Contabilitatea ca forma a unei evidente economice primare (numarare) dateaza din cele mai

vechi timpuri, regasindu-se în oricare dintre gruparile sociale. Avem în vedere, ca etape ale
istoriei contabilitatii, urmatoarele delimitari temporale :

1. Din cele mai vechi timpuri pâna la 1494

2. De la 1494 pâna in anii 1800
3. De la 1800 pâna la 1989
4. De la 1989 pâna astazi

Prima faza (etapa). Desi originea contabilitatii în structurile spatio-temporale nu

poate fi stabilita cu precizie, totusi, din cercetarile istorice s-a constatat aparitia si
întrebuintarea ei chiar din comuna primitiva. S-au gasit marturii care atesta ca socotelile se
tineau în antichitate cu ajutorul funiilor înnodate, a margelelor însirate, a crestaturilor facute
în lemn, a rabojului etc. Urme de registre si sisteme de contabilitate au fost lasate de egipteni,
fenicieni, greci si romani.

raboj crestaturi in lemn

La romani, registrele comerciale erau obligatorii si s-au gasit urme de registre foarte regulat
tinute. Aceste registre se tineau nu numai de bancheri si comercianti, ci si de fiecare cap de
familie (pater familias).

Contabilitatea era tinuta de unul dintre sclavi, numit "celarius", iar în

întreprinderile mari exista si un sef contabil numit "dispensator" . Materialul folosit pentru
registre era la început din bucati de lemn acoperite cu un strat subtire de ceara. Pe aceste
table, numite tablete cerate, se scria cu un fier ascutit numit stilete.

Mai târziu, tabletele cerate au fost înlocuite cu foi de papirus si tocmai pe urma a
aparut hârtia. Dintre registrele întrebuintate de romani enumeram urmatoarele:

- adversaria; un fel de registru-jurnal lunar de casa

- codex accepti et expensi; accepta = primire si expensa = dare, cheltuiala. În acest
registru se tineau zilnic, dupa acte, operatiunile de casa si operatiunile pe credit, având
deschise partizi personale fiecarui obligat. Fiecare partida cuprindea cele doua parti ale
contului "accepta" si "expensa".

- codex rationum (ratio = cont, de unde provine si cuvântul italian regionesia =

contabilitate). Acest registru corespunde Cartii Mari sau Maestrului sah de astazi, având
deschise conturi pentru toate elementele din care se compune patrimoniul. Când conturile
erau deschise pentru bunurile ce compuneau un patrimoniu privat, el se
numea codex rationum domesticarum, iar registrul care cuprindea conturile deschise
special pentru afaceri se numea codex rationum mensa sau argentariae.

- Registrul inventar de astazi purta denumirea de Libelus familial sau Liber patrimonii,
iar creantele inclusiv dobânda de încasat, corespundea unui registru scadentar, numit
Kalendarium.

Acestea au fost abandonate odata cu desfiintarea întreprinderilor comerciale

provocata de caderea Imperiului roman. Noile registre de contabilitate apar între anii 1100-
1200, odata cu întemeierea marilor orase comerciale italiene, engleze si hamburgheze.
Mentionam încercarile definirii notiunilor de contabilitate în manuscrisele lui Leonardo
Fibonacci din Pisa (1202) si James Pesle din Londra, care a tiparit o lucrare despre arta
italiana a contabilitatii în partida dubla.
 A doua etapa. Din punct de vedere afectiv-cronologic începutul celei de-a doua
epoci este stabilit de istoriografi la 1494, când vede lumina tiparului, primul tratat de
contabilitate, datorita calugarului Luca Paciolo (Pacioli) di San Sepulcro, sub denumirea
de "Summa de Aritmetica, Geometria, Proportioni et Proportionalita" - tratat general de
aritmetica practica si algebra în care se pune pentru prima oara si problema calculului în
partida dubla în Partea I, Districto II, Tratatul IX sub titlul: "Tractus de computis et
scripturis".

În aceasta lucrare Paciolo descrie metodele de contabilitate întrebuintate de

comerciantii din Florenta si Venetia, oprindu-se în special la cel venetian si demonstrând ca
acestor comercianti li se datoreaza existenta sistemelor contabile, descrise fara a-si atribui
paternitatea de precursor al contabilitatii. Cu alte cuvinte Luca Paciolo a colectionat, a
sistematizat si a explicat contabilitatea care se folosea în timpul sau, în aceste orase si centre
comerciale.

Cam în acelasi timp, Benedetto Cotrugli prezinta în mod succint principiile

contabilitatii, în partida dubla în lucrarea sa intitulata "Della mercatoria et del mercanto
perfetto".
 La 1524, profesorul de aritmetica si contabilitate din Venetia, Domenico Manzoni
publica "Registrul dublu cu jurnalul sau" ("Quaderno doppio con il suo giornale"), din care
se constata ca modelul din acel timp nu este mult diferit de cel practicat astazi.

