social.

Societatea pe actiuni (SA) pastreaza limitarea raspunderii la capitalul subscris de fiecare actionar. Dreptul
de proprietate asupra actiunilor nominative sau la purtator se transmite liber, fara consimtamântul
celorlalti actionari.

Cele mai frecvent întâlnite societati comerciale sunt societatile cu raspundere limitata, datorita
formalitatilor mai simple prevazute de lege pentru constituire si înmatriculare.
 Tipuri de informatie contabila

Informatia contabila dintr-o întreprindere se poate clasifica în doua mari categorii: informatie
contabila financiara si informatie contabila de gestiune.

Informatia contabila financiara este destinata utilizatorilor externi, cum sunt: investitorii,
salariatii, creditorii, guvernul sau publicul larg.

Anual, administratorii întreprinderilor trebuie sa întocmeasca un set de situatii financiare în

forma standardizata, compus din: bilant, cont de profit si pierdere, situatia modificarilor capitalului
propriu, situatia fluxurilor de trezorerie si politici contabile si note explicative la acestea.

Bilantul este o situatie de stoc, care arata resursele unei întreprinderi la un moment dat. Contul
de profit si pierdere, situatia modificarilor capitalului propriu si tabloul fluxurilor de trezorerie sunt
situatii de flux: prima cuprinde rezultatele activitatii desfasurate de întreprindere pe parcursul unei
perioade de raportare, a doua prezinta modificarile capitalurilor proprii între începutul si sfârsitul unui
exercitiu financiar, iar cea de a treia indica modul în care a evoluat numerarul între începutul si sfârsitul
unei perioade de timp.

Informatia contabila de gestiune este destinata utilizatorilor interni, respectiv conducatorilor

întreprinderii. Aceasta informatie este nestandardizata, nemonetara, cuprinde informatii privind costul
unitar al produselor, comportamentul costurilor relativ la volumul activitatii sau profitabilitatea pe
produs.

Pentru a putea judeca o afacere, oamenii au nevoie de informatii economice care vor sta la
baza deciziilor. Deciziile se refera la nivelul optim al productiei, la acordarea unui împrumut sau platile
aferente acestuia etc.

Informatia contabila apare în procesul decizional. Ca urmare, se poate spune ca prin

contabilitate se urmareste colectarea, analiza si transmiterea informatiilor economice necesare deciziei,
planificarii si controlului. În consecinta, managerii sunt principalii beneficiari ai informatiilor contabile.
Contabilitatea satisface necesitatea informationala a unei largi categorii de utilizatori, interesati de
situatia financiara a unei afaceri. Principalii utilizatori sunt:

- investitorii

- bancherii

- angajatorii

- furnizorii si alti creditori comerciali

- clientii

- guvernul si institutiile sale

- publicul

- managementul.

Primele sapte categorii de utilizatori sunt prezentate în Cadrul General al contabilitatii ca fiind
utilizatori externi ai informatiilor furnizate de catre întreprindere, în vreme ce ultima categorie,
managerii, au acces atât la informatiile interne, cât si la cele facute publice de catre întreprindere.

Contabilitatea este o parte importanta a sistemului informational al unei entitati. Utilizatorii de

informatii contabile, interni si externi, se confrunta cu nevoia decizionala privind alocarea resurselor
economice eficient (se urmareste raportul dintre rezultate si eforturi) si cu eficacitate (se urmareste
raportul dintre obiective si rezultate).
 Caracteristici calitative

Caracteristicile calitative ale informatiei contabile, cerute de beneficiari, sunt:

- Credibilitatea - Informatia contabila trebuie sa fie libera de erori sau de tendintele de partinire.
Urmatoarele elemente definesc credibilitatea informatica:

a) reprezentarea fidela - informatia descrie în mod corect tranzactiile si evenimentele pe care le

sugereaza sau reprezinta pentru utilizatori;

b) prevalenta economicului asupra juridicului - informatiile sunt credibile daca operatiile si

evenimentele sunt contabilizate si prezentate în concordanta cu fondul si realitatea economica si nu doar
cu forma lor juridica;

c) neutralitatea - informatia este libera de deformare, deci nu influenteaza luarea unei decizii spre a
realiza un interes predeterminat;

d) prudenta - includerea unui grad de precautie sau atentie în folosirea rationamentelor necesare
pentru a face evaluarile cerute (supraevaluarea pasivelor sau cheltuielilor);

e) integralitatea - informatia din situatiile financiare trebuie sa fie completa în limitele realizabile ale
pragului de semnificatie si costului obtinerii sale. Omisiunea poate face informatia sa fie falsa sau sa
induca în eroare decizia economica a utilizatorului.