Primul autor de contabilitate francez a fost Savonne din Lyon (1567), dupa care,
catre sfârsitul secolului ale XVII-lea, apar autorii: Matthew De la Porte, Jaques Savary si
Claude Irson. Textul olandezului De la Porte, " Le guide de negocians ", reprezinta o lucrare
normativa în domeniu. .

În Germania, Olanda si Anglia mai toate tratatele aparute în acea perioada nu sunt
decât traduceri ale lucrarii lui Paciolo.

Semnificatia aparitiei lucrarii savantului italian Luca Paciolo

Nevoia de a sti impune aparitia si dezvoltarea unei stiinte. Practica stimuleaza
progresul stiintei. “Fiica a experientei” in opinia marelui Leonardo da Vinci, stiinta
procedeaza la exprimari conceptuale inteligibile si generalizatoare.
Sub impulsul unei intense vieti economice, mentionam aparitia primei opera scrise de
contabilitate la sfarsitul secolului XV. Italia este locul unde s-a nascut unul din cele mai
mari imperii ale istoriei. Fauritorii de epoca si civilizatie, romane au dominat lumea intr-un
triplu sens: cu spada, cu crucea si cu legea. Tot ea a daruit posteritatii splendorile de forma
si culori create de Michelangelo, Rafael sau Leonardo da Vinci. Printr-o generoasa
 predestinare, acelasi Spatiu avea sa-l dea lumii pe primul autor al unei opera scrise de
contabilitate: Luca Paciolo.
In perioada secolelor XI-XV asistam la o dezvoltare continua a fortelor de productie.
Italia este tara unde “productia capitalista s-a dezvoltat mai devreme ca-n alte tari. Se
dezvolta puternic comertul, negustoria, mestesugurile si odata cu ele orasele considerate
drept adevarate centre politico-economice”. Folosirea cifrelor arabe si a metodelor de calcul
capata o larga raspandire prin publicarea in 1202 a lucrarii lui Leonardo Pisano”Liber
abaci”. Biserica ocupa locul dominant in societate.
In 1494 se publica la Venetia, cea mai importanta lucrare a savantului matematician
Luca Paciolo, “Summa de arithmetica, geometria, proportioni et proportinalita”.
Structurata in doua parti, aritmetica si geometria, lucrarea lui Paciolo a marcat de fapt
momentul de consacrare oficiala a stiintei contabilitatii. Prin asezarea in centrul sistemului
de calcul a contului “Capital”, Paciolo formuleaza pima egalitate contabila, intre conturile
“Casa” si “Capital”, din care prin extensie se deduce relatia de echilibru “Avere”=”Capital”.
Autorul utilizeaza pentru prima data termini cum ar fi:
· “bilancio” care semnifica balanta de verificare, prin care se pune in evidenta
relatia formala(Debit=Credit);
· “pro e dano” profit si pierdere.

Benedetto Cotrugli-autorul fara noroc

Luca Paciolo a publicat prima descriere a contabilitatii in partida dubla in anul

1494, la putina vreme dupa inventarea tiparului de catre Gutenberg. Inainte de aceasta
data, in anul 1458, un alt italian Benedetto Cotrugli, politician la Ragusa, termina
 redactarea manuscrisului unei lucrari de contabilitate in partida dubla “Della mercatura
a del mercante perfetto”.

Autorul trateaza notiuni comerciale privind vanzarea si cumpararea pe credit sau

cu plata in bani, inclusive tehnica utilizarii cambiei si gajului. Referindu-se la partida
dubla, Cotrugli precizeaza faptul ca in jurnal trebuie sa se inregistreze capitalul
negustorului care se trece apoi in Cartea mare, odata cu celelalte conturi deschise
pentru persone si bunuri. Profitul sau pierderea trebuie trecute la contul “Capital”.

A treia etapa, este deschisa de lucrarea lui Edmond Degranges, din 1795, intitulata « La teme
des livres rendue facile ou nouvelle methode d'enseignement ». În aceasta lucrare autorul
descrie asa numita metoda de contabilitate « Jurnal-Cartea Mare », impropriu denumit sistem
american. Tot aici Degranges face o clasificare a conturilor în conturi de valori, de rezultate
si de persoane.

În anul 1865 A. Guibault publica o lucrare de contabilitate mai sistematizata, care

este consultata si astazi cu mult folos. Aceasta lucrare intitulata « Traité de comptabilité »
cuprinde si un interesant album de modele.

Primele date despre costuri (cheltuieli) şi aprovizionare ne-au parvenit din antichitate, fără ca ele să fie
elemente ale unui sistem contabil articulat. O formă incipientă a contabilităţii a reprezentat-o crestăturile
pe oase de animale descoperite cu 30.000 ani î.Hr.
Scribii din Egiptul faraonilor tineau socotelile pe papirus. Cu timpul, locul frunzelor de papirus a fost luat de
pergament si apoi de hartie.
 Cea mai veche contabilitate memoriala a fost tinuta de bancherii din Florenta, inca la anul 1211, cand se
foloseau termenii de “dare” si de “avere”, deveniti mai tarziu “debit” si “credit”, insa unii istorici consideră că
primele „înregistrări” contabile au fost făcute abia în anul 7.500 î.Hr., prin utilizarea semnelor. Astfel,două cercuri
puteau semnifica două perechi de vite, iar 12 semne ovale puteau reprezenta o duzină de unităţi în care era măsurat
grâul.
Se constată că un prim atribut al contabilităţii a fost acela de a cunoaşte din punct de vedere cantitativ
„averea”.
Progresul cunoscut de societăţile umane a dat naştere în mod inerent şi la evoluţia în plan contabil.
Profesorul C.G. Demetrescu considera în 1947 că apariţia schimbului, a monetei, a literelor, a cifrelor,
a materialului necesar scrisului etc. au fost factorii cărora li se datorează existenţa primelor însemnări
contabile.
În anul 3200 î.Hr., istoria consemnează apariţia scrisului, iar în anul 3.000 î.Hr., dată ce constituie
momentul apariţiei bronzului, numărării şi papirusului. Apariţia Codului lui Hammurabi (circa 2.200-
1.800 î.Hr), unul din primele coduri de legi în care sunt stabilite unităţile de măsură, tranzacţiile şi
contractele comerciale şi sunt stipulate pedepse penale, a contribuit la apariţia unor noi forme de
decontare prin faptul că plăţile erau stabilite luând drept etalon cantităţi fixe de argint sau grâu.
Tot în această perioadă, metalul a devenit etalon de schimb în Orientul Mijlociu.
Secolele al VII-lea î.Hr. şi al V-lea î.Hr. au avut o semnificaţie aparte în evoluţia contabilităţii prin
prisma faptului că în Libia a fost inventată moneda ca instrument de schimb, iar în Grecia a fost creată
prima bancă.
Elementele de progres prezentate anterior au făcut posibilă păstrarea de izvoare scrise, cum sunt:
conturi, calcule, chitanţe, corespondenţă, registre, inventare, statute.
În acest sens a început să fie utilizată şi evidenţa valorică a averii, dublată de consemnarea tranzacţiilor în
cadrul unor documente. Ţinerea regulată a registrelor de contabilitate de obicei zilnic, servea drept
probă în justiţie. Potrivit lui Sombart, istoria contabilităţii, ar trebui să înceapă cu cuvintele „la
început a fost contul (raţio)” completată cu ideea că „din cont s-a născut contabilitatea”.
Informaţiile referitoare la ceea ce a crescut, ceea ce a scăzut şi ceea ce există dintr-un element nu
erau, însă, suficiente. În acea perioadă nu se făcea distincţia între tranzacţiile ce aveau legătură cu
activitatea întreprinderii şi cele ce afectau averea personală a patronilor. Pentru reflectarea mai fidelă a
averii a apărut contabilitatea în partidă simplă, prin care se evidenţiază în contabilitate raporturile
dintre „întreprindere” şi terţi. Principiul care stă la baza acestui sistem este acela al înregistrării simple,
primirea unei valori se înregistrează în una din coloanele contului deschis persoanei ce primeşte, iar
restituirea valorii în cealaltă parte a aceluiaşi cont. Această formă de contabilizare a fost practicată în
primul rând in Italia, apoi în principalele ţări din Europa occidentală în secolele XIII şi XIV.
Acest sistem a continuat să existe şi după apariţia contabilităţii în partidă dublă, fiind utilizat şi în
prezent în cadrul unor entităţi economice pentru care legislaţia nu prevede practicarea sistemului contabil
în partidă dublă.
Problema care apărea era implicit legată de ceea ce se dorea a fi cunoscut, atât despre averea pe care o deţine o
întreprindere, cât şi modul în care aceasta a fost dobândită (de la patron sau partenerii de afaceri).
Existenţa echilibrului între ceea ce deţine o întreprindere şi sursele de provenienţă a acelor bunuri a
fost transpusă şi este cunoscută în prezent sub denumirea de contabilitate în partidă dublă.
Cercetările istoriografice existente până în prezent nu au relevat date cu privire la inventatorul
contabilităţii în partidă dublă, ci doar cu privire la promotorul acesteia. Prima lucrare publicată ce
prezintă „arta veneţiană” a contabilităţii în partidă dublă este Tratatul de contabilitate a lui Luca
Paciolo (Pacioli), inclus în “Summa de arithmetica, geometria, proprtioni et proportionalita”. Aceasta a
apărut în anul 1494. Potrivit cercetătorilor existente, regulile ce stau la baza sistemului contabil în
partidă dublă fuseseră anterior prezentate de Benedetto Cotrugli în anul 1463 într-o lucrare (Delle mercatura e
del mercanto perfetto) care însă a fost tipărită mult mai târziu, în anul 1573. Sistemul de contabilitate în
partidă dublă prezentat de Luca Paciolo are la bază egalitatea Avere = Capital.Marea Criză Economică din
anii 1929-1933, a avut repercursiuni şi în plan contabil, în sensul că după acest moment au început să
apară reglementări privind modul de prezentare a situaţiei „afacerilor” întreprinderii la un moment dat.