- Relevanta - Informatia contabila trebuie sa aiba abilitatea de a influenta o decizie. Relevanta

presupune corelatia cu predictia despre viitor si confirmarea evenimentelor trecute;

- Comparabilitatea - Elementele similare trebuie tratate de aceeasi maniera, în scopul masurarii si

prezentarii prin permanenta metodelor utilizate;

- Inteligibilitatea - Rapoartele contabile trebuie sa fie prezentate într-o forma accesibila întelegerii
tuturor categoriilor de utilizatori.

Informatia contabila serveste atât pentru a aprecia nivelul atins de o afacere în corelatie cu altele, cât si
nivelul planificat pentru o anumita perioada. Raportarea la un plan, la un obiectiv de atins, este esentiala
pentru viitorul unei societati sau organizatii economice.

De aceea, a planifica devine un atribut indispensabil al managementului, corelat direct cu decizia prin
care se asigura alegerea celei mai bune variante orientate spre atingerea obiectivelor planificate.

În ce consta planificarea?

a) Fixarea obiectivelor de atins, de regula pe termen lung, chiar si pâna la 10 ani.

Obiectivele se refera la:

- maximizarea cifrei de afaceri

- maximizarea profitului
- maximizarea ratei rentabilitatii capitalului angajat

- supravietuirea

- cresterea economica

- satisfacerea cerintelor actionarilor etc.

b) Elaborarea planurilor pe termen scurt sau a bugetelor anuale. Bugetele definesc

obiectivele în termeni financiari si se refera la:

- vânzari

- stocuri

- manopera

- productie

- trezorerie

- performanta

- pozitie financiara.

Conducerea presupune si urmarirea modului de traducere în realitate a obiectivelor fixate prin

compararea realitatii cu planul. Acest proces se realizeaza prin activitatea de control.

Planificarea, decizia si controlul sunt atribute manageriale fara de care nu se poate conduce
destinul unei entitati.

1.4. Reglementarea contabila din România

Reglementarea contabila dateaza în tara noastra înca din perioada interbelica, ca o necesitate
a uniformizarii contabilitatii, fiind conturate urmatoarele solutii:

- uniformizarea denumirii conturilor;

- stabilirea unor scheme tip pentru Bilant si Cont de profit si pierdere;

- fixarea unui plan sau mai multor planuri de conturi.

În România a fost adoptata în anul 1927 o lege prin care regiile autonome si alte întreprinderi
au fost obligate sa întocmeasca bilantul si contul de profit si pierdere, iar din anul 1934 aceasta
obligativitate revenea si bancilor. În plan institutional, în anul 1941 s-a înfiintat o Comisie de
reglementare a contabilitatii, în care s-au format doua curente: unul de influenta patrimoniala, condus
de Spiridon Iacobescu, altul de influenta economica, având ca lider pe Ion Evian.

Trecerea la economia planificata si centralizata, începând cu anul 1949, a însemnat si

introducerea unei reglementari stricte a contabilitatii, proces cunoscut si sub denumirea de normare a
contabilitatii.
 În perioada 1950-1990, normalizarea contabila a fost atributul exclusiv al statului, prin care
Ministerul Finantelor a introdus norme de evidenta contabila bazate în principal pe planurile de conturi
diferentiate pe ramuri de activitate.

Dupa anul 1990, procesul de reformare din întreaga economie a cuprins si domeniul
contabilitatii. România s-a confruntat cu problema alegerii modelului de contabilitate care sa îi serveasca
drept sursa de inspiratie. A fost adoptat un model contabil asemanator cu cel al Frantei, considerat cel
mai potrivit pentru conditiile din România anilor '90 ai secolului trecut, si anume: un numar mare de
întreprinderi mici si mijlocii, absenta pietelor financiare, nevoia de finantare bancara si guvernamentala a
întreprinderilor etc.

Începutul reformei contabile s-a concretizat sub forma Legii contabilitatii nr.82/1991. În 1993,
Directia Generala Legislatie Contabila din Ministerul Finantelor a emis Regulamentul de aplicare a Legii
contabilitatii, aprobat prin HG nr.704/1993, care cerea întreprinderilor românesti sa aplice Legea
contabilitatii începând cu 1 aprilie 1994. Totodata, au fost elaborate planul de conturi general si normele
metodologice de utilizare a conturilor, modelele registrelor contabile si ale situatiilor financiare.

Prin aceste reglementari s-a urmarit schimbarea rolului contabilitatii si al raportarilor

financiare de la oferirea de informatii pentru statisticile macroeconomice la realizarea unei oferte de
informatii financiare pentru diferite categorii de utilizatori.

Începând cu anul 1997, o echipa de specialisti englezi au colaborat cu normalizatorii români sa creeze un
sistem contabil compatibil noilor necesitati: aderarea la U.E. si deschiderea întreprinderilor românesti
catre pietele internationale de capital, continuarea armonizarii cu directivele europene, cu Standardele
Internationale de Raportare Financiara elaborate de organismul international de normalizare - Consiliul
Standardelor Internationale de Contabilitate.

Între anii 2001-2006 întreprinderile mari din România au aplicat standardele internationale de
contabilitate, iar cele mici si mijlocii au aplicat reglementari contabile care au fost armonizate cu
Directivele europene.

Conform Ordonantei Guvernului nr.61/2001 pentru modificarea si completarea Legii

Contabilitatii nr.82/1991, introducerea si prezentarea situatiilor financiare din România au fost elaborate
în functie de trei categorii de întreprinderi:
- întreprinderi mari care au întocmit situatiile financiare conform Reglementarilor contabile armonizate
cu Directiva a IV-a a CEE si cu IAS (standardele internationale de contabilitate), aprobate prin Ordinul
Ministrului Finantelor Publice nr.94/2001;

- întreprinderile mici si mijlocii, care au întocmit situatiile financiare conform Reglementarilor contabile
simplificate armonizate cu directivele europene, aprobate prin Ordinul Ministrului Finantelor Publice
nr.306/2002;

- microîntreprinderile, care se circumscriu si ele Reglementarilor aprobate prin Ordinul

Ministrului Finantelor Publice nr. 306/2002, dar care au trebuit sa respecte o serie de prevederi speciale,
reglementate prin Normele metodologice privind organizarea si conducerea contabilitatii la
microîntreprinderi, aprobate prin Ordinul Ministrului Finantelor Publice nr. 1880/2001.

Începând cu 1 ianuarie 2006, a intrat în vigoare Ordinul Ministrului Finantelor Publice nr.
1752/2005 pentru aprobarea reglementarilor contabile conforme cu directivele europene si se aplica de
persoanele juridice prevazute la art.1 din Legea contabilitatii nr.82/1991, alin. (1).

Persoanele juridice care la data bilantului depasesc limitele a doua dintre urmatoarele 3
criterii, denumite criterii de marime, întocmesc situatii financiare anuale care cuprind:

- bilantul

- cont de profit si pierdere

- situatia modificarilor capitalului propriu

- situatia fluxurilor de trezorerie

- note explicative la situatiile financiare anuale.

Criteriile de marime sunt:

- total active: 3.650.000 euro;

- cifra de afaceri neta: 7.300.000 euro;

- numar mediu de salariati în cursul exercitiului financiar: 50 persoane.

Persoanele juridice care la data bilantului nu depasesc limitele a doua dintre criteriile de
marime, întocmesc situatiile financiare anuale simplificate care cuprind:

- bilantul prescurtat;

- cont de profit si pierdere

- note explicative la situatiile financiare anuale simplificate;

- optional ele pot întocmi situatia modificarilor capitalului propriu si situatia fluxurilor de trezorerie.

Pentru prezentare se foloseste contabilitatea de angajamente, cu exceptia situatiei fluxurilor de

numerar